Drepturi băneşti. Sentința nr. 235/2016. Tribunalul MEHEDINŢI

Comentarii

0

Sentința nr. 235/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 235/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:016._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 235/2016

Ședința publică de la 03 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. A. F.

Grefier A. B.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. P. și pe pârâții M. A. INTERNE, I. G. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ și I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ TIMIȘOARA, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) acordarea diferenței de salariu reprez. includerea premiului anual în salariu lunar, începând cu 01.04.2012 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, reactualizat, etc.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Conform art. 131 Cod procedură civilă, instanța din oficiu procedează la verificarea competenței, constatând că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul dispozițiilor art.95 pct.1 C. pr. civ. rap. la art. 10 alin. 1 teza 1 și alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

Se constată că prin întâmpinările depuse de pârâți s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a MAI și IGPF și excepția prescripției dreptului material.

În temeiul art.255 c.pr.civ. instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de părți.

Constatând cauza în stare de judecată instanța trece la deliberare atât asupra excepțiilor, cât și pe fondul cauzei.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 10.11.2015 pe rolul Tribunalului M. - Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, reclamantul P. P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.A.I.,I.G.PF. și I.T.P.F. Timișoara, obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual in salariul lunar, începând cu 01.04.2012 și in continuare până la includerea acestuia in salariu, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective, precum și obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu 01.04.2012, potrivit O.G.9/2000, privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești in vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă G.G. 13/2011, privind dobânda legală.

În motivarea acțiunii arată că acest drept a fost prevăzut de legislația in vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat in mod retroactiv, in acest sens, înalta Curte de Casație și Justiție, in soluționarea unui recurs, in interesul legii, a statuat" dreptul la acordarea premiului anual, nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea - cadru DT.330J2009, ci reprezintă in continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, in concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, in cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, in mod corespunzător, a cuantumului salariului, soldei indemnizației de bază.

Or, raportat la această concluzie se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut si după abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330 y"2009, începând cu luna ianuarie 2011.

In acest sens, aceeași instanța a stipulat in deciziile menționate ca majorarea salariala din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/soldă indemnizația de bază, este acordată in continuare.

Curtea Constituțională prin această interpretare cu caracter obligatoriu a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art.25 din Legea cadru nr. 330/2009.

Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului - în majorările salariale prevăzute de art.l din Legea 285/2010 ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară întrucât ar contravenii celor stipulate cu forță obligatorie de către Curtea Constituțională.

Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins o dată cu abrogarea legii cadru nr. 330/2009 fiind înlocuită cu o nouă modalitate de^ plată prevăzută de lege prin executare succesivă. Interpretarea textului din motivarea înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a ne îndreptății la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât înalta Curte de Casație și Justiție cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul legi DR. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.

Mai mult de cât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul Deciziei nr.21/2013 care nu prevede imposibilitate acordări acestui drept salariat, ci " stabilește că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010 prevăzut de art.25 din legea cadrul nr.330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.l din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".

în acest sens se poate remarca faptul că prin c.rt.25 din Legea nr.330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce ne privește as:fel:

1.Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaților de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea.

2.Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitatea.

3.Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare, ori au săvârșit abateri pentru care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.

4.Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi începând cu luna ianuarie a anului următor perioade pentru care se acordă premiul.

Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 punctul w, din Legea nr.284/2014 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/28.12.2010.

De asemenea prin art.8 din Legea 285 din 28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice publicat în Monitorul Oficial nr. 878 din 28.12. 2010, în vigoare de la data de 31.12.2010 s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.

Apreciem că dreptul nostru de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce le prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.

În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art.l din Codul civil este consacrat în concordanță cu prevederea înscrisă la art.l5 alin.2 din Constituție, principiul neretroactivității legilor.

Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când Intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.

D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

De aceea în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche ci și de siguranța raporturilor sociale care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.

Norma neretroactivității înscrisă în art.l din Codul civil se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu si au epuizat toate efectele.

Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.

Ori, în cazul nostru dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat chiar dacă plata era amânată până în luna Ianuarie 2011 iar legile susmenționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea Iul.

De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art.20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Așadar dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.

Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art.20 din Constituția României, precum șl pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului:

" 1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."

Lipsirea noastră de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun în sensul celei de a doua fază a primului paragraf al art.l din protocolul nr.l. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor din lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiu anual - și nici majorarea salarială, iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.

De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene de Curtea de Apel Bacău secția civilă – România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe privind interpretarea art. 15 din Directiva Consiliului nr.2000/43/CE(Legea cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de origine rasială sau etnică și art. 17 din Directiva Consiliului nr.2000/78/CE, JO Legea 303/2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

Concluziile Comisiei Europene au fost că: dispozițiile art.15 din Directiva Consiliului 1 | nr.200/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art. 17 din Directiva Consiliului nr.2000/78/CE de creare a unui cadrul general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizi a Curții Constituționale prin care li - se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii.

Judecătorul național are obligația înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii, în acest scop tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.

În drept: art.25 din Legea 330/2009, legea 284/2010 art. 1 din Codul civil, art.15 alin.2, 20, 41, 44,124,125 din Constituția României, art.l din primul Protocol adițional din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului șl a libertăților fundamentale, directiva Consiliului nr.2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr.47/1992, Decizia nr. 2/_ a înaltei Curți de Casație și Justiție, conform Codului muncii, art.272- sarcina probei în conflictele de muncă, revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până în prima zi de la înfățișare.

În baza dispozițiilor art.254. alin.2 și 5 Cod de procedură civilă, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, expertiză contabilă.

Solicită, judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 223 și art.411 alin.2 N.C. proc.civ.

La data de 19.11.2015 pârâtul I. G. al Poliției de Frontieră a depus la dosar întâmpinare, solicitând instanței să se pronunțe cu privire la următoarele excepții:

- Excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului G. Al Poliției De Frontiera, având în vedere următoarele aspecte: Reclamantul nu a fost și nu este nici în prezent angajat al Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră. Raporturile de serviciu în baza cărora se solicită acordarea acestor drepturi se derulează între reclamant și I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara. Așa cum s-a statuat în doctrină, o condiție pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea; calitatea procesuală se determină, în concret, la speța dedusă judecății.Totodată, în doctrină s-a impus concepția potrivit căreia calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic(M. T., Excepțiile procesuale în procesul civil, pag. 111 ,editura Rosetti).

În acest context, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, având în vedere că I. G. al Poliției de Frontieră nu deține calitatea de subiect pasiv al dreptului dedus judecății. Calitatea procesuală este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în proces.

In acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3522 din 16 octombrie 2008 în care s-a reținut faptul că în litigiile având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salariată, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu.

În plus, apreciază că nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere calitatea instituției noastre de ordonator secundar de credite potrivit Anexei nr. 1 din Ordinul ministrului Administrației și Internelor nr. S/205 din 21.09.2011 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile Ministerului Administrației și Internelor și calitatea I.T.P.F. Timișoara - de ordonator terțiar de credite potrivit Anexei nr. 6 din actul normativ menționat anterior, cu modificările și completările ulteriore, precum și faptul că reclamantul nu și-a desfășurat activitatea și nici nu și-o desfășoară în cadrul Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră și luând în considerare principiul disponibilității, apreciem că în speță, instituția noastră nu deține calitatea de subiect pasiv al dreptului dedus judecății.

Anexa nr. 15 din același act normativ stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din M. A. Interne. Astfel, potrivit pct. 2 lit. a ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată de controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.

Prin urmare, atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte, din cadrul I.T.P.F. Timișoara, sunt în competența exclusivă a șefului acestei instituții, care este ordonator terțiar de credite.

De asemenea, s-a precizat faptul ca Ministrul A. Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. Ordinul M.A.I. nr. S/79/2013 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile M.A.I.

Anexa nr. 12 la același ordin stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din M.A.I. Conform pct. 2 lit. a si b, ordonatorii secundari și terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuiala să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-sef.

Având in vedere aceste aspecte, calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant, se face de către I.T.P.F. Timișoara, unitate al cărei conducător are calitatea de ordonator terțiar de credite.

Calitatea procesuală pasivă este deținută în mod exclusiv de către instituția cu care reclamantul are stabilit raportul de serviciu. Ori, în cauza de față, între pârâta I.G.P.F. și reclamant nu există un raport juridic de drept substanțial, respectiv un raport de serviciu.

Pe cale de consecință, consideră că se impune constatarea lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră cu consecința scoaterii din prezenta cauză a instituției noastre.

In concluzie, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile fapt ce echivalează cu inexistența acesteia, astfel că pentru considerentele expuse, solicităm admiterea excepției invocate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.04.2012 – 10.11.2012, pentru următoarele motive:

In anul 2011, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr.285/28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, gumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fund avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei

În plus, art. 9 alin.2) din Legea nr. 285/2010: „ 2) In anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii și prime de vacanță."

Pentru anul 2012, Legea nr 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, la art.7 alin.2 prevede: „In anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacantă."

Referitor la anul 2013* O.U.G. nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, la art. 2 prevede: "Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013. "

In anul 2014 O.U.G. Nr.103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice(actualizată până la data de 1 ianuarie 2015*) la ART. 9 alin.2) prevede:,, (2) In anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță.""""

În anul 2015 ,Ordonanța De Urgență nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (actualizată la data de 9 aprilie 2015*) la ART. 8 alin.2 se prevede: „(2) In anul 2015, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță."

Având în vedere că dreptul solicitat a fost înlăturat încă din anul 2011, iar vocația reclamantului de a beneficia de premiul anual aferent anului 2010 ia naștere în ultima lună a anului pentru care se face premierea, respectiv a anului 2010, ținând cont de termenul general de prescripție prevăzut de Decretul Nr.l67/1958 (la momentul nașterii dreptului solicitat prescripția era reglementată de acest act normativ), și de art. 67 din Legea nr. 284/2010: „Drepturile neachitate personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil, nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu. ", rezultă că dreptul solicitat de către reclamant, respectiv includerea premiului anul aferent anului 2010 în salariul lunar era prescris la momentul promovării prezentei cereri de chemare în judecată. Menționăm că acest drept putea fi solicitat cel mai târziu în luna ianuarie 2014.

Pentru aceste considerente, solicită instanței de judecată să admită prezenta excepție așa cum a fost invocată.

Referitor la fondul cauzei, învederează următoarele aspecte:

La data de 28 decembrie 2010, Legea 330/2009 a fost abrogată de art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Tot la acea dată a intrat în vigoare Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Acest nou act normativ stipulează la art. 8 că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.

Așadar, din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente în cauză, nu poate fi vorba despre încălcarea principiului neretroactivității legii, întrucât Legea 285/2010, care reglementa în mod expres plata premiului anual, a intrat în vigoare la data de 28 decembrie 2010 deci anterior momentului la care, conform vechii legislații ar fi trebuit plătit premiul respectiv, în speță „începând cu luna ianuarie 2011".

Mai mult, apreciază că legiuitorul nu a privat în vreun fel reclamantul de suma de bani reprezentând plata premiului anual, întrucât aceste sume de bani au fost avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce urmau să se acorde în anul 2011.

Reglementarea legala a drepturilor salariale reprezintă una din dimensiunile esențiale ale statutului funcționarului public. In cazul funcționarilor publici, drepturile salariale sunt stabilite de către legiuitor. Soluția legislativa cuprinsă în art. 8 din Legea nr. 285/2010 a fost determinată de apărarea securității naționale.

Faptul că prin Legea nr. 285/28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice a fost sistată plata premiului anual pentru anul 2010, nu reprezintă decât o exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale, politicile salariale fiind de resortul absolut al Guvernului și al Parlamentului, și nu al instanțelor judecătorești, al căror atribut este de a aplica legea. Aceste dispoziții nu au caracter retroactiv, ci dau expresie principiului aplicării legii noi referitoare la schimbarea unei situații juridice pentru viitor. Textul de lege criticat, se aplică de la data intrării în vigoare.

Atâta timp cât vocația reclamantului la primirea celui de-al 13-lea salariu nu a fost materializata într-un nou act normativ și nici nu s-a obținut desființarea sau modificarea actelor normative prin care a fost stabilită salarizarea cuvenită acestora, nu există temeiuri de drept pentru a se dispune obligarea instituției noastre la plata vreunei sume cu titlu de premiu anual.

Mai mult decât atât, cererea reclamantului apare ca neîntemeiată și prin prisma faptului că legiuitorul a inclus sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată în anul 2010 în majorarea salarială cuvenită personalului din sectorul bugetar începând cu 01.01.2011, procedeu prin care personalul în discuție nu a fost lipsit de dreptul de a beneficia de dreptul bănesc solicitat.

De asemenea, prin Decizia nr. 21/2013, înalta Curte de Casație și Justiție a admis un recurs în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu acordarea premiului anual, stabilind că „ In interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariate stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".

De asemenea, nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii.

Analizând capătul de cerere privind actualizarea sumelor pretinse cu rata inflației, vă rugăm să constatați netemeinicia acestuia, deoarece atâta timp cât drepturile salariale principale pretinse nu sunt întemeiate, nici drepturile accesorii acestora (indexarea drepturilor salariale pretinse) nu sunt întemeiate, accesoriul urmând soarta principalului.

Având în vedere aspectele prezentate, solicită admiterea excepțiilor invocate iar pe fond solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, invocă dispozițiile N.C.P.C., Legea 554/2004 - privind contenciosul administrativ, Legea nr.285/28.12.2010 - privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

În conformitate cu prevederile art. 223 și 411 din N.C.P.C, solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său.

La data de 20.11.2015 pârâtul M. A. Interne a depus la dosar întâmpinare, solicitând instanței să se pronunțe cu privire la următoarele excepții:

1. Excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, având în vedere următoarele considerente:

În context, în conformitate cu dispozițiile art. 193 alin. (1) C.proc.civ., sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

In același sens, potrivit art. 34 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice precum și a art. 7 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice: „Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite ", iar conform alineatului 2 al aceluiași articol: „ Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite ".

Solicită să se constate faptul că termenele mai sus menționate, prevăzute în mod expres și limitativ de lege, sunt de decădere, normele speciale în cauză fiind de strictă interpretare și aplicare.

Față de cele mai sus menționate și având în vedere faptul că reclamantul nu au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în termenul impus de lege, rugăm onorata instanță să respingă acțiunea reclamanților ca inadmisibilă.

2. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne pentru următoarele motive:

Calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant, se face exclusiv de către I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara, unitate al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.

Potrivit art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite.

Art. 12 alin. 5 din același act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabilește prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite.

Anexa nr. 12 la Ordinul M.A.I. nr. S/34/2014 privind exercitarea calității de ordonator de credite în M.A.I., stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din instituția noastră.

Conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.

Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul M.A.I, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

Ordonatorii secundari și terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef.

Așadar, atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare angajat în parte, sunt în competența exclusivă a șefului unității la care acesta este angajat, care, așa cum am arătat mai sus, are calitatea de ordonator secundar de credite.

Prin urmare, opinează că nu se poate reține că atât instituția centrală, cât și structurile sale subordonate au calitate procesuală pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar ajunge la concluzia că pot avea calitate procesuală pasivă toate unitățile dintr-o instituție, între care se stabilesc raporturi de subordonare ierarhică.

Învederează decizia civilă nr. 3522/16.10.2008 a Î.C.C.J. potrivit căreia „în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituția publică este organizată și funcționează, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, motivația invocată de reclamant privind garanția că obligația bănească a instituției publice va fi astfel executată, neavând suport în dispozițiile procedurale privitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii civile ".

În concluzie, în cadrul M.A.I. există o procedură de repartizare a creditelor bugetare alocate acestuia.

De asemenea, față de faptul că potrivit art. 12 alin. 4 din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, cu modificările și completările ulterioare, „la frontiera cu fiecare stat vecin, exceptând județele Tulcea și C., se organizează și funcționează inspectorate teritoriale cu personalitate juridică", în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne, arătăm onoratei instanțe că potrivit art. 222 din Codul civil, „Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel".

Pentru motivele expuse, solicită admiterea excepției așa cum a fost formulată și să dispună respingerea acțiunii față de instituție ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. În raport de data nașterii dreptului la acțiune invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada cuprinsă între data de 01.04.2012 și momentul anterior cu trei ani datei introducerii acțiunii, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor care le-au instituit, respectiv Decretul nr.167/1958 care la art.l dispunea că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.

Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui, dreptul la acțiune stingându-se prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani prevăzut Decretul nr.167/1958.

Acest termen a fost menținut și în art. 2517 Cod civil, în vigoare începând cu data de 01.10.2011, care prevede că „termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen".

De asemenea, art. 166 alin. (1) din Lege nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, face referire la același termen de prescripție de trei ani, după cum urmează: „Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".

In concluzie, față de data nașterii dreptului la acțiune, 01.04.2012 și în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, apreciem că se impune constatarea prescripției dreptului la acțiune pentru sumele solicitate pentru perioada arătată.

II. Cu privire la fondul cauzei, învederează instanței următoarele aspecte:

1. Conform art. 21 alin. (1) din Anexa nr. IV la Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ în vigoare de la 01.01.2010 până la 31.12.2010, pentru activitatea desfășurată, cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii și personalul civil beneficiază de un premiu anual stabilit în raport cu solda lunară/salariul de bază de încadrare, respectiv salariul de bază din ultima lună a anului pentru care se face premierea.

D. urmare, ținând cont că ultima lună a anului este luna decembrie, iar drepturile salariale cuvenite personalului din M. A. Interne pentru luna respectivă sunt stabilite și plătite în luna ianuarie a anului următor, premiul anual nu poate fi determinat și plătit decât începând cu aceeași lună ianuarie.

Această procedură este sprijinită și de prevederile art. 25 alin. 4) din Legea-cadru nr. 330/2009, conform cărora plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit legii respective, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

Astfel, pentru activitatea desfășurată în anul 2010, personalul plătit din fonduri publice, inclusiv polițiștii, cadrele militare în activitate și personalul civil, putea să beneficieze de un premiu anual începând cu luna ianuarie 2011.

În conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".

În consecință, în accepțiunea noastră, legiuitorul a inclus sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată în anul 2010 în majorarea salarială cuvenită personalului din sectorul bugetar începând cu 01.01.2011, procedeu prin care personalul respectiv nu a fost lipsit de dreptul de a beneficia de dreptul bănesc în discuție.

Menționează că în bugetul pentru anul 2011 al Ministerului A. Interne nu au fost prevăzute sau repartizate fonduri bugetare, potrivit legii, pentru cheltuieli cu premiul anual cuvenit personalului acestui minister pentru activitatea desfășurată în anul 2010, iar potrivit art. 14 alin. 2) și 3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele instituțiilor publice și nici angajată și efectuată, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială și nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.

Menționează faptul că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și legile anuale speciale de aplicare a acesteia nu prevăd acordarea unui premiu anual, începând cu anul 2011.

Având în vedere aceste considerente și ținând cont de faptul că prin Deciziile nr. 115/2012 și nr. 99/2013 Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, solicită instanței să respingă acțiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată.

2. Cu privire la solicitarea reclamantului privind obligarea pârâților „la plata de daune moratorii, respectiv dobânzi legale...", învederează următoarele:

Actul normativ care reglementează dobânda legală este O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Potrivit dispozițiilor art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din actul normativ mai sus-menționat, părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârziere în plata unei obligații bănești, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate.

Or, în cauza dedusă judecății, părțile nu numai că nu au stabilit printr-o convenție dobânda legală, dar nici nu poate fi pusă în întârziere, deoarece, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat M.A.I. se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.

Rezultă deci, că nu există temei legal care să permită obligarea la achitarea de către pârâtă a dobânzii legale la sumele de bani solicitate prin acțiune, pe lângă achitarea acestora în sumă actualizată cu rata inflației.

Astfel, obligarea instituției noastre la plata sumei de bani solicitate prin prezenta acțiune, sub sancțiunea achitării dobânzii legale, pe lângă achitarea acestor drepturi în sumă actualizată cu rata inflației, ar contraveni prevederilor legale.

Mai mult decât atât, învederează că nu se pot acorda două modalități de acoperire integrală a prejudiciului (actualizare cu indicele de inflație și dobândă legală) deoarece o asemenea soluție ar determina o îmbogățire tară just temei a persoanei care a formulat acțiunea.

La data de 02.12.2015 pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara a depus întâmpinare, solicitând instanței să se pronunțe asupra următoarelor excepții:

1) Excepției inadmisibilității acțiunii, raportat la prevederile art.7 din Legea 285/2010 coroborat cu prevederile art. 30 din Legea 284/2010.

Astfel art. 7 din Legea 285/2010 prevede: „{!) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.

(2)Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.

(3)Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.

(4)împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației", iar art. 30 din Legea nr.284/2010: „ (DSoluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.

(2)Contestația poate fi depusă în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință a actului

administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.

(3)Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile lucrătoare.

(4)Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației în scris. "

Așadar, aceste dispoziții reglementează procedura prealabilă obligatorie, respectiv adresarea personalului bugetar, respectiv reclamanților la ordonatorul de credite, pentru rezolvarea pretențiilor acestora și numai apoi atacarea în instanță a măsurii luate de ordonator.

In litigiul pendinte, stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază în sensul prevăzut de Legea nr. 285/2010 și Legea nr. 284/2010, s-a făcut prin emiterea de către unitatea angajatoare a unui act administrativ în luna ianuarie 2011, prin care s-au comunicat fiecărui reclamant elementele salariale amintite mai sus, pe bază de semnătură de luare la cunoștință și cu dreptul de contestație în termen de 5 zile de la comunicarea acestora.

Neîndeplinirea acestei proceduri de către reclamant face ca acțiunea acestora în instanță să fie inadmisibilă. în sprijinul acestui fapt, vin și prevederile de drept comun, astfel, potrivit art. 193 alin.l) din codul de procedură civilă „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței de judecată se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, urmând ca dovada îndeplinirii procedurii prealabile să se anexeze la cererea de chemare în judecată/""

În concluzie, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile fapt ce echivalează cu inexistenta acesteia, astfel că pentru considerentele expuse, solicităm admiterea excepției invocate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

2) Excepției prescripției dreptului material la acțiune, pentru următoarele motive: în anul 2011, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr.285/28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, gumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.

Prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013 referitoare la examinarea recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, raportat la art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, referitor la acordarea premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar, I.C.C.J. a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fî acordat în forma supusă vechii reglementări.

Din cuprinsul RIL-ului reiese fără putință de tăgadă că acesta se referă doar la interpretarea acordării premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar, este limitat expres la anul 2010, și nu se interpretează și cu privire la includerea premiului anual pentru anul 2010 în majorările din anii 2012-2015, astfel că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate în drept.

În anul 2011, art. 9 alin.2) din Legea nr. 285/2010: „ 2) în anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii și prime de vacanță.", iar art.l din Legea nr. 285/2010 prevede: „(1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2)începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

(3)Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.

(4)Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum și cuantumul gradațiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(5) în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege."

In anul 2012, Legea nr 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, la art.7 alin.2 prevede: „ în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii si prime de vacantă."

În anul 2013, O.U.G. nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, la art. 2 prevede: "Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013."

În anul 2014 O.U.G. Nr.103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice(actualizată până la data de 1 ianuarie 2015*) la ART. 9 alin.2) prevede:,, (2) în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță.""""

În anul 2015,Ordonanța De Urgență nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (actualizată la data de 9 aprilie 2015*) la ART. 8 alin.2 se prevede: „(2) în anul 2015, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță."

Din interpretarea textelor normative precizate, reiese că drepturile invocate de reclamant, au fost, mai întâi, înlăturate printr-un act normativ echivalent celui prin care au fost instituite, respectiv de articolul 8 din Legea nr.285/2010, iar apoi această înlăturare a fost preluată tot prin acte normative cu aceeași forță juridică, respectiv la nivelul anului 2011 prin art. 9 alin.2 din Legea nr. 285/2010, în anul 2012 prin art.7 alin.2 din Legea Nr.283/2011, în anul 2013 prin art.2 din O.U.G. Nr.84/2012, iar în anul 2014, prin art.9 alin.2 din O.U.G. nr.103/2013 iar pentru anul 2015, prin art.8 alin. 2 din OUG nr. 83/2014. Vă rugăm să observați că, în speța de față avem de a face cu o înlăturare a acordării drepturilor reprezentând acordarea premiului anual, înlăturare instituită prin normele legale precizate, astfel că I.T.P.F. Timișoara ca instituție angajatoare nu are nicio obligație legală de a plăti aceste drepturi. Măsura neacordării premiului anual a fost luată în baza unor acte normative emise de către puterea legislativă, scopul de interes general fiind acela al realizării stabilității economice a tării și implicit al securității naționale, prin reducerea cheltuielilor bugetare.

Având în vedere că dreptul solicitat a fost înlăturat încă din anul 2011, iar vocația reclamantului de a beneficia de premiul anual aferent anului 2010 ia naștere în ultima lună a anului pentru care se face premierea, respectiv a anului 2010, ținând cont de termenul general de prescripție prevăzut de Decretul Nr.167/1958 (la momentul nașterii dreptului solicitat prescripția era reglementată de acest act normativ), și de art. 67 din Legea nr. 284/2010: „Drepturile neachitate personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil, nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu.", rezultă că dreptul solicitat de către reclamant, respectiv includerea premiului anual aferent anului 2010 în salariul lunar este prescris. Menționăm că acest drept putea fi solicitat cel mai târziu în luna ianuarie 2014.

Face precizarea că, așa cum rezultă și din Decizia nr.21/18.11.2013 a ICCJ, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art.25 din Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Așa cum rezultă și din cuprinsul Deciziei I.C.C.J. nr. 21/2013, dreptul la acordarea premiului anual aferent anului 2010 s-a modificat, în sensul că modalitatea de acordare s-a realizat eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/ indemnizației de bază, conform art. 1 din Legea nr.285/2010. Se poate observa că Decizia nr. 21/2013 se reglementează în mod expres „în cursul anului 201V nu prevede și pentru viitor, adică pentru perioada ulterioară anului 2011. Astfel că, drepturile solicitate de către reclamant, respectiv, includerea premiului anual în salariul lunar începând cu data de 01.04.2012 și în continuare, nu au temei legal, sunt neîntemeiate. Un alt argument de respingere a susținerilor reclamantului este acela că, așa cum rezultă din decizia mai sus amintită, "premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 201 deci se precizează în mod expres și limitativ că este vorba de:

-premiul anual aferent anului 2010 si

-majorările salariale stabilite pentru anul 2011, și nu și pentru viitor „ubi lex non distinguit nec nos distinșuere debemus".

Învederează faptul că, reclamantul în mod eronat invocă în susținerea apărărilor sale, dispozițiile Deciziei I.C.C.J. nr. 21/2013, întrucât aceasta se referă în mod expres și limitativ la: „interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, referitor la acordarea premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar(așa cum rezultă și din titlul acesteia)

-premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, dreptul la acordarea premiului anual aferent anului 2010 nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011,

Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.,, Rezultă astfel că dezlegarea problemelor de drept cuprinse în decizia mai sus menționată și care este obligatorie, se referă în mod strict la premiul anual aferent anului 2010 și la faptul că acesta a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.

Mai mult decât atât reclamantul solicită includerea premiului anual în salariu! lunar începând cu data de 01.04.2012 și în continuare, dar ne întrebăm noi, la care premiu anual se referă dacă premiului anual aferent anului 2010, conform RIL-ului -Decizia I.C.C.J. nr. 21/2013, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011. potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări(majorare care s-a realizat pentru întreg sectorul bugetar, inclusiv reclamantului, mai mult decât atât nici măcar nu a contestat inexistența acestei majorări salariale), iar conform normelor legale mai sus citate, nu există temei legal de acordare a premiilor anuale aferente anilor 2011-2015.

În ceea ce privește includerea premiului anual, începând cu data de 01.04.2012 și în continuare, așa cum solicită reclamantul, acest fapt nu poate avea raționament juridic, câtă vreme actele normative în vigoare au înlăturat acordarea acestui drept, încă din anul 2011 și până în prezent, motiv pentru care acțiunea în fond apare ca neîntemeiată, rugând onorata instanță să o respingă ca atare. în Decizia nr.21/18.11.2013 a ICCJ, se menționează în mod expres că premiul pentru anul 2010 a fost inclus în majorările salariate stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, si nu este vorba despre alt premiu aferent altui an, așa cum cere reclamantul includerea începând cu data de 01.04.2012 și în continuare. Din cuprinsul RIL-ului reiese fără putință de tăgadă că acesta se referă doar la interpretarea acordării premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar, este limitat expres la anul 2010, și nu se interpretează și cu privire la includerea premiului anual pentru anul 2010 în majorările din anii 2012-2015, astfel că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate în drept.

În concluzie, normele legale în materie sunt clare si nu lasă loc de interpretare, încât nu se poate acorda ceea ce nu își are izvorul în norma legală, astfel că drepturile solicitate de reclamantul nu pot fi acordate, pe cale de consecință acțiunea acestuia apare ca neîntemeiată.

Nu în ultimul rând, problematica acordării reclamanților - personal bugetar a premiului anual, este identică cu cea a acordării a ajutoarelor la încetarea raporturilor de serviciu a polițiștilor, prevăzute de art.20 alin.l și 2) din Anexa nr.VII la Legea Nr.284/2010, drepturi a căror acordare a fost de asemenea înlăturată începând cu anul 2011 în baza art. 13 din legea 285/2010, înlăturare menținută și în prezent, jurisprudența instanțelor de judecată fiind în acord cu prevederile legale, respingând definitiv acțiunile având ca obiect plata acestor drepturi la ieșire la pensie. Prin analogie, apreciem că în speța de față, soluția instanței de judecată în ceea ce privește solicitarea de a include premiului anual în salariul lunar, nu poate fi decât în sensul de a respinge ca nefondată acțiunea pentru considerentul, pe de o parte pentru că acordarea dreptului solicitat a fost înlăturat de legiuitor, iar pe de altă parte acesta nu mai este reglementat încă din anul 2011, iar pentru anul 2010 acesta a fost inclus în majorările salariate stabilite pentru anul 2011, potrivit art.l din Lega Nr.285/2010 (așa cum a statuat și Î.C.C.J. prin decizia Nr.21/18.11.2013, pronunțată în recursul în interesul legii)

Având în vedere aspectele mai sus învederate, cererea de chemare în judecată ce reclamă valorificarea unui drept principal și accesoriile acestuia, pretins a fi născut la data de 01.01.2011, este în mod evident prescrisă pentru întreaga perioadă solicitată, raportându-ne la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 24.06.2015, având în vedere dispozițiile art.1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 și menținute de prevederile art. 2500, 2501 și 2517 din Noul Cod Civil. Totodată, vă rugăm să aveți în vedere că, în analiza pretențiilor deduse judecății în speță, regimul lor juridic urmează a fi determinat în aplicarea accesorium sequitur principale. Astfel, determinarea limitelor, întinderii și exigibilității acestora se apreciază în raport de obligația principală. Ca atare, admisibilitatea lor, de principiu, este condiționată de admisibilitatea debitului principal. Atât timp cât în conformitate cu dispozițiile art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958 și menținute de prevederile art. 2500, 2501 și 2517 din Noul cod civil (care prevăd un termen de 3 ani de la data la care i s-a născut dreptul de a pretinde aceste pretenții), este prescris debitului principal/obligația principală - dreptul de a pretinde includerea premiului anual aferent anului 2010, conform Deciziei ICCJ nr. 21/2013, în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, este prescris și dreptul de a solicita accesoriul debitului principal.

Astfel, termenul de prescripție de 3 ani pentru debitul principal (dreptul de a pretinde includerea premiului anual aferent anului 2010, conform Deciziei ICCJ nr. 21/2013, în majorările salariale stabilite pentru anul 2011 și obligarea la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual in salariul lunar începând cu data de 01.01.2011 și în continuare până la includerea acestuia în salariu,reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective) a început să curgă (conform art. 7 din Decretul nr.167/1958, conform art. 2523 NCC coroborat cu art 67 din Legea nr. 284/2010: „Drepturile neachitate personalului militar polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil, nereclamate in termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu. "), începând cu data de 01.01.2011 și ținând cont de dispozițiile din Decizia ICCJ nr. 21/2013 care prevăd modalitatea de acordare: "în acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, in continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, in cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/ indemnizației de bază." acest termen s-a împlinit la data de 31.12.2014. în atare condiții, cererea de chemare în judecată ce reclamă valorificarea •unui drept principal și accesoriile acestuia, pretins a fi născut la data de 01.01.2011, este în mod evident prescrisă pentru întreaga perioadă solicitată prin acțiune, raportându-ne la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 24.06.2015.

Pentru aceste considerente, solicită instanței de judecată să retină ca fiind prescrise pretențiile reclamantului deduse judecății, pentru întreaga perioada solicitată începând cu 01.01.2011 și în continuare până la includerea acestuia în salariu,), urmând a le respinge în consecință.

3) În cazul în care va respinge excepția invocată la punctul 2, și nu va lua în considerare că acțiunea în întregul ei este prescrisă, solicită să se pronunțe cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru următoarele considerente:

În susținerea acestei excepții învederează faptul că raportat la obiectul acțiunii prin care se solicită acordarea diferenței de salariu, reprezentând includerea premiului anual( al 13- lea salariu), începând cu 01.04.2012 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective și obligarea pârâților la daune interese moratorii, respective dobânzi legale începând cu data de 01.04.2012, sunt incidente dispozițiile art.l și 3 din Decretul nr.167/1958 și menținute de prevederile art. 2500, 2501 și 2517 din Noul Cod Civil, care prevăd un termen de 3 ani de la data la care i s-a născut dreptul de a pretinde aceste pretenții.

Prin urmare, cererea de chemare în judecată ce reclamă valorificarea unui drept principal și accesoriile acestuia, pretins a fi născut la data de 01.04.2012, este în mod evident prescrisă pentru perioada 01.04._12, raportându-ne la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 24.06.2015. Totodată, vă rugăm să aveți în vedere că, în analiza pretențiilor deduse judecății în speță, regimul lor juridic urmează a fi determinat în aplicarea accesorium sequitur principale.

Astfel, determinarea limitelor, întinderii și exigibilității acestora se apreciază în raport de obligația principală.

Ca atare, admisibilitatea lor, de principiu, este condiționată de admisibilitatea debitului principal.

Pentru aceste considerente, solicită instanței de judecată să rețină pretențiile deduse judecății sale pentru perioada 01.04._12 ca fiind prescrise, urmând a le respinge în consecință.

II .Pe fond, acțiunea reclamantului este neîntemeiată si solicită respingerea, pentru următoarele considerente:

Este adevărat că prin art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009, era stipulată acordarea premiului anual, însă potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se dispune încetarea acordării premiului anual începând cu luna ianuarie 2011 și se prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii.

Dispozițiile art.8 din Legea nr.285/ 2010 au fost atacate în fața Curții Constituționale, iar, în acest sens, prin Deciziile nr. 115/ 09.02.2012 publicată în M.O. nr. 230 din 05.04.2012, nr. 257/ 20.03.2012 publicată în M.O. nr. 331 din 16.05.2012 și altele, Curtea Constituțională a României a constatat că excepțiile de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/ 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt neîntemeiate.

Solicită să se constate că nu se poate susține că o lege este „nelegală", din moment ce provine de la Parlamentul României, autoritatea învestită, potrivit Constituției, cu prerogativa legiferării. Așadar, sub aspectul emiterii unor reglementări legale într-un sens sau altul, în orice domeniu al vieții sociale, Parlamentul are competență deplină, nefiind permisă contestarea legilor în fața instanțelor de judecată sub aspectul oportunității emiterii lor, indiferent de nemulțumirile pe care le produc.

Singurul control la care pot fi supuse legile este cel de constituționalitate. La emiterea legilor, Parlamentul trebuie totuși să respecte anumite reguli instituite de Constituție. Singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire la respectarea acestor reguli, si, implicit, cu privire la conformitatea unei legi cu dispozițiile constituționale este Curtea Constituțională, care, așa cum am arătat mai sus, s-a pronunțat deja în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate ale prevederilor art.8 din Legea nr.284/ 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

De asemenea, în ceea ce privește premiile în bani acordate angajaților, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1615 din 20 decembrie 2011, a precizat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate si garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este in drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica in diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

In aceste condiții nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual și, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.

Legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate, art. 8 din Legea nr. 285 din 2010. a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute in vedere la stabilirea majorării salariale care se acordă in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/soldă/ indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.

Astfel, legiuitorul a modificat doar modalitatea de acordare a premiului anual, în sensul că acesta se va acorda eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.

De altfel, art. 25 alin. (4) teza finală din Legea cadru nr. 330/2009, prevedea acordarea acestui premiu începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul, și nu impunea o modalitate de executare, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și sa mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crize economice.

Așadar, reglementarea legală a drepturilor salariale reprezintă una din dimensiunile esențiale ale statutului funcționarului public. în cazul funcționarilor publici, drepturile salariale sunt stabilite de către legiuitor. Soluția legislativă cuprinsă în art.8 din Legea nr.285/2010 a fost determinată de realitatea socială și economică actuală. Astfel, aspecte din viața statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului, pot constitui o amenințare la adresa stabilității economice. în atare situații legiuitorul este îndrituit să adopte măsuri corespunzătoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste măsuri a fost reducerea cheltuielilor bugetare, măsură concretizată, printre altele, în sistarea plății premiului anual pentru anul 2010.

În concluzie, faptul că prin Legea nr. 285/28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice a fost sistată plata premiului anual pentru anul 2010, nu reprezintă decât o exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale, politicile salariale fiind de resortul absolut al Guvernului și al Parlamentului și nu al instanțelor judecătorești, al căror atribut este doar de a aplica legea nu de a face lege. Aceste dispoziții nu au caracter retroactiv ci dau expresie principiului aplicării legii noi referitoare la schimbarea unei situații juridice pentru viitor. Textul de lege criticat se aplică de la data intrării Iui în vigoare.

În acest sens este și Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005 (...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare (...)

Statul se bucura de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea Constituțională constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).

Atâta timp cât vocația reclamantului la primirea celui de-al 13-lea salariu nu a fost materializată într-un nou act normativ si nici nu s-a obținut desființarea sau modificarea actelor normative prin care a fost stabilită salarizarea cuvenită reclamantului, nu există temeiuri de drept pentru a se dispune obligarea instituției la plata vreunei sume cu titlu de premiu anual. Astfel, reclamantul nu dispune de vreun drept salarial „recunoscut prin lege" în sensul art.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, la plata căruia instituția noastră să poată fi obligată de instanța de contencios administrativ, în actualul cadru legislativ.

Mai mult decât atât, cererea reclamantului apare ca neîntemeiată și prin prisma faptului că legiuitorul a inclus sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată în anul 2010 în majorarea salarială cuvenită personalului din sectorul bugetar începând cu 01.01.2011, procedeu prin care personalul nu a fost lipsit de vocația de a beneficia de dreptul bănesc în discuție. Faptul că noua lege prevede o situație nouă, respectiv asimilarea premiului anual în majorările salariale ce se acordă în anul 2011, nu reprezintă o aplicare retroactivă a legii, ci o redimensionare a dreptului substanțial.

Prin urmare, nu se poate reține încălcarea prevederilor Legii nr. 330/2009 si nici dreptul la proprietate.

De asemenea, nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile. consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii.

Conform prevederilor art. 126 din Constituția României, justiția se înfăptuiește în numele legii, ea este unică, imparțială și egală pentru toți, iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Instanțele judecătorești nu pot decât să respecte și să aplice legea și nicidecum să o modifice, înlăturând dispoziții ale ei.

În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1325/04.12.2008, referitor la excepția de neconstituționalitate a O.G. nr. 137/2000.

Astfel, Curtea Constituționala arată că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, deoarece încalcă principiul separației puterilor.

Conform prevederilor art. 61 din Constituția României, Parlamentul, și, prin delegare legislativă, în condițiile art. nr 115 din Constituția României, Guvernul, au competența de a institui, modifica si abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești au doar misiunea constituțională de a realiza justiția, de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

Prin urmare, misiunea instanței este aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126, alin. 1 din Constituția României, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor pretinse cu rata inflației, solicită să se constate că acesta este neîntemeiat deoarece atâta vreme cât drepturile salariale principale pretinse nu sunt întemeiate, nici drepturile accesorii acestora (indexarea drepturilor salariale pretinse) nu sunt întemeiate, accesoriul urmând soarta principalului.

Totodată, învederează instanței faptul că, în bugetul pentru anul 2011 al Ministerului Administrației și Internelor nu au fost prevăzute sau repartizate fonduri bugetare potrivit legii, pentru cheltuieli cu premiul anual cuvenit personalului acestui minister pentru activitatea desfășurată în anul 2010, iar potrivit art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice cu modificările și completările ulterioare, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele instituțiilor publice și nici angajată și efectuată, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială, respectiv nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare. Prin urmare, în ipoteza în care veți admite prezenta acțiune, apreciem că I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara nu poate fi obligat individual la plata drepturilor pretinse, ci numai în solidar cu M. Administrației și Internelor, ca ordonator principal de credite potrivit prevederilor art.21 din Legea Nr.500/2002 privind finanțele publice.

In concluzie, consideră că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, întrucât, deși premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dispozițiile de lege criticate de reclamant prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-si execute întru-totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe, iar, în consecință, instituția noastră a procedat în mod corect, punând în aplicare dispozițiile Legii nr. 285/2010.

Intenția legiuitorului de a include premiul anual în majorările salariale a vizat strict doar al 13-lea salariu aferent anului 2010 și doar pentru anul 2011.

Dispozițiile legale ulterioare, referitoare la stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar nu au inclus și nici nu au prevăzut acordarea celui de-al 13-lea salariu, nici de sine stătător și nici sub forma includerii sale în salariul de bază.

Nu în ultimul rând, solicită respingerea solicitărilor reclamantului referitoare la aplicabilitatea în prezenta cauză a prevederilor art. 272 Codul Muncii întrucât raporturile de serviciu dintre reclamant și instituția noastră nu se supun reglementărilor legale aplicabile conflictelor de muncă și astfel sarcina probei nu incumbă I.T.P.F. Timișoara, ci se supun reglementărilor legii speciale a contenciosului administrativ și dreptului comun, respectiv codului de procedură civilă, art. 249 "Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".

Precizează faptul că acțiunea reclamantului are ca obiect drepturi bănești, obiect ce rezultă din raporturile de serviciu iar tocmai datorită aplicării în cauză a prevederilor art. 109 din Legea Nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prezenta cauză este de competența secției de contencios administrativ întrucât reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special, astfel cadrul legislativ aplicabil în speța dedusă judecății este reprezentat de Legea Nr.554/2004 a contenciosului administrativ și nu de Codul Muncii.

Conform susținerilor reclamantului, ar fi trebuit ca prezenta cauză să fie de competența secției l-a civilă (Litigii de muncă),or reiese fără putință de tăgadă, că, tocmai calitatea reclamantului de funcționar public cu statut special dă competența materială funcțională în favoarea Secției de contencios administrativ și fiscal.

Având în vedere prevederile menționate anterior, ținând cont de calitatea reclamantului de funcționar public cu statut special, de cadrul legal aplicabil speței deduse judecății, rezultă că sarcina probei incumbă acestuia din urmă potrivit art.249 Cod de procedură Civilă si nu ei.

Mai mult decât atât în sarcina reclamantului incumbă obligația dovedirii celor susținute în cuprinsul cererii de chemare în judecată însă acesta nu a propus prin cererea de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii prevăzută de art. 254 C., nicio probă în susținerea pretențiilor sale, fapt prin care a încălcat prevederile art. 194 lit.e) C..

Majorarea prevăzută de art. 1 din Legea 285/2010 s-a realizat în mod efectiv, instituția noastră și-a îndeplinit obligația de plată față de reclamant în conformitate cu normele legale în vigoare, astfel că solicităm onoratei instanțe de judecată să pună în vedere reclamantului să facă dovada, prin depunerea la dosarul cauzei a înscrisurilor (fluturașii de salariu) de unde rezultă faptul că începând cu data de 01.01.2011, cuantumul brut al salariului de bază/soldei funcției de bază/salariului funcției de bază/indemnizației de încadrare s-a majorat cu 15%.

Astfel instituția noastră a pus în aplicare dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 și dispozițiile cuprinse în Decizia ICCJ nr. 21 din 18 noiembrie 2013 referitoare la examinarea recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, raportat la art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, referitor la acordarea premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar, pe cale de consecință acțiunea reclamantului apare ca neîntemeiată.

Între drepturile solicitate de către reclamant si cuprinsul dispozitivului Decizia ICCJ nr. 21 din 18 noiembrie 2013, nu este echivalență așa cum dorește reclamantul, pretenția acestuia apare ca neîntemeiată deoarece se cere doar „ includerea premiului anual în salariul lunar începând cu data de 01.01.2011 și în continuare până la includerea acestuia în salariu", fără a se face distincție despre care premiu anual este vorba, aferent cărui an?, însă în dispozitivul deciziei mai sus menționate se prevede expres că „ premiul pentru anul 2010 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010". Reclamantul încearcă să inducă în eroare instanța de judecată, întrucât nu contestă și nici nu face mențiune cu privire la faptul că, începând cu data de 01.01.2011 a beneficiat de majorările salariale stabilite pentru anul 2011, în atare condiții pretenția sa este neîntemeiată și vădit nefondată.

Cu privire la capătul de cerere privind plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu data de 01.04.2012, potrivit O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală, rugăm onorata instanță să constate că acesta este neîntemeiat deoarece atâta vreme cât drepturile salariale principale pretinse nu sunt întemeiate, nici drepturile accesorii acestora nu sunt întemeiate, accesoriul urmând soarta principalului.

În concluzie, normele legale în materie sunt clare și nu lasă loc de interpretare, încât nu se poate acorda ceea ce nu își are izvorul în norma legală, astfel că drepturile solicitate de reclamant nu pot fi acordate, pe cale de consecință acțiunea acestuia apare ca neîntemeiată. Este important de reținut că exercitarea unor drepturi în justiție se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie aceste drepturi și nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor.

Având în vedere cele prezentate mai sus, rugăm onorata instanță să respingă acțiunea ca neîntemeiată.

În probatoriu: solicită admiterea probei cu înscrisuri.

Anexează în copie, Recursul în interesul legii formulat de către Procurorul G. precum si Minuta Decizie nr. 21/18.11.2013.

Totodată invocă, ca și practică judiciară, Decizia Civilă nr. 746 din data de 29.01.2015, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara, Sentința Civilă nr. 1839 din data de 09.04.2014, pronunțată de către Tribunalul T. în dosarul nr._/30/2013, precum și Sentința civilă nr. 5894 din data de 28.11.2013, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr._/3/CA/2013, în cauze având același obiect.

De asemenea învederează că, practica Tribunalului M. este constantă în a respinge este de a respinge aceste cereri, menționând în acest sens: Sentința Civilă nr. 802/08.06.2015, pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._, Sentința Civilă nr. 851/17.06.2015, pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._, Sentința Civilă nr. 573/11.05.2015, pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._, Sentința Civilă nr. 653/20.05.2015, pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._, Sentința Civilă nr. 652/20.05.2015, pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._, Sentința Civilă nr. 1770/07.05.2015, pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._ .

În drept: invocă prevederile art.205 și urm. din Codul de Procedură Civilă, precum și toate dispozițiile legale menționate în cuprinsul întâmpinării.

În conformitate cu prevederile art.411, alin. 1, pct.2 din C.proc.civ., solicită judecarea cauzei și în lipsă.

Potrivit art. 248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

F. de excepția lipsei calității procesuale pasive a MAI si IGPF, instanța se va pronunța in sensul admiterii acesteia, cu următoarea motivare:

Calitatea procesuala presupune existenta unei identități intre persoana reclamantului (calitate procesuala activa) si cel care ar fi titularul dreptului afirmat, precum si intre persoana paratului si cel despre care se pretinde ca este obligat in raportul juridic dedus judecații ( calitate procesuala pasiva).

Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea trebuie sa justifice atât calitatea procesuala activa, cat si calitatea procesuala pasiva, prin indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiază pretenția sa, iar instanța de judecata trebuie sa verifice susținerile acestuia.

Raportat la obiectul acțiunii, instanța considera ca M. A. Interne si IGPF nu dețin calitatea de subiect pasiv al dreptului dedus judecății, intricat reclamantul isi desfasoara activitatea în cadrul Inspectoratului T. al Politiei de Frontiera Timișoara, raporturile lui de serviciu derulându-se cu această unitate, instituție având personalitate juridica potrivit art.12 alin.2 din OUG nr.104/2001.

Prin decizia nr.3522/16.10.2008 ICCJ a dispus ca „în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituția publică este organizată și funcționează, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, motivația invocată de reclamant privind garanția că obligația bănească a instituției publice va fi astfel executată, neavând suport în dispozițiile procedurale privitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii civile".

In ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii instanța se va pronunța in sensul respingerii acesteia, cu următoarea motivare:

Se apreciază ca obiectul acțiunii este refuzul nejustificat al autorității si nu contestație împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

Potrivit art.109 din Legea nr. 188/1999 republicată, se stabilește nu numai competența materială de soluționarea cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și faptul ca procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.

De precizat că, în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 106 din Legea nr.188/1999 în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.

În consecință, Legea nr. 188/1999 republicată, fiind o lege cu caracter special, se aplică prioritar, în raport de reglementarea cu caracter general prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată.

În speță este pus în discuție refuzul nejustificat al autorității pârâte de a acorda drepturile de natură salarială solicitate prin acțiune.

Rațiunea procedurii administrative prealabile este de a da posibilitate emitentului actului administrativ contestat, care este nelegal, să-l reformeze sau să-l retracteze, după caz, evitându-se în acest fel un proces între părți.

Or, în speță, nu se contestă un act administrativ de autoritate, care să impună formularea recursului administrativ în condițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ci prin acțiune se invocă un fapt material - refuzul nejustificat al pârâtului.

F. de excepția prescripției dreptului la acțiune ridicata de parate, instanța se va pronunța in sensul admiterii acesteia, având in vedere ca acțiunea este introdusa la data de 10.11.2015 si ca dreptul solicitat cuprinde si o perioada, respectiv data de 01.04.2012 – 09.11.2012, care este in afara termenului de 3 ani prevăzut de art.3 din decretul nr.167/1958, respectiv art.2517 din Noul Cod Civil.

In ceea ce privește fondul acțiunii, instanța va aprecia ca este neîntemeiata pentru următoarele motive:

Prin acțiunea dedusă judecății se solicită acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 02.07.2012 și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale potrivit OG 9/2000 și OG 13/2011.

Tribunalul reține că prin art.25 din Legea nr. 330/2009 s-a prevăzut că pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, plata premiului făcându-se începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

Art.25 din Legea 330/2009 a fost abrogat prin art.39 lit.w din Legea 284/2010 .

Ulterior, prin Legea nr. 285/2010 s-a reglementat salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, lege intrată în vigoare la data de 01.01.2011, iar în art.1 alin.1, 2 s-a prevăzut că „începând cu 01.01.2011 cuantumul brut al salariilor de bază/ soldelor funcției de bază/ salariilor funcției de bază/indemnizaților de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. Începând cu 01.01.2011 cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut ….indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plăti din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. ”

De asemenea, în art.8 din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”

Din interpretarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că acest text reglementează situația sumelor corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010, în sensul că, pe de o parte, prevede încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Prin urmare, în raport de dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că beneficiul premiului anual pe anul 2010 este recunoscut, modificată fiind numai modalitatea de acordare, în sensul că se acordă eșalonat și succesiv.

Din interpretarea coroborată a disp. art.1 alin.1 și art.8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că prin acest act normativ, începând cu 01.01.2011 cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum erau acordate personalului bugetar în luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 au fost avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale acordate în anul 2011.

În cuprinsul legii nu se face distincție între categoriile de majorări salariale acordate personalului bugetar, respectiv nu se face referire la alte majorări salariale ce se acordă în 2011 urmare a includerii sumelor corespunzătoare premiului anual pe anul 2010, în afară de procentul de 15% prevăzut în art. 1 din Legea nr. 285/2010.

În ceea ce privește natura premiilor în bani acordate angajaților conform legii, prin decizia nr. 414/14.07.2005 a Curții Constituționale s-a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate.

De asemenea și prin decizia 1615/20.12.2011 Curtea Constituțională a reținut că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, legiuitorul fiind în drept să le diferențieze, să le modifice, să le suspende sau să le anuleze.

Referitor la susținerea în sensul că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era un drept câștigat, iar instanța potrivit art.20 din Constituție trebuie să dea prioritate reglementărilor internaționale atunci când acestea sunt mai favorabile în materia drepturilor omului, se constată că prin Hotărârea din 8 mai 2005, pronunțată în cauza Kechko împotriva Ucrainei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare.”

De asemenea, prin această reglementare nu se încalcă nici principiul neretroactivității legii civile, deoarece dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, cu atât mai mult cu cât prin această prevedere nu s-a negat beneficiul dreptului, ci s-a schimbat numai modalitatea de acordare.

Referitor la dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010, se constată că au fost supuse controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.115/09.02.2012 Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii nr.21/18.11.2013 prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Prin această decizie s-a reținut că Legea-cadru nr. 330/2009 a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010; premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

S-a mai reținut că aceste dispoziții legale - art. 8 din Legea nr. 285/2010 - prevăd modalitatea prin care statul urmează să își execute această obligație financiară și anume, eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.

Așa fiind, s-a concluzionat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, modificându-se numai forma de executare a obligației de plată a acestui premiu care a fost inclus în majorarea salarială din anul 2011, conform art.8 din Legea 285/2010.

În raport de aceste dispozițiile legale, se constată că începând cu 01.01.2011 premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale acordate în anul 2011 conform art.8 din Legea 285/2010.

Prin urmare, reclamantului i s-a achitat suma reprezentand premiul anual pe anul 2010, suma respectiva fiind inglobata in cadrul majorarii salariale de 15% prevazuta de art.1 alin.1 din Legea nr.285/2010, astfel incat nu se poate retine ca incepand cu data de 01.01.2011 drepturile salariale au fost stabilite in mod eronat.

În anul 2012, Legea nr 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, la art.7 alin.2 prevede: „ în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii si prime de vacanță."

În anul 2013, O.U.G. nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, la art. 2 prevede: "Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013."

În art.1 alin.1, 3 din OUG 103/2013 se prevede că „în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

În art.9 alin.2 din OUG 103/2013 se prevede că „în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță”.

Prin OUG 83/2014 a fost reglementată salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

În art. 1 al. 1, 2 din această ordonanță s-a prevăzut că „În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

În raport de cronologia actelor normative în materia salarizării personalului bugetar se constată că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale acordate conform art.1 din Legea 285/2010, iar ulterior, începând cu anul 2012, s-a menținut cuantumul brut al salariul de bază avut în luna decembrie din anul anterior si s-a stipulat interdictia de a acorda premii si prime de vacanta.

În cauză nu se poate reține susținerea referitoare la existența unei discriminări invocându-se în acest sens art.15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE din 29.06.2000 cu privire implementarea principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27.11.200 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

În acest sens se reține că diferența de tratament devine discriminatorie când există diferențe între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, însă în cauză nu a existat o discriminare cât timp salarizarea s-a efectuat conform Legii nr. 285/2010 și ulterior conform Legii nr. 63/2011, astfel că personalului bugetar i s-au aplicat aceleași acte normative referitoare la calculul drepturilor salariale.

În raport de considerentele în fapt și în drept anterior expuse se constată că acțiunea este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPF si MAI

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pe perioada 01.04._12.

Respinge acțiunea formulata de reclamantul P. P., având CNP –_, cu domiciliul procesual în . M., în contradictoriu cu ITPF TIMISOARA, cu sediul în municipiul Timișoara, ..49, județul T..

Respinge acțiunea formulata de reclamantul P. P., în contradictoriu cu MAI, cu sediul în municipiul București, ., sector 1 și IGPF, cu sediul în municipiul București, ., sector 6, ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuala pasivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședință publică, azi 03.02.2016, la sediul Tribunalului M..

	Președinte, C. A. F.
	Grefier, A. B.

Red.jud.FCA

Tehnored.AAB

6 ex./27. P../18.02.2016

Cod operare date 2626/2006

← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 44/2016....		Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 14/2016.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 14/2016. Tribunalul MEHEDINŢI Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 11/2016. Tribunalul MEHEDINŢI Anulare act administrativ. Sentința nr. 170/2016. Tribunalul MEHEDINŢI