Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 44/2016. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 44/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 44/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:017._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 44/2016
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L. B.
Judecător C. D. F.
Grefier A. C. N.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul petent S. A. împotriva sentinței nr.913/30.09.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul I. M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție . nr._ din data de 19.01.2015
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin întâmpinare intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, că apelantul petent a fost citat cu mențiunea de a achitat taxa de timbru în cuantum de 20 lei, obligație neîndeplinită iar, la data de 25.01.2016, prin serviciul registratură apelantul petent a depus o cerere prin care a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător, după care,
Instanța respinge ca neîntemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de apelantul petent în vederea angajării unui apărător, motivat de faptul că dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 02.12.2015 iar până în prezent apelantul petent avea la dispoziție timpul necesar pentru a-și angaja un apărător, nefiind incidente dispozițiile art. 222 C. proc.civ.
Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării apelului și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin sentința nr. .913/30.09.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._ a fost respinsă plângerea formulată de petentul S. A..
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul – verbal . nr._/19.01.2015, petentul S. A. a fost sancționat cu amenda în cuantum de 877,5 lei și 6 puncte penalizare, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 108 al. 1 lit. d pct.1 din OUG 195/2002.
În fapt, s-a reținut că la data de 19.01.2015 petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în loc. Strehaia și a refuzat controlul tehnic în trafic efectuat de inspectorii RAR M..
Conform dispozitiilor art. 34 din OG 2/2001 ``instanta competenta sa solutioneze plângerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa în termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare în vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii``.
În speță, s-a constatat că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de contravenție.
În ce privește legalitatea, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, a faptei savârsite si a datei comiterii sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
Motivul invocat de petent, lipsa martorului asistent, nu atrage nulitatea procesului verbal. Potrivit art. 19 al. 1 din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În speță, contravenientul a fost de față la încheierea procesului verbal și l-a semnat, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 19 al. 1 din OG 2/2001.
De asemenea, s-a apreciat că fapta a fost suficient descrisă pentru a permite controlul temeiniciei procesului verbal. Încadrarea juridică este corectă. Potrivit art. 108 al. 1 lit. d pct.1 din OUG 195/2002 constituie contravenție refuzul de a permite imobilizarea vehiculului sau verificarea tehnică a acestuia.
În ce privește temeinicia, având în vedere că fapta a fost constatată personal de către agentul constatator, procesul verbal se bucură de o prezumție relativă de temeinicie, pe care petentul nu a răsturnat-o prin probarea unei situații contrare. Dimpotrivă, în cuprinsul procesului verbal . nr._/19.01.2015 contravenientul a recunoscut implicit fapta, reținându-se că nu are obiecțiuni. Contravenientul a semnat mențiunea făcută în acest sens de către agentul constatator la rubrica „Alte mențiuni”.
Referitor la sancțiunea aplicată, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care prevede ca sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa precum si de circumstanțele personale ale contravenientului.
Legiuitorul a apreciat că fapta de a refuza verificarea tehnică a unui autovehicul în trafic este una gravă, având în vedere urmările ce s-ar fi putut produce în cazul în care un autovehicul ar circula pe drumul public cu defecțiuni tehnice, motiv pentru care a sancționat-o, conform art. 102 al. 2 din OUG 195/2002, cu amendă din clasa a IV-a. Având în vedere și atitudinea nesinceră a petentului din conținutul plângerii, se apreciază că amenda aplicată, ce reprezintă minimul prevăzut de lege pentru fapta săvârșită, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei și făptuitorului.
În consecință, instanța a respins plângerea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul S. A. solicitând admiterea apelului, iar pe fond admiterea plângerii și aplicarea sancțiunii cu avertisment.
În motivare a arătat că a recunoscut faptele reținute în procesul verbal de contravenție și anume că parbrizul său în partea de jos este ușor crăpat de la o piatră sărită în trafic de pe șoseaua și a cerut să se consemneze faptul că nu lucrează nu are nici un venit și să i se aplice o sancțiune cât mai ușoară.
A precizat că crăpătura parbrizului nu afectează în nici un caz vizibilitatea, dovada fiind că și în prezent circulă cu același parbriz ( deși a trecut aproape un an de la aplicarea sancțiunii). Nu are bani să-și achiziționeze un parbriz nou, iar cel existent la mașină nu constituie un pericol pentru siguranța circulației, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
A mai precizat că sancțiunea este de două ori mai mare decât contravaloarea parbrizului încălcând principiul proporționalității.
La data de 23.12.2015 , prin serviciul registratură intimatul I. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
În motivare a arătat că instanța de fond a analizat toate probele depuse la dosar, iar din conținutul acestora a rezultat fără putință de tăgadă, că petentul a săvârșit contravenția reținută prin procesul verbal . nr._/19.01.2015.
În conformitate cu prevederile art. 411 C.pro.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Examinând excepția netimbrării apelului, se constată că aceasta este întemeiată
Prin art.197 C.pr.civ., legiuitorul a stabilit că în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrăgând anularea cererii, această mențiune regăsindu-se și în situația declarării apelului. (art.470 alin.2,3 C.p.c).
De asemenea, potrivit art.33 alin.1 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, alin.2 din același act normativ stabilind că dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Față de acestea, cum apelantul-petent nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită pentru cererea de apel (în cuantum de 20 lei) deși a fost citat în acest sens pentru termenul de judecată din 26.01.2015, în temeiul art.248, art. 470 alin. 2 și 3 C.pr.civ, tribunalul va admite excepția netimbrării apelului invocată din oficiu și va anula apelul ca insuficient timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării apelului invocată din oficiu.
Anulează apelul formulat de apelantul petent S. A. CNP_ cu domiciliul în Strehaia, ., județul M. împotriva sentinței nr.913/30.09.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul I. M. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 75, județul M. ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2016, la sediul Tribunalului M..
Președinte, M. L. B. | Judecător, C. D. F. | |
Grefier, A. C. N. |
Red. CDF
Tehnored. ACN
Ex.4/01.02.2016
Cod operator 2626
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 40/2016.... | Drepturi băneşti. Sentința nr. 235/2016. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








