Alte cereri. Sentința nr. 2895/2014. Tribunalul MUREŞ

În motivare, reclamantul a arătat că la data de 30.09.2010, reprezentanții Instituției Prefectului Județului M., ai Consiliului Județean M., ai O.C.P.I. M. precum și a celor două unități administrativ teritoriale au procedat la identificarea și recunoașterea hotarului dintre unitatea administrativ – teritorială Z. de Cîmpie și unitatea administrativ-teritorială V. Largă, ocazie cu care s-a întocmit procesul verbal nr. 250/30.09.2010.

Se arată că potrivit procesului – verbal nr. 250/30.09.2010 și a Notei întocmită de către O.C.P.I. M., pentru tronsonul de hotar U.A.T. V. Largă, județul M. – U.A.T. Z. de Cîmpie, județul M., reiese că, reprezentanții celor două unități administrativ teritoriale au semnat procesul verbal și anexa grafică aferentă acestui tronson de hotar, cu obiecțiuni.

Reclamantul mai arată că, astfel cum rezultă din cele două procese verbale întocmite în cauză, cele două comisii de delimitare nu au ajuns la un consens referitor la limita de hotar ce le separă, fapt care rezultă din mențiunile efectuate în procesul verbal încheiat cu ocazia întâlnirilor pentru stingerea diferendului pe cale amiabilă, ceea ce a determinat să se procedeze la stabilirea pe cale judecătorească a limitei hotarului administrativ ce separă cele două unități administrativ teritoriale.

Se arată că, instanța este chemată să verifice operațiunea tehnică de delimitare a hotarelor unităților administrativ teritoriale efectuată de către comisia de delimitare, pronunțând o hotărâre ale cărei efecte nu sunt constitutive de drepturi ci declarative.

Pârâtul O. de C. și Publicitate Imobiliară M., prin întâmpinarea formulată, a arătat, în esență, că nu se opune admiterii acțiunii și că nu se află în culpă procesuală pentru lipsa acordului reprezentanților celor două unități administrativ teritoriale.

Pârâta ., prin întâmpinare, a arătat, în esență, că localitatea Ștefăneaca aparține în întregime și este inclusă în limitele teritoriale ale Comunei Z. de Cîmpie, atât vatra satului, cât și hotarul acestuia fiind component comunei Z. de Cîmpie, potrivit Legii nr. 2/1968, act normativ care nu a fost modificat în privința acestei delimitări administrative.

Pârâta . întâmpinarea formulată, a arătat că solicită admiterea acțiunii și încadrarea terenului obiect al litigiului în teritoriul său administrativ, conform datelor cadastrale arătate de OCPI M..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Dispozițiile pct. 4.3.7 din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin Ordinul ministrului administrației publice nr. 534/2001, modificat prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 259/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 7 decembrie 2010, prevăd că, "După stabilirea limitelor unităților administrativ-teritoriale de către comisiile numite în acest scop prin ordinele prefecților, Ministerul Administrației și Internelor, prin Agenția Națională de C. și Publicitate Imobiliară, va propune actul normativ de promovare a hărții în format digital cu limitele administrativ-teritoriale ale României".

Mai mult, instanța reține că, în situația în care, subsecvent operațiunii de delimitare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească de stabilire a hotarelor, intervine o modificare în fapt a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, aceasta se va efectua exclusiv în condițiile legii, și anume numai după consultarea prealabilă a cetățenilor, prin referendum, în temeiul art. 22 teza a doua din Legea nr. 215/2001.

Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 7/1996, în cazul în care reprezentanții unităților administrativ-teritoriale învecinate recunosc reciproc hotarele, astfel cum acestea au fost delimitate și marcate de către comisia de delimitare, în baza lucrărilor tehnice de cadastru, acestea rămân definitive și reprezintă limitele oficiale ale respectivei unități administrativ-teritoriale.

În caz contrar, și anume atunci când procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecțiuni de membrii comisiei de delimitare, art. II din Legea nr. 133/2012, textul de lege criticat în prezenta cauză, instituie atribuția prefectului de a iniția concilieri asupra documentației de delimitare, iar atunci când acestea nu se finalizează cu semnarea proceselor-verbale de delimitare a hotarelor, prefectul sesizează instanța de contencios administrativ cu acțiunea în stabilirea hotarelor unității administrativ-teritoriale.

Din analiza prevederilor legale incidente, respectiv art. 11 alin. (3) - (7) din Legea nr. 7/1996, republicată, rezultă că există două modalități posibile de finalizare a operațiunilor cadastrale prin care se delimitează și se marchează hotarele unităților administrativ-teritoriale, și anume, fie procesele-verbale de delimitare a hotarelor, semnate de membrii comisiei de delimitare și recunoscute reciproc de reprezentanții unităților administrativ-teritoriale, fie, în cazul unor neînțelegeri legate de stabilirea liniei de hotar între două unități administrativ-teritoriale, hotărârea judecătorească care stabilește hotarele unităților administrativ-teritoriale învecinate, în baza probatoriului administrat.

Instanța reține că aceste două modalități prin care se ajunge la întocmirea documentației tehnice cadastrale, documentație ce se concretizează, potrivit prevederilor pct. 4.3.1 din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin Ordinul ministrului administrației publice nr. 534/2001, cu modificările și completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21 noiembrie 2001, în dosarul de delimitare, constituie operațiuni tehnice, de identificare a hotarelor a două unități administrativ-teritoriale, pe baza planurilor parcelare care corespund vechilor hărți topografice și noilor măsurători cadastrale, operațiuni care sunt prealabile măsurii legislative prin care se delimitează teritoriul unei unități administrativ-teritoriale și nu se confundă cu aceasta.

De altfel, aceeași concluzie se impune și din interpretarea sistematică a prevederilor art. 11 din Legea nr. 7/1996, legiuitorul făcând distincție între operațiunea de delimitare și marcare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, prevăzută la art. 11 alin. (3), pe de o parte, și modificarea, prin lege, a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, pe de altă parte, prin precizarea expresă inserată în cuprinsul art. 11 alin. (7) din același act normativ.

Potrivit acestui text de lege, modificarea limitelor teritoriale privește înființarea, reînființarea sau reorganizarea unităților administrativ-teritoriale, în condițiile legii, respectiv ale art. 22 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, potrivit căruia delimitarea teritorială a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor se stabilește prin lege, iar orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege și numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective, prin referendum, care se organizează potrivit legii.

Instanța reține că distincția dintre aceste două operațiuni este esențială, deoarece delimitarea și marcarea hotarelor reprezintă operațiunea tehnică de materializare în teren a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, în condițiile prevăzute de lege sau de actele administrative cu caracter normativ date în aplicarea acesteia [art. 11 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, republicată, Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de delimitare, în timp ce modificarea limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale este măsura legislativă care privește exclusiv înființarea, reînființarea sau reorganizarea unităților administrativ-teritoriale.

În această logică a argumentării, instanța reține că nu se poate echivala o operațiune tehnică cu o măsură legislativă, cu atât mai mult cu cât și delimitarea și marcarea hotarelor unităților administrativ-teritoriale pot face obiectul reglementării printr-un act normativ.

În prezenta cauză, instanța reține că prin ordin al prefectului au fost constituite comisii de delimitare în componența stabilită potrivit normelor și care, în baza reprezentărilor grafice a limitelor unităților administrativ-teritoriale și a limitelor intravilanelor, deținute de oficiile teritoriale ale Agenției Naționale de C. și Publicitate Imobiliară (înființată ca urmare a reorganizării fostului Oficiu de C., Geodezie și Cartografie), întocmește procesele-verbale de delimitare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale.

Comisiile au procedat la operațiunile de delimitare cadastrală pe teren a liniei de hotar, fiind întocmite procese verbale având ca obiect identificarea și recunoașterea hotarelor dintre unitățile administrativ teritoriale.

Cu referire la hotarele dintre cele două unități administrativ-teritoriale, . și . reține că s-a întocmit procesul verbal nr. 250/30.09.2010 întocmit de O.C.P.I., traseu reconstituit potrivit Legii nr. 2/1968 (filele 17 – 18).

Având în vedere prevederile art. II din Legea nr. 133/2012 precum și ținând cont de împrejurarea că au existat dezacorduri cu privire la limitele de hotare, P. Județului M. a inițiat procedura de conciliere, fiind întocmit procesul verbal nr.17/06.09.2012 (filele 9-10).

Astfel, cum rezultă din cele două procese verbale, cele două comisii de delimitare nu au ajuns la un consens referitor la limita de hotar ce le separă.

Reprezentanții Comunei Z. de Cîmpie revendică din punct de vedere administrativ terenul ocupat de intravilanul și o parte din extravilanul satului Ștefăneaca, în suprafață de 43 ha, zona revendicată fiind marcată cu o lini9e de culoare galbenă în anexa grafică a procesului verbal de conciliere.

Instanța reține că în sensul legii obiectul acțiunii nu este o stabilire propriu-zisă a limitelor teritoriale dintre comunele Z. de Cîmpie și V. Largă de către instanța de judecată ci o recunoaștere a acestor limite, în baza evidențelor existente conform ultimei reorganizări administrativ – teritoriale a României, reglementată de Legea nr. 2/1968.

Prin urmare, atâta timp cât . nu vine cu alte probe în susținerea poziției sale procesuale, în sensul extinderii hotarelor Comunei Z. de Cîmpie peste limitele stabilite în baza Legii nr. 2/1968, având în vedere că limitele materializate în procesul verbal corespund limitelor cadastrale, instanța nu are cum să rețină o altă situație de fapt decât cea susținută de către reclamant, în conformitate cu documentația comisiei de delimitare, documentație recunoscută de către ceilalți pârâți în cauză.

În consecință, raportat la aspectele menționate, în baza art. 1, 8 și 10 din Legea nr. 554/2004, art. 10 din Legea nr. 7/1996 precum și în baza art. II al Legii nr. 133/2012, instanța va admite cererea formulată de reclamantul P. Județului M. și va dispune stabilirea limitei hotarului administrativ ce separă . de . traseului prezentat în anexa grafică, parte integrantă a procesului verbal nr. 250/30.09.2010 încheiat de OCPI M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul P. JUDEȚULUI M., cu sediul în Tg. M., Piața Victoriei, nr. 1, jud. M., în contradictoriu cu pârâții ., prin primar, cu sediul în ., ., jud. M., CONSILIUL L. AL COMUNEI Z. DE CÎMPIE, cu sediul în ., ., jud. M., .>, cu sediul în com. V. Largă, ., jud. M., CONSILIUL L. AL COMUNEI V. LARGĂ, cu sediul în com. V. Largă, ., jud. M. și O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ M., cu sediul în Tg. M., ., jud. M., și în consecință: