Anulare act administrativ. Sentința nr. 1950/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1950/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 4464/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA nr.1950/2014
Ședința publică de la 23 mai 2014
Completul constituit din:
Președinte C. P.
Grefier Ț. D.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta D. I. SRL, cu sediul procesual ales în Tg M., ., nr. 15/10, jud. M., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă M., cu sediul în Tg. M., .. 2, jud. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei, doamna avocat R. R. M., lipsă fiind reprezentantul pârâtului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța în baza art.319 alin. 1,2,8 și 9 coroborat cu art.323 Cod de procedură civilă, procedează la ascultarea martorului M. M. M., declarația acesteia, dată sub prestare de jurământ, fiind semnată și atașată la dosarul cauzei fila 260.
Instanța în baza art.319 alin. 1,2,8 și 9 coroborat cu art.323 Cod de procedură civilă, procedează la ascultarea martorului F. T. D., declarația acesteia, dată sub prestare de jurământ, fiind semnată și atașată la dosarul cauzei fila 261.
La întrebarea instanței reprezentanta reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune și excepții de invocat.
Potrivit art.244 alin.1 C.proc.civ., nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța se consideră lămurită și declară cercetarea procesului încheiată, și, în temeiul art.223 alin.1 C.proc.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul reprezentantei reclamantei.
Doamna avocat R. R. M. solicită admiterea acțiunii formulate, anularea procesului verbal de control nr.3140/20.06.2013 încheiat de Inspectoratul Teritorial de Muncă M. în ceea ce privește măsurile dispuse la punctele 1.1 și 1.2 din anexa la procesul verbal de control menționat. Reprezentanta reclamantei arată că în urma controlului efectuat de I. M. s-a reținut că nu au fost respectate dispozițiile art.53 alin.1 din Legea nr. 53/2003, în sensul că nu au fost acordate salariaților pe durata întreruperii temporare a activității o indemnizație plătită din fondul de salarii ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă, reținându-se că s-ar fi dispus suspendarea raporturilor de muncă ca urmare a reducerii sau întreruperii activității societății. S-a dovedit prin actele depuse la dosarul cauzei, respectiv prin deciziile de suspendare emise, cererile de suspendare formulate de salariați vizați de măsura suspendării și depozițiile celor doi martori că, în fapt, societatea reclamantă a întâmpinat dificultăți financiare, practic s-a aflat într-un impas, motiv pentru care de comun acord cu salariații s-a ajuns la o soluție. A fost depusă la dosarul cauzei o decizie de eșalonare a plății datoriilor la bugetul de stat, emisă în aprilie 2013, datoriile erau de aproape o jumătate de miliard lei vechi, termene impuse prin decizia trebuiau respectate întrucât în caz contrar s-ar fi început executarea silită, iar societatea ar fi putut ajunge în incapacitate de plată, ceea ce în final ar fi dus la pierderea definitivă a locurilor de muncă. Astfel, soluția suspendării raporturilor de muncă ale salariaților pe o anumită perioadă a fost agreată de aceștia în locul posibilității pierderii locurilor de muncă. Deși prevederile codului muncii nu impun efectuarea de cereri scrise pentru suspendarea raporturilor de muncă, aceste cereri au fost făcute de salariați. Perioadele de suspendare cuprinse în decizii coincid cu perioadele cuprinse în cererile formulate de salariați. Toate aceste aspecte au fost explicate inspectorilor I. și faptul că este vorba de o eroare materială cuprinsă în aceste decizii, fiind vorba de acordul părților cu privire la suspendarea raporturilor de muncă.
Reprezentanta reclamantei apreciază că această eroare materială, de redactare, din cuprinsul deciziilor cu privire la temeiul suspendării nu poate avea ca și consecință plata indemnizației de cel puțin 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă și a contribuțiilor aferente, societatea nu poate susține alt efort financiar. Doamna avocat R. R. M. solicită admiterea acțiunii, anularea procesului verbal cu privire la punctele arătate, arătând că din celelalte verificările efectuate de inspectorii I. a rezultat că societatea respectă legislația muncii. Reprezentanta reclamantei solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Instanța dispune închiderea dezbaterilor, în temeiul art.394 alin.1 C.proc.civ. și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 09.08.2013, reclamanta D. I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă M., anularea procesului verbal de control nr.3140/20.06.2013, în ceea ce privește măsurile dispuse la punctele 1.1 și 1.2 din anexa la acest proces verbal, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg situația de fapt, arătând, în esență, că, din cauza unor dificultăți de ordin financiar și în urma unor discuții avute cu angajații săi, s-a ajuns la un acord în sensul că aceștia să solicite acordarea de concedii fără plată pe anumite perioade de timp. Acest fapt a fost consemnat în deciziile individuale de suspendare a contractelor de muncă, însă, din eroare, ca temei legal a fost indicat art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, dar inspectorul din cadrul I. ar fi trebuit să țină cont de situația de fapt reală astfel cum i-a fost prezentată.
Reclamanta a susținut că a urmat și procedura prealabilă, însă răspunsul pârâtului a fost negativ.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus, în copie, următoarele înscrisuri: corespondența purtată cu pârâtul actul administrativ contestat, deciziile de suspendare a contractelor individuale de muncă, cererile formulate în acest sens de angajați, alte înscrisuri considerate relevante.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 8 alin.1 ale Legii 554/2004, precum și ale art.20 alin.2 ale Legii 108/1999.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul a prezentat, de asemenea, situația de fapt, susținând, că, potrivit art.52 alin.1 lit.c din Legea 53/2003, reclamanta avea obligația de a acorda fiecărui salariat indemnizația în cuantum de 75% din salariul de bază, cu excepția situațiilor prevăzute la art.52 alin.3.
Pârâtul a arătat faptul că, în opinia sa, cererile de acordare a concediului fără plată au fost întocmite pro causa, iar faptul că societatea se confrunta cu dificultăți economice rezultă chiar din susținerile acesteia. Mai mult, salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză prin prisma dispozițiilor legale relevante, precum și a susținerilor părților, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de control nr.3140/20.06.2013, din care face parte și anexa de constatare și de măsuri dispuse, pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă M. a constatat că reclamanta a respectat dispozițiile legale a căror aplicare a fost verificată în cadrul controlului tematic, cu excepția dispozițiilor art.53 alin.1 din Legea 53/2003, respectiv, pentru perioada februarie – aprilie 2013, nu a acordat salariaților pe durata întreruperii temporare a activității o indemnizație plătită din fondul de salarii ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat. La stabilirea acestei situații de fapt, au fost verificate documentele prezentate de către reprezentantul legal al societății.
Examinând situația de fapt astfel cum a fost descrisă în acest proces verbal prin prisma dispozițiilor legale incidente, precum și a probatoriului administrat (înscrisuri depuse de ambele părți, declarațiile celor doi martori audiați), instanța, reținând o situație de fapt și de drept diferită, apreciază că prezumția de legalitate și temeinicie a acestui act administrativ a fost răsturnată, pentru motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cursul cercetării judecătorești, în perioada reținută în cuprinsul procesului verbal de control, respectiv februarie – aprilie 2013, ca urmare a unei întâlniri între conducerea societății și salariați, s-a ajuns la un acord în sensul că aceștia din urmă au solicitat verbal, în cadrul adunării, și ulterior, în scris, să le fie acordate concedii fără plată pe diverse perioade de timp, cereri care au fost aprobate, fiind emise o . dispoziții de suspendare a contractelor individuale de muncă. În cuprinsul acestor dispoziții, a fost indicat ca temei legal art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, care prevede posibilitatea suspendării contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activității, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare. Cu ocazia controlului, însă, inspectorii de muncă au ridicat de la sediul societății, la data de 17.06.2013, în vederea încheierii ulterioare a procesului verbal de control, o . documente, printre care și cererile de concediu fără plată aferente perioadei ianuarie – mai 2013, astfel cum rezultă din dovada de ridicare existentă la fila 139. Aceste cereri de concediu se regăsesc la dosarul cauzei la filele 19 – 101, toate purtând dată și număr de înregistrare, precum și mențiunea „se aprobă”, cu excepția cererii formulate de salariata B. G. E..
Prin urmare, nu poate fi reținută susținerea pârâtului în sensul că aceste înscrisuri ar fi fost întocmite pro causa, din moment ce existau la sediul societății chiar la momentul controlului și au și fost ridicate cu acea ocazie de către inspectorii I.. Or, astfel cum a susținut și reclamanta, nicio dispoziție legală nu impune necesitatea formei scrise a unor astfel de cereri, legea impunând doar existența acordului între părți referitor la acordarea concediului fără plată pentru motive personale. Cu privire la acest aspect, tribunalul reține existența respectivului acord, astfel cum rezultă inclusiv din depozițiile martorilor audiați, care au relevat faptul că a avut loc o întrunire a conducerii societății cu salariații, în cadrul căreia salariații și-au exprimat voința de a depune cereri de suspendare a contractelor individuale de muncă, iar conducerea și-a exprimat intenția de a le aproba. Prin urmare, acordul părților impus de dispozițiile art.54 din Codul muncii a fost dovedit ca fiind întrunit chiar la data adunării respective, materializarea acestuia urmând a se face ulterior în formă scrisă.
Aceste împrejurări de fapt, deși aduse la cunoștința inspectorilor de muncă implicit prin prezentarea cererilor de acordare a concediului fără plată, nu au fost avute în vedere de aceștia la stabilirea situației de fapt, reținându-se doar temeiul legal cuprins în dispozițiile de suspendare ale contractelor de muncă, întrucât unele dintre aceste cereri ar fi fost înregistrate la o dată ulterioară emiterii dispozițiilor. Or, astfel cum s-a argumentat anterior, acest aspect nu prezintă relevanța pe care pârâtul a susținut că o are, respectiv nu poate conduce la concluzia inexistenței acordului între părți.
Mai departe, instanța apreciază că menționarea unui anumit temei legal în cuprinsul dispozițiilor de suspendare a contractelor de muncă nu poate fi reținută în mod absolut, ci, pentru a exprima adevărul, trebuie să se coroboreze cu situația de fapt care a condus la emiterea dispozițiilor. Or, raportat la ansamblul materialului probator analizat mai sus, se poate trage concluzia că menționarea art.52 alin.1 lit.c Codul muncii nu reflectă situația reală și a fost o eroare comisă de persoana care a întocmit aceste dispoziții. Temeiul legal corect ar fi fost art.54 din Codul muncii și care nu impune obligația angajatorului de a acorda indemnizația de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, concluzie ce rezultă din interpretarea sistematică a textelor art.52, 53 și 54.
În final, instanța observă că pârâtul nu a făcut dovada că, la momentul controlului, ar fi verificat îndeplinirea condiției ca societatea să se fi aflat în situația întreruperii sau reducerii temporare a activității pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, nefiind făcută decât referirea generică la faptul că, în perioada respectivă, societatea s-ar fi aflat în întrerupere temporară a activității, neînsoțită de niciun mijloc de probă (această împrejurare nefiind de natură a fi constatată ex propriis sensibus de inspectorii de muncă, mai ales că era vorba de o perioadă de timp anterioară controlului). Mai mult, din statele de plată depuse de către pârât rezultă că, în perioada februarie – aprilie 2013, societatea nu a avut întreruptă activitatea, fiind evidențiați salariați care au avut ore lucrate integral, înscrisurile coroborându-se cu declarațiile martorilor audiați, care au relevat inclusiv că specific activității de panificație/patiserie este faptul că se lucrează în funcție de comenzile primite.
În consecință, instanța apreciază că mențiunile inspectorilor consemnate în anexa la procesul verbal de control nr.3140/20.06.2013, pct.1 nu sunt temeinice, astfel că măsurile dispuse la pct.1.1 și 1.2 sunt nelegale.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.18 din Legea 554/2004, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va dispune anularea în parte a procesului verbal de control nr.3140/20.06.2013 încheiat de I. M., în ceea ce privește pct. 1.1 și 1.2 din anexa la acest proces verbal.
La solicitarea reclamantei, în temeiul art.453 C.proc.civ., pârâtul va fi obligată la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru achitată de partea care a câștigat procesul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D. I. SRL, C._, J_, cu sediul procesual ales în Târgu M., ., nr. 15, ., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă M., C._, cu sediul în Târgu M., ..2, jud. M..
Anulează în parte procesul verbal de control nr.3140/20.06.2013 încheiat de I. M., în ceea ce privește pct. 1.1 și 1.2 din anexa la acest proces verbal.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul M. – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședința publică de la 23.05.2014.
JUDECĂTOR GREFIER
C. P. D. Ț.
Red./Tehnored.CP
17.06.2014
4 ex.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 326/2014. Tribunalul MUREŞ | Despăgubire. Sentința nr. 320/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
