Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 21/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 21/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 891/289/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 21/2014
Ședința publică de la 05 Februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte A. M. A.
Judecător R. I. T.
Grefier L. H.
Pe rol judecarea apelului formulat în contencios administrativ și fiscal de apelanta S.C. E. G. SRL, cu sediul în G., cart. B., ., ., înregistrată la ORC sub nr. J_, împotriva sentinței civile nr. 698 din 11 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21.01.2014, susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 05 februarie 2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
- OBIECTUL APELULUI.
Prin sentința civilă nr.698 pronunțată de Judecătoria Reghin, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta ., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 27.01.2009 de intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – Regiunea 8 Sibiu.
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate ce ar putea fi invocate din oficiu și neputând fi reținut nici unul din motivele de nelegalitate invocate de petentă.
Instanța constată că petenta nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul verbal de contravenție și întrucât în cauză nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate a procesului verbal contestat, instanța constată că intimata a făcut dovada vinovăției contravenientei, justificându-se și sancțiunea aplicată.
- CEREREA DE APEL.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul S.C. E. G. SRL.
Acesta a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
În motivarea apelului acesta a arătat că sentința apelată este nelegală și netemeinică deoarece fapta nu a fost comisă cu vinovăție deoarece furnizorul cale le-a livrat marfa nu deținea un cântar care să emită tichet de cântărire.
Apelantul a mai precizat că are contracte comerciale și nu își permite să nu își desfășoare activitatea pe motiv că un furnizor nu eliberează tichete de cântărire.
Apelantul a mai invocat că nu are calitatea de utilizator în sensul HG 1373/2008.
În subsidiar, apelantul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, motivat de faptul că sancțiunea pecuniară este prea mare față de gradul de pericol social al faptei.
III. POZIȚIA INTIMATULUI.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE APEL.
Analizând cererea de apel, potrivit art. 476 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt neîntemeiate.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat neîntemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei.
1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.
Prin procesul verbal . nr._ din 12.02.2013 de constatare și sancționare a contravenției, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 lei potrivit prevederilor art. 8 alin. 1 lit. b din HG 1373/2008, deoarece în data de 09.02.2013 ora 13.00 pe DN 15 km 126+500 la ieșirea din localitatea Morăreni în dreptul stației de carburant în sensul de mers spre loc. Reghin, a fost oprit pt. control trafic ansamblul auto format din autotractorul_ și semiremorca_ utilizat de către . care era condus de către conducătorul auto P. Geza CI_, CNP_ care efectua transport rutier de marfă. În urma controlului și a verificărilor actelor s-a constatat că transportatorul efectua un transport de mărfuri divizibile pe rețeaua de drumuri naționale fără a deține tichet de cântar eliberat de furnizor conform HG 1373/2008. Astfel a fost comisă contravenția prevăzută de art. 5 lit. a din HG 1373/2008.
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare(a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
Respectând principiul proporționalității, față de constatarea personală a agentului instrumentator și ținând cont că petentul nu a contestat situația de fapt, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului, a fost răsturnată.
Petentul a recunoscut că a transportat mărfuri fără a avea tichet de cântărire, dar a arătat că această obligație revine furnizorului.
Petentul arată că nu poate răspunde nici pentru faptele furnizorului de la care a achiziționat rumegușul, atâta timp cât legea stabilește foarte clar că este obligația furnizorului să elibereze tichet de cântar și să-l înmâneze transportatorului odată cu predarea bunurilor.
Se susține că în speță lipsește vinovăția contravenientului, fapta nu reprezintă niciun pericol social, nici nu reprezintă pericol public, ci doar o „scăpare” a șoferului și a furnizorului.
Rămâne ca instanța să analizeze dacă acest aspect înlătură caracterul contravențional al faptei.
Instanța nu consideră exonerator de răspundere aspectul invocat de petent.
Art. 5 lit. a din HG 1373/2008 prevede că utilizatorul are obligația de a nu transporta pe rețeaua de drumuri publice din România, bunuri divizibile fără tichet de cântar eliberat de furnizor. În consecință, dacă furnizorul nu a eliberat tichetul de cântar, petentul nu ar fi trebuit să procedeze la efectuarea transportului.
Instanța nu poate reține nici susținerile petentului potrivit cărora șoferul ar fi crezut că are toate actele necesare deoarece în art. 6 din HG 1373/2005 se prevede că una dintre principalele obligații ale conducătorului auto este aceea de a prezenta organelor abilitate tichetul de cântar.
Tribunalul precizează că era obligația petentului de a se asigura că furnizorul a emis tichet de cântărire și era obligat să refuze a prelua marfa în lipsa unui astfel de tichet. Fapta furnizorului de a vinde bunuri fără tichet de cântărire poate constitui contravenție, dar în speță acest aspect nu înlătură răspunderea individuală a petentului. Astfel, fiecare dintre părți răspunde pentru fapta proprie, fără ca fapta unuia să constituie motiv de înlăturare a răspunderii celuilalt.
Petentul nu poate aduce ca argument existenta unor contracte comerciale și că nu își permite să nu își desfășoare activitatea pe motiv că un furnizor nu eliberează tichete de cântărire.
Mutandis mutatis petentul afirmă că pentru onorarea unor contracte comerciale cu diverși terți nu își permite să respecte legea.
Instanța reține că activitatea petentului se încadrează în prevederile HG 1373/2008, deoarece transportă bunuri divizibile pe drumurile publice din România.
Potrivit art. 1 din hotărârea menționată bunuri divizibile sunt materiale vrac transportate fără ambalaj, în grămezi neordonate, sub formă de pulbere, granule sau bucăți, ori materiale fluide sau semifluide provenite din:
- producția de metale feroase și neferoase;
- recuperarea fierului vechi;
- deșeuri de orice tip rezultate din activitatea de construcții;
- exploatări forestiere sau depozite de material lemnos;
- exploatări agricole sau depozite de produse agricole;
- exploatări miniere, de carieră sau balastieră;
- stații de betoane, mixturi asfaltice, aditivi și lianți în construcții, aflate pe teritoriul României și care sunt transportate cu vehiculele prevăzute la lit. a);
Petentul a transportat deșeuri lemnoase, astfel încât sunt pe deplin aplicabile prevederile normative mai sus citate.
2. Analiza motivelor de nelegalitate invocate.
În apel nu s-au invocat motive de nelegalitate ale procesului verbal.
3. Individualizarea sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, tribunalul constată că sancțiunea a fost în mod corect individualizată de agentul constatator. Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptei tribunalul va lua în considerare atât circumstanțele personale ale contravenientului, dar și împrejurările obiective în care fapta a fost săvârșită.
În ceea ce privește circumstanțele personale instanța reține că petentul nu a înțeles faptul ca a săvârșit o faptă periculoasă raportat la relațiile sociale protejate prin incriminarea contravenției și nici gradul de pericol social al faptei. Acest aspect creează tribunalului convingerea că simplul avertisment nu va avea nici un efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.
În ceea ce privește circumstanțele obiective și concrete ale faptei este de reținut ca aceasta prezintă un grad ridicat de pericol social, lucru care nu justifică clemența instanței. Clemența instanței nu ar face decât sa încurajeze săvârșirea pe viitor a unor astfel de fapte. Sancțiunea amenzii a fost în mod corect aplicată de agentul constatator, față de gravitatea și implicațiile sociale ale faptei.
La analiza individualizării sancțiunii aplicate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, în condițiile în care contravenientul nu a justificat un grad de pericol social care să necesite înlocuirea sancțiunii pecuniare cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Față de aceste considerente, in temeiul 480 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este legală și temeinică, iar motivele de apel invocate sunt neîntemeiate, tribunalul va respinge apelul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta S.C. E. G. SRL (cu sediul în G., cart. B., ., ., înregistrată la ORC sub nr. J_ ), împotriva sentinței civile nr. 698/11 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 05 februarie 2014.
Președinte, A. M. A. | Judecător, R. I. T. | |
Grefier, L. H. |
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 52/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 539/2014.... → |
|---|
