Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 331/2014. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 331/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 5685/320/2009

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ (Număr în format vechi 7673/2010)

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA NR.331

Ședința publică din 06 mai 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: R. I. T.

JUDECĂTOR: D. C.

JUDECĂTOR: S. R.-M.

GREFIER: S. C.- G.

Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul B. D. A., împotriva sentinței civile nr.7961 din data de 07.09.2010 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Având în vedere dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești potrivit cărora „în cazul în care nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța, constatând că lipsesc părțile, va lăsa cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Se constată că recurentul a depus, prin registratura instanței, la data de 29.04.2014 o cerere, prin care solicită amânarea cauzei deoarece în perioada 28.04._14 va fi plecat din țară, din motive ce țin de activitatea firmei, la cerere fiind atașate documentele justificative.

Se constată că prin încheierea de ședință din data de 04.04.2011 s-a dispus suspendarea acțiunii în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.

Văzând că de la data pronunțării încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare, părțile neîndeplinind nici un act de procedură, instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de recurs și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

  1. OBIECTUL RECURSULUI.

Prin sentința civilă nr. 7961 din data de 07.09.2010 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ s-a respins plângerea formulată de petentul B. D. A. în contradictoriu cu intimatul I. M. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 21.05.2009 ca neîntemeiat.

  1. CEREREA DE RECURS.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul B. D..A. solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii recurate și, pe cale de consecință, anularea procesului verbal . nr._/21.05.2009 întocmit de intimata I. M. SPR M..

III. SUSPENDAREA CAUZEI.

La data de 04 aprilie 2011, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, datorită faptului că nici una dintre părți nu s-a prezentat și nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

IV. PERIMAREA CAUZEI.

Potrivit art. 248 al. 1 din codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Potrivit art. 252 perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Președintele instanței va cita de urgență părțile și va dispune ca grefa să întocmească o dare de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.

Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție, în camera de consiliu sau în ședință publică.

Având în vedere că de la data suspendării cererea de chemare în judecată a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantului, care nu a formulat cerere de repunere pe rol, instanța urmează a constata perimarea acțiunii, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția de perimării.

Constată perimat recursul formulat de B. D. A. (domiciliat în București, .-4, ., .), împotriva sentinței civile nr.7961/2010 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 06 mai 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

R.-I. T. D. C. S. R. M.

GREFIER,

S. C.- G.

Fiind în concediu de odihnă

Semnează prim grefier S. C.

Red.T.R.I

Listat H.J/2 ex./10.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 331/2014. Tribunalul MUREŞ