Anulare act administrativ. Sentința nr. 1056/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1056/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 2851/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 1056/2014
Ședința publică de la 04 Martie 2014
Completul constituit din:
Președinte A. M. A.
Grefier E. S. I.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâta - DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., având ca obiect anulare act administrativ.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților în fond au fost consemnate prin încheierea de ședință din data de 17 februarie 2014 când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de astăzi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26 aprilie 2013 sub nr._ reclamanta . SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice M., ca instanța să dispună:
- anularea Deciziei nr. 14/09.04.2013 emisă de pârâtă prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma de 193.475 lei, reprezentând obligații fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. 908/29.11.2012 și Raportul de Inspecție Fiscală nr. 878/29.11.2012;
- anularea măsurii suspendării soluționării contestației pentru suma totală de 193.475 lei;
- trimiterea cauzei la DGFP M. pentru soluționarea contestației și pentru aceste debite fiscale;
- anularea Deciziei nr. 14/09.04.2013 prin care s-a dispus respingerea în parte a contestației (pentru suma de 24.612 lei), ca fiind nelegală și netemeinică;
- anularea Deciziei de impunere nr. 908/29.11.2012 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 878/29.11.2012;
- exonerării societății de la plata obligațiilor fiscale în cuantum de 7.200 lei cu titlu de impozit pe profit și a accesoriilor aferente acestuia;
- exonerarea de la plata obligațiilor fiscale în cuantum de 10.800 lei cu titlu de TVA și majorări de întârziere aferente;
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este nelegală soluția de suspendare a soluționării contestației pentru suma de 193.475 lei, nefiind îndeplinite condițiile reglementate de art. 214 Cod procedură fiscală. A susținut în acest sens că, pentru a fi incidente dispozițiile art. 214 este obligatoriu ca, anterior, organele de inspecție fiscală să fi întocmit procesul-verbal reglementat de art. 108 alin. 2 Cod procedură fiscală. Or, organele de soluționare a contestației nici măcar nu au făcut vreo trimitere cu privire la existența procesului-verbal reglementat de art. 108 alin. 2, ceea ce confirmă inexistența acestui înscris, iar în absența acestuia suspendarea soluționării contestației este nelegală.
Mai mult, a susținut că art. 214 C.pr. fiscală instituie îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții:
- în cauza penală să se fi dispus începerea urmăririi penale;
- la dosarul de soluționare a contestației să existe o dovadă că s-a dispus începerea urmăririi penale;
- infracțiunea pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției care urmează să fie dată în procedura administrativă. Această înrâurire hotărâtoare trebuie să fie dovedită, nu doar afirmată.
A invocat în acest sens și hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reclamanta a afirmat că în cauza prezentă nu este îndeplinită nici una dintre aceste condiții, în sensul că nu există la dosar nici o dovadă că s-a dispus începerea urmăririi penale; urmărirea penală nu s-a dispus deoarece administratorul societății nu a fost audiat niciodată cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune, deși audierea este o condiție obligatorie, fără care nu poate fi dispusă începerea urmăririi penale; presupusa infracțiune de evaziune fiscală nu are nici o înrâurire hotărâtoare asupra soluționării contestației sale. În acest sens, a arătat că față de facturile fiscale emise de diferite societăți față de care s-a constatat cu ocazia inspecției fiscale anumite neregularități, aceste neregularități nu îi pot fi imputabile și că, dimpotrivă, poate justifica primirea bunurilor achiziționate în baza facturilor.
Reclamanta a invocat și motive de nelegalitate a deciziei de impunere.
La data de 21 ianuarie 2014 reclamanta a depus la dosar (f.240) o cerere de renunțare la judecată în privința petitului având ca obiect anularea Deciziei nr. 14/09.04.2013 emisă de DGFP M. în ceea ce privește dispoziția de respingere a contestației pentru suma totală de 24.612 lei reprezentând obligații fiscale suplimentare de plată, anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală cu privire la aceste obligații și exonerarea reclamantei de plata acestor obligații fiscale.
Pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea în tot a deciziilor atacate, ca temeinice și legale. Pârâta a invocat, cu privire la dispoziția de suspendare a soluționării contestației, prevederile art. 214 din OG nr. 93/2003 și ale art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005. A arătat că întrucât nu rezultă realitatea achizițiilor de bunuri și servicii de la furnizorii menționați în actele atacate, organele de inspecție fiscală din cadrul DGFP M. au întocmit Procesul-verbal nr. 19/29.11.2012, iar prin adresa nr. 2.168/29.11.2012 s-a formulat sesizare penală către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar actele atacate, iar pârâta a depus documentele care au stat la baza emiterii deciziei atacate.
Analizând acțiunea formulată, astfel cum a fost modificată prin cererea de renunțare la judecată, în baza probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În baza Raportului de inspecție fiscală nr. F-MS 878 din 29.11.2012 (f.51-61) a fost emisă Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-MS 908 din 29.11.2012 (f.41-50), prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare constând în impozit pe profit în cuantum de 50.016 lei și taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 121.653 lei precum și majorări aferente acestora.
Reclamanta a formulat contestație în termen legal împotriva acestei decizii de impunere, iar prin Decizia nr. 14/09.04.2013 emisă de pârâta D.G.F.P. M. – Biroul Soluționare Contestații s-a dispus:
- suspendarea soluționării contestației în ceea ce privește suma totală de 193.475 lei compusă din 40.061 lei impozit pe profit; 110.853 lei taxa pe valoarea adăugată și accesorii aferente acestora, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală;
- respingerea ca neîntemeiată a contestației pentru suma totală de 24.612 lei și
- respingerea ca nemotivată a contestației pentru suma totală de 3.711 lei.
În ceea ce privește dispoziția de suspendare a soluționării contestației, pârâta a reținut că organele de control au constatat, conform Cap. III din Raportul de inspecție fiscală nr. MS 878/29.11.2012, că societatea a înregistrat în evidența contabilă cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale în valoare totală de 250.380 lei și a dedus TVA în sumă totală de 110.853 lei, aspecte despre care au fost sesizate organele în drept - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin adresa nr. 2.168/29.11.2012, pentru efectuarea cercetărilor în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005. S-a mai reținut că în legătură cu aceste aspecte DGFP M. – Activitatea de Inspecție Fiscală a întocmit procesul-verbal nr. 19/29.11.2012.
Pârâta a considerat că soluția ce urmează a se da în urma sesizării penale are întâietate asupra soluționării procedurii administrative, existând o strânsă interdependență între stabilirea obligațiilor bugetare și cercetările în cauza penală.
Operațiunile derulate de societate cu privire la care s-a reținut că nu rezultă realitatea achizițiilor de bunuri și servicii și constatările organelor fiscale au fost prezentate pe larg în cuprinsul deciziei.
În conformitate cu prevederile art. 214 alin. 1 lit. a din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, organul de soluționare a contestației poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când „a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă”. Potrivit alin. 3 al acestui text, „procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea ...”, iar conform alin. 4, „hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă”.
Textul de lege invocat nu prevede nici o condiție suplimentară dintre cele invocate de reclamantă, referitoare la începerea urmăririi penale sau la menționarea procesului-verbal prevăzut de art. 108 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.
Potrivit dispozițiilor art. 108 din același act normativ, „(1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală. (2) În situațiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecție au obligația de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecție și de către contribuabilul supus inspecției, cu sau fără explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului”.
Procesul-verbal la care referire acest text de lege a fost întocmit de organele de inspecție fiscală la data de 29.11.2012 (f.229-238), fiind semnat și de reprezentantul legal al societății.
De asemenea, s-a făcut dovada sesizării organelor de urmărire penală și anume a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Teritorial Tg. M., prin adresa nr. 2168 din aceeași dată (f.227-228).
Existența dosarului penal este confirmată și prin adresa nr. 7074/II/6/2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul M., din care rezultă că dosarul format se află în faza actelor premergătoare (f.139).
Ca urmare, pârâta a făcut dovada sesizării organelor de urmărire penală cu privire la existența indiciilor săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. În decizia nr. 14/2013 și în celelalte acte administrative fiscale atacate au fost prezentate pe larg operațiunile derulate de societate cu privire la care s-a considerat că nu reflectă achiziții reale de bunuri și servicii, astfel că pârâta a justificat și existența unei relații de cauzalitate între obligațiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei și constatarea infracțiunii pentru care s-a formulat sesizarea. În acest sens, instanța reține că în urma cercetărilor penale urmează a se stabili realitatea și natura operațiunilor cu privire la care s-a reținut caracterul nereal, aceasta având o înrâurire asupra obligațiilor fiscale stabilite suplimentar.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că pârâta a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 214 din Codul de procedură fiscală, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de textul enunțat.
Ca urmare, fiind legală Decizia nr. 14/09.04.2013 în privința dispoziției de suspendare a soluționării contestației până la soluționarea definitivă a laturii penale, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect anularea acestei dispoziții.
Cu privire la petitul având ca obiect anularea Deciziei nr. 14/09.04.2013 în ceea ce privește dispoziția de respingere a contestației pentru suma totală de 24.612 lei reprezentând obligații fiscale suplimentare de plată și exonerarea reclamantei de plata acestor obligații fiscale, instanța constată că reclamanta a renunțat la judecată prin cererea scrisă depusă la fila 240.
În conformitate cu prevederile art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, aplicabile conform art. 28 din Legea nr. 554/2004, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Pârâtei i s-a solicitat să-și exprime poziția față de renunțarea la judecată, conform dispozițiilor art. 406 alin. 4 Cod procedură civilă, iar aceasta nu a formulat nici un răspuns. Această atitudine pasivă echivalează cu un acord tacit la renunțare, potrivit dispozițiilor legale menționate.
Ca urmare, față de această manifestare de voință a reclamantului și de acordul tacit al pârâtei, ținând seama de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța urmează să ia act de renunțarea la judecată cu privire la petitul menționat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act și constată renunțarea reclamantei . SRL (cu sediul social în Reghin, ., județul M., J_, CUI RO_, cu sediul procesual ales în Tg.-M., . A, județul M.), prin reprezentant legal, la judecarea capătului de cerere din acțiunea în contencios administrativ formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. (cu sediul ales în Tg.-M., .. 1-3, județul M.), având ca obiect anularea Deciziei nr. 14/09.04.2013 emisă de DGFP M. în ceea ce privește dispoziția de respingere a contestației pentru suma totală de 24.612 lei reprezentând obligații fiscale suplimentare de plată și exonerarea reclamantei de plata acestor obligații fiscale.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu aceeași pârâtă, având ca obiect anularea Deciziei nr. 14/09.04.2013 emisă de DGFP M., în ceea ce privește dispoziția de suspendare a soluționării contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. 908/29.11.2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. 878/29.11.2012.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2014.
Președinte, A. M. A. | ||
Grefier, E. S. I. |
Red.-A.M.A.
Tehnored.- S.E.I. -17.07.2014/4 exemplare
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 480/2014.... | Despăgubire. Sentința nr. 476/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
