Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 68/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 68/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 6293/320/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 68/2014
Ședința publică de la 08 Aprilie 2014
Completul constituit din:
Președinte A. M. A.
Judecător R. I. T.
Grefier L. H.
Pe rol judecarea apelului formulat în contencios administrativ și fiscal de apelantul B. A., cu domiciliul în Tg. M., ., nr. 24, . – CNP_, împotriva sentinței civile nr. 6587/03.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Mersul dezbaterilor în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25 martie 2014, susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 08 aprilie 2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
- OBIECTUL APELULUI.
Prin sentința civilă nr. 6587 din 03.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M., s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul B. A., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 16.05.2013 de intimatul I. M.
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat, instanța reține că acesta întrunește toate condițiile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2002 sub sancțiunea nulității ce poate fi constatată și din oficiu, iar petentul nu a invocat motive de nulitate al procesului verbal atacat.
Analizând temeinicia celor cuprinse în procesul verbal sub aspectul săvârșirii faptei de neacordare de prioritate de trecere pietonilor pe trecerile semnalizate prin indicator și luând în considerare și apărările petentului, instanța constată că starea de fapt reținută de agentul constatator a fost probată prin înregistrarea video depusă la dosar de către intimat (f.15), din care rezultă că petentul nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați deja în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, trecere marcată prin indicator de circulație, pietonii aflându-se pe sensul lui de mers. Din înregistrarea video nu se poate observa că ar fi fost vreun agent de poliție care să îi facă semne petentului, din contră acesta după ce a fost observat că nu a acordat prioritate pietonilor a fost urmărit în trafic și oprit după câteva sute de metrii de la locul săvârșirii faptei, acesta fiind momentul la care s-ar putea referi petentul, însă fapta reținută în sarcina lui cu mult înainte și nu la momentul opririi efective.
Instanța în legătură cu administrarea probei cu înregistrarea video constată că stabilirea stării de fapt reținute s-a realizat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv cu un aparat video radar „Phyton II” instalat pe Dacia L. cu număr de înmatriculare MAI_.
Din buletinul de verificare de la fila 15 rezultă că mijloacele tehnice se aflau în perioada de valabilitate a verificării metrologice, iar potrivit înscrisului „atestat” de la fila 14 pe numele Agent șef adjunct P. V., rezultă că acesta era abilitat să constate contravenția.
Astfel, instanța constată că materialul depus în probațiune de intimat este de natură să sprijine cele constatate în procesul verbal și nicidecum să le combată, iar petentul nu a propus niciun fel de probe care să dovedească o altă stare de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, deși a beneficiat de un cadru procedural adecvat în acest sens.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța are în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite precum și ale art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care stabilesc criteriile de individualizare a sancțiunilor, și anume: limitele prevăzute în actul normativ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În analiza principiului proporționalității sancțiunii aplicate, trebuie observat că dispozițiile OUG nr. 195 din 2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, precum și a proprietății publice și private.
- CEREREA DE APEL.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul B. A..
Acesta a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
În motivarea apelului acesta a arătat că sentința apelată este nelegală și netemeinică deoarece sancțiunea a fost consemnată de agentul C. L., însă constatarea efectivă a fost făcută de alt agent, respectiv P. V., lucru care atrage nulitatea absolută a procesului verbal.
Petentul susține că, în realitate, a condus autoturismul pe banda a doua, ceea ce nu este consemnat în procesul verbal atacat. Când s-a apropiat de intersecția cu . cu intenția să vireze spre stânga, spre parcările de lângă Banca Transilvania. În acel moment agentul de poliție a ieșit din autoturismul poliției, a înțeles din gesturile lui să oprească și în consecință a traversat trecerea și a oprit pe dreapta. De asemenea, autoturismul aflat pe banda întâi la vederea agentului a oprit la trecerea de pietoni, probabil s-a intimidat, iar pietonii au pornit brusc, fără să se asigure. De asemenea, d-na agent, după ce a oprit pe dreapta nu s-a prezentat și nu a spus petentului de ce a fost oprit.
Ulterior i-a spus și de problema trecerii de pietoni, iar în opinia petentului, la început agentul a dorit inițial să-l amendeze pentru convorbire telefonică sau nepurtarea centurii de siguranță, apoi din cauza faptului că nu a înțeles gesturilor dânsei, petentul a traversat trecerea de pietoni, acțiune strict supravegheată de agentul constatator și executată la îndrumarea dânsei. Petentul mai arată că procesul verbal nu a fost semnat de către un martor asistent și că agentul constatator, în stabilirea faptei, printre altele, a nesocotit totalmente prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Apelantul a mai precizat că procesul verbal lipsește ordinul de seviciu pe baza căruia agentul constatator era împuternicit să își desfășoare activitatea în locația respectivă.
Apelantul a invocat nulitatea procesului verbal, motivat de faptul că nu au fost respectate prevederile art. 16 și 17 din OG 2/2001. Astfel, acesta a arătat că procesul verbal nu este semnat de un martor asistent, aspect care încalcă condițiile de formă prescrise de articolele mai sus arătate.
În subsidiar, apelantul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, motivat de faptul că sancțiunea pecuniară este prea mare față de gradul de pericol social al faptei.
- POZIȚIA INTIMATULUI.
În apel nu s-a formulat întâmpinare.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE APEL.
Analizând cererea de apel, potrivit art. 476 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt neîntemeiate.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat neîntemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei.
1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.
Prin procesul verbal . nr._ din data de 16.05.2013 întocmit de agentul constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului M., în temeiul art.100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, republicată, petentul B. A. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 150 lei și i-a fost suspendat dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, reținându-se în esență că, la aceeași dată, a condus autovehiculul marca F. cu numărul de înmatriculare_ pe . ajungând la trecerea de pietoni de la intersecția cu . imobilului cu nr. 70, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare, aceștia aflându-se pe sensul său de mers.
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare(a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
Respectând principiul proporționalității, față de constatarea personală a agentului instrumentator și ținând cont de înregistrarea video depusă la dosar, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului, a fost răsturnată.
Din înregistrarea video se vede foarte clar că petentul circula pe a doua bandă și nu a dat prioritate de trecere pietonilor care deja se aflau în traversare, în condițiile în care vehiculul aflat pe prima bandă a oprit pentru a permite pietonilor să treacă. De asemenea, agentul constatator nu avea cum să facă semn petentul să treacă deoarece în primul rând se afla în vehiculul de poliție iar în al doilea rând nu avea nici un motiv să procedeze în acest sens, mai ales că vehiculul de pe prima bandă deja oprise pentru a permite pietonilor să treacă.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, instanța reține că aceasta constituie contravenție. Astfel, potrivit art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, republicată, care prevede că prioritatea de trecere trebuie acordată pietonului care traversează drumul public prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului și în baza art. 100 al. 3 lit. b din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, care prevede ca fiind contravenție neacordarea de priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, sancțiunea fiind amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
2. Analiza motivelor de nelegalitate invocate.
În ceea ce privește lipsa martorului asistent, instanța reține că potrivit art. 19 din OG 2/2001,În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. Totodată, al. 3 al aceluiași articol prevede că în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod. Art. 17 nu sancționează cu nulitatea absolută lipsa mențiunilor cu privire la martorul asistent. În aceste condiții, intervine sancțiunea nulității relative prevăzută de art. 105 al. 2 din codul de procedură civilă în vigoare la data sesizării instanței. Astfel, nulitatea este condiționată de existența unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
În cauză, instanța reține că procesul verbal este semnat de petent, astfel încât nu mai este nevoie de semnătura unui martor asistent.
Instanța reține că cinemometrul de control rutier cu care a fost înregistrată fapta era verificat metrologi, potrivit buletinului de verificare metrologică depus la dosar. De asemenea, agentul constatator nu are nevoie de ordin de serviciu pentru constatarea contravenției. În plus, nu se sancționează cu nulitatea întocmirea procesului verbal de o altă persoană. Totuși, din raportul agentului constatator rezultă că persoana care a constatat fapta a întocmit și procesul verbal de contravenție.
3. Individualizarea sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, tribunalul constată că sancțiunea a fost în mod corect individualizată de agentul constatator. Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptei tribunalul va lua în considerare atât circumstanțele personale ale contravenientului, dar și împrejurările obiective în care fapta a fost săvârșită.
În ceea ce privește circumstanțele personale instanța reține că petentul nu a înțeles faptul ca a săvârșit o faptă periculoasă raportat la relațiile sociale protejate prin incriminarea contravenției și nici gradul de pericol social al faptei. Acest aspect creează tribunalului convingerea că simplul avertisment nu va avea nici un efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.
În ceea ce privește circumstanțele obiective și concrete ale faptei este de reținut ca aceasta prezintă un grad ridicat de pericol social, lucru care nu justifică clemența instanței. Clemența instanței nu ar face decât sa încurajeze săvârșirea pe viitor a unor astfel de fapte. Sancțiunea amenzii a fost în mod corect aplicată de agentul constatator, față de gravitatea și implicațiile sociale ale faptei.
În ceea ce privește pericol social concret al faptei, tribunalul reține că încălcarea normelor de siguranță rutieră generează o stare de risc și insecuritate care poate conduce la accidente de circulație cu urmări ireversibile, prin accidentarea gravă a participanților la traficul rutier sau cu decesul unor persoane nevinovate. În condițiile în care societatea civilizată acceptă viața ca valoare supremă, aceasta trebuie să suprascrie nerăbdarea conducătorului auto de a ajunge cu câteva secunde sau minute la destinația dorită.
Din acest punct de vedere, lipsa de prețuire pe care petentul o manifestă față de valoarea amintită trebuie să atragă o reacție imediată și fermă prin care acesta să conștientizeze riscul la care expune persoanele inocente prin conduita sa.
Trebuie amintit și faptul că România are, în perioada de referință, una dintre cele mai mari rate a mortalității determinată de accidentele rutiere.
Acest lucru pune presiune și pe sistemele de sănătate, întrucât sunt nevoite să asigure asistență medicală de urgență, în condițiile în care și alte sectoare din sistem prezintă prioritate.
De asemenea, neacordarea priorității pietonilor reprezintă una din cauzele importante ale accidentelor auto soldate cu victime omenești, deoarece aceștia sunt extrem de vulnerabili în fața unui mijloc motorizat de transport. Astfel, cel puțin pe trecere, pietonii trebuie să aibă un sentiment de siguranță în traversarea străzii, iar conducătorii auto trebuie să manifeste o prudență deosebită pentru a proteja atât acest sentiment cât și integritatea și viața persoanelor aflate în traversarea legală a străzii.
La analiza individualizării sancțiunii aplicate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, în condițiile în care contravenientul nu a justificat un grad de pericol social care să necesite înlocuirea sancțiunii pecuniare cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Față de aceste considerente, in temeiul 480 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este legală și temeinică, iar motivele de apel invocate sunt neîntemeiate, tribunalul va respinge apelul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul B. A., cu domiciliul în Tg. M., ., nr. 24, . – CNP_, împotriva sentinței civile nr. 6587/03.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2014
Președinte, A. M. A. | Judecător, R. I. T. | |
Grefier, L. H. |
Redactat: T.R.I
Thred: 12.06.2014/H.L
4 ex. jud. fond: C. N. B.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 805/2014. Tribunalul MUREŞ | Despăgubire. Sentința nr. 1809/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
