Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 355/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 355/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 2447/289/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA NR.355
Ședința publică din 13 mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: R.-I. T.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR: S. R.-M.
GREFIER: S. C.- G.
Pe rol fiind judecarea recursurilor în contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta ., împotriva sentinței civile nr. 1604 din 11.12.2012 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 06 mai 2014, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea s-a amânat pentru data de azi.
TRIBUNALUL,
- OBIECTUL RECURSULUI.
Prin sentința civilă nr. 1604 din 11.12.2012 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul ., împotriva procesului-verbal de contravenție nr._ întocmit în data de 01.08.2012 de intimatul ITM M..
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
Analizând procesul verbal sub aspect formal instanța constată că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, neexistând cazuri de nulitate ce ar putea fi invocate din oficiu și neputând fi reținut nici unul din motivele de nelegalitate invocate de petentă.
Cu privire la primul motiv de nulitate, apreciem că agenții constatatori în mod corect au individualizat sancțiunea aplicată, în raport de limitele prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 și în funcție de numărul de persoane primite la muncă fără întocmirea contractului individual de muncă.
Consideră instanța că nu au fost încălcate nici prevederile art. 28 din OG nr. 2/2001, din moment ce pentru aplicarea acestora este necesar ca posibilitatea achitării amenzii în termen de 48 de ore să fie permisă expres de actul care sancționează fapta pentru care a fost aplicată sancțiunea contravențională.
Or, în Legea nr. 53/2003 nu este prevăzută această posibilitate.
În ceea ce privește solicitarea petentei de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, instanța apreciază că pericolul social creat prin săvârșirea faptei contravenționale nu justifică aplicarea unei astfel de măsuri.
Astfel, munca nedeclarată aduce grave prejudicii bugetului de stat, cu efecte negative directe asupra economiei naționale, afectând totodată sistemul de asigurare socială.
Nu în ultimul rând această practică nelegală se reflectă și asupra persoanelor care desfășoară munca nedeclarată, deoarece acestea nu beneficiază de protecție socială, nu au siguranța plății muncii prestate și nici a respectării drepturilor lor în calitate de angajați.
Cu privire la starea de fapt, instanța constată că petentul nu a indicat motivele de fapt în susținerea cererii formulate, motiv pentru care, în lipsa unei obligații legale exprese, precum cea din art. 17 din OG nr. 2/2001, apreciază că nu a fost legal investită să verifice în ce măsură situația de fapt descrisă în actul constatator a fost corect reținută.
- CEREREA DE RECURS.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul T. S. SRL.
Acesta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
În motivarea recursului acesta a arătat că sentința recurată este nelegală și netemeinică deoarece:
- În mod eronat instanța a reținut că agenții constatatori au individualizat în mod corect sancțiunea,
- Contravenția este de rezultat iar efectele acesteia nu s-au produs,
- În procesul verbal de contravenție nu s-a reținut că se poate achita amenda în 48 de ore, potrivit art. 16 din OG 2/2001,
- Agentul constatator a aplicat o sancțiune excesivă, raportat la pericolul social al faptei, iar instanța nu a argumentat de ce a menținut această sancțiune,
- Nu a avut niciodată intenția de a se sustrage obligației legale de plată a impozitelor și taxelor.
Recurentul a invocat faptul că nu i s-a respectat prezumția de nevinovăție, în acord cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului astfel cum a fost interpretat prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În subsidiar, recurentul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, motivat de faptul că sancțiunea pecuniară este prea mare față de gradul de pericol social al faptei.
- POZIȚIA INTIMATULUI.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE RECURS.
Analizând cererea de recurs, potrivit art. 304 și 304 indice 1 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt întemeiate.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat neîntemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei. De asemenea, în mod corect s-au înlăturat argumentele de nulitate aduse de petent. Totuși, în speță se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate, pentru a corespunde pericolului social al faptei.
1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.
Prin procesul-verbal contestat petenta a fost sancționată cu amendă în valoare de 20.000 de lei, constatându-se că aceasta a primit la muncă două persoane fără a încheia în prealabil contract individual de muncă pentru acestea, faptă prevăzută și sancționată, la data întocmirii procesului-verbal de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003.
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare(a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
Respectând principiul proporționalității, față de constatarea personală a agentului instrumentator și ținând cont că petentul nu a contestat situația de fapt, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului, a fost răsturnată.
Potrivit buletinului postului, V. D. a prestat activitate pentru petent începând cu data de 18.07.2012, însă contractul de muncă s-a încheiat la data de 19.07.2012.
Potrivit buletinului postului, O. M. C. a prestat activitate pentru petent începând cu data de 17.07.2012, însă contractul de muncă s-a încheiat la data de 24.07.2012.
De altfel, petentul a recunoscut că a încheiat contractele de muncă pentru doi angajați cu întârziere, dar apărările acestuia privesc mai mult aspecte care țin de individualizarea sancțiunii.
În disonanță cu susținerile petentului, tribunalul reține că primirea la muncă fără contract de muncă este o contravenție de pericol și nu de rezultat, deoarece conținutul constitutiv al contravenției nu este condiționat de producerea unui anumit rezultat. Simpla primire la muncă fără întocmirea unui contract legal de muncă atrage săvârșirea de către petent a contravenției reținute în sarcina acestuia, indiferent pe perioada lucrată.
De asemenea, chiar dacă agenții constatatori nu au sancționat persoanele găsite la muncă fără contract, potrivit art. 260 lit. f din codul muncii, acest aspect nu influențează existența contravenției în sarcina petentului, deoarece este vorba de două contravenții diferite și fiecare persoană este în mod independent răspunzătoare pentru propria faptă.
2. Analiza condițiilor privind forma procesului verbal.
Analizând sub aspect formal procesul verbal contestat, prin raportare la dispozițiile art. 16, 17 și 19 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că procesul verbal cuprinde elementele esențiale prevăzute de lege și nu sunt cauze de nulitate absolută dintre cele prevăzute în mod limitativ de art. 17 sau care pot fi invocate din oficiu de către instanță.
Motivele care privesc nemenționarea posibilității de achitare a jumătate din minimul special în 48 de ore, potrivit art. 16 din OG 2/2001, nefiind circumscrise cazurilor de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, rezultă că acestea se subsumează cel mult unei nulități relative, pentru care trebuie îndeplinită condiția unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, astfel cum prescrie art. 105 al. 2 din codul de procedură civilă. Cum petentul s-a limitat doar a afirma formal aceste încălcări, fără să menționeze și fără se argumenteze în ce fel a fost prejudiciat, instanța va constata că aceste neregularități nu au produs o vătămare care să necesite anularea procesului verbal de contravenție. De altfel, petentul nu a făcut dovada că a încercat să plătească jumătate din minimul special în 48 de ore și a fost refuzat pe motivul că această posibilitate nu este prevăzută în mod expres în procesul verbal.
3. Individualizarea sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, tribunalul constată că sancțiunea nu a fost în mod corect individualizată de agentul constatator. Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptei tribunalul va lua în considerare atât circumstanțele personale ale contravenientului, dar și împrejurările obiective în care fapta a fost săvârșită.
În ceea ce privește circumstanțele faptei, instanța reține durata mică de timp în care s-a prestat activitate de muncă fără contract (1 zi și respectiv 7 zile ), precum și faptul că petentul a încheiat contractele de muncă înainte de efectuarea controlului și de descoperirea faptei, intrând de bună voie în legalitate.
Ținând cont de caracterul educativ al sancțiunii și faptul că vinovăția petentului îmbracă forma neglijenței, instanța va înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Față de aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este netemeinică, iar motivele de recurs invocate sunt întemeiate, tribunalul va admite recursul, va admite în parte plângerea și va înlocui sancțiunea aplicată cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta . (cu sediul în com.Cristești, ., jud.M.), împotriva sentinței civile nr. 1604/11.12.2012 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința de mai sus în sensul că:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petent împotriva procesului verbal de contravenție nr._/01.08.2012. Înlocuiește cu avertisment sancțiunea contravențională a amenzii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R.-I. T. D. C. S. R.-M.
GREFIER,
S. C.- G.
Fiind în concediu de odihnă
Semnează prim grefier S. C.
Red.T.R.I
Listat H.J/2 ex./17.07.2014
Jud.fondA.M
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 546/2014.... | Despăgubire. Sentința nr. 2326/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
