Despăgubire. Sentința nr. 13/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 5829/102/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI F.
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8100/2011)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 13/2014
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte I. O.
Grefier T. R.
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamant P. C., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și S. F. Municipal Sighișoara, în calitate de succesoare legale conform HG 520/2013 și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Pentru a da posibilitatea părților de a se prezenta în fața instanței, pentru a nu se încălca dreptul efectiv la apărare, va lăsa cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru repunerea cauzei pe rol și ca atare dispune redeschiderea judecății la solicitarea reclamantului, aceasta fiind legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei (fila 111).
Se constată că pârâta a solicitat judecarea în lipsă, prin întâmpinarea depusă (fila 22 verso).
Față de actele și lucrările dosarului, instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 01 septembrie 2011 sub nr._, reclamantul P. C. a chemat în judecată pe pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și S. F. Municipal Sighișoara ( succesoarea legală a pârâtei inițiale) solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.186/22.04.2011 emisă de pârâtă și obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 7363 lei, reprezentând taxa de poluare achitată conform chitanței ., nr._ din data de 28.01.2010 în baza deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 1406 din 28.01.2011 actualizată prin aplicarea dobânzii legale. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul arată că în cursul anului 2010 a achiziționat autoturismul marca Mercedes Benz . WDB9026611R281887, an de fabricație 2001 și că potrivit prevederilor OUG 50/2008 cu modificările aduse prin OUG 7/2009 a achitat taxa pe poluare – condiție impusă pentru înmatricularea auto. Reclamantul mai arată că ulterior a contestat decizia de calcul a taxei pe poluare, contestația fiind respinsă de pârâtă prin decizia nr.186/22.04.2011.
Partea reclamanta susține că taxa pe poluare contravine prevederilor art. 25, art. 28 și art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (art. 28,30,34 și 110 TFUE) dispoziții care stabilesc principiile liberei concurențe a mărfurilor și principiul nediscriminării între produsele interne și cele importate. Astfel, se arată că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Prin urmare, taxa pe poluare este destinată să îndrume cumpărătorul, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze un autoturism second-hand deja înmatriculat în România.
Având în vedere supremația reglementărilor comunitare reclamantul învederează faptul că taxa de poluare, astfel cum este reglementată prin OUG 50/2008 constituie un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Uniunii, motiv pentru care suntem în prezența unei axe stabilită și încasată în mod nelegal. Reclamanta invocă prioritatea dreptului comunitar și invocă art. 148 alin.2 și 4 din Constituția României. Solicită restituirea acestei taxe și actualizarea sumei prin aplicarea dobânzii legale conform art. 124 Cod procedură fiscală.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că atâta vreme cât legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată.
Față de prevederile comunitare invocate în susținerea acțiunii, pârâta a arătat că în conformitate cu art. I-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005, legea cadru europeană este obligatorie pentru statul membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele. Art. 90 din Tratat interzice aplicarea unor impozite interne produselor altor state membre, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, or, taxa pe poluare pentru un autoturism fabricat în România și neînmatriculat este aceeași cu cea datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism produs în orice alt stat membru comunitar, cu aceleași specificații tehnice și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește”. Totodată pârâta a menționat că instituirea taxei de poluare a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană și nu se poate susține că ar fi contrară legislației comunitare.
Pârâta a mai arătat că prin Legea 9/2012 a fost abrogată OUG 50/2008 și s-a instituit obligativitatea plății taxei pe emisii poluante pentru transferul proprietății autoturismelor în situațiile în care anterior nu s-a achitat taxa de primă înmatriculare sau taxa pe poluare, fiind astfel eliminată pretinsa discriminare invocată în acțiune. Totodată s-a arătat că potrivit normelor de aplicare a Legii 9/2012, sumele se restituie din conturile Administrației F. pentru Mediu.
Pârâta a formulat de asemenea o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, invocând art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, conform căruia taxa constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu.
Fiind introdusă în cauză, chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a formulat întâmpinare.
În cursul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat la data de 7 decembrie 2010 ( fila 100), autoturismul descris în cuprinsul cererii de chemare în judecată și a solicitat înmatricularea acestuia în România. Această operațiune a fost condiționată de achitarea unei taxe pe poluare calculată prin decizia de calcul nr. 1406 din 28.01.2011 (fila 7).
Reclamantul a înregistrat la pârâtă o contestația împotriva deciziei de calcul a taxei pe poluare, contestația fiind respinsă de pârâtă prin decizia nr. 186/22.04.2011 ( fila 4).
Instanța apreciază fondate susținerile reclamantului, pentru următoarele motive:
În ce privește invocarea caracterului nelegal al taxei pe poluare raportat la dispozițiile dreptului comunitar, instanța reține că potrivit art. 4 alin. 1 litera a din O.U.G. nr. 50/2008 taxa pe poluare este datorată cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul să facă distincția între autoturismele produse în România și cele produse în alte state membre UE și nici între autoturismele noi și cele uzate.
Din acest punct de vedere, taxa pe poluare nu constituie nici o taxă vamală, nici o taxă cu efect echivalent unei taxe vamale în sensul articolelor 28 TFUE și 30 TFUE, dar este un impozit intern și trebuie așadar examinată în raport cu articolul 110 TFUE (fost art. 90 CE) care conform interpretării Curții reprezintă o completare a dispozițiilor privind eliminarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent, și care interzice aplicarea de către state a taxelor discriminatorii și protecționiste. Această interdicție are caracter clar și necondiționat fiind o obligație de a nu face neînsoțită de vreo rezervă din partea statelor membre astfel încât prin însăși natura sa, această interdicție produce efecte directe în raporturile juridice dintre statele membre și justițiabilii acestora (nefiind necesare măsuri de transpunere în legislația națională pentru a putea discuta conform susținerilor pârâtei despre alegerea metodelor și a mijloacelor de realizare a unui obiectiv comunitar).
De asemenea, faptul că taxa este prevăzută în dreptul intern, printr-un act normativ în vigoare, nedeclarat neconstituțional, nu exclude o analiză a acesteia din perspectiva reglementărilor comunitare. Reclamantul are dreptul de a invoca în fața instanțelor naționale normele de drept comunitar, iar judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin a acestor norme lăsând neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă (hotărârea Curții în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal, nr.106/77 clarifică atât consecințele aplicabilității directe a unei dispoziții a dreptului comunitar în caz de incompatibilitate cu o dispoziție legislativă a unui stat membru cât și rolul ce revine instanțelor naționale în aplicarea directă și prioritară a dreptului comunitar).
Având în vedere cele ce preced, instanța reține că în fapt în cauză se impune analizarea prevederilor O.U.G. nr. 50/2008 raportat la cuprinsul primului paragraf al articolului 110 TFUE care interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
În ceea ce privește noțiunea de „produse similare” trebuie menționat că, potrivit interpretării date de Curte prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE, în cauza Kalinchev, nr. C-2/09, un produs devine național din momentul în care a fost importat și introdus pe piață. Prin urmare autoturismele de ocazie importate și cele care sunt achiziționate pe plan local constituie produse similare sau concurente.
În condițiile în care taxa pe poluare a fost stabilită de legiuitorul român ca o condiție pentru înmatricularea în România a unui vehicul, se creează un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele folosite, cumpărate din țările Uniunii Europene și care trebuie să fie înmatriculate în România cu plata unei taxe față de autoturismele înmatriculate în România anterior intrării în vigoare a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, autoturisme care, astfel cum s-a arătat anterior, reprezintă un produs național și pentru care taxa nu se mai plătește cu ocazia schimbării proprietarului. Astfel, răspunzând întrebărilor preliminare în cauza T., nr. C-402/2009, Curtea a reținut că deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale. Or, Curtea a constatat că reglementarea O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Răspunzând din nou unei întrebări preliminare a instanțelor române, în cauza N., nr. C-263/2010, Curtea a arătat că rămân valabile considerațiile din cauza T. și în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată modificat prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, Curtea a arătat că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Având în vedere cele ce preced, instanța reține că în fapt taxa pe poluare reglementată de OUG 50/2008, în ceea ce privește vehiculele „second-hand”, contravine dispozițiilor articolului 110 TFUE, astfel cum acesta a fost interpretat de CEJ și nu poate fi privită ca o taxă de mediu, întrucât nu se aplică și autoturismelor deja înmatriculate în România, indiferent de nivelul de poluare sau de vechimea acestora. Taxa pe poluare reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Uniunii Europene, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public, astfel încât particularii pot invoca în fața instanței naționale caracterul nelegal al acesteia pentru a obține restituirea.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor Legii 9/2012, instanța reține că nici acest act normativ nu poate justifica refuzul pârâtei de restituire a taxei speciale în condițiile în care actul administrativ atacat – refuzul nejustificat – are a fi analizat prin prisma dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii, dată la care Legea 9/2012 nu era în vigoare. Respectarea principiului neretroactivității impune soluționarea cauzei fără a se avea în vedere Legea 9/2012 sau normele de aplicare ale acesteia sens în care apărările pârâtei pe aceste aspecte nu pot fi avute în vedere.
În cazul dedus judecății se reține că reclamantul a plătit o taxă care, în lumina celor reținute, nu putea fi percepută astfel încât instanța va anula decizia nr.186/2011 și va dispune ca aceasta să restituie reclamantului suma achitată cu titlu de taxa pe poluare pentru autovehicule.
Suma supusă restituirii va fi actualizată prin aplicarea dobânzii prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 - Codul de procedură fiscală (fiind vorba despre o creanță fiscală)
În privința datei de la care se datorează dobânda instanța reține următoarele:
Cu toate că dispozițiile art. 124 din OG nr. 92/2003 stabilesc un anumit moment de la care poate fi acordată dobânda fiscală (respectiv ziua următoare expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii), instanța are în vedere jurisprudența CJUE care, conform art. 20 din Constituția României, prevalează față de legislația internă contrară. În hotărârea CJUE în cauza C-565/11, M. I. c/a Administrația Finanțelor Sibiu, s-a statuat că „dreptul Uniunii se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituirii a acestei taxe”. Ca urmare, pentru a da curs principiului efectivității, dobânda va fi acordată începând de la data plății taxei, conform cererii părții reclamante și nu de la data prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală, cuantumul dobânzii fiscale urmând a fi calculat conform art. 120 alin. 7 din OG nr. 92/2003.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă, instanța apreciază că aceasta este întemeiată. Instanța are în vedere dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, conform cărora taxaconstituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. Astfel, deși taxa a fost calculată și încasată de pârâtă, beneficiarul este bugetul fondului pentru mediu, iar chemata în garanție este autoritatea care o gestionează.
În concluzie, față de prevederile legale menționate și de cele ale art. 60 Cod procedură civilă, urmează să se admită cererea de chemare în garanție și va fi obligată Administrația F. pentru Mediu să vireze pârâtei suma de 7363 lei, reprezentând taxa pe poluare precum și dobânda calculată în condițiile prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003.
În baza art.274 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces, în sumă de 43,30 lei constând în taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Totodată având în vedere scopul chemării în garanție – de a asigura celui căzut în pretenții posibilitatea de a se despăgubi de la chematul în garanție - Administrația F. pentru Mediu urmează a plăti pârâtei și suma de 43,30 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul P. C., domiciliat în ., jud.M., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și S. F. Municipal Sighișoara, cu sediul în Tg.M., ..1-3, Jud.M., CUI_, cont deschis la Trezoreria B. RO75TREZ__ - în calitate de succesoare legală a pârâtei inițiale conform HG 520/2013;
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, corp A sector 6.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 7363 lei reprezentând taxa pe poluare achitată conform chitanței . nr._ din 28.01.2011, precum și dobânda aferentă acestei sume prevăzută de art.124 alin.2 coroborat cu art. 120 alin.7 din OG 92/2003, calculată începând de la data plății și până la restituirea sumei;
Anulează decizia nr.186/22.04.2011 emisă de pârâtă;
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 43,30 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 7363 lei reprezentând taxa pe poluare și dobânda aferentă stabilită în sarcina pârâtei, precum și cheltuielile de judecată în sumă de 43,30 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicar3.
Pronunțată în ședință publică, azi 09 ianuarie 2014.
Președinte, I. O. | ||
Grefier, T. R. |
Red. I.O./ 5 ex./ 19.02.2014
| ← Despăgubire. Sentința nr. 1689/2014. Tribunalul MUREŞ | Despăgubire. Sentința nr. 345/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
