Despăgubire. Sentința nr. 1684/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1684/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 746/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal inregistrat sub nr.2991
SENTINȚA NR.1684
Ședința publică din 16 aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. E.
GREFIER: G. A.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul T. M., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., succesoarea în drepturi a D.G.F.P. M. – A.F.P. Tg.M., având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile inculpatului au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 martie 2014, încheiere care face parte din prezenta hotărâre și când pronunțarea s-a amânat pentru datele de, 26 martie 2014, 02 aprilie 2014, 09 aprilie 2014 și apoi pentru data de azi, 16 aprilie 2014.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28 ian. 2013, reclamantul M. T. a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M. – AFP Tg. M., solicitând obligarea pârâtei la restituirea taxei pe poluare achitată, în cuantum de 2527 lei, actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanței, în esență, că a achitat taxa arătată în vederea înmatriculării autoturismului achiziționat și înmatriculat anterior în spațiul Uniunii Europene.
Reclamantul a susținut că taxa de poluare reglementată prin OUG 50/2008 este abuzivă și discriminatorie și încalcă normele dreptului comunitar, fiind contrară prevederilor art. 25, art. 28 și art. 90 din Tratatul CE, invocând și dispozițiile art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României. În acest sens, a susținut că este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
Pârâta D. B. – AJFP M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a invocat prevederile O.U.G. nr. 50/2008 și a arătat că atâta vreme cât legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată.
Pârâta a invocat jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunităților Europene din care rezultă că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
Pârâta a învederat instanței că începând cu data de 13.01.2012 a fost abrogată OUG 50/2008 prin Legea nr. 9/2012, care prevede obligativitatea plății taxei pentru transferul proprietății autoturismelor în situația în care pentru acestea nu a fost achitată taxa de primă înmatriculare sau taxa pe poluare, motiv pentru care a apreciat că nu se impune restituirea acesteia, deoarece într-o atare situație s-ar impune ca ulterior să fie calculată o nouă taxă pentru emisiile poluante datorată potrivit legii pentru autovehiculul în cauză.
Pârâta a formulat de asemenea o cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, invocând art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, conform cărora taxa constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de către Administrația Fondului pentru Mediu.
Chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu a fost introdusă în cauză însă nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că reclamantul M. T. a solicitat obligarea pârâtei la restituirea unei sume de bani achitată cu titlu de taxă pe poluare.
Reclamantul nu a făcut însă dovada că anterior sesizării instanței s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a sumei de bani solicitate, nefiind depusă la dosar copia acestei cereri sau răspunsul pârâtei.
Instanța reține că promovarea acțiunii în contencios administrativ este condiționată de existența unui act administrativ, fie tipic, fie asimilat. În acest sens, art. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. De asemenea, art. 12 din același act normativ stabilește obligația reclamantului de a depune la dosar înscrisuri din care să rezulte existența unui act administrativ atacat (copia actului administrativ, răspunsul autorității publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale iar în situația în care reclamantul nu a primit nici un răspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificată prin numărul și data înregistrării la autoritatea publică).
Rezultă așadar că în materia contenciosului administrativ, având în vedere raporturile juridice de putere publică, instanța de judecată este chemată să examineze poziția autorității publice sesizată de persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, legea oferind autorității publice posibilitatea ca anterior sesizării instanței să-și exprime poziția față de dreptul sau interesul legitim invocat.
În cauza dedusă judecății, numai după soluționarea cererii de restituire, dacă răspunsul nu este favorabil sau nu se emite un răspuns, instanța poate aprecia dacă există un act administrativ nelegal, respectiv un refuz nejustificat din partea instituției publice pârâte.
În lipsa unei asemenea cereri de restituire, instanța nu poate stabili existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii de către pârâtă, motiv pentru care va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Având în vedere soluția pronunțată asupra cererii principale, față de dispozițiile art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D. B. – AJFP M. împotriva Administrației Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. T. (cu domiciliul în Sâncraiu de M., ., jud.M.), în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. (cu sediul procesual ales în Tg:M., ..1-3, jud.M., succesoarea în drepturi a DGFP M.-AFP Tg. M..
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă față de Administrația Fondului pentru Mediu (cu sediul în București, Splaiul Independenței, rn.294 corp A, sector 6).
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2014.
Președinte, Grefier,
P. E. G. A.
Lipsind din instanță, fiind în concediu de odihnă
Semnează președintele instanței,
I. L.
Red. – P.E./09.07.2014
Thred. – G.A.
5ex./10.07.2014
| ← Despăgubire. Sentința nr. 1656/2014. Tribunalul MUREŞ | Despăgubire. Sentința nr. 2407/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
