Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 110/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 110/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 6123/320/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 110/2014
Ședința publică de la 06 Mai 2014
Completul constituit din:
Președinte D. C.
Judecător R. - M. S.
Grefier L. H.
Pe rol judecarea apelului formulat în contencios administrativ și fiscal de apelanta S. T. G., cu domiciliul în Acățari, . A, jud. M. – CNP_, împotriva sentinței civile nr. 6853 din 14.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Mersul dezbaterilor în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 08 martie 2014, susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 23 aprilie 2014, iar ulterior pentru data de azi, 06 mai 2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
La data de 18.12.2013, s-a înregistrat la Judecătoria Tg-M., cererea de apel formulată de apelanta S. T. G., prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței civile nr.6853/14.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-M. în sensul admiterii plângerii contravenționale în sensul reindividualizării sancțiunii amenzii aplicate, înlocuirea acesteia cu sancțiunea avrtismentului .
În motivarea scrisă a apelului, apelanta a arătat în esență următoarele:
Dacă pentru prima sancțiune contravențională s-a dispus reindividualizarea sancțiunii prin înlocuirea acesteia se poate dispune înlocuirea sancțiunii și pentru cea de a doua contravenție reținută, care este mai puțin gravă.
Examinând sentința apelată prin prisma materialului probator administrat în cauză, a dispozițiilor legale incidente și a criticilor invocate de apelantă, Tribunalul apreciază că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, prin procesul verbal . nr._ / 20.04.2013 întocmit de I.P.J. M., apelanta S. T. G. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 675+450 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzută de art. 121 al. 1, respectiv art. 35 al. 2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 rap. la art. 102 al. 2, respectiv art. 101 al. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 rep.
În fapt, s-a reținut în sarcina apelantei faptul că în data de20.01.2013, în jurul orelor 20,28, a circulat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, în localitatea Corunca pe DN 13 E 60 cu viteza de 93 km/h înregistrat cu aparat radar ROM 297-MAI_ și nu avea asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate.
Prima instanță a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta S. T. și a dispus înlocuirea sancțiunii aplicate petentei pentru prima contravenție, cu avertismentul și în consecință exonerarea petentei de la plata amenzii în cuantum de 675 lei respectiv a menținut sancțiunea amenzii contravenționale de 450 lei aplicată petentei pentru cea de-a doua contravenție.
Instanța reține că apelul formulat de apelanta S. T. G. a vizat exclusiv această din urmă contravenție, constând în fapta de a circula pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și carte de identitate asupra sa.
Potrivit art. art.5 alin.5 din OG 2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Având în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta respectiv că apelanta nu a mai săvârșit asemenea fapte contravenționale, în baza prevederilor art. 21 alin. 3 și 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, Tribunalul apreciază că aplicarea sancțiunii avertismentului pentru fapta săvârșită este suficientă și corespunzătoare funcțiilor preventive și educative a sancțiunii contravenționale și totodată este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.
In consecință, potrivit dispozițiilor art. 480 alin. 2 din C. pr.civ., Tribunalul urmează să
admită apelul formulat de apelantă, să schimbe în parte sentința civilă nr. 6853/14.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-M. în sensul că admite plângerea contravențională și anulează procesul verbal de contravenție ., nr._/20.04.2013 cu privire la sancțiunea amenzii aplicate în cuantum de 450 lei pe o va înlocui cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta S. T. G., cu domiciliul în Acățari, . A, jud. M. – CNP_, împotriva sentinței civile nr. 6853 din 14.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința de mai sus în sensul că respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesului – verbal de contravenție . nr._/20.04.2013.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 06 mai 2014.
Președinte, Judecător,
D. C. S. R. M.
fiind în concediu, semnează
vicepreședintele instanței,
judecător A. B.
Grefier,
L. H.
fiind în concediu, semnează
grefier-șef secție civilă, A. A.
Red/tehnored.Sz.R-M.
Listat.S.C.G./01.09.2014/4 ex.
Jud.fond: I.-A. N.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 332/2014.... | Despăgubire. Sentința nr. 1193/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|








