Anulare act administrativ. Sentința nr. 572/2014. Tribunalul MUREŞ

Sentința nr. 572/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 2959/102/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

SENTINȚA Nr. 572/2014

Ședința publică de la 10 Februarie 2014

Completul constituit din:

Președinte A. M. A.

Grefier E. S. I.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. E., în contradictoriu cu pârâtele P. M. TG M. și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M., având ca obiect anulare act administrativ

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul C. E., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța dispune rectificarea în dispozitivul de citare în sensul că Primăria M.. Tg.-M. are calitate de pârâtă în prezenta cauză și nu de reclamantă cum din eroare a fost menționat.

Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate instanța pune în discuție competența instanței.

Reclamantul învederează faptul că nu are excepții de invocat precum și faptul că în opinia sa competentă în soluționarea prezentei cauze este Tribunalul M.-secția de contencios administrativ și fiscal.

Instanța având în vedere că prin cererea de chemare în judecată se solicită anularea unui titlu executoriu și a adresei de înființare a popririi și ca o cerere accesorie anularea tuturor actelor și demersurilor care fac parte din procedura executării silite, apreciind că este sesizată cu o contestație la executare, invocă și pune în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului M. în temeiul art. 173 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și art. 650, 611 și 713 din Codul de Procedură civilă.

Reclamantul lasă la aprecierea instanței.

Față de excepția necompetenței materiale a Tribunalului M.,instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 mai 2013 sub nr._ reclamantul C. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului Târgu M. și Casa Județeană de Pensii M., ca instanța să dispună:

- anularea titlului executoriu nr._/17.10.2012 emis de pârâta de rang I precum și a adresei de înființare a popririi nr. 3477/24.01.2013, în dosarul execuțional nr._/17.10.2012 pentru suma de 289 RON;

- anularea tuturor actelor și demersurilor care fac parte din procedura executării silite întreprinse de pârâta de rang II;

- obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 8.000 lei compusă din suma de 293 lei cu titlu de obligație bugetară, la care se adaugă daunele materiale, daunele cominatorii, daune morale.

La dosar au fost depuse actele atacate, în copie.

Pârâtul Municipiul Târgu M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca netemeinică.

Pârâta Casa Județeană de Pensii a depus la rândul său întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în prezenta cauză.

La termenul de judecată din 10 februarie 2014, fiind primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța a invocat și a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Tribunalului M..

Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției invocate, instanța constată că acest dosar are ca obiect contestația formulată de reclamant împotriva unor acte de executare silită și anume împotriva titlului executoriu nr._/17.10.2012 (f.8) și adresei de înființare a popririi nr. 3477/24.01.2013 (f.9), ambele emisă de Municipiul Tg. M. în dosarul execuțional nr._/2012.

Potrivit dispozițiilor art. 172 alin. 1 și 4 din O.G. nr. 92/2002, împotriva oricărui act de executare silită persoanele interesate pot face contestație la instanța judecătorească competentă.

Competentă să soluționeze contestația împotriva actelor de executare silită este Judecătoria Târgu M. ca instanță de executare, conform prevederilor legale menționate mai sus, coroborate cu art. 711 și art. 713 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, ținând seama și de interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, prin Decizia nr. XIV din 5.02.2007. Dispoziții similare, referitoare la competența instanței de executare, erau cuprinse și în art. 399 și 373 alin. 2 din Cod procedură civilă din 1865.

Pentru considerentele expuse mai sus și în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 și art. 132 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția invocată și va dispune declinarea competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Târgu M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului M. și în consecință:

Declină în favoarea Judecătoriei Târgu M. competența de soluționare a contestației la executare formulate de reclamantul C. E. domiciliat în Corunca, ./D, jud. M. – CNP_, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului Târgu M. cu sediul în Tg. M., Piața Victoriei, nr. 3 – Cod de identificare fiscal_, Cod IBAN RO03TREZ__ și Casa Județeană de Pensii M. cu sediul în Tg. M., .. 60, jud. M..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2014.

Președinte,

A. M. A.

Grefier,

E. S. I.

Redactat: A.M.A

Thred: 14.03.2014/H.L

5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 572/2014. Tribunalul MUREŞ