Despăgubire. Sentința nr. 3067/2014. Tribunalul MUREŞ

Sentința nr. 3067/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 21/102/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI F.

Dosar nr._ (Număr în format vechi 26/2012)

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

SENTINȚA Nr. 3067/2014

Ședința publică de la 08 Decembrie 2014

Completul constituit din:

Președinte I. O.

Grefier T. R.

Pe rol fiind judecarea acțiunii în C. administrativ și fiscal formulată de reclamanta B. A., cu domiciliul în Luduș ., jud. M., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE LUDUȘ, cu sediul în Luduș, ., jud. M., având ca obiect despăgubire.La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că prin Încheierea de ședință din data de 16 Octombrie 2012 (fila 60), s-a dispus suspendarea acțiunii în temeiul art. 155 indice1 Cod procedură civilă.

Văzând că de la data pronunțării încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare, părțile neîndeplinind niciun act de procedură, instanța invocă din oficiu excepția perimării acțiunii și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 03 ianuarie 2012 sub nr._, reclamanta B. A. cheamă în judecată în calitate de pârât Administrația Finanțelor Publice a Orașului Luduș, solicitând anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr._ din data de 25.11.2009 și restituirea sumei de 4482 lei; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii.

La termenul de judecată din data de 08 Decembrie 2014 instanța din oficiu a invocat excepția perimării cererii.

Analizând excepția perimării cererii, instanța are în vedere următoarele:

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 16 Octombrie 2012 (fila 60), instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul art.155 indice 1 Cod procedură civilă, reținând faptul că soluționarea cauzei este împiedicată din vina reclamantei care nu și-a îndeplinit obligațiile procesuale stabilite la termenul din data de 08 iunie 2012, respectiv nu a depus la dosar exemplarul doi al acțiunii, și nu a certificat actele depuse la dosar cu mențiunea conform cu originalul în temeiul art. 112 pct. 5 Cod procedură civilă.

Măsura suspendării judecății reprezintă așadar o sancțiune procedurală aplicată reclamantei, cu efecte până când aceasta va îndeplini obligațiile procesuale stabilite în sarcina sa.

Reclamanta nu a înțeles să atace cu recurs încheierea de suspendare a judecății și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură în interiorul termenului de perimare.

Astfel, de la momentul pronunțării încheierii de suspendare a judecății a trecut mai mult de un an, timp în care prezenta cauză a rămas în nelucrare din culpa reclamantei.

În aceste condiții a intervenit sancțiunea perimării cererii, prevăzută de art.248 alin 1 Cod procedură civilă.

Perimarea cererii operează de drept, ca urmare a lăsării cauzei în nelucrare mai mult de 1 an, din culpa părții.

Pentru aceste motive, în temeiul art.252 alin.1 Cod procedură civila instanța va constata perimată prezenta cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii și, pe cale de consecință,

Constată perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta B. A., cu domiciliul în Luduș ., jud. M., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE LUDUȘ, cu sediul în Luduș, ., jud. M..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 08 Decembrie 2014.

Președinte,

I. O.

Grefier,

T. R.

Redactat: I.O

Thred: 15.12.2014/R.T.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Sentința nr. 3067/2014. Tribunalul MUREŞ