Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 301/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 301/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 4669/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 301/2014
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte I. O.
Grefier T. R.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. L. în contradictoriu cu pârâtul P. Tg M. din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul pârâtului, domnul consilier juridic P. R. V., lipsă fiind reprezentantul reclamantului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că reprezentantul pârâtului a depus la dosar împuternicirea de reprezentare juridică a intereselor Penitenciarului Tg. M. (fila 71), cu ocazia studierii dosarului în data de 13 Ianuarie 2014.
Se constată că reclamantul a solicitat judecarea în lipsă, prin cererea de chemare în judecată depusă la dosar (fila 3).
Instanța aduce în discuție excepția prescripției dreptului pârâtei de a emite Dispoziția de imputare nr. J2-_/26.07.2013.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea acestei excepții în baza prevederilor art. 2532 pct.7 din Legea nr. 287/2009 privitoare la suspendarea cursului prescripției. Se arată că pentru perioada 01.05._10 cursul prescripției a fost suspendat și invocă prevederile amintite coroborate cu art. 2516 alin.1 din legea 287/2009. Reprezentantul pârâtului invocă în susținerea cererii de respingere a excepției prescripției dreptului de a emite dispoziția de imputare, dispozițiile art. 7 alin.1 din O.M.J. nr. 1443/2008, conform cărora compensația lunară pentru chirie se plătește în luna în curs pentru luna anterioară, odată cu plata drepturilor salariale.
Instanța respinge excepția invocată de reclamant privind prescripția dreptului pârâtei de a emite decizia de imputare nr. J2-_/26.07.2013, cu mențiunea că motivele vor fi expuse în considerentele hotărârii, raportat la apărările pârâtului și la susținerile reclamantului referitoare la art. 12 din O.M.J. nr. 1760/2013.
Instanța aduce în discuție excepția prematurității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă.
Reprezentantul pârâtului solicită admiterea acestei excepții, în baza argumentelor precizate prin întâmpinare (filele 25- 27), în care a menționat și faptul că reclamantul nu a depus la dosar dovada efectuării unei plângeri prealabile în condițiile art.7 din legea nr. 554/2004.
Instanța respinge excepția prematurității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă, excepție strâns legată de un interes procesual născut și actual, reținând că aspectele invocate de pârâtă au fost lămurite prin cererea precizatoare depusă de reclamant (filele 16-17).
La întrebarea instanței, reprezentantul pârâtului învederează că nu mai are alte cereri de formulat în prezenta cauză. Nu formulează cereri în probațiune.
Instanța apreciază că aspectele invocate de reclamant în susținerea nulității procedurii de cercetare administrativă pentru încălcarea dreptului său la apărare și aspectele invocate de pârât în susținerea excepției inadmisibilității precizării de acțiune vizează fondul cauzei.
Nemaifiind cereri în baza art.244 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată.
În baza art. 244 alin. 2 Noul Cod procedură civilă instanța aduce în discuția reprezentantului pârâtului acordarea unui termen pentru dezbaterea fondului și depunerea de note scrise.
Reprezentantul pârâtului arată că solicită ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată și nu înțelege să se prevaleze de dispozițiile legale amintite respectiv art. 244 alin. 2 Noul Cod procedură civilă.
Instanța reține dispozițiile art. 224 alin. 3 Noul Cod procedură civilă, iar cu privire la reclamant instanța are în vedere că prin cererea de chemare în judecată a solicitat judecarea în lipsă astfel că are în vedere prevederile art.244 alin. 4 Noul cod procedură civilă.
În baza art. 392 Noul Cod procedură civilă instanța deschide dezbaterile în fond și acordă cuvântul reprezentantul pârâtului.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea cererii precizatoare ca inadmisibilă, făcând trimitere la apărările redate în completarea la întâmpinare depusă la dosar la data de 11 decembrie 2013. Arată că răspunsul formulat de P. Tg. M. la plângerea prealabilă a reclamantului, cuprins în Adresa nr. 12-_/PTMMS/03.10.2013 nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin.1 lit.c din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește nulitatea deciziei de imputare pentru motivul invocat de reclamant, reprezentantul pârâtului solicită respingerea, arătând că prevederile O.M.J. nr. 1760/2013 au intrat în vigoare la data de 31 mai 2013, deci ulterior procedurii prealabile puse în discuție care a început la data de 10 mai 2013. Se arată că pârâtul a depus la dosar Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 452/2008 prin care s-a aprobat manualul de proceduri al sistemului penitenciar (fila 55), arătând că actele întocmite în cadrul procedurii cercetării administrative respectă aceste proceduri.
Reprezentantul pârâtului precizează că reclamantul a dobândit în mod nejustificat suma indicată în Dispoziția de imputare nr. J2-_/26.07.2013, deși avea cunoștință de obligația pe care o avea pe toată durata pentru care beneficia de compensația lunară pentru chirie, de a avea menționat în actul de identitate domiciliul sau reședința la adresa locuinței închiriate (prin aplicarea vizei de reședință).
Pentru aceste motive și pentru cele expuse pe larg în întâmpinare și completarea la întâmpinare depuse la dosarul cauzei, reprezentantul pârâtului solicită respingerea acțiunii.
După dezbateri se prezintă reprezentantul reclamantului, domnul avocat R. P..
Instanța aduce la cunoștința acestuia mersul dezbaterilor prezentei ședințe de judecată, precum și faptul că a reținut cauza în pronunțare, acordându-i posibilitatea de a depune concluzii scrise în cursul zilei de astăzi.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 3 septembrie 2013 sub nr._ și precizată ulterior la data de 8 noiembrie 2013 (fila16), reclamantul C. L. solicită ca în contradictoriu cu pârâtul P. Tg.M. să se dispună: anularea Răspunsului nr.12-_/PTMMS/03.10.2013 emisă de pârât; anularea sau constatarea nulității absolute a Dispoziției de imputare nr.J2-_/26.07.2013 emisă de pârât și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul invocă excepția prescripției dreptului pârâtului de a emite dispoziția de imputare atacată pentru o parte din suma pretinsă și arată că termenul de prescripție de 3 ani pentru imputarea sumelor reprezentând compensația lunară pentru chiria primită necuvenit pentru perioada 01.05._10 s-a împlinit. Reclamantul arată în acest sens că dispoziția de imputare a fost emisă la data de 26.07.2013, astfel că pentru sumele datorate pentru perioada amintită pârâtul nu mai putea să emită actul de imputare. Reclamantul invocă art.76 alin.2 din legea 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, potrivit cărora dreptul de a emite dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data procedurii pagubei.
Reclamantul invocă și nulitatea actului administrativ atacat pentru încălcarea procedurii cercetării administrative prevăzute de art.15 alin.1 și 2 din Ordinul Ministrului Justiției nr.1760/2013 privitoare la chemarea și ascultarea reclamantului de către comisia de cercetare pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs paguba. Reclamantul susține că nu a fost chemat și ascultat cu ocazia cercetărilor, fiind încălcat dreptul său la apărare. Nota explicativă luată reclamantului la data de 10 mai 2013 anterior numirii comisiei de cercetare și anterior efectuării cercetării nu poate suplini îndeplinirea obligației prevăzută de art.15 amintit.
Pe fondul cauzei reclamantul arată că dispoziția de imputare este dată cu interpretarea eronată a prevederilor art.6 alin.1 din Ordinul 1443/C/2008. Reclamantul arată că anterior perioadei imputate a îndeplinit condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie și a beneficiat de aceasta mai mult timp. La data de 01.05.2010 contractul său de închiriere a fost prelungit prin act adițional pentru încă o perioadă de 1 an, fiind astfel incidente prevederile arat.6 alin.1 din Ordinul 1443/C/2008. Reclamantul arată că și-a îndeplinit obligația prevăzută în art.6 alin.2 din acest ordin în sensul că a comunicat pârâtului actul adițional la contractul de închiriere vizat de organul fiscal.
Reclamantul arată în cererea precizatoare (fila 16) că la data de 3 septembrie 2013 a formulat o plângere prealabilă împotriva dispoziției de imputare, în care a invocat excepțiile amintite mai sus și pe fond, apărările redate în motivele acțiunii.
Se arată că prin răspunsul nr.12-_/PTMMS/03.10.2013 pârâtul nu a soluționat favorabil cererea.
Reclamantul a anexat la cererea de chemare în judecată următoarele înscrisuri: dispoziția de imputare, actul adiționat încheiat la data de 5 oct.2010 la contractul de închiriere nr.1927/15.10.2007, copia cărții de identitate cu viza de reședință din data de 17.12.2012. La precizarea de acțiune reclamantul a mai anexat plângerea prealabilă și răspunsul primit de la pârât.
Pârâtul P. Tg.M. a formulat întâmpinare (filele 25-27), prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată.
Pârâtul invocă prematuritatea cererii raportat la art.7 din legea 554/2004 și arată că reclamantul putea formula prezenta acțiune în contencios administrativ după primirea răspunsului la plângerea prealabilă sau după împlinirea termenului legal de soluționare a acesteia și arată că dispoziția de imputare a fost comunicată reclamantului la data de 9 august 2013, însă acesta nu a făcut dovada parcurgerii acestei proceduri prealabile. Se solicită în continuare respingerea excepției prescripției invocată de reclamant, pârâtul susținând că este incident cazul de suspendare a cursului prescripției prevăzut de art.2532 pct.7 din legea 287/2009 coroborat cu art.2 alin.2 lit.c din OMJ 1443/2008. Se arată că reclamantul a continuat să încaseze lunar compensația pentru chirie, ceea ce conform art.10 din OMJ 1443/2008 reprezintă un demers prin care angajatul întărește credința angajatorului că în luna pentru care se efectuează plata nu au intervenit schimbări de natură să modifice dreptul la compensația lunară pentru chirie. Se mai arată că prescripția este suspendată și în intervalul 27.04._13, pe perioada cercetării administrative prealabile obligatorii, pârâtul invocând prevederile art.2532 pct.7 din Legea 287/2009.
Pârâtul formulează apărări și pe fondul cauzei, arătând că reclamantul a avut posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere în fața comisiei de cercetare administrativă și a și depus în scris opiniile și argumentele sale, exprimate prin nota explicativă din 10.05.2013, depusă la comisia numită prin Decizia zilnică a directorului unității nr.85/26.04.2013, cu aplicabilitate din 27.04.2013. Se invocă prevederile arat.2 alin.2 lit.a din OMJ 1443/2008 și art.11 din OUG 97/2005 în forma în vigoare pentru perioada 01.05._11, potrivit cărora dovada stabilirii domiciliului sau a reședinței la adresa menționată în contractul de închiriere se face cu actul de identitate și este una din condițiile cumulative cerute de lege pentru a se putea beneficia de compensația pentru chirie. Pârâtul arată că potrivit art.9 lit.g din OMJ 1443/2008, condițiile cumulative trebuie îndeplinite pe toată durata pentru care se încasează compensația pentru chirie, iar în momentul în care una din acest condiții nu mai există, încetează dreptul de a beneficia de această compensație lunară. Se arată că faptul că reclamantul a depus actul adițional la contractul de închiriere nu îl exonerează de obligația de a avea menționat în actul de identitate domiciliul sau reședința la adresa locuinței închiriate și arată că reclamantul cunoștea această obligație, fapt ce rezultă din conduita sa anterioară. Se arată în acest sens că reclamantul a depus pentru perioade anterioare, dovada vizei de reședință la acea adresă.
Pârâta a anexat la întâmpinare, o sentință pronunțată de Tribunalul D. ca practică judiciară, procesul-verbal de cercetare administrativă din 28.06.2013, declarația reclamantului dată la data de 10.05.2013 la solicitarea comisiei de cercetare administrativă, înscrisuri privind sumele acordate lunar reclamantului cu titlu compensație pentru chirie în perioada în discuție, documentația în baza căreia pârâtul a acordat aceste sume.
Pârâta a depus în scris la data de 11 decembrie 2013, o completare a apărărilor formulate prin întâmpinare (filele 51-52), prin care invocă suspendarea cursului prescripției raportat la art.203 din Legea 71/2011 coroborat cu art.2532 pct.6 și 7 din Legea 287/2009. Se invocă inadmisibilitatea cererii precizatoare de anulare a răspunsului formulat de pârât la plângerea prealabilă, pe motiv că acest răspuns nu este un act administrativ care să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice. Se susține că reclamantul nu a făcut dovada formulării unei plângeri prealabile la adresa nr.12-_/PTMMS/3.10.2013.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile depuse de părți și amintite mai sus.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Dispoziția de imputare nr. J2-_ din data de 26 iulie 2012 emisă de conducătorul unității P. Tg.M. (filele 4-5 dosar), s-a imputat reclamantului C. L. suma de 6.637 lei reprezentând contravaloare compensație lunară pentru chirie primită necuvenit pentru perioada 01 mai 2010-16 februarie 2011.
S-a reținut în dispoziția de imputare că această sumă a fost încasată necuvenit întrucât reclamantul nu a făcut dovada domiciliului sau reședinței la adresa menționată în contractul de închiriere, pe întreaga perioadă pentru care a primit compensația lunară pentru chirie, reținându-se neîndeplinirea condiției prevăzută de art.2 alin.2 lit.a și c coroborat cu art.9 lit.g din OMJ 1443/2008.
Paguba a fost stabilită în baza procesului-verbal de cercetare administrativă nr.I2-_ din data de 28.06.2013 întocmit de comisia de cercetare administrativă (comisie numită prin decizia zilnică a directorului unității nr.85/26.04.2013 – fila 61 și a cărei componență s-a modificat ulterior –filele 62,63 dosar).
S-a mai reținut că paguba s-a produs în perioada 01.05._11, fiind adusă la cunoștința conducerii unității pârâte prin actul de constatare amintit.
Reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva acestei dispoziții, prin care a invocat nulitatea actului administrativ (filele 19-20).
Pârâtul a comunicat refuzul de anulare a acestui act, prin Răspunsul nr.12-_/PTMMS/03.10.2013 (fila 18 dosar).
Potrivit art. 76(2) din Legea 293/2004 „Repararea pagubelor aduse Administrației Naționale a Penitenciarelor și unităților de penitenciare în situațiile prevăzute la alin. (1) se dispune prin emiterea de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor ori de către directorii unităților de penitenciare a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin semnarea unui angajament de plată, conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului justiției și libertăților cetățenești. Împotriva dispoziției de imputare personalul în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, în condițiile legii. Dreptul de a emite dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data produceriipagubei.
Reclamantul a atacat această dispoziție de imputare în procedura prevăzută de art.76 alin.2 coroborat cu art.7 din legea 544/2004, formulând plângere prealabilă prin care solicita pârâtului anularea acestui act administrativ, pentru motivele redate apoi în cuprinsul acțiunii în contencios administrativ.
Pentru aceste motive instanța a respins excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ pentru neparcurgerea procedurii prealabile, invocată de pârât prin întâmpinare este nefondată.
Instanța apreciază că nu suntem nici în prezența unei inadmisibilități a acțiunii în sensul invocat de pârât în completarea la întâmpinare (filele 51-52), întrucât cererea precizatoare redă criticile reclamantului față de răspunsul primit la plângerea prealabilă îndreptată împotriva dispoziției de imputare.
În analiza aspectelor de nulitate a procedurii de cercetare administrativă, susținerile reclamantului referitoare la încălcarea de către pârâtă a prevederilor OMJ 1760/2013, nu pot fi primite.
Primind apărările pârâtului, raportat la principiul aplicării legii civile în timp, instanța reține că prevederile OMJ 1760/2013 invocate de reclamant nu sunt aplicabile, fiind un act ulterior numirii comisiei de cercetare administrativă. Astfel, potrivit art.2 din OMJ 1760/2013, acest act normativ a intrat în vigoare la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, prin urmare la data de 31 mai 2013 (MO nr.317/31.05.2013).
Din Decizia zilnică nr.85/26.04.2013 emisă de Directorul Penitenciarului Tg.M., reiese că pentru verificarea condițiilor de acordare a compensației lunare a chiriei în ce-l privește pe reclamant, comisia de cercetare administrativă a început activitatea din 27.04.2013 (fila 61), prin urmare anterior intrării în vigoare a actului normativ invocat de reclamant.
Singura nemulțumire a reclamantului vizează o pretinsă încălcare a dreptului la apărare, susținând că nu a fost ascultat de comisia de cercetare administrativă.
Această critică este nefondată întrucât din înscrisurile existente la dosar reiese că reclamantul a dat o declarație la 10 mai 2013, prin urmare după numirea comisiei de cercetare disciplinară, în care a explicat motivul pentru care a apreciat că nu mai era necesară îndeplinirea condiției prevăzută de art.2 alin.2 lit.a din OMJ 1443/2008 (și anume că fiind vorba de o prelungire a contractului de închiriere, sunt aplicabile prevederile art.6 alin.1 din acel ordin, care nu mai impun îndeplinirea acestei condiții) – fila 35 dosar.
În cuprinsul acestei declarații reclamantul a precizat că își exprimă poziția la solicitarea comisiei de cercetare administrativă, explicând motivul lipsei vizei de reședință din actul de identitate (fila 35). Această notă explicativă a fost apoi amintită în procesul-verbal de cercetare administrativă (filele 33-34).
Instanța are așadar convingerea că reclamantul cunoștea atât declanșarea acelei proceduri de cercetare administrativă, cât și motivul verificărilor, neputându-se reține o încălcare a dreptului său de a fi ascultat, în sensul invocat.
În continuare, instanța are în vedere prevederile art.76 alin.2 din legea 293/2004 amintite mai sus, care stabilesc un prim termen imperativ de 30 de zile de la constatarea pagubei, termen în care directorul unității penitenciare din Tg.M. trebuie să emită dispoziția de imputare.
Din oficiu, verificând îndeplinirea acestei cerințe, instanța apreciază că raportat la procedura administrativă derulată și la conținutul dispoziției de imputare, momentul constatării pagubei de către conducătorul unității pârâte este momentul la care acesta a luat la cunoștință de cuantumul pagubei pentru perioada vizată.
Acest moment este dat de procesul-verbal de cercetare administrativă încheiat la data de 28 iunie 2013 (filele 33-34), instanța reținând că dispoziția de imputare a fost emisă în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de art.76 alin.2 din Legea 293/2004.
În ședința publică din data de 24 ianuarie 2014 instanța a respins excepția prescripției dreptului pârâtei de a emite dispoziția de imputare, excepție invocată de reclamant. Instanța apreciază că nici acest termen (termen de 3 de la data producerii pagubei prevăzut de art.76 alin.2 teza finală) nu este împlinit, pentru următoarele motive:
Reclamantul se raportează la data emiterii deciziei de imputare (26 iulie 2013) susținând că o parte din sumele pretinse de pârât sunt prescrise, respectiv sumele aferente perioadei 01 mai 2010 – 26 iulie 2010.
În speță nu este aplicabil cazul de suspendare a cursului prescripției invocat de pârât (art.2532 pct.7 din Legea 287/2009 coroborat cu art.203 din legea 71/2011), acest caz de suspendare nefiind în beneficiul său, pentru a-l putea invoca. Raportat la procedura cercetării administrative derulată în prezenta cauză, nu este aplicabil nici cazul de suspendare prevăzut de art.2532 pct.6 din Legea 287/2009 coroborat cu art.203 din legea 71/2011 invocat de pârât.
Instanța apreciază că din coroborarea prevederilor art.76 alin.2 teza finală din legea 293/2004 cu dispozițiile art. 8 din Decretul nr.167/1958 (potrivit cărora „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”), în speță momentul producerii pagubei în sensul art.76 alin.2 teza finală rezultă din conținutul procesului-verbal de cercetare disciplinară nr._/28.06.2013 (fila 33). Acest înscris poate determina momentul la care conducătorul unității pârâte putea sau trebuia să cunoască paguba și persoana răspunzătoare.
Instanța are în vedere astfel că în acest proces-verbal s-a consemnat că acea comisie de cercetare administrativă a procedat la efectuarea cercetării „…dispusă prin Nota de constatare nr.I2-_ din 25.04.2013 a Direcției Inspecției Penitenciare din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, în vederea identificării prejudiciului adus unității și recuperarea acestuia, pentru perioadele în care nu sunt aplicate vize de flotant…” (fila 33).
Pe de altă parte instanța are în vedere conduita reclamantului raportat la prevederile art.10(1) din OMJ 1443/2008 potrivit cărora „ Prin semnătura de primire a sumelor reprezentând compensația lunară pentru chirie, funcționarii publici cu statut special confirmă că în luna pentru care se face plata nu au intervenit schimbări de natură să modifice dreptul la compensația lunară pentru chirie”.
Față de toate aceste prevederi legale, instanța apreciază că determinarea momentului producerii pagubei este dat de nota de constatare din 25 aprilie 2013 amintită – acela fiind momentul la care pârâtul putea să cunoască atât producerea pagubei cât și persoana răspunzătoare.
Iar raportat la data de 25 aprilie 2013, întreaga perioadă vizată este în interiorul termenul de prescripție de 3 ani.
Pe fondul cauzei, instanța apreciază susținerile reclamantului ca fiind nefondate.
Potrivit art.2 din OMJ 1443/2008 „(1) Funcționarii publici cu statut special, îndreptățiți să beneficieze de compensația lunară pentru chirie, solicită prin cerere scrisă conducătorului unității în cadrul căreia își desfășoară activitatea acordarea acestui drept bănesc.
(2) Cererea se înregistrează la secretariatul unității în cadrul căreia își desfășoară activitatea funcționarul public cu statut special și va fi însoțită de următoarele documente:
a) copie a actului de identitate, certificată pentru conformitate de compartimentul de resurse umane, din care să rezulte că solicitantul are domiciliul sau reședința la adresa menționată în contract;
b) contractul de închiriere în original sau copie legalizată, vizat de organul fiscal din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în a cărui rază teritorială se află domiciliul proprietarului; în cazul contractelor de închiriere încheiate între funcționarul public cu statut special și persoane juridice care au în obiectul de activitate închirierea de imobile nu subzistă obligația înregistrării contractului la organul fiscal;
c) declarație olografă a funcționarului public cu statut special că a luat la cunoștință prevederile prezentului ordin și că se angajează să comunice în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situației, orice schimbare intervenită, de natură să modifice dreptul, cuantumul chiriei și calitatea sa de beneficiar al compensației lunare pentru chirie;
d) declarație autentică pe propria răspundere a funcționarului public cu statut special că nu a înstrăinat o locuință proprietate personală după data încadrării în sistemul penitenciar în localitatea în care își desfășoară activitatea, că nu deține o locuință în proprietate sau locuință atribuită de autoritățile administrației publice locale în localitatea în care își desfășoară activitatea, că nu a încheiat contractul de închiriere cu rude de până la gradul II inclusiv ale funcționarului public cu statut special ori ale soțului/soției acesteia/acestuia și că locuiește efectiv în imobilul pentru care prezintă contractul de închiriere;
e) declarație autentică pe propria răspundere a soțului/soției funcționarului public cu statut special că nu deține locuință în proprietate sau locuință atribuită de autoritățile administrației publice locale în localitatea în care își desfășoară activitatea funcționarul public cu statut special și că nu a înstrăinat o locuință proprietate personală în localitatea în care își desfășoară activitatea soțul/soția după data încadrării acestuia/acesteia în sistemul administrației penitenciare;
f) angajamentul funcționarului public cu statut special de a restitui integral și necondiționat sumele încasate fără temei legal, în cazul constatării că datele înscrise nu sunt reale.
(3) În cazul în care cererea nu a fost însoțită, la data depunerii, de documentele prevăzute la alin. (2) sau în cazul în care declarațiile depuse sunt neconforme cu realitatea, cererea se respinge.”.
Reclamantul susține că nu mai era necesară viza de reședință întrucât doar prelungise contractul de închiriere inițial, contract pe care l-a înregistrat la organul fiscal competent și pe care apoi l-a depus la unitatea pârâtă. Reclamantul invocă prevederile art.6 din acest Ordin potrivit cărora „(1) În situația în care durata contractului de închiriere se prelungește prin act adițional, plata compensației lunare pentru chirie se face în continuare în baza unui nou ordin/unei noi decizii al/a conducătorului unității în cadrul căreia își desfășoară activitatea funcționarul public cu statut special, fără a mai fi necesară depunerea documentelor prevăzute la art. 2 alin. (2). (2) Actul adițional se depune în original sau copie legalizată, fiind vizat de organul fiscal din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în a cărui rază teritorială se află domiciliul proprietarului.”
Susținerile reclamantului sunt nefondate.
Din întregul conținut al art.2 amintit mai sus, reiese că toate condițiile enumerate în acest text legal sunt condiții de acordare a acestei compensații care trebuie întrunite cumulativ.
Iar prin declarația depusă conform art.2 alin.2 lit.c, reclamantul și-a asumat obligația de a înștiința pârâtul de orice schimbare a acestor condiții.
Prin urmare, din coroborarea art.2 cu art.6 alin.1 invocat de reclamant, se desprinde concluzia că procedura simplificată redată în art.6 alin.1 presupunea implicit, respectarea în continuare a tuturor condițiilor de acordare a compensației, inclusiv a condiției impusă în art.2 alin.2 lit.a.
Această cerință rezultă și din interpretarea coroborată a textelor legale amintite, cu prevederile art.3 alin.2 și art.9 lit.g din acest Ordin, condițiile amintite trebuind respectate pe toată durata de acordare a acesteia.
Potrivit art.9 lit.g „Dreptul la compensația lunară pentru chirie încetează în următoarele situații:… g) în cazul în care nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea compensării chiriei”.
Aceasta este situația din prezenta cauză.
Din înscrisurile anexate de pârât la întâmpinare reiese că reclamantul a solicitat acordarea compensației lunare constând în plata chiriei încă din anul 2007 (fila 43).
Potrivit înscrisurilor existente la filele 40,41 dosar, reclamantul a depus în anul 2008 un prim act adițional la contractul de închiriere nr.1297/2007, potrivit căruia închirierea se prelungește până la data de 5 octombrie 2009.
Reclamantul a atașat la actul adițional depus la pârât sub nr._/31.10.2008, o copie a cărții de identitate cu viza de reședință ( fila 41 verso).
De asemenea, această cerință a fost îndeplinită de reclamant și pentru perioada ulterioară celei în cauză. Potrivit înscrisului existent la fila 38 dosar reclamantul a îndeplinit pentru perioada 16.02.2011- 05 oct.2011 condiția vizei de reședință la adresa indicată în contractul de închiriere prelungit ulterior prin acte adiționale.
Prin urmare, reclamantul avea cunoștință de necesitatea îndeplinirii în condiției prevăzută de art.2 alin.2 lit.a din OMJ 1443/2008.
Cu toate acestea, condiția amintită nu a fost îndeplinită pentru perioada 01 mai_11.
Prevederile OMJ 1443/2008 trebuie coroborate cu prevederile art.11 și art.22 din OUG 97/2005, potrivit cărora dovada reședinței se face cu actul de identitate, motiv pentru care doar o asemenea dovadă corespundea cerințelor art.2 alin.2 lit.a din OMJ 1443/2008.
Pentru toate aceste motive, instanța apreciază că dispoziția de imputare emisă de pârât este legală. Suma pretinsă este redată în nota internă nr.J2-_ din 15 mai 2013 (fila 36 dosar), cuantum ce nu a fost contestat de reclamant sub aspectul încasării cu titlu compensație chirie.
Pentru toate aceste considerente instanța va respinge prezenta acțiune în contencios administrativ formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului pârâtei de a emite decizia de imputare, invocată de reclamant;
Respinge excepția prematurității cererii invocată de pârât;
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamantul C. L., CNP_ și având domiciliul ales în mun.Tg.M., ., jud.M. la Cabinet Avocațial R. P., în contradictoriu cu pârâtul P. Tg.M., având sediul în Tg.M., ., jud.M., C._, cont RO21TREZ4765009XXX000282 deschis la Trezoreria Tg.M., prin reprezentant legal;
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare; cererea de recurs se depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică azi, 24 ianuarie 2014.
Președinte, I. O. | ||
Grefier, T. R. |
Red. I.O./4 ex./ 13.03.2014
| ← Despăgubire. Sentința nr. 898/2014. Tribunalul MUREŞ | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 194/2014.... → |
|---|
