Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 289/2014. Tribunalul OLT

Sentința nr. 289/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 3117/104/2013

Dosar nr._ - fond contencios

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr. 289/2014

Ședința publică din data de 12 Martie 2014

Completul compus din:

Președinte S. V.

Grefier A. F. T.

Pe rol, judecarea cauzei formulată de reclamanta M. M., prin av. S. L. M., cu sediul ales în Cluj N., .-56, ., în contradictoriu cu pârâtul M. S. prin Primar și P. M. S., cu sediul în S., .. 1, jud. O., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) .

Constatând că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, care face parte integrantă din prezenta sentință, s-a amânat pronunțarea la data de 12.03.2014.

TRIBUNALUL

P. cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O., secția a- II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, reclamanta M. M., a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 576/12.03.2013 privind încetarea raportului de serviciu prin eliberare din funcție, emisa de primarul M. S. si implicit împotriva rapoartelor de evaluare a performantelor profesionale individuale pe anul 2012, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea in tot a Dispoziției nr. 576/12.03.2013 privind încetarea raportului de serviciu prin eliberare din funcție a reclamantei si anularea in totalitate a rapoartelor de evaluare a performanțelor profesionale individuale pe anul 2012 (perioada 01.01 -25.06.2013, perioada 25.06 - 28.10.2012, 28.10 - 31.12.2012) ale acesteia, si pe cale de consecința sa se dispună repunerea in funcția deținuta anterior încetării raportului de serviciu, plata tuturor drepturilor salariale indexate, majorate si recalculate, precum si toate drepturile de care a fi beneficiat in aceasta perioada.

În motivarea cererii, reclamanta arată că Dispoziția nr.576/12.03.2013 de eliberare din funcție este lovita de nulitate absoluta întrucât potrivit legislației muncii (art.62 alin.2 c.muncii) in cuprinsul acesteia trebuia sa fie menționat termenul in care poate sa fie contestata, instanța judecătoreasca la care se contesta, de asemenea trebuie sa fie motivata in fapt si in drept.

Din analiza dispoziției nr.576 emisa la data de 12.03.2013 se poate lesne observa ca aceasta nu întrunește cerințele legale in materie, întrucât din cuprinsul ei lipsește termenul in care poate fi atacata și „instanța la care se ataca.

Sunt aplicabile prevederile codului muncii întrucât in Legea nr. 188/1999 si in Hotărârea nr. 1344/2007, nu este reglementat cuprinsul dispoziției de eliberare din funcție.

Dispoziția de eliberare din funcție are ca si corespondent în c. muncii decizia de concediere.

Atâta timp cat Legea privind Statutul funcționarilor publici nu reglementează conținutul dispoziției de eliberare din funcție, dar reglementează la art. 117 din L 188/1999- dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii si reglementările de drept comun civil, in măsura in care nu contravin legislației specifice funcției publice, înseamnă ca dispoziția de eliberare din funcție trebuie sa cuprindă sub sancțiunea nulității absolute elementele deciziei de concediere din c. muncii.

Legea nr. 188/1999 astfel se completează cu dispozițiile codului muncii, dispoziție care in acest caz nu contravine legislației privind statutul funcționarului public.

In ceea ce privesc rapoartele de evaluare a performanțelor profesionale individuale se arată că si aceste rapoarte sunt netemeinice si nelegale, întocmite cu nerespectarea legii (H nr.611/2008).

Evaluarea performantelor individuale reprezintă ansamblul proceselor si procedurilor implementate anual, prin aplicarea criteriilor de performanta la gradul de îndeplinire a obiectivelor profesionale individuale, stabilite in baza atribuțiilor prevăzute de fisa postului.

In condițiile in care reclamanta nu a avut o fisa de post pana in 24.07.2012 (data când a fost comunicata fisa postului) se pune întrebarea fireasca in funcție de ce si cum s-au stabilit criteriile de performanta in perioada 01.01._12, criterii stabilite in baza unei fise de post inexistente.

Criteriile de performanta stabilite se aduc la cunoștința funcționarului public

evaluat la începutul perioadei de evaluare, sub sancțiunea neluării lor în seama.

Reclamanta arată că pentru anul 2012 criteriile de performanta nu i s-au adus la cunoștința de către cel care are aceasta atribuție nici prin raportul de evaluare din anul 2011 si nici prin alt înscris in cursul anului 2012, care sa îi fie comunicat prin semnătura de primire. Ori sub acest aspect nu pot fi reținute criteriile de evaluare din cele trei rapoarte de evaluare.

Raportul de evaluare a performantelor profesionale individuale se completează de evaluator, care printre altele stabilește necesitățile de formare profesionala pentru anul

următor perioadei evaluate, stabilește obiectivele individuale pentru anul următor perioadei evaluate.

Sub un alt aspect nu a existat nici un motiv legal de a se încheia mai multe rapoarte de evaluarea performantelor pentru perioada de timp evaluata, aceasta situație fiind prevăzuta doar în mod excepțional (art.108 din Hotărârea nr. 611/2008) când evaluarea performantelor se poate face si in cursul perioadei de evaluare, ori in situația reclamantei, nici aceasta si nici evaluatorul (sef de birou) nu le-a încetat, modificat sau suspendat raportul de serviciu pentru a se impune intocmirea mai multor rapoarte de evaluarea performantelor. Daca ar fi existat asemenea situații rapoartele trebuiau intocmite . cel mult 15 zile calendaristice de la incetare sau modificarea raporturilor de serviciu.

De asemenea se arată că este viciata realizarea celei de a treia etape a evaluării întrucat raportul de evaluarea performantelor pt. perioada 01.01._12 este contrasemnat de dir. Executiv M. Leonid, pentru perioada de timp în care acesta nici măcar mi era funcționar public in cadrul instituției -Primăria S.. Ori pentru aceasta perioada de timp nu are competenta de a contrasemna, raportul trebuia contrasemnat de către funcționarul public ierarhic superior evaluatorului din acea perioada. Asa cum am arătat, pe langa faptul ca nu a fost intocmit in termen acest raport de evaluare a performantelor (daca a existat motiv real sa se întocmească mai multe rapoarte de evaluare in cadrul perioadei de evaluare), acesta este contrasemnat de un funcționar public dir. exec. care funcționa in cadrul Instituției Prefectului O. in perioada 01.01._12. Acest raport a fost semnat in 31.01.2013 si nu in cel mult 15 zile din data de 25.06.2012 (si atunci doar in situații de excepție pe care le prevede legea).

Se susține că este viciat si raportul de evaluarea a performantelor perioada 25.06._12, intrucat evaluator este M. Leonid in calitate de dir. exec. si contrasemnată de secretar I. M. I., ori evaluator este acea persoana din cadrul autorității care coordonează activitatea respectivului funcționar, ori activitatea subsemnatei este coordonata direct de șefa „de birou M. S. C. care a și fost evaluator in celelalte doua rapoarte de evaluare. Contrasemnatar al acestui raport de evaluarea performantelor trebuia sa fie funcționarul public ierarhic evaluatorului, potrivit structurii organizatorice. Potrivit structurii organizatorice, evaluatorul subsemnatei este șeful de birou in persoana Sburlis, iar contrasemnatar dir. exc. M..

Obiectivele individuale trebuie sa corespunda cerințelor: sa fie specifice activității desfășurate, sa fie cuantificabile-sa aibă o forma concreta de realizare, sa fie prevăzute cu termene de realizare, sa fie realiste, sa fie flexibile.

Raportul de evaluare a performantelor profesionale trebuie sa cuprindă, in mod obligatoriu, motivarea calificativului acordat în baza criteriilor de evaluare. Aceasta motivare în rapoartele subsemnatei nu există,motivarea este necesară din perspectiva posibilității de apreciere atât aspra competentei autorității publice de a emite actul

administrativ, cat si asupra legalității si temeiniciei măsurii dispuse. Ori nemotivarea calificativului sau o insuficienta motivare atrage militată sau nevalabilitatea actelor comunicate.

Raportat la cele arătate dispoziția de eliberare de funcție este netemeinica si nelegala, mai mult aceasta este lovita de nulitate absoluta, neîndeplinind cerințele legale ale legii, neindicând termenul si instanța la care se ataca.

Actele juridice încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale sunt lovite de nulitate absoluta, acesta intervine pentru încălcarea normelor legale edictate (s-a evaluat fără a exista fisa de post pe o perioada 01.01- 24.07.2012, nu s-au comunicat criteriile de evaluare in condițiile in care H nr.611/2008 prevede expres acest aspect, s-a semnat ca si evaluator si contrasemnatar de persoane care nu aveau aceasta calitate, s-au întocmit mai multe rapoarte de evaluarea performantelor pt. perioada evaluata fara a exista motiv legal) in scopul încheierii valabile a actului juridic.

In drept,a invocat dispozițiile L.nr.l88/1999-privind Statutul funcționarilor publici, H. nr. 1344/2007, H.nr.611/2008, L. nr.544/2004, art. 62 Codul muncii, art.2505 alin.2 pct.3 Cod civil.

In dovedirea acțiunii, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, în acest sens solicitându-se instanței de judecata sa pună in vedere paraților sa comunice Fisa de post a reclamantei care a fost comunicata prin semnătura prin care s-au stabilit atribuțiile postului; sa comunice obiectivele si criteriile si de performanta stabilite pentru perioada de evaluare 01.01-31.12. 2012 comunicate subsemnatei prin aducere la cunostiinta, orice alta proba utila cauzei.

S-au anexat cererii : dispoziția de eliberare din funcție nr. 576/12.03.2013; rapoarte de evaluarea performantelor perioada 01.01 - 25.06.2013, perioada 25.06 -28.10.2012, 28.10 - 31.12.2012; fisa de post comunicata in 24.07.2012; proces-verbal nr. 3298/2013;cerere nr. 4547/2013; adresa nr. 7218/12.03.2013 prin care s-a comunicat rapoartele de evaluarea performantelor,împuternicire avocațiala in original.

La data de 26.08.2013 P. M. S. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive a M. S., autoritatea publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, emitentă a actului administrativ individual atacat, este P. M. S., care în exercitarea atribuțiilor sale are competența de a emite dispoziții cu caracter normativ sau individual, potrivit art. 68 alin. 1 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Se arată că dispoziția nr. 576/12.03.2013 referitoare la încetare raport de serviciu prin eliberarea din funcția publică a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. 97 lit. c, art. 99 alin. 1 lit. d și art. 106 din Legea nr. 188/1999 Statutul funcționarilor publici, având în vedere rapoartele de evaluare a performanțelor profesionale individuale pe anul 2012 din care rezultă calificativul "nesatisfăcător" obținut de doamna M. M..

In cuprinsul dispoziției contestate se menționează posibilitatea de a formula contestație la instanța de contencios administrativ în condițiile art. 106 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare .

In cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public. ",astfel că, nu se justifică sancțiunea nulității absolute invocată de reclamantă.

Pe cale de excepție de fond, peremptorie și absolută, s-a invocat lipsa plângerii prealabile, reclamanta având posibilitatea să conteste calificativul acordat la conducătorul autorității sau instituției publice în termen de 5 zile calendaristice de la luarea la cunoștință a calificativului final, în condițiile art. 120 alin. 1 și 2 din HG 611/2008.

În acest sens se arată că potrivit art. 120 din HG nr. 611/2008 "(1) Funcționarii publici nemulțumiți de rezultatul evaluării pot să îl conteste la conducătorul autorității sau instituției publice. Conducătorul autorității sau instituției publice soluționează contestația pe baza raportului de evaluare și a referatelor întocmite de către funcționarul public evaluat, evaluator și contrasemnatar.

Contestația se formulează în termen de 5 zile calendaristice de la luarea la cunoștință în termen de 5 zile calendaristice de la luarea la cunoștință de

către funcționarul public evaluat a calificativului acordat și se soluționează în termen de15zile calendaristice de la data expirării termenului de depunere a contestației.

Rezultatul contestației se comunică funcționarului public în termen de 5 zile calendaristice „de la soluționarea contestației."

Numai după soluționarea acesteia, funcționarul public nemulțumit de modul de soluționare a contestației formulate, potrivit alin. (1) al art. 120, se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.

Se arată că dispoziția nr. 576/12.03.2013 referitoare la încetare raport de serviciu este un act juridic accesoriu în raport cu rapoartele de evaluare a performanțelor profesionale reprezintă actul juridic principal astfel că reclamanta avea obligația de a, urma procedura stabilită pentru actul juridic principal de dispozițiile art. 120 din HG nr.611/2008.

Referitor la rapoartele de evaluare a performanțelor profesionale care au stat la baza emiterii dispoziției, după cum se specifică și în adresa Direcției Management nr._/14.05.2013, se susține că reclamanta a luat la cunoștință de obiectivele pentru următoarea perioadă pentru care se va face evaluarea din raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici pentru perioada 01.01._11,în data de 20.01.2012.

Stabilirea obiectivelor individuale s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 110 din HG 611/2008, prin raportare la funcția publică deținută, atribuțiile postului ocupat de reclamantă fiind cele din fișa anexată Dispoziției nr. 3965/07.09.2010 (de care reclamanta a luat la cunoștință în data de 10.09.2010), gradul profesional al acesteia, cunoștințele teoretice și practice și abilitățile funcționarului public.

Astfel, se arată că potrivit art. 110 din HG 611/2008 " (1) Persoanele care au calitatea de evaluator potrivit art. 107 alin. (2) au obligația de a stabili obiective individuale pentru funcționarii publici prin raportare la funcția publică deținută, gradul profesional al acesteia, cunoștințele teoretice și practice și abilitățile funcționarului public.

(2) Performanțele profesionale individuale ale funcționarilor publici sunt evaluate pe baza criteriilor de performanță stabilite potrivit prevederilor prezentei hotărâri, în funcție de specificul activității compartimentului în care funcționarul public își desfășoară activitatea."

Obiectivele individuale corespund cerințelor art. 111 din HG 611/2008, respectiv: să fie specifice activităților care presupun exercitarea prerogativelor de putere publică; să fie cuantificabile - să aibă o formă concretă de realizare; să fie prevăzute cu termene de realizare; să fie realiste - să poată fi duse la îndeplinire în termenele de realizare prevăzute și cu resursele alocate; să fie flexibile - să poată fi revizuite în funcție de modificările intervenite în prioritățile autorității sau instituției publice.

Criteriile de performanță utilizate în cele trei rapoarte de evaluare a performanțelor profesionale ale funcționarului public sunt cele prevăzute de anexa nr. 5 din HG 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, pentru funcționarii publici din clasa a III-a, potrivit art. 112 alin. 1 din același act normativ.

În ceea ce privesc susținerile reclamantei cu privire la faptul că nu a avut o fișă a postului până în data de 24._, se arată că i-a fost comunicată Dispoziția Primarului M. S. nr. 3965/07.09.2010, având anexată fișa de post nr. 278, prin adresa nr._/08.09.2010, după cum rezultă din extrasul din condica de corespondență din data de 08.09.2010 și fila din registrul special instituit pentru transmiterea dispozițiilor la nivelul Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat, în care a semnat de primire reclamanta în data de 10.09.2010, la poziția nr. 61.

Având în vedere faptul că, în anul 2012, pe parcursul perioadei evaluate, raportul de serviciu al funcționarului public de conducere care a avut calitatea de evaluator pentru doamna M. M. a fost suspendat, s-a procedat la evaluarea performanțelor profesionale individuale până la data de 25.06.2012, dată la care funcționarul public care a avut calitatea de contrasemnatar figura ca salariat al Primăriei municipiului S..

Reclamanta susține în mod greșit că rapoartele de evaluare ar fi fost semnate de persoane care nu aveau calitatea de evaluator, respectiv contrasemnatar. Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarului public doamna M. M. s-a făcut de către funcționarul public de conducere care coordona compartimentul în cadrul căruia își desfășura activitatea funcționarul public de execuție sau care coordona activitatea acestuia, iar contrasemnarea s-a făcut de către funcționarul public ierarhic superior evaluatorului, potrivit structurii organizatorice a autorității sau instituției publice.

Astfel,se arată că pentru perioada evaluată 01.01._12 evaluator doamna S. M. C., având funcția de șef birou și contrasemnatar domnul Leonid A. M. director executiv Direcția Management, pentru perioada evaluată 25.06._12 evaluator director executiv Direcția Management și contrasemnatar secretarul municipiului S. domnul M. I. I., funcționarul public ierarhic superior evaluatorului, potrivit structurii organizatorice, iar ultimul raport de evaluare pentru perioada evaluată 28.10._12, evaluator doamna S. M. C., având funcția de șef birou și contrasemnatar domnul Leonid A. M. - director executiv.

Evaluarea funcționarilor publici reprezintă o activitate cu caracter deosebit de important pentru evoluția și cariera acestora, motiv pentru care legiuitorul i-a acordat o atenție deosebită, stabilind o procedură etapizată, precum și criterii cu un grad mai înalt de obiectivitate, ce sunt totodată cuantificate și determinate, tocmai pentru a se asigura posibilitatea verificării respectării întregii proceduri de evaluare.

în speță, procedura evaluării finale s-a desfășurat cu respectarea etapelor prevăzute de art. 114 din HG 611/2008 - completarea raportului de evaluare de către evaluator, interviul, contrasemnarea raportului de evaluare.

Conform Art. 116 "(1) Interviul, ca etapă a procesului de evaluare, reprezintă un schimb de informații care are Ioc între evaluator și funcționarul public. în cadrul căruia: se aduc la cunoștință funcționarului public evaluat consemnările făcute de evaluator în raportul de evaluare; se semnează și se datează raportul de evaluare de către evaluator și de funcționarul public evaluat.

(2) în cazul în care între funcționarul public evaluat și evaluator există diferențe de opinie asupra consemnărilor făcute, comentariile funcționarului public se consemnează în raportul de evaluare. Evaluatorul poate modifica raportul de evaluare dacă se ajunge la un punct de vedere comun."

Se arată că reclamanta nu a semnalat nicio diferență de opinie în acea etapă a evaluării, neaducând nici un argument care să susțină faptul că ar fi fost îndreptățită la un alt calificativ decât cel stabilit de către evaluator, menționând că "nu sunt comentarii" potrivit procesului - verbal cu nr. 3298/31.01.2013.

După înaintarea raportului de evaluare contrasemnatarului, potrivit art. 119 din HG 611/2008 " (1) Raportul de evaluare poate fi modificat conform deciziei contrasemnatarului în următoarele cazuri:a) aprecierile consemnate nu corespund realității;b) între evaluator și funcționarul public evaluat există diferențe de opinie care nu au putut fi soluționate de comun acord."

Se susține că s-a realizat o apreciere obiectivă a performanțelor profesionale individuale, prin compararea gradului de îndeplinire a obiectivelor individuale, cu rezultatele obținute în mod real.

În susținerea întâmpinării a depus la dosar înscrisurile care au stat la baza emiterii dispoziției contestate privind încetarea raportului de serviciu și a rapoartelor de evaluare.

S-a depus la dosar răspuns la întâmpinare formulat de către reclamanta M. M. prin care s-a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă prin întâmpinare și admiterea contestației pentru motivele dezvoltate în cerere de chemare în judecată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive se arată că potrivit art. 1 alin. 2 pct. 6 lit. i din legea 2145/2001 coroborat cu art. 20 și 21, municipiul S. este unitate administrativ teritorială cu personalitate juridică.

Cu privire la excepția lipsei plângerii prealabile se solicită respingerea întrucât rapoartele de evaluare sunt lovite de nulitate absolută pentru motivele dezvoltate în contestație,situație în care nu poate curge termenul de 5 zile, prevăzut de lege în vederea contestării calificativului.

La termenul din 5 martie 2014 instanța a pus in discuția părților cele două excepții invocate de pârâtă prin întâmpinare.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a mun. S. ,instanța urmează să o respingă având în vedere că municipiul S. este unitate administrativ teritorială cu personalitate juridică de drept public ,fiind titulară de drepturi și obligații ,care este reprezentată prin primar ,având în vedere preved art 1 alin 2 d pct 6 lit i din legea 215/2001 coroborat cu art 20 și 21 din aceeași lege, cu atât mai mult cu cât obiectul acțiunii vizează nu numai anularea dispoziției de încetare a raportului de serviciu emisă de primarul mun. S. cât și rapoartele de evaluare a performanțelor profesionale individuale pe anul 2012, reclamanta deținând anterior funcția de funcționar public în cadrul acestei unități administrativ teritoriale.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității ca urmare a neîndeplinirii lipsei procedurii prealabile cu privire la capătul de cerere privind anularea rapoartelor de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale reclamantei pe anul 2012, instanța urmează să o admită pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 120 din HG nr. 611/2008 "(1) Funcționarii publici nemulțumiți de rezultatul evaluării pot să îl conteste la conducătorul autorității sau instituției publice. Conducătorul autorității sau instituției publice soluționează contestația pe baza raportului de evaluare și a referatelor întocmite de către funcționarul public evaluat, evaluator și contrasemnatar.

Contestația se formulează în termen de 5 zile calendaristice de la luarea la cunoștință de către funcționarul public evaluat a calificativului acordat și se soluționează în termen de 15 zile calendaristice de la data expirării termenului de depunere a contestației.

Rezultatul contestației se comunică funcționarului public în termen de 5 zile calendaristice „de la soluționarea contestației."

Numai după soluționarea acesteia, funcționarul public nemulțumit de modul de soluționare a contestației formulate, potrivit alin. (1) al art. 120, se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.

Ori în speța de față ,din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantei i s-a adus la cunoștință calificativul acordat, fiindu-i comunicat raportul de evaluare la data de 31.01.2013(fila 136 dosar),act administrativ care nu a fost contestat înăuntrul termenului de 5 zile prevăzut de legiuitor, solicitarea reclamantei privind reexaminarea și revocarea în totalitate a actelor administrative contestate fiind înregistrată sub nr._/16.04.2013.

În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea dispoziției nr. 576/12.03.2013 privind încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcție, instanța constată că acest înscris este un act juridic accesoriu,ce a avut la bază rapoartele de evaluare a performanțelor profesionale individuale pe anul 2012 cu privire la acordarea calificativului „nesatisfăcător”obținut de către reclamantă.

Astfel potrivit prevederilor art 99 „persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune eliberarea din funcția publică prin act administrativ, care se comunică funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere”, printre situațiile prev în mod expres de legiuitor figurând și cauza prev. la lit d „ pentru incompetența profesională, în cazul obținerii calificativului "nesatisfăcător" la evaluarea performanțelor profesionale individuale”.

Având în vedere că decizia de eliberare din funcția publică este un act accesoriu ce a avut la bază rapoartele de evaluare, privind acordarea calificativului „nesatisfăcător”înscris ce nu a fost contestat potrivit procedurii instituită de art 120 alin l și 2 din HG nr.611/2008,și ținând cont și de faptul că aceasta a fost emisă cu respectarea condițiilor de fond și formă prev de legea 188/1999,motivul de nulitate invocat de contestatoare cu privire la neindicarea căii de atac, neputând fi reținut, în condițiile în care din cuprinsul dispoziției rezultă că se menționează posibilitatea de a formula contestație la instanța de contencios administrativ,potrivit art. 106 din legea 188/1999, cale de atac pe care de altfel partea a și exercitat-o, nefiindu-i astfel produsă nicio vătămare prin neindicarea termenului și instanța la care poate fi atacată, este temeinică și legală.

Față de aceste considerente,Tribunalul urmează să respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. S. invocată prin întâmpinare,să admită excepția lipsei procedurii prealabile cu privire la capătul de cerere privind anularea rapoartelor de evaluare și să respingă acest capăt de cerere ca inadmisibil, urmând totodată ca pe cale de consecință să respingă și capătul de cerere privind anularea dispoziției nr. 576/12.03.2013 ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. S. invocată prin întâmpinare.

Admite excepția lipsei procedurii prealabile cu privire la capătul de cerere privind anularea rapoartelor de evaluare a performanțelor profesionale pe anul 2012 și respinge acest capăt de cerere formulat de reclamanta M. M., prin av. S. L. M., cu sediul ales în Cluj N., .-56, ., în contradictoriu cu pârâtul M. S. prin Primar și P. M. S., cu sediul în S., .. 1, jud. O., ca inadmisibil.

Respinge capătul de cerere privind anularea dispoziției nr. 576/12.03.2013 ca neîntemeiat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Tribunalul O..

Pronunțată în ședința publică de la 12 Martie 2014.

Președinte,

S. V.

Grefier,

A. F. T.

Red. VS

Tehnored MS

Ex 4/11.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 289/2014. Tribunalul OLT