Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 549/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 549/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 1065/207/2014
Dosar nr._ Apel contencios administrativ
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 549/2014
Ședința publică de la 11 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător I. S. O.
Grefier F. F. M.
Pe rol judecarea apelului C. administrativ și fiscal formulat de apelantul intimat I. T. DE MUNCĂ O., cu sediul în Slatina, ..1A, județul O., împotriva sentinței civile nr.2054/02.07.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă S.C. C. I. S.R.L. PRIN REPREZENTANT LEGAL C. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat D. E. pentru intimata petentă, lipsind apelantul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și dosarul se află în stare de judecată, acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat D. E. pentru intimata petentă S.C. C. I. S.R.L., având cuvântul, solicită respingerea apelului formulat ca neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, întrucât măsura înlocuirii amenzii cu avertismentul a creat un echilibru între gravitatea faptei și sancțiunea aplicată .
TRIBUNALUL
Prin plângerea înregistrată la data de 21.03.2014 pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr._, petenta S.C. C. I. S.R.L. prin reprezentant legal C. C. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă O. anularea procesului verbal de contravenție . nr._/10.03.2014 și exonerarea de plata amenzii în sumă de 10.000 lei, iar în subsidiar, admiterea în parte a plângerii, în sensul înlocuirii sancțiunii aplicate cu avertisment.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că în urma controlului efectuat de intimată la data de 03.03.2014, la atelierul societății din Caracal, ., a fost găsită o persoană care nu avea contract de muncă, menționând că societatea este recent înființată și au dat anunțuri pentru angajarea de personal.
În ziua respectivă, numitul Ș. Gigel, se prezentase la atelierul din Caracal, . se informa cu privire la condițiile ce trebuia să le îndeplinească pentru a fi angajat, salariul oferit, condiții de muncă etc. Deci, acesta nu a prestat nici măcar un minut de muncă pentru societate și nici nu ajunsese să stabilească condițiile în care va putea sau nu să fie angajat.
De altfel, nici nu i s-a luat vreo declarație despre această situație de fapt pentru care se afla în incinta punctului de lucru.
În situația în care s-ar fi apreciat că nu trebuia să permită pătrunderea în spațiul de lucru a nici unei persoane în afara personalului angajat, inspectorii puteau să-i atragă atenția printr-un avertisment, considerând că această formă de sancționare ar fi fost suficientă, mai ales că, așa cum am arătat, societatea este la începutul activității și nu a mai săvârșit nici o abatere până în prezent.
În drept, își întemeiază plângerea pe dispoz. OG 2/2001 și Lg. 53/2003R.
În dovedirea plângerii se solicită proba cu înscrisuri și martori.
Petenta a depus la dosar procesul verbal contestat, taxa judiciara de timbru de 20 lei și împuternicire avocatială.
În data de 25.04.2014 intimatul ITM O. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii contravenționale formulate ca neîntemeiata.
În motivarea întâmpinării, intimatul ITM O. arata ca prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/10.03.2014 petenta a fost sancționata cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei deoarece angajatorul a primit la muncă o persoană (Ș. GIGEL) fără a întocmi pentru acesta contract individual de muncă, încălcând astfel dispozițiile art. 16 alin. 1) din cadrul Legii nr. 53/2003. Fapta contravențională a fost sancționată potrivit art. 260 alin. 1) lit. e) din cadrul aceluiași act normativ.
Astfel, în data de 03.03.2014, ora 11:45, inspectorii de muncă au efectuat un control la punctul de lucru al petentului situat în Caracal, . - atelier confecții textile, unde a fost identificat Ș. GIGEL, acesta menționând în cuprinsul fișei de identificare faptul că lucrează în cadrul societății petente în calitate de vânzător din data de 25.02.2014, fiind în probă de lucru, fără contract individual de muncă.
Inspectorii de muncă au lăsat înștiințarea nr._/03.03.2014 prin care solicitau conducerii societății controlate să se prezinte în data de 10.04.2014 la sediul ITM O. cu mai multe documente necesare definitivării acțiunii de control. Înștiințarea a fost semnată de C. C. în calitate de administrator.
In urma verificării documentelor prezentate de către angajator, precum și din verificarea bazei de date organizată la nivelul Inspecției Muncii, s-a constatat faptul că, angajatorul nu a încheiat contractul individual de muncă pentru Ș. GIGEL și nici nu a transmis datele privind începerea activității persoanei sus-amintite în cadrul registrului general de evidență a salariaților încheiat în format electronic (REVISAL). Ori, petentul era obligat să întocmească în formă scrisă contractul individual de muncă pentru Ș. GIGEL cu cel puțin o zi anterioară începerii activității de către aceasta.
Petentul avea posibilitatea de a stabili o perioadă de probă în cadrul contractului individual de muncă potrivit dispozițiilor art. 31 și urm. din cadrul Legii nr. 53/2003, în cuprinsul căreia angajata se putea familiariza cu cerințele locului de muncă.
Intimatul a menționat că inspectorul de muncă a aplicat minimul prevăzut de lege pentru fapta contravențională săvârșită de către petent, considerând că este pe deplin dovedită vinovăția petentei.
În drept, își întemeiază întâmpinarea în baza dispozițiilor O.G. 2/2001, precum și art. 205 și urm. din Codul de procedură civilă, solicitând judecarea plângerii în lipsa, potrivit dispozițiilor art. 466 și urm. din cadrul C.p.c.
La întâmpinare au fost atașate actele care au stat la baza întomirii procesului verbal de contravenție . nr._/10.03.2014 (f. 22-37).
În cauză a fost audiată martora T. T., depoziția sub prestare de jurământ fiind consemnata și atașata la dosar.
Prin sentința civilă nr.2054/02.07.2014, s-a admis în parte plângerea formulată de petenta și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
Instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/10.03.2014 petenta S.C. C. I. S.R.L. a fost sancționata cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei deoarece în calitate de angajator a primit la muncă pe numitul Ș. Gigel fără a-i întocmi contract individual de muncă, încălcând astfel dispozițiile art. 16 alin. 1) din cadrul Legii nr. 53/2003, fapta sancționată de art. 260 alin. 1) lit. e) din cadrul aceluiași act normativ, reținându-se că la data de 03.03.2014, orele 11:45, în urma efectuării controlului la punctul de lucru al petentului situat în Caracal, . - atelier confecții textile, a fost identificat numitul Ș. Gigel, care a menționat în cuprinsul fișei de identificare faptul că lucrează în cadrul societății petente în calitate de vânzător din data de 25.02.2014, fiind în probă de lucru, fără contract individual de muncă.
Verificând potrivit art. 34, al. 1 din OG nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de contravenție contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv dispoz. art.19 din OG nr.2/2011 R privind regimul juridic al contravențiilor.
Sub aspectul temeiniciei instanta a constatat ca aspectele reținute de agentul constatator în sarcina petentului corespund realității, însă amenda contravențională in cuantum de 10.000 lei este exagerat de mare raportat la faptul că a fost depistată o singură persoana care presta activitate în cadrul S.C. C. I. S.R.L. fără a avea încheiat contract de muncă, că este prima abatere de la lege, că societatea petentă este relativ recent înființată, astfel că în cauză se impune aplicarea disp. art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 în sensul că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
În consecință, instanța a dispus înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment având în vedere criteriile prev. de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.
Împotriva sentinței a declarat apel intimatul I. T. de Muncă O., considerând-o netemeinică deoarece instanța de fond a fost prea clementă atunci când a dispus înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment, aceasta nereflectând în mod obiectiv gradul de pericol social al faptei comise.
Societatea petentă era obligată să întocmească în formă scris contractul individual de muncă pentru numitul Ș. Gigel cu cel puțin o zi anterioară începerii activității, astfel că fapta este considerată gravă dat fiind și limitele de amendă +prevăzută de lege iar apelanta intimată a aplicat minimul acesteia de 10.000 lei.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și arătând că numitul nu a prestat la data respectivă nici un fel de activitate în unitate, asistând numai la lucrările ce se efectuau pentru a se hotărâi dacă dorește sau nu să se încadreze la această societate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispoz. art. 476 C.p.civ. instanța constată că apelul declarat de către intimată este neîntemeiat.
Prin sentința pronunțată s-a reținut comiterea contravenției prev. de art. 16 din legea nr. 53/2003, în sarcina societății petente care nu s-a disculpat și care a prezentat inspectorilor de muncă documentele necesare definitivării acțiunii de control, din care nu s-au regăsit și alte abateri.
Având în vedere faptul că la data controlului a fost depistată o singură persoană care se afla la punctul de lucru deținut de societatea petentă și care nu avea încheiat contract individual de muncă, au fost apreciate corespunzător criteriile de individualizare a sancțiunii prev. de art. 21 din OG nr. 2/2001, astfel că sancțiunea aplicată de către instanță corespunde acestora raportat la cauza dedusă judecății, situație în care în temeiul art. 480 C.p.civ. apelul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul intimat I. T. DE MUNCĂ O., cu sediul în Slatina, ..1A, județul O., împotriva sentinței civile nr.2054/02.07.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă S.C. C. I. S.R.L. PRIN REPREZENTANT LEGAL C. C., ca nefondat.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 11 Decembrie 2014.
Președinte, G. I. | Judecător, I. S. O. | |
Grefier, F. F. M. |
Red.GI
Tehnored.IM
Jf:M.Z.S.
Ex.4/20.01.2015.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 544/2014.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|








