Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 696/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 696/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 14082/306/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 696/2015

Ședința publică de la 05 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. S.

Judecător M. O.

Grefier M. M. M.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe apelant B. M. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la dsoar,s-a depus prin serviciul registratură întâmpinare formulată de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C.:

Instanța, constatând că prezenta cauză se află la primul termen de judecată în fața instanței de apel, la care părțile sunt legal citate, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod Procedură Civilă procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina reținând ca temeiuri art. 95 Cod Procedură Civilă și art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

Instanța, constatând că în cauză nu s-au solicitat probe noi și nu s-au invocat excepții de ordine publică, în baza actelor depuse având în vedere apelul formulat reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL,

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Sibiu, petenta B. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata CNADN din România, anularea procesului verbal de contravenție . nr_/25.07.2014, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

Petenta motivează că procesul verbal i-a fost comunicat prin afișare la data de 04.08.2014, situație față de care înțelege să invoce prescripția executării sancțiunii întrucât prin Decizia nr 10/2013 a ÎCCJ s-a stabilit că această modalitate de comunicare este subsidiară comunicării prin poștă cu aviz de primire. Potrivit art 14 din OG 2/2001, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.

Pe de altă parte, starea de fapt reținută și sancționată nu este conformă cu cea reală întrucât la data încheierii procesului verbal autoturismul fusese înstrăinat.

Judecătoria Sibiu prin sentința civilă nr 7957/21.12.2014 a respins plângerea petentei și a menținut sancțiunile aplicate.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a motivat că, sub aspectul legalității procesul verbal cuprinde toate mențiunile prevăzute de dispozițiile art 16 din OG 2/2001, neexistând cauze de nulitate.

În ceea ce privește semnătura agentului constatator, actul constatator cuprinde semnătura electronică a agentului constatator Vidrascu I.-A..

Sub aspectul temeiniciei, certificatul de înmatriculare este actul în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, astfel încât persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare are obligația de a achita rovinietă.

Referitor la prescripția executării contravenției, instanța de fond a constatat că procesul-verbal a fost comunicat petentei atât prin poștă, cât și prin afișare, situație față de care nu operează prescripția executării amenzii.

Împotriva sentinței civile nr 7957/21.12.2014 a Judecătoriei Sibiu a formulat apel petenta B. M. și a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal de contravenție.

Apelanta a motivat că prima instanță, cercetând cauzele de nulitate absolută ale actului contravențional, în mod eronat a apreciat că a acesta este semnat.

Lipsa semnăturii olografe a agentului constatator atrage nulitatea absolută a procesului verbal, așa cum a reținut și ÎCCJ prin Decizia nr 6/2015.

Analizând apelul în limitele prevăzute de dispozițiile art. 477 alin 1 C.pr.civ, instanța constată că acesta este fondat urmând a fi admis iar sentința civilă nr 7957/21.12.2014 a Judecătoriei Sibiu modificată în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal de contravenție.

Motivul de apel se referă la aplicarea eronată a art. 17 din OG 2/2001, în ceea ce privește lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Potrivit art. 17 din OG 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.

Prima instanță, analizând din oficiu cauzele de nulitate absolută ale actului, în mod eronat a apreciat că acesta este semnat. Procesul verbal are încorporată semnătura electronică a agentului constatator și nu semnătura olografă.

ÎCCJ, prin decizia nr 6/2015 a stabilit că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Așa fiind, procesul verbal care cuprinde numai semnătura electronică este nul.

Față de aceste concluzii, în temeiul art.480 alin 1 C.pr.civ, apelul va fi admis, iar sentința civilă nr 7957/21.12.2014 a Judecătoriei Sibiu modificată în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta B. M. împotriva sentinței civile nr. 7957/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu pe care o schimbă in sensul că:

Admite plângerea formulată de petenta B. M. si in consecință:

Dispune anularea procesului verbal de contravenție . 14 nr._ încheiat de CNADN România SA

Definitivă.

Pronunțată in ședință publică, azi 05 Iunie 2015.

Președinte,

D. S.

Judecător,

M. O.

Plecat în CO, semnează conform art. 426 alin 4 C.

Președintele completului,

D. Șomandră

Grefier,

M. M. M.

Red. SD/09.07.2015

C. MM/14.07.2015

Ex.5

Jud. Fond A. G. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 696/2015. Tribunalul SIBIU