Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 380/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 380/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 3472/306/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 380/2015
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. B.
Judecător: I. V.
Grefier: C. M. P.
Pe rol fiind soluționarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe apelantul / petent MOLOȘIT F. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimat cons. jr. G. M., lipsă fiind apelantul – petent.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată depuse la dosar, prin registratura instanței, motive de apel din partea apelantului – petent.
Instanța constată că în camera de consiliu a fost vizionat CD-ul depus la dosar de către intimatul IPJ Sibiu.
Reprezentantul intimatului, cons. jr. G. învederează instanței faptul că a luat act de motivele de apel depuse la acest termen la dosar, nu solicită termen pentru studiul acestor motive de apel și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Instanța, nefiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentantul intimatului, cons. jr. G. solicită respingerea apelului ca netemeinic și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Consideră că din întregul probatoriu administrat în cauză, în special materialul video depus la dosar, se poate observa că petentul nu acordă prioritate de trecere pietonului angajat în traversare pe sensul său de mers.
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr. 5235/22.09.2014 Judecătoria Sibiu a respins plângerea formulată de petentul MOLOȘIT F., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, privind procesul verbal de contravenție . nr._/27.02.2014.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în mod corect, prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 27.02.2014 de I.P.J Sibiu s-a aplicat amenda de 340 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce petentului pentru 30 de zile pentru săvârșirea faptei prevăzuta de art. 135 lit.h din HG 1391/2006 republicată și sancționată de art. 100 alin. 3 lit.b din O.U.G. 195/2002, constând în aceea că, la data de 27.02.2014, orele 0810, a condus autoturismul marca VW înmatriculat cu nr._, deplasându-se pe . o trecere de pietoni de la intersecția bulevardului cu . nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare regulamentar pe loc special amenajat, faptă filmată cu aparatul montat pe auto intimatului, faptă pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
Împotriva acestei sentințe petentul Moloșit F. a declarat apel solicitând admiterea lui și schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal de contravenție.
În motivarea apelului s-a invocat faptul că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate pentru că agentul constatator avea obligația de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni, iar pe de altă parte, s-a făcut referire la lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator. Pe fondul cauzei, apelantul a făcut precizarea că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționat întrucât la data constatării faptei pietonul nu se afla efectiv în traversare .
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, Tribunalul a reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/27.02.2014 încheiat de intimatul I.P.J Sibiu s-a dispus în sarcina petentului apelant Moloșit F. aplicarea amenzii de 340 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea faptei prevăzuta de art. 135 lit.h din HG 1391/2006 republicată și sancționată de art. 100 alin. 3 lit.b din O.U.G. 195/2002, constând în aceea că, la data de 27.02.2014, orele 0810, a condus autoturismul marca VW înmatriculat cu nr._, deplasându-se pe . trecerea de pietoni de la intersecția Bulevardului Victoriei cu . nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare regulamentar pe loc special amenajat.
Deși în motivele de apel invocate s-a atacat procesul verbal de contravenție pentru nelegalitatea lui, instanța urmează a aprecia că aceste motive au fost formulate pro causa întrucât procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 16,17 și 19 din OG 2/2001, neexistând motive care să atragă nulitatea lui.
În ceea ce privește fondul cauzei, se va constata că, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, fapta a fost pe deplin dovedită prin înregistrarea făcută cu aparatul radar
care a fost verificat metrologic conform buletinului de verificare metrologică, valabil la data efectuării măsurătorii. De asemenea, fapta a fost în mod legal constatată de un operator calificat, dovadă în acest sens fiind atestatul de operator radar nr._/2012 și nr._/2012, depuse de intimat la fila 21dosar fond .
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Tribunalul urmează ca în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ. să respingă apelul formulat de apelantul Moloșit F. împotriva sentinței civile nr. 5235/22.09.2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul Moloșit F. împotriva sentinței civile nr. 5235/22.09.2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu pe care o păstrează.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. B. I. V.
Încetat activitatea semnează
conform art. 426 alin 4 C.
PREȘEDINTE TRIBUNAL,
C. E. G.
Grefier,
C. M. P.
red. G.B. – 04.06.2015 tehnored. C.M.P. – 04.06.2015 ex. 5 J.fond – B.M.L.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 991/2015.... → |
|---|








