Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 786/2015. Tribunalul SIBIU

Sentința nr. 786/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 7189/85/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 786/2015

Ședința publică de la 09 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. A. S.

Grefier E.-F. Ilincuța

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant F. A. C. și pe pârât P. M. SIBIU, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că a trecut mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 23.02.2012, după care:

Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe excepția perimării.

TRIBUNALUL,

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 23.02.2012 când cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 Cod de procedură civilă, iar dosarul nr._ s-a soluționat în mod irevocabil în data de 13.11.2013.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, mai mult timp decât prevăd reglementările legale, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta F. A. C. cu domiciliul procesual ales în Sibiu, .. 2, județ Sibiu în contradictoriu cu P. M. Sibiu cu sediul în Sibiu, .. 2, județ Sibiu.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2015.

Președinte,

R. A. S.

Grefier,

E.-F. Ilincuța

Red. R.A.S. 21.04.2015

Tehn. E.F.I. 21.04.2015/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 786/2015. Tribunalul SIBIU