Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 1627/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1627/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 373/85/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINTA Nr. 1627/CA
Ședința publică de la 01 Iulie 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: L. M. O.
Grefier: M. M. M.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza C. administrativ și fiscal privind pe reclamant L. E. și pe pârât C. J.-COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR CU handicap PENTRU ADULȚI, pârât M. M. PROTECTIEI SOCIALE - COMISIA SUPERIOARA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP, având ca obiect obligare emitere act administrativ
Nu se prezintă părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauza a fost dezbătută în fond la data de 24.06.2015, când părtile prezente au pus concluzii ce s-a consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei de față retine urmatoarele:
Prin actiunea in contencios administrativ inregistrata pe rolul acestei instante la data de 15.01.2013 si inregistrata sub nr_ reclamanta L. E. în contradictoriu cu pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Sibiu a solicitat obligarea paratei sa ii elibereze un certificat de persoana cu handicap grav in sensul legii 448/2006, obligarea paratei la plata indemnizatie pentru insotitor in cuantumul prevazut de art 57 pct 4 lit a si pct 1 si lit b, art 57 pct 11 art 41 pct 2 din legea 448/2006, cu cheltuilei de judecata.
În motivarea acțiunii reclamanta a aratat ca indeplineste cerintele legale pentru atestarea calitatii de persoana cu handicap in sensul legii 448/2006, ca parata refuza in mod nejustificat emiterea certificatului de handicap, ca beneficiaza de pensie de invaliditate de gradul III din 2008 ,ca in 2009 a suferit un AVC si are afectiuni cu caracter ireversibil si care sunt nominalizate in criteriile medico psihosociale din Ordinul 762/2006, ca suplimenatr sufera si de alte afectiuni si in anul 2009 s-a decis incadrarea sa in gradul I de handicap.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004, legea 448/2006 si ordinul 762/2007.
În susținerea acțiunii, au fost depuse inscrisuri: adresa MMFPS_/24.01.2012, decizie asupra capacitatii de munca 4718/2009, ancheta sociala din 31.08.2009, acte medicale din perioada 2008-2009, certificat de incadrare in grad de handicap 6803/2009 cu pensie invalidatate si fara gard de handicap, bilet iesire spital din 2010.
Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Sibiu prin întâmpinarea depusă (fila 24), a solicitat respingerea acțiunii.
IN motivare s-a aratat ca reclamanta a formulat in anul 2008 si 2009 cereri de incadrare in grad de handicap care au fost respinse, ca impotriva certificatului 6803/2009 prin care s-a decis neincadrarea in grad de handicap s-a formulat contestatie care a fost respinsa prin decizia 357/2011 a Comisiei Superioare de Evaluare a persoanelort Adulte cu Handicap, ca nu contestat faptul ca reclamanta este bolnava insa . nu este mentionata in Ordinul 762/2007 ca handicap .
La intampinare s-a anexat certificat 6803/2009.
La termenul din 04.03.2014 cauza a fost suspendata in baza art 155 indice 1 C. dat fiind faptul ca reclamanta nu a precizat actiunea, iar la data de 03.03.2015 reclamanta a depus la dosar precizare de actiune (f 38) si cerere de repunere pe rol . Cererea de repunere pe rol a fost incuviintata la dat ade 04.03.2015.
Prin precizarea de actiune reclamanta, in contradictoriu cu paratii M. Muncii și Protecției Sociale – Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu și Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Sibiu a solicitat obligarea paratelor sa emita un certificat prin care sa recunoasca reclamantei incadrarea in grad de handicap accentuat cu valabilitate permanenta .
La aceasta precizare s-au anexat acte medicale din 2015, 2012 si 2013, ancheta sociala din 2009 si din 2014, plangere prealabila din 10.12.2009, adresa_/23.01.2012.
M. Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice – Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap prin întâmpinarea depusă (fila 70) a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul ca nu au calitate procesual pasiva.
In cauza instanta a incuviintat proba cu inscrisuri, respectiv actele depuse la dosar de ambele parti, inclusiv decizia 357/2011 de neincadrare in grad de handicap si actele de la baza acestei decizii, sentinta nr 500 CA din 23.07.2010 a Tribunalului Sibiu din dosar_ .
La termenul din 24.06.2015, dupa ce reprezentanta reclamantei, la solicitarea expresa a instantei, a aratat in scris ca temeiul juridic al cererii il reprezinta Ordinul 62/2007, legea 448/2006 si legea 554/2004, parata a invocat exceptia indamisibilitatii actiunii , si dupa ce a fost pusa in discutia partilor prezente aceasta exceptie, instanta a retinut cauza spre solutionare.
Examinând actele și lucrările dosarului și deliberând cu prioritate asupra excepției inadmisibilității actiunii, instanța reține că aceasta este fondată.
Astfel, pe calea prezentei acțiuni, asa cum a fost precizata reclamanta solicita sa fie obligate ambele parate sa ii elibereze certificat de incadrarea in grad de handicap, solicitand deci implicit sa se constate ca indeplineste criteriile legale pentru a fi considerata persoana cu handicap, fara insa a solicita anularea certificatului emis in 2009 si prin care s-a constatat ca nu poate fi incadrata in grad de handicap si nici a deciziei 357/2011 prin care de asemenea s-a respins contestatia reclamantei impotriva certificatului din 2009.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.
Din interpretarea acestei norme rezultă că pentru a avea deschisă calea unei acțiuni în fața instanței de contencios administrativ este necesar ca reclamanta să fi fost vătămata de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.
Ori, in speta reclamanta nu a solicitat anularea actelor adminsitrative care au constatat ca nu se incadreaza in grad de handicap. De altfel, aceasta nici nu ar mai fi avut posibilitatea de a formula actiune in contencios pentru anularea actelor, o astfel de actiune fiind tardiva .
De asemenea, instanta constata ca in speta nu este incidentă niciuna din situațiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 554/2004, neexistând nici un act administrativ emis de pârâte și nici refuzul acesteia de a soluționa o cerere formulată de reclamanta si nici dispozitiile art 8 din legea 554/2004, reclamanta nefacand nici o dovada ca anterior promovarii actiunii in 2013 s-a mai adresat paratei cu o solicitare de a fi incadrata in grad de handicap ca urmare a schimbarii starii de sanatate si ca parata a refuzat sa ii solutioneze o astfel de cerere.
De altfel, reclamantei i s-a comunicat in data de 24.01.2012 ca prin decizia 357/12/01/.2011 i-a fost respinsa contestatia formulata impotriva certificatului 6803/2009 (f 8), iar la data de 23.01.2012 (f 64)i s-a comunicat ca decizia 357/2011 putea fi atacata cu actiune la instanta de contencios administrativ, ceea ce reclamanta insa nu a facut, aratandu-i-se totodata expres ca in situtia in care boala i s-a agravat are posobilitatea de a depune un nou dosar in vederea reevaluarii situatiei sale. Reclamanta nu a facut insa nici o dovada ca a formulat vreo solicitare de reevaluare a situatiei sale si ca aceasta solicitare i-a fost respinsa. Si in prezent reclamanta are posibilitatea de a depune aceasta solicitare, insotita de actele medicale mentionate in adresa .
In consecinta, fata de cele mentionate mai sus, fata de faptul ca reclamanta nu a solicitat anularea deciziei si a certificatului din 2009 si fata de faptul ca actiunea reclamantei nu se incadreaza in prevederile speciale ale legii 554/2004, instanta va admite excepția inadmisibilității acțiunii și va respinge ca inadmisibilă acțiunea promovată de către reclamanta, asa cum a fost aceasta precizata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia inadmisibilitatii actiunii .
Respinge acțiunea în contencios formulată si precizata de reclamanta L. E. domiciliata in Sibiu . jud Sibiu CNP_ în contradictoriu cu pârâții M. Muncii și Protecției Sociale – Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap cu sediul actual în București, sector 1, ., nr. 2-4 și Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Sibiu cu sediul actual în Sibiu, ., jud. Sibiu ca inadmisibila.
F. cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul se va depune la Tribunalul Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.07.2015
Președinte, L. M. O. | ||
Grefier, M. M. M. |
Tehnored LMO 05.08.2015
C. 5 ex MMM 06.08.215
. 06.08.2015
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1339/2015. Tribunalul... | Pretentii. Sentința nr. 498/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|








