Obligaţia de a face. Sentința nr. 633/2015. Tribunalul SIBIU

Sentința nr. 633/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 6184/85/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR. 633/CA/2015

Ședința publică de la 24.03.2015

Completul compus din:

Președinte: L. R. P.

Grefier: I.-M. Ș.

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. N. și pe pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul, față de actele dosarului și având în vedere că s-a împlinit un an de zile de când cauza a fost suspendată conform dispozițiilor art. 1551 C.proc.civ, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra perimării.

TRIBUNALUL,

Constată că sub nr._ s-a înregistrat la Tribunalul Sibiu acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. N., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., solicitând restituirea sumei de 5167,23 lei, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare și plata dobânzii legale de la data plății și până la data restituirii integrale a sumei. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prezenta cauză a fost suspendată în baza art. 1551 C.p.civ. la termenul de judecată din data de 21.01.2013.

La termenele din 10.09.2013 și 28.01.2014 instanța a respins cererile de repunere pe rol motivat de aceea că reclamantul nu a depus actele solicitate de instanță. De la termenul din 28.01.2014, părțile nu au mai insistat în soluționarea cererii, încheierea din această dată fiind ultimul act de procedură îndeplinit, după care dosarul a stat în nelucrare până în prezent, din vina părților.

Întrucât de la acest ultim act a trecut mai mult de 1 an de zile, iar potrivit art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată, se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, excepție ce potrivit art. 252 C.p.civ. se poate constata și din oficiu, instanța apreciază că excepția este întemeiată, motiv pentru care va constata că această cerere de chemare în judecată s-a perimat.

Pentru aceste motive,

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. N., împotriva pârâților Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, cu sediul în Sibiu, .. 17, jud. Sibiu și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., cu sediul în B., ..7.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.03.2015

PREȘEDINTE,GREFIER,

L. R. POPAIOANA-M. Ș.

RED. – L.P. 17.04.2015

TEHNORED. – I.M.Ș. 17.04.2015

EX. 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 633/2015. Tribunalul SIBIU