Anulare act administrativ. Sentința nr. 912/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 912/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 8538/88/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 912/2013
Ședința publică de la 01 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Grefier Z. D.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul T. C. cu domiciliul în Tulcea, ., nr. 19, ., ., jud. Tulcea, în contradictoriu cu pârâta D. G. A FINANTELOR PUBLICE - ADMINISTRATIA N. A FINANTELOR PUBLICE TULCEA cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, având ca obiect anulare act administrativ - restituire taxă poluare.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25 ianuarie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 29 ianuarie 2013, 30 ianuarie 2013și 31 ianuarie 2013, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Sub numărul_ din 20.12.2012 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe cererea formulată de către reclamantul T. C. cu domiciliul în Tulcea, ., nr. 19, ., ., jud. Tulcea, prin care solicita ca în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Tulcea - Administrația Finanțelor Publice Tulcea cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, să se dispună anularea refuzului de restituire a taxei de poluare comunicat prin adresa nr._/19.12.2012 și restituirea sumei de 5084 de lei, reprezentând taxa de poluare, actualizată cu rata dobânzii legale începând cu data plății și până la data plății efective. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în data de 09.10.2006 a cumpărat un autovehicul second-hand, marca Opel Astra, . WOLOTGF35X8014627, an fabricație 1998, însă, pentru a-l putea înmatricula în România a fost nevoit să plătească taxa de poluare în sumă de 5084 de lei, potrivit OUG nr.50/2008. A mai arătat reclamantul că a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, solicitare ce i-a fost refuzată și că respectivul autovehicul nu intră în categoria celor pentru care se plătește taxa de poluare, întrucât aceasta contravine Tratatului de Instituire a Comunității Europene în care, art. 90 paragraful 1 prevede că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor similare naționale.
Reclamantul a mai arătat că legislația comunitară are caracter obligatoriu și trebuie aplicată cu prioritate față de legea internă, principii care rezultă din Constituția României, Jurisprudența Curții Europene de Justiție și din legea nr. 157/2005.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 11 și 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, art. 25 și 90 din Tratatul Constitutiv al UE și legea nr. 157/2005.
În probațiune, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, chitanța de plată a taxei de poluare, facturi, cartea de identitate a autovehiculului, dovada primei înmatriculări, alte acte (filele 3-17).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în sumă de 43 de lei, potrivit chitanței atașată la fila 28 din dosar și, cu 0,60 de lei timbru judiciar.
Pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Tulcea, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat introducerea în cauză, în baza art. 64 cod procedură civilă, a Administrației Fondului pentru Mediu, deoarece taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci la bugetul Fondului pentru Mediu. De asemenea, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând, în esență, că taxa de poluare a fost percepută potrivit dispozițiilor legale în vigoare, care prevăd că această obligație de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și că în cauză nu este incident nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală, în care se poate cere restituirea taxei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constă că acțiunea formulată de către reclamantul T. C. este întemeiată, în parte. Astfel, acesta a achiziționat un autovehicul marca Opel Astra, cu nr. de identificare WOLOTGF35X8014627, așa cum rezultă din certificatul de înmatriculare atașat la fila 9 acest autovehicul fiind înmatriculat prima dată în Germania, deci într-un stat membru al Uniunii Europene, la data de 19.10.1998, aspect ce rezultă din certificatul de înmatriculare atașat la fila 9 din dosar.
Pentru a putea înmatricula autovehiculul în România, reclamantul a fost obligat, potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008, să achite taxa de poluare în sumă de 5084 de lei, așa cum rezultă din chitanța atașată la fila 8.
Pentru restituirea acestei taxe, considerată discriminatorie în raport cu prevederile europene, reclamantul s-a adresat instituției pârâte primind însă un răspuns negativ.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă actuala taxă de poluare și fosta taxă de primă înmatriculare a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de textele de lege precizate anterior, contravine art.90, paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, urmând ca analiza dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 incidente în cauză să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 48 din Constituție, Legea nr. 157/2005 și jurisprudența Curții Europe de Justiție.
Astfel, se constată că, în reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă de primă înmatriculare a autoturismelor prin Legea nr. 343/2000, modificată prin O.U.G. nr. 110/2006, art. 2142 – 2143 incluse în Codul fiscal, stabilind obligația achitării, modul de calcul al taxei și scutirile de la plata acesteia.
Prin O.U.G. nr. 50/2008 s-au abrogat dispozițiile art. 2141 – 2143 din Codul Fiscal, fiind stabilit totodată cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.
Astfel, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și respectiv la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9.
Din aceste prevederi legale rezultă că taxa de poluare se datorează atât pentru autovehicule noi cât și pentru cele înmatriculate anterior în alte state comunitare ori în alte state și reînmatriculare în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Potrivit art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Textul menționat anterior, reprezintă unul dintre temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula potrivit căreia toate statele membre trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Această normă se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Normele comunitare menționate anterior au caracter prioritar în raport cu cele naționale, această regulă fiind consacrată atât de Constituție în art.11 alin. 1 și 2 și în art. 148 alin.2 și 4, cât și în legea nr. 157/2005 și de jurisprudența CEJ.
Mai mult decât atât, din aceleași prevederi constituționale, raportate la dispozițiile legii nr. 157/2005 rezultă că în urma aderării României la Uniunea Europeană, Tratatul CE are caracter obligatoriu pentru statul român.
De aceea, chiar dacă statul român a adoptat prin introducerea art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, potrivit căruia orice măsură comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
De asemenea, obligația instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul CE a fost statuată și prin hotărârile pronunțate de C.J.C.E., în cauzele C. v. Enel și Administratione delle Finante dello Stato v. Simmenthal S.p.a., în considerentele acestor hotărâri arătându-se că, de la . tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, iar instanțele din aceste state au obligația să îl aplice. Totodată, C.J.C.E. a reținut că o instanță națională are obligația de a aplica prevederile comunitare, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă.
Faptul că o taxă impusă autovehiculelor second-hand este discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful 1 din tratat s-a decis și în cauza conexată NADASDI și N. unde Curtea Europeană de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în considerare deprecierea autovehiculului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand, similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
In aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea autovehiculelor second-.hand contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, iar invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în baza căreia s-a perceput taxa specială contrară normelor comunitare înfrânge dispozițiile constituționale menționate și pune sub semnul îndoielii îndeplinirea obligației de loialitate comunitară asumată de către România ca stat membru, situație în care revine jurisdicțiilor să elimine aceasta disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile, prin aplicarea directă a Tratatului.
Relativ la incidența dispozițiilor art.64 Cod procedură civilă, instanța constată că nu sunt îndeplinite cerințele textului de lege menționat, pentru a justifica citarea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu, pentru că acest text de lege are aplicabilitate doar în cazul acțiunilor reale, ceea ce în speță nu este cazul.
Relativ la capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzii se reține că, potrivit prevederilor art.124 alin.2 din OG nr.92/2003 „nivelul dobânzii este cel prevăzut la art.120 alin.(7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”, iar conform art.120 alin.(7) din OG nr.92/2003 „nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare anuale”.
Mai trebuie precizat, în ceea ce privește dobânda legală, că, fiind aplicabile dispozițiile O.G. nr. 92/2003, dobânda se datorează de la data solicitării restituirii taxei de poluare, adresată pârâtei, iar nu de la data achitării acestei sume.
Relativ la cererea de anulare a adresei nr._/21.05.2012, emisă de către pârâtă, instanța apreciază că aceasta este inadmisibilă, respectiva adresă neconstituind un act administrativ, ci acest caracter îl are doar decizia de calcul al taxei de poluare, act ce nu a fost contestat.
Având în vedere aceste considerente, instanța urmează să admită, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul T. C., în contradictoriu cu pârâta ANAF-DGFP-AFP Tulcea.
Va respinge cererea de anulare a refuzului de restituire nr._/19.12.2012, ca inadmisibil.
Va obliga pârâta la plata sumei de 5084 lei către reclamant, reprezentând contravaloarea taxei de poluare precum și la plata dobânzii legale potrivit OG nr. 92/2003, de la data de 17.12.2012 și până la data plății efective.
De asemenea, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta la plata sumei de 539 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței atașată la fila 28, și taxa de timbru, potrivit chitanței atașată la fila 27.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul T. C. cu domiciliul în Tulcea, ., nr. 19, ., ., jud. Tulcea, în contradictoriu cu pârâta D. G. A FINANTELOR PUBLICE - ADMINISTRATIA N. A FINANTELOR PUBLICE TULCEA cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, având ca obiect anulare act administrativ - restituire taxă poluare.
Respinge cererea de anulare a refuzului de restituire nr._/19.12.2012, ca inadmisibil.
Obligă pârâta la plata sumei de 5084 lei către reclamant, reprezentând contravaloarea taxei de poluare precum și la plata dobânzii legale potrivit OG nr. 92/2003, de la data de 17.12.2012 și până la data plății efective.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 539 lei către reclamant, din care 500 de lei reprezentând onorariu de avocat, și 39 lei, taxa de timbru.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 31.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. B. Z. D.
Red.jud. CB/25.02.2013
Tehnored. Gref. ZD/25.02.2013/ 4 ex.
.>
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1954/2013. Tribunalul TULCEA | Despăgubire. Sentința nr. 1199/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|








