Alte cereri. Hotărâre din 30-05-2013, Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 13/88/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENITNȚA CIVILĂ Nr. 2841/2013
Ședința publică din data de 30 Mai 2013
Completul compus din:
Președinte: E. N.
Grefier: G. V. V.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta V. M., cu domiciliul în ., județul Tulcea, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, cu sediul în Tulcea, . bis, județul Tulcea, D.G.F.P. TULCEA - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MĂCIN, cu sediul în Măcin, ., județul Tulcea și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, corp A, sector 6, având ca obiect restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că reclamanta depus la doar precizări, în sensul că nu s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, și că se solicită judecata cauzei și în lipsă, după care:
Analizând cererea pârâtei A.N.A.F. - D.G.F.P. Tulcea - Administrația Finanțelor Publice Măcin prin care a solicitat introducerea în cauză a Administrației F. pentru Mediu, în baza art.57 C.pr.civ., instanța o respinge ca inadmisibilă, această instituție fiind citată în cauză, în calitate de pârâtă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu și, constatând dosarul în stare de judecată, în temeiul art.150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare atât pe excepția invocată, cât și pe fondul cauzei.
TRIBUNALUL,
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr._ din data de 04 ianaurie 2013, reclamanta V. M. a chemat în judecată pe pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, D.G.F.P. TULCEA - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MĂCIN, și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la restituirea sumei de 1529 lei, achitată cu titlu de taxă pe poluare, conform chitanței . nr._ actualizată cu dobânda aferentă, calculată de la data plății și până la restituirea efectivă, cu plata cheltuielilor de judecată.
In motivare, reclamanta arată că, la data de 23 iunie 2011 a achiziționat un autoturism marca Opel Corsa, an fabricație 1994, . VSX000073R4056658, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligată să plătească o taxa pe poluare pentru autovehicule în cuantum de 1500 lei.
Se mai susține că, prevederile art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 sunt contrare prevederilor Tratatului de aderare a României la U.E. or, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, legea comunitară este aplicabilă cu prioritate față de cea națională, iar potrivit art. 25 CE, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și export sau taxele cu efect echivalent, fiind interzis statelor membre și să aplice produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică produselor similar naționale, în acest sens pronunțându-se și instanțele judecătorești.
În drept, s-au invocat prevederile art.11 și art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, art.25 și art. 90 din Tratatul CE., dispozițiile legii nr.554/2004 și ale legii nr.157/2005.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, o . înscrisuri.
In apărare, D.G.F.P. Tulcea – A.F.P. Măcin a depus întâmpinare prin care a solicitat citarea în cauză a Administrației F. de Mediu în baza art.57 C.pr.civ, cerere care a fost respinsă și respingerea cererii ca nefondată.
La termenul din data de 30 mai 2013 instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. pentru Mediu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu constată că este întemeiată motivat de faptul că, deși prin actul ce instituie taxa pe poluare s-a stabilit că sumele încasate cu acest titlu se fac venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, în prezenta cauză nu s-a făcut dovada că suma a cărei restituire se solicită să fi fost și virată.
Mai mult, suma a cărei restituire se solicită a fost încasată de structuri din cadrul Direcția Generală a Finanțelor Publice Tulcea, aceasta instituție fiind beneficiară fondurile încasate cu titlu de taxe de poluare.
Având în vedere de argumentele prezentate a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu și a fost respinsă acțiunea față de aceasta, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei instanța reține că, reclamanta a achiziționat la data de 23.06.2011 de la numitul D. V., un autovehicul marca Opel, tip Corsa, . VSX000073R4056658, iar pentru înmatriculare în România a plătit o taxă pe poluare în cuantum de 1529, așa cum rezultă din chitanța . nr._ din 29.11.2011 emisă de Trezoreria Măcin.
Potrivit art.117 alin.(1) lit.d) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului sumele cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Prin Ordinul nr.1899/2004 publicat în Monitorul Oficial nr.13 din 05 ianuarie 2005 emis de Ministerul Finanțelor Publice a fost aprobată procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituie sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Potrivit cap.1 pct. 3 din acest ordin, cererea de restituire trebuie să fie depusă în cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, respectiv în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire, să cuprindă codul de înregistrare fiscală a contribuabilului, suma și natura creanței solicitate a fi restituită, precum și documentele necesare din care să rezulte că aceasta nu este datorată la buget.
Se mai reține că, problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de poluare a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de textele de lege anterior invocate, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 privitoare la problema dedusă judecății, să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005, și jurisprudenței Curții de Justiție.
Astfel, se constată că, în reglementarea internă, a fost introdusă inițial o taxă de primă înmatriculare a autoturismelor prin Legea nr. 343/2000, modificată prin O.U.G. nr. 110/2006, art. 2142) – 2143) incluse în Codul fiscal stabilind obligația achitării, modul de calcul al taxei, și scutirile de la plata acesteia.
Prin O.U.G. nr. 50/21 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial din 25 aprilie 2008, s-au abrogat art. 2141) – 2143) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit, prin același act normativ cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele care constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Astfel, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și respectiv la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9 (forma în vigoare la data achitării taxei).
Din prevederile legale arătate, rezultă că taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi, cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state, și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Art. 90 din Tratatul CE reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
În speță, taxa de poluare s-a instituit atât pentru autoturismele noi, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, dar și pentru autovehiculele second-hand provenite din state membre UE sau alte state, dar o atare taxă nu este prevăzută și pentru autovehiculele deja înmatriculate, cu toate că gradul de poluare al acestora este același cu cel produs de autovehiculele second-hand importate, uneori chiar mai mare.
Însă, normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții Europene de Justiție, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează că, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare … Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român a adoptat și prin introducerea art. 4lit. a din O.U.G. nr. 50/2008, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar.
Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentele CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membrei, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”.
În consecință, judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale în așa fel încât, drepturile prevăzute în Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autovehiculelor second-hand este discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată NADASDI și N. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clarificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
În aceste condiții, este evident, după cum s-a arătat, că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea autoturismelor second-hand contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor cerințe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt și organele fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrar normelor dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumată de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Stabilit fiind că taxa pe poluare nu este datorată, prin aplicarea prevederilor comunitare rezultă că nu se justifică refuzul de restituire comunicat de pârâtă, dispozițiile art.148 alin. 2 din Constituție fiind general obligatorii.
Relativ la capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzii se reține că, la data de 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cauza C-565/11 având ca obiect o cerere preliminară formulată de Tribunalul Sibiu în procedura M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu, a concluzionat că, dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Altfel spus, persoana care a achitat o taxă incompatibilă cu dreptul Uniunii are dreptul de a-i fi restituite, de la stat, atât cuantumul taxei, cât și dobânzile pentru suma respectivă, calculate începând din ziua în care contribuabilul a plătit taxa.
Față de toate aceste considerente, a fost admisă acțiunea față de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice – Administrația Finanțelor Publice Măcin și a fost obligată această instituție să restituie reclamantului suma de 1529 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare la Trezoreria Măcin, cu chitanța . nr._ din 29.06.2011, plus dobânda calculată începând din ziua în care contribuabilul a plătit taxa și până la data restituirii efective.
In temeiul disp.art.274 cod pr.civilă, urmează a obliga pârâta la plata sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, corp A, sector 6.
Respinge acțiunea față de pârâta Administrația F. pentru Mediu, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Admite acțiunea formulată de reclamanta V. M., cu domiciliul în ., județul Tulcea, față de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice – Administrația Finanțelor Publice Măcin cu sediul în Măcin, ., județul Tulcea
Obligă pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice – Administrația Finanțelor Publice Măcin să restituie reclamantului suma de 1529 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare la Trezoreria Măcin, cu chitanța . nr._ din 29.06.2011, plus dobânda calculată începând din ziua în care contribuabilul a plătit taxa și până la data restituirii efective.
Obligă pârâta la plata sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30 mai 2013.
Președinte,Grefier,
E. NeacșuGabriela V. V.
Red.jud.NE/18.06.2013
Tehnored.gref.GVV/18.06.20136ex
.>
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1068/2013. Tribunalul TULCEA | Alte cereri. Sentința nr. 951/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
