Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 2207/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2207/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 12/88/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2207/2013
Ședința publică din data de 28 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. N.
Grefier: G. V. V.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ privind pe contestatoarea P. G. cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul P. M. TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea având ca obiect contestație decizie imputație.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta personal, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimatul a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii decizie contestate, după care:
Față de declarația părții prezente că nu mai are cereri de formulat și nici explicații de dat pentru completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Contestatoarea, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea contestației și anularea dispoziției de imputație nr.1538/25.09.2012 emisă de pârât, ca netemeinică și nelegală.
Susține că, în cauză, nu se poate vorbit decât de un contract deja executat cu privire la acre nu s-a invocat nici o nulitate. Plata drepturile speciale s-a făcut în temeiul unui act juridic legal încheiat între părți astfel că nu se poate susține că aceste sume le-a încasat fără drept și că este obligată la returnarea acestora pe calea decizie de imputație. Depune la dosar practică judiciară.
Totodată, mai arată că în decizia de imputație s-a menționat în mod greșit că termenul de contestare este de 30 de zile de la comunicarea acesteia, în mod corect fiind de 6 luni de la comunicare.
Instanța lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din data de 04 ianuarie 2013, contestatoarea P. G. a solicitat anularea dispoziției de imputare nr. 1538/25.09.2012, emisă de intimatul P. M. Tulcea, ca netemeinica si nelegala.
In motivarea contestației la decizia de imputație, contestatoarea a arătat că în Acordul colectiv de muncă, înregistrat sub nr.5617 din 28.02.2011, încheiat între Consiliul Local Tulcea și Sindicatul Salariaților din Administrația Publică Locală a Județului Tulcea părțile au stabilit acordarea de drepturi speciale pentru refacerea capacității de munca pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul instituției.
Pentru perioada iulie-octombrie 2011 a încasat c/valoarea acestor drepturi speciale în temeiul unui contract legal încheiat, cu putere de lege între părți si obligatoriu pentru Primar.
Plata c/valorii drepturilor speciale s-a făcut in temeiul unui act juridic legal încheiat astfel ca nu se poate susține ca aceste sume au fost încasate fără drept de către funcționari și că aceștia sunt obligați la returnarea sumelor încasate pe calea deciziilor de imputație.
A mai arătat contestatoarea că, la momentul emiterii deciziei contestate, intimatul a dat o interpretare greșita art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 potrivit cu care „Contractele/Acordurile colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale”
Adevăratul sens al textului invocat si anume că în contractul/acordul colectiv de muncă nu pot fi negociate acele drepturi a căror acordare și al căror cuantum sunt deja stabilite de către lege.
Acest text lasă prin natura lui și prin firescul situație să se stabilească în cadrul contractului/acordului colectiv de muncă acele drepturi convenite de părți care nu sunt prevăzute deja ca dispozițiile legale, în alte legi aplicabile.
Precizează contestatoarea că, drepturile prevăzute deja de lege sunt imperative, ele nu pot fi negociate, astfel ca ceea ce rămâne de negociat și în puterea de contractare a părților dintr-un contract sindical sunt alte categorii de drepturi nereglementate imperativ in lege.
A da o alta interpretare, art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, înseamnă, a lipsi de conținut dreptul la negociere al părților din contractul sindical și a lasă a neobservat principiul ca „ceea ce nu este interzis de lege, este permis”.
Art.12 din Legea nr. 130/1996 precizează ca în contractele colective, nu se pot negocia drepturile deja stabilite prin acte normative, cum sunt: salariul de bază, sporul de vechime, indemnizația de conducere, sporul de noapte, și lasă la dispoziția părților contractante din CCM posibilitatea de a negocia și însera alte drepturi care nu sunt reglementate de lege, care nu sunt interzise de lege negocierii părților
Interpretând per a contrario dispozițiile legale menționate, rezultă ca prin contractele/acordurile colective de munca pot fi negociate, clauzelor referitoare la drepturile a căror acordare si al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
In aceste condiții, acordarea drepturilor speciale nu este nelegala din moment ce nu exista nici un text de lege care sa interzică aceasta, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părțile sociale, intervine principiul liberei negocieri.
Arată în continuare contestatoarea că, un argument în plus îl constituie și prevederile art.72 din Legea nr. 188/1999 potrivit cu care autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau ai reprezentanților funcționarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de munca, sănătatea si securitatea in munca... de unde rezultă că autoritățile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru îmbunătățirea condițiilor la locul de munca, precum si cele pentru sănătate si securitatea muncii.
Or, prevederile din acordul colectiv de munca privitoare la drepturile speciale se circumscriu noțiunii de „îmbunătățire a condițiilor la locul de munca”, prev.de art.72 din Legea nr. 188/1999 pentru ca părțile angajate in negociere cazând de acord cu privire la faptul ca suplimentările în discuție sunt necesare dezvoltării condițiilor de munca.
În dovedire contestatoarea a depus la dosar dispoziția nr.1538/25.09.2012 emisă de intimat.
Instituția pârâtă, legal citată, a depus la dosar înscrisuri și întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Contestatoare a avut calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei M. Tulcea.
Dispoziția de imputare atacat își are ca temei încasarea unor drepturi în perioada iulie – octombrie 2011prevăzute în Acordul colectiv de muncă pentru anul 2011, înregistrat sub nr. 5617/28.02.2011 (art.35 alin.(5)), încheiat între Consiliul Local Tulcea și Sindicatul Salariaților din Administrația Publică Locală din județul Tulcea, prin care, în favoarea funcționarilor publici din cadrul Primăriei M. Tulcea, s-au acordat lunar drepturi speciale pentru refacerea capacității de muncă, respectiv drepturi ce reprezintă acoperirea unei părți din cheltuielile cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stresului, hrană, precum și motivarea personalului pentru asigurarea stabilității și confidențialității față de instituție.
În urma controlului efectuat de către Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Tulcea, această instituție a emis Decizia nr. 17/2012 prin care a apreciat că drepturile prevăzute în Acordul colectiv de muncă nr. 5617/28.02.2011 au fost încasate necuvenit, stabilindu-se luarea măsurilor pentru recuperarea sumelor încasate cu titlu de drepturi speciale.
Ca urmare a constatărilor Curții de Conturi, s-a reținut aspectul conform căruia, în perioada iulie-octombrie 2011, au fost achitate funcționarilor publici sume „pentru menținerea sănătății și securității muncii și asigurarea protecției personalului, pentru refacerea capacității de muncă, în cuantum de 300 lei net lunar. Drepturile speciale reprezintă acoperirea unei părți a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stresului, hrană, motivarea personalului pentru asigurarea stabilității și confidențialității față de instituție.""
La pct. 3 din această decizie s-a reținut că, în perioada iulie-octombrie 2011 au fost efectuate plăți, ce au fost înregistrate la titlul II „Bunuri și servicii”, art.20.14 „Protecția muncii2, reprezentând drepturi speciale, acordate salariaților în baza Acordului colectiv de muncă nr.5617/28.02.2011, în sumă totală de 288.000 lei .
Drepturile speciale s-au acordat salariaților conform prevederilor art.32 alin.5 din Acordul colectiv de muncă nr.5617/28.02.2011 și Contractul colectiv de muncă nr.5616/28.02.2011 „pentru menținerea sănătății și securității muncii și asigurarea protecției personalului, pentru refacerea capacității de muncă, pentru acoperirea unei părți a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stresului, hrană, motivarea personalului pentru asigurarea stabilității și confidențialității față de instituție”, în cuantum de 300 lei net lunar.
S-a reținut că, nu au fost respectate astfel dispozițiile art.14 alin. (2) și (3) din legea nr.273/2006 privind finanțelor publice locale, art. (1) alin. (1) și (2) din Legea nr.330/2009, prevederile O.U.G. nr.1/2010, art.12 alin. (1) din Legea nr.130/1996, art.7 lit. a) din O.G. nr.19/1999 și ordinul comun MFP/MMPS nr.32/2010.
Prin Decizia nr.17/2012 Camera de Conturi Tulcea a aplicat ca măsură (pct. II lit.a) din decizie) de îndeplinit pentru ordonatorul principal de credite UAST Municipiul Tulcea să procedeze la luarea măsurilor legale pentru stabilirea, potrivit prevederile legale, a întinderii prejudiciului (paguba efectiv suferită de UAT Municipiul Tulcea și beneficiul de care aceasta este lipsită) creat prin plata fără temei legal, până la zi, a unor drepturi speciale către salariații UAT Mun.Tulcea, precum și recuperarea prejudiciului în condițiile legii, cu termen de realizare 30 septembrie 2012.
În temeiul acestei decizii pârâtul P. Municpiului Tulcea, a emis dispoziția de imputare contestată în speță, prin care s-a imputat contestatoarei suma încasată necuvenit în perioada iulie-octombrie 2011 cu titlu de drepturi speciale care au fost plătite acestora în baza Acordului Colectiv de Muncă nr.5617/28.02.2011.
Dispoziția de imputare contestată este legală.
Potrivit art. 1 alin. 1 din legea nr. 130/1996 „Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă”.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996:” (1) Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
(3) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Conform art. 12 alin. 1 din lege “Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale”.
Art. 24 prevede următoarele: ”Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.
(2) Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate.
(3) În cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.
(4) Până la renegocierea drepturilor, cauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după caz”.
Potrivit art.26 alin. 1:” (1) Contractele colective de muncă nu vor fi înregistrate, dacă:
a) sunt încheiate cu încălcarea prevederilor art. 13;
b) părțile nu fac dovada îndeplinirii cerințelor de reprezentativitate;
c) nu sunt semnate de toți reprezentanții părților la negociere”.
Relevant este și art. 27 din legea nr. 130/1996 potrivit cu care: “(1) La înregistrarea contractelor colective de muncă, Ministerul Muncii și Protecției Sociale sau, după caz, direcțiile generale teritoriale de muncă și protecție socială vor verifica dacă acestea conțin clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilor art. 8.
(2) În cazul în care se constată că în contractele colective de muncă există asemenea clauze, Ministerul Muncii și Protecției Sociale sau, după caz, direcția generală teritorială de muncă și protecție socială are obligația să sesizeze acest fapt părților contractante”.
În speță ne aflăm în prezența unor contracte colective de muncă –acord colectiv de muncă – negociate între Primăria Tulcea și Sindicatul salariaților din Administrația publică locală Tulcea și semnate de către aceste părți.
Acordul prevede la art. 16 alin. 3) și 4) plata unor drepturi speciale care exced legislației specifice funcționarilor publici aplicabilă în perioada vizată, respectiv legii nr. 330/2009 . Această lege stabilește expres sporurile de care pot beneficia funcționarii publici precum și celelalte drepturi salariale, printre acestea nefigurând și drepturile speciale cuprinse în contractul colectiv de muncă.
Art. 12 alin. 1 din legea nr. 130/1996 trebuie coroborat cu legea nr. 330/2009, astfel că după data de 01.01.2010 nu se pot negocia prin contractele colective de muncă clauze care să prevadă plata unor drepturi salariale care exced drepturilor salariale stabilite prin legea specială.
De asemenea, începând cu 01.01.2011 a intrat în vigoare legea nr. 284/2010 care stabilește la art. 1 alin. 2 că “Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) (din care fac parte și reclamanții) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege”.
Instanța sesizată poate să analizeze valabilitatea clauzelor în temeiul cărora sumele au fost acordate, respectiv valabilitatea acordului colectiv de muncă pentru anul de referință, putând să analizeze conformitatea clauzelor cu legislația în vigoare.
Angajatorul trebuie să aibă însă în vedere și prevederile legii nr. 84/2012, în măsura în care sumele nu au fost încă recuperate, această lege neavând relevanță în ceea ce privește legalitatea deciziilor de imputație ci asupra executării acestora.
Pentru toate aceste considerente, contestația a fost respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de contestatoarea P. G. cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul P. M. TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea având ca obiect contestație decizie imputație, ca nefondată.
Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 martie 2013.
Președinte,Grefier,
E. NeacșuGabriela V. V.
Red.jud.NE/03.04.2013
Tehnored.gref.GVV./04.04.2013/ 4ex.
.>
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1439/2013. Tribunalul TULCEA | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1451/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
