5. act de control emis de inspectoratul teritorial de regim silvic şi de vânătoare. personal silvic cu atribuţii de pază. competenţă materială.
Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 1223 din data de 11.10.2016
Prin cererea adresată Judecătoriei, reclamantul U.I., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare, a formulat contestație împotriva actului de control de fond fără număr în fond forestier/vegetație forestieră din afara acestuia, proprietate privată Obștea de pădure G., județul S., Canton silvic nr. ... G, întocmit de către ing. C.F. și F.C. din cadrul ITRSV S..
În motivare, a arătat că în perioada 17.04.2013 - 17.05.2013, numiții C.F. și F.C. au efectuat controlul de fond în Cantonul silvic nr. ... G., UP VII G., ua 13-14, 24-26, 51-61, UP VIII S. din cadrul Ocolul Silvic B., prin care s-a constatat că, cantonul are o suprafață de 582, 60 ha expus furtului de arbori și că, în urma verificărilor s-a constatat un volum de 587, 73 mp arbori tăiați ilegal și nejustificați, calculându-se un prejudiciu în valoare de 111.074 lei, fără TVA, plus 119.769, 01 lei fără TVA reprezentând valoarea pagubei produse prin prejudicierea puieților, reclamantul precizând că nu se face vinovat de tăieri ilegale de arbori, și prin urmare nu este răspunzător de prejudiciul calculat și reținut în sarcina sa.
Reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile O.U.G. nr. 85/2006, Legea nr.53/2003, Codul muncii modificat și completat.
Pârâtul a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei, în raport de natura obiectului dedus judecății - plângere împotriva unui act administrativ - și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava - Secția de contencios Administrativ și Fiscal.
Totodată, a invocat nerespectarea de către reclamant a procedurii imperative prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ - respectiv dispozițiile art. 1, 7, 8, 10, 11, 12.
Pe fond, pârâtul a arătat că acțiunea este nefondată, că reclamantul nu a precizat în mod clar, care sunt cioatele la care s-au produs erori în determinarea prejudiciului.
Prin sentința civilă nr. 943 din data de 11 octombrie 2013 instanța a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava - Secția de Contencios Administrativ, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. 1134/237/2013 din data de 08.11.2013, instanță, care prin sentința nr. 1155 din data de 13.02.2014 a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu și a respins ca inadmisibilă acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Suceava sub nr. 1134/237/2013 din data de 01.04.2014 instanță, care, prin decizia nr. 6724 din data de 10.09.2014 a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Astfel, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Suceava - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr. 1134/237/2013* din data de 22.10.2014.
Prin încheierea de ședință din data de 15 ianuarie 2015 instanța a încuviințat proba cu efectuarea în cauză a unei expertize specialitatea silvicultură.
Prin sentința nr. 685 din 19 mai 2016, Tribunalul Suceava - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul UI în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră, a anulat actul de control de fond fără număr, în fond forestier/vegetație forestieră proprietate privată Obștea de Pădure G., județul Suceava, întocmit de pârât I.T.R.S.V. S..
Împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în termen legal, a promovat recurs pârâta Garda Forestieră .
În motivarea căii de atac promovate, recurenta a susținut că în mod greșit a reținut prima instanță că o singură persoană nu poate duce la îndeplinire atribuțiile de pază a cantonului silvic G., dat fiind faptul că pădurarul - în speță reclamantul - trebuia în mod legal să asigure paza cantonului și că la dosar nu se regăsește nici un referat întocmit și semnat de pădurar prin care să confirme că nu poate păzi aproape 600 hectare de pădure. Cu referire la susținerea expertului - reținută de instanța de fond - cu privire la faptul că în prezent cantonul este păzit de 3 pădurari de la ocolul silvic, a precizat că aceștia dețin cantoanele lor cu suprafețele lor de pădure și suplimentar asigură paza și la cantonul preluat.
A mai susținut recurenta că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că prin actul de control nu s-a avut în vedere reducerea și împărțirea răspunderii pădurarului deoarece potrivit legii, pădurarul are gestiunea pădurii și asigură paza. A învederat că la dosarul cauzei nu se află depus nici un înscris care să confirme faptul că pădurarul și-a îndeplinit cu responsabilitate și cu bună credință obligațiile de serviciu și a luat măsurile necesare pentru evitare producerii pagubei, astfel încât instanța să poată reține circumstanțe atenuante în favoarea reclamantului; că șeful de district nu asigură paza cantonului ci fiecare pădurar pentru cantonul lui, așa încât întreaga responsabilitate și răspundere pentru cioate revine pădurarului și nicidecum la late persoane din ocol.
A precizat că în mod greșit a reținut instanța de fond că după sesizarea organelor de poliție ca urmare a controlului instituției, pădurarul nu mai are nici o vină, sesizarea penală neînlăturând culpa pădurarului în fapta sa de a nu păzi cantonul.
Sentința a fost criticată și pentru faptul că în mod greșit a reținut instanța de fond că actul contestat nu este însoțit de către un înscris care să dovedească și să susțină situația constatată de către agenții constatatori deoarece întreaga documentație depusă la dosarul cauzei și care a stat la baza expertizei, fac dovada deplină a celor constatate fizic în teren, la data controlului.
Recurenta a susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că, din concluziile raportului de expertiză se reține că actul de control nu reflectă realitatea nici categoriile de cioate imputate pădurarului și nici modul de calcul, deoarece controlul a avut loc în perioada 21-28 aprilie 2009 iar faza pe teren a expertizei a fost în perioada septembrie - octombrie 2015, deci după aproape 4 ani și 5 luni și o expertiză efectuată după 4 ani de la data controlului nu mai poate fi reținută și luată în considerare ca și concludentă deoarece după o perioadă așa îndelungată nu se mai poate aprecia că cioatele proveneau de la arbori uscați sau distruși de vânat.
A apreciat recurenta că prin raportul de expertiză se dorește găsirea unor justificări care să reducă valoarea pagubei constatate cu ocazia controlului sau chiar anularea actului de control.
A concluzionat recurenta solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței atacate iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii promovate ca netemeinică și nelegală.
Prin întâmpinare reclamantul intimat a solicitat în principal anularea recursului ca nemotivat iar în secundar respingerea acestuia ca nefondat, motivele de recurs neîncadrându-se în cazurile prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă.
A susținut intimatul că recurenta a făcut apărări noi pe care nu le-a propus la instanța de fond; că recurenta nu a contestat la prima instanță raportul de expertiză în termenul legal, concluziile raportului - fiind în opinia intimatului - corecte și necombătute de alte probe.
A mai precizat intimatul că recurenta a făcut în recurs susțineri care exced cadrului procesual.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor de recurs formulate, Curtea constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin Actul de control de fond nr. 1430/24.05.2013 efectuat în Cantonul silvic nr. .. G., UP VII G., ua 13-14, 24-26, 51-61, UP VIII S. din cadrul Ocolul Silvic B., aflat în gestiunea reclamantului, s-a constatat un volum de 587, 73 mp arbori tăiați ilegal și nejustificați, calculându-se un prejudiciu în valoare de 111.074 lei, fără TVA, plus 119.769, 01 lei fără TVA reprezentând valoarea pagubei produse prin prejudicierea puieților. Prin același act de control s-au stabilit și alte măsuri de prevenire a tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor și a degradării pădurilor și a reînnoirii limitelor de parcelă.
În cuprinsul actului de control, reclamantul precizează că nu se face vinovat de tăieri ilegale de arbori și faptul că, controlul a fost efectuat corect.
Prin acțiunea, înregistrată la data de 07.06.2013, reclamantul a solicitat anularea actului de control invocând exclusiv aspecte legate de stabilirea pagubelor constatate și lipsa vinovăției sale în producerea prejudiciului.
Pentru soluționarea cauzei, Curtea reține că după sesizarea instanței cu acțiunea în anulare, la data de 18 iunie 2014, în Monitorul Oficial a fost publicată Decizia nr. 3 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2007, coroborate cu dispozițiile art. 254 și art. 266 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 58 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările ulterioare, referitor la competența instanțelor de soluționare a acțiunilor în răspundere patrimonială formulate împotriva personalului silvic cu atribuții de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafețele de pădure pe care le are în pază, în condițiile art. 1 lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 85/2006.
Examenul jurisprudențial analizat de completul competent să judece recursul în interesul legii a relevat și faptul că unele instanțe au apreciat că acțiunile formulate de autoritatea silvică pentru angajarea răspunderii patrimoniale a personalului silvic contractual cu atribuții de pază a fondului forestier sunt admisibile, iar competența de soluționare a acestora aparține instanțelor de contencios administrativ. Din această perspectivă, actele de control, pot fi analizate de instanța de contencios administrativ atât sub aspectul legalității formale cât și asupra condițiilor de fond.
Dar, prin Decizia nr. 3/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că acțiunile în răspundere patrimonială formulate împotriva personalului silvic cu atribuții de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafețele de pădure pe care le are în pază, în condițiile art. 1 lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 85/2006, sunt de competența materială a instanțelor de conflicte de muncă.
Din dispozitivul deciziei, rezultă fără dubiu, că răspunderea patrimonială a personalului silvic numai poate fi stabilită direct de autoritatea silvică, prin act administrativ, ci urmând procedura prevăzută de art. 254 și următoarele din Codul muncii. Din analiza prevederilor art. 256 din Codul muncii, pentru a atrage răspunderea patrimonială este necesar sa fie întrunite cumulativ următoarele condiții de fond: fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția salariatului, toate aceste condiții fiind analizate de instanțele de conflicte de muncă.
Interpretarea integrală a Decizia nr. 3/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție conduce la concluzia că actele de control întocmite de reprezentanții ITR sunt acte prin care se verifică îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către personalul silvic, dar acestea nu sunt acte administrative în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 deoarece nu sunt date în executarea legii și nu modifică sau sting raporturi juridice.
Cu alte cuvinte, aspectele reținute în actul de control în legătură cu fapta reclamantului, prejudiciul cauzat fondului forestier, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului, nu pot fi analizate decât de instanța de conflicte de muncă, odată cu cererea de atragere a răspunderii materiale formulată de instituția angajatoare și nu printr-o acțiune preventivă a salariatului.
Având în vedere aspectele reținute, precum și faptul că Decizia nr. 3/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel Suceava - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, prin decizia nr.1223/11.10.2016, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, a admis recursul, a casat sentința recurată și în rejudecare a respins acțiunea ca nefondată.
← Constatare nulitate act. Jurisprudență Acte ale... | Emitere act administrativ. reţinerea greşită a temeiului... → |
---|