Constatare nulitate act. Jurisprudență Acte ale autorităţilor publice
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 430 din data de 26.05.2017
Prin Sentința civilă nr.1037 pronunțată la data de 03.11.2016, Judecătoria T a respins ca nefondată acțiunea civilă pentru constatare clauze abuzive formulată de reclamanții RI și RM în contradictoriu cu pârâții SC și EFG.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, în contractul de credit nr.HL15500/27.08.2007 (fila 47 vol.I) la pct.4.1. se stipulează:
"Pentru perioada cuprinsă între data primei trageri din contul de credit și 12.00 luni, rata dobânzii este fixă. După această perioadă, dobânda este indexabilă";, iar la pct.4.2. se stipulează:";La data semnării contractului, dobânda curentă este de 5,90% pe an";.
Conform art.4 al.1 din Legea nr.193 din 6 noiembrie 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori:";O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților";.
Totodată, în Anexa 1, la același act normativ art.1 al.1 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract, însă prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile către consumator ori datorată acesteia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celorlalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Și în Legea nr.289/2004, în vigoare la data încheierii contractului dintre părți se reglementa la art.8 lit.b), valoarea dobânzii cu precizarea tipului acesteia, fixă și/sau variabilă, iar în cazul în care dobânda este variabilă, variația acesteia trebuie să fie independentă de voința creditorului, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru.
Cum o asemenea clauză este prevăzută de dispozițiile legale precitate, instanța de fond a constatat că aceasta nu este abuzivă.
Cu referire la solicitarea reclamanților ca să constate caracterul abuziv al clauzei ce prevede dreptul băncii de a modifica unilateral dobânzile și comisioanele bancare, instanța de fond a constatat că în același contract de credit se stipulează la pct.4.5: "Pe parcursul derulării contractului, cu excepția perioadei menționate la pct.4.1, banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile și/sau comisioanelor bancare";.
Pentru aceleași considerente și în baza acelorași dispoziții legale instanța de fond a constatat că nici această clauză nu este abuzivă. În ceea ce privește solicitarea reclamanților ca instanța să constate caracterul abuziv al clauzei ce prevede perceperea comisionului de acordare a creditului calculat ca procent din valoarea creditului, instanța de fond a constatat că în același contract de credit se stipulează la pct.4.10 lit.a: "Pentru creditul acordat împrumutatul va plăti următoarele comisioane:a)comision de acordare credit de 1,00% calculat la valoarea creditului, plătibil o singură dată la acordarea creditului";.
Instanța de fond a constatat că acest comision a fost stabilit la momentul semnării contractului și nu a fost modificat sau inserat pe parcursul derulării contractului, astfel încât nu se poate reține crearea vreunui dezechilibru contractual sau încălcarea de către pârâtă a principiului bunei-credințe, un astfel de cost nefiind interzis de lege, clauza fiind exprimată în mod clar și precis.
În legătură cu solicitarea reclamanților ca instanța să constate caracterul abuziv al clauzei ce prevede perceperea comisionului de administrare lucrări a creditului calculat ca procent din soldul creditului, instanța de fond a reținut că în același contract de credit se stipulează la pct.4.10 lit.b): "Pentru creditul acordat Împrumutatul va plăti următoarele comisioane...b)comision de administrare lunară a creditului de 0,10% aplicat la valoarea soldului creditului";.
Instanța de fond a constatat că acest comision nu este perceput în mod abuziv în condițiile în care comisionul plătit lunar nu se raportează la valoarea soldului creditului. Comisionul este definit în mod clar și precis în contract, fiind prevăzut de OUG nr.50/2010 în cuprinsul art.36 al.3 conform căruia "comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului, cerință respectată în contractul încheiat între părți.";
Cu referire la solicitarea reclamanților ca instanța să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale privind perceperea altor comisioane stabilite de bancă pentru orice alte modificări ale condițiilor de creditare inițiale, solicitate de către client, instanța de fond a reținut că la pct.4.10 litera e din contract se stipulează: "Pentru creditul acordat, Împrumutatul va plăti următoarele comisioane:...e)alte comisioane stabilite de bancă pentru orice modificări ale condițiilor de creditare inițiale, solicitate de client";.
Având în vedere aceleași dispoziții legale, respectiv disp.art.1 lit. a din Anexa 1 la Legea nr.193/2000, instanța de fond a reținut că nici această clauză nu este abuzivă.
Reclamanții au solicitat și înghețarea cursului de schimb al francului elvețian(CHF)în raport cu moneda națională la valoarea acestuia din data semnării contactului de credit.
Instanța de fond a constatat că și acest capăt de cerere al acțiunii este nefondat, întrucât din contractul încheiat între părți la art.5 pct.5.1(fila 49 vol. I)rezultă că "rambursarea ratelor lunare se face în moneda în care s-a acordat creditul, la o dată de scadență stabilită de împrumutat, începând cu luna următoare după acordarea creditului";.
Prin această clauză contractuală se consacră în planul convenției părților principiul nominalismului monetar reglementat atât de Vechiul cod civil cât și de Codul civil actual.
Astfel, art.1578 Vechiul Cod civil, în vigoare la data încheierii contractului - prevede că obligația ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs la momentul plății";.
Același principiu este preluat și de disp.art.2164 Cod civil actual.
Instanța de fond a constatat că nu se poate reține caracterul abuziv al acestei clauze contractuale(menționată la art.5 pct.5.1. din contractul încheiat între părți)date fiind considerentele precitate legate de existența principiului nominalismului monetar și nici cerința dezechilibrului contractual nu este prezentată.
Astfel, la momentul încheierii contractului nu se putea stabili evoluția viitoare a francului elvețian pentru a se imputa băncii lipsa de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului fiind de esența contractului de credit că ambele părți trebuie să accepte toate riscurile aferente cursului de schimb asociate unui împrumut contractat într-o monedă diferită de cea în care sunt încasate veniturile.
Și celelalte capete de cerere ale acțiunii accesorii, apar ca fiind neîntemeiate, în condițiile în care instanța a constatat că, în speță, clauzele contractuale la care reclamanții au făcut referire, aceste clauze nefiind nule.
Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge ca nefondată acțiunea civilă având ca obiect constatare clauze abuzive formulată de reclamanții RI și RM, în contradictoriu cu pârâții SC și EFG.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, solicitând anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare, reclamanții au reprodus paragrafe din considerentele sentinței apelate și au arătat că nu au solicitat constatarea caracterului ilegal al clauzelor referitoare la rata dobânzii după primele 12 luni de la data primei trageri din dobândă indexabilă, așa cum în mod greșit a înțeles instanța ci a solicitat constatarea caracterului ilegal al clauzei contractuale prin care valoarea dobânzii după primul an nu mai era fixă, ci indexabilă, banca nedovedind cum a calculat valoarea dobânzii indexabile.
Au mai arătat că, deși au invocat faptul că niciuna dintre clauzele contractuale al căror caracter ilegal au solicitat instanței să-l constate deoarece nu au fost negociate și au fost introduse în contract cu rea credință de către intimată și au creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, au mai invocat și alte 21 de prevederi legale ( menționate atât în cele 10 pagini ale Anexei 1 aferentă cererii principale, cât și în cererea principală) care dovedesc cele susținute de aceștia, de aceste prevederi legale instanța nu a ținut cont.
În cuprinsul apelului, apelanții au menționat soluții favorabile pronunțate de diverse instanțe judecătorești în dosare având ca obiect acțiuni similare și au susținut în ceea ce privește cauza acestora că judecătorul fondului nu a analizat din perspectiva legalității și afirmațiile acestora din cererea principală și răspunsul la întâmpinare , ci le-a analizat doar pe ale pârâtei, dând astfel dovadă de rea-credință.
La data de 21.03.2017, apelanții au depus o sinteză a motivelor de apel depuse, în care au menționat argumente de fapt și de drept pentru fiecare din cele capete de cerere formulate și neanalizate de instanța de fond iar termenul de judecată din data de 27.04.2017 au depus practică judiciară.
Intimații, deși legal citați nu s-au prezentat în instanță, nu au depus întâmpinare și nu au propus eventuale probe în apărare.
Verificând în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul, constată că apelul este fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Pentru o analiză logică și rațională a unei căi de atac, instanța de apel este în drept să aprecieze care dintre motivele de apel se analizează cu prioritate, respectiv care motiv este determinant pentru lămurirea raporturilor juridice dintre părți, urmând să facă prioritar anumite analize, apreciind că discutarea și rezolvarea acestui motiv de apel face inutilă cercetarea celorlalte motive subsumate, după caz, dar și a celorlalte argumente prezentate.
Având în vedere soluția criticată instanța de apel va analiza cu prioritate motivele de apel ce vizează nerespectarea dispozițiilor art.425 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă.
Tribunalul reține în considerarea art. 425 alin.1 lit. b Cod de procedură civilă, că motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să se refere la probele administrate în cauză, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare, un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.
Este important de reținut, faptul că judecătorul are obligația de a motiva soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu pe aceea de a răspunde separat, diferitelor argumente ale părților care sprijină aceste capete de cerere.
De altfel și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (Cererea nr. 57.808/00), a statuat următoarele: "Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop, garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59].(…).
Raportându-ne la sentința apelată, se observă că, deși instanța de fond a pronunțat o soluție care reprezintă fondul cauzei, aceasta nu s-a raportat la argumentele invocate de reclamanți în susținerea celor 7 capete de cerere formulate, limitându-se la reproducerea unor dispoziții legale în raport de care clauzele contractului de credit invocat de apelanți nu ar fi abuzive.
În raport de circumstanțele concrete ale cauzei, față de argumentele punctuale pertinente furnizate prin cererea de chemare în judecată dar și considerentele expuse în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, sentința instanței de fond apare ca nemotivată și constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil.
Maniera extrem de succintă în care se exprimă considerentele soluției face hotărârea apelată criticabilă din perspectiva legalității, în măsura în care nu creează transparență asupra silogismului judiciar care explică și justifică dispozitivul și nu arată, la situația concretă supusă judecării care a fost parcursul logic al concluziei exprimate.
În condițiile în care prima instanță nu a reținut și nici nu a înlăturat susținerile apelanților reclamanți și nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, instanța de apel este în imposibilitate de a realiza controlul judiciar.
Lipsa motivării hotărârii echivalează în opinia instanței cu lipsa dovedirii cercetării judecătorești care constituie însuși scopul dreptului de acces la justiție, această lipsă având semnificația unei necercetări a fondului.
Cum această neregularitate procedurală constând în nesocotirea unor principii fundamentale care guvernează procesul civil atrage sancțiunea nulității hotărârii , în baza art. 480 alin.3 Cod procedură civilă, s-a anulat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe care va verifica toate petitele acțiunii introductive urmând ca soluția dată fiecăruia dintre acestea să aibă corespondent atât în motivarea în fapt și în drept.
Astfel, în rejudecare, instanța de fond va proceda la soluționarea cauzei respectând regulile în materia motivării hotărârilor judecătorești, în raport de specificul și complexitatea litigiului și va analiza și celelalte critici și motive de apel invocate în vederea pronunțării unei soluții temeinice și legale.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Jurisprudență Acte ale... | 5. act de control emis de inspectoratul teritorial de regim... → |
|---|
