Anulare act administrativ fiscal emis de municipiu prin primar privind stabilirea unei obligaţii de plată - impozit pe mijloace de transport, teren şi clădiri

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ

Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 1608 din data de 06.09.2017

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Anulare act administrativ fiscal emis de Municipiu prin primar privind stabilirea unei obligații de plată - impozit pe mijloace de transport, teren și clădiri

- art. 456 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 227/2015

- pct. 23 din H.G. nr. 1/2016

- art. 250 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 571/2003

- pct. 23 din H.G. nr. 44/2004

- art. 456 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 227/2015

- Legea nr. 107/2017

Criticile recurentei referitoare la greșita interpretare și aplicare în speță a prevederilor art. 456, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a dispozițiilor pct. 23 din H.G. nr.1/2016 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal sunt întemeiate.

În concret, problema de drept ce necesită dezlegare în speță se referă la stabilirea dacă imobilele ce în natură constituie case parohiale sunt sau nu scutite de la obligația de plată a impozitului pe clădiri, în funcție de răspunsul la această chestiune, impunându-se menținerea sau nu a obligațiilor fiscale contestate de reclamantă.

În analiza acestei chestiuni, instanța de recurs a apreciat necesar a urmări succesiunea în timp a normelor legale care reglementează obligația de plată a impozitului pe clădiri și implicit categoriile de imobile scutite de plata acestuia.

Astfel, până la data de 01.01.2016, Codul fiscal adoptat prin Legea nr. 571/2003 prevedea la art. 250 (1), punct. 3, că nu se datorează impozit, prin efectul legii, pentru: 3.clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute oficial în România și componentelor locale ale acestora, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice.

Potrivit punct. 23 din HG nr. 44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, (1) Prin sintagma clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult, menționată la art. 250 alin. (1) pct. 3, se înțelege bisericile - locașurile de închinăciune, casele de rugăciuni - și anexele acestora. Termenul lăcaș este variantă a termenului locaș.

(2) Anexele bisericilor se referă la orice incintă care are elementele constitutive ale unei clădiri, proprietatea oricărui cult recunoscut oficial în România, cum ar fi: clopotnița, cancelaria parohială, agheasmatarul, capela mortuară, casa parohială cu dependințele sale, destinată ca locuință a preotului/preoților slujitori/personalului deservent, incinta pentru aprins lumânări, pangarul, troița, magazia pentru depozitat diverse obiecte de cult, așezământul cu caracter social-caritabil, arhondaricul, chilia, trapeza, incinta pentru desfășurarea activităților cu caracter administrativ-bisericesc, reședința chiriarhului, precum și altele asemenea; prin așezământ cu caracter social-caritabil se înțelege căminul de copii, azilul de bătrâni, cantina socială sau orice altă incintă destinată unei activități asemănătoare.

Începând cu data de 01.01.2016, a intrat în vigoare Legea nr. 227/2015, care la art. 456 alin. 1 lit. d prevede că nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru: d) clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute oficial și asociațiilor religioase, precum și componentelor locale ale acestora, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice.

Potrivit 23 din HG nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, (1) Prin sintagma clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult se înțelege bisericile, locașurile de închinăciune, casele de rugăciuni și anexele acestora. Termenul lăcaș este variantă a termenului locaș.

(2) Anexele bisericilor se referă la orice incintă care are elementele constitutive ale unei clădiri, proprietatea unui cult recunoscut de lege sau a unei asociații religioasă, cum ar fi: clopotnița, cancelaria parohială, agheasmatarul, capela mortuară, incinta pentru aprins lumânări, pangarul, troița, magazia pentru depozitat diverse obiecte de cult, așezământul cu caracter social-caritabil, arhondaricul, chilia, trapeza, incinta pentru desfășurarea activităților cu caracter administrativ-bisericesc, reședința chiriarhului, precum și altele asemenea; prin așezământ cu caracter social-caritabil se înțelege serviciul social organizat în conformitate cu prevederile Nomenclatorului serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015.

Comparând conținutul celor două reglementări, instanța de recurs a reținut că, începând cu data de 01.01.2016, casele parohiale nu se mai regăsesc în categoria anexelor bisericilor care sunt scutite de plata impozitului pe clădiri, ceea ce denotă intenția legiuitorului de a supune acest tip de imobile impozitului pe clădiri.

În aprecierea instanței de recurs, nu poate fi primită susținerea intimatei-reclamante în sensul că intenția legiuitorului de exceptare de la plata impozitului pe clădiri a casei parohială s-ar deduce din menținerea în corpul textului din Normele metodologice a referirii la reședința chiriarhului, însoțită de sintagma precum și altele asemenea, deoarece dacă modificarea Normelor metodologice ar fi fost determinată de rațiuni ce țin de rigoarea formulării textului legal, atunci, într-o logică juridică, firesc era să se mențină în corpul textului prima sintagma, respectiv casa parohială cu dependințele sale, urmată de sintagma precum și altele asemenea, întrucât casele parohiale depășesc prin număr, imobilele cu destinație de reședință a chiriarhului.

Prin urmare, interpretarea dată de instanța de fond succesiunii modificărilor aduse textelor legale incidente în cauză este greșită, în opinia instanței de recurs fiind lipsită de echivoc intenția legiuitorului de a supune impozitării, începând cu data de 01.01.2016, casele parohiale, prin înlăturarea acestora din categoria clădirilor enumerate ca fiind anexe bisericești.

Modificarea opticii legiuitorului, concretizată în adoptarea Legii nr. 107/2017, prin care s-a modificat art. 456 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 227/2015, stipulându-se că nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru: d) clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute oficial și asociațiilor religioase, precum și componentelor locale ale acestora, precum și casele parohiale, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice, nu poate produce efecte retroactiv, astfel încât, pentru perioada cuprinsă între 01.01.2016 și data de la care urmează a se aplica prevederile Legii nr. 107/2017, cultele religioase datorează impozitul pe clădiri pentru casele parohiale pe care le dețin.

Decizia nr. 1608/06.09.2017

Prin sentința nr. 174/CA din 01.02.2017 Tribunalul (...) a admis acțiunea formulată de reclamanta EPISCOPIA (...) (...) cu sediul în (...), str. (...), nr. (...), CIF (...), județul (...) în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL (...), PRIN PRIMAR cu sediul în (...), (...), județul (...) și în consecință:

A anulat Decizia nr. (...)/17.06.2016 emisă de pârât prin care s-a respins contestația reclamantei înregistrată sub nr. (...)/13.05.2016.

A anulat în parte actul administrativ fiscal "obligații de plată"; având nr. (...)/06.05.2016 în ce privește obligația de plată a sumei de 130.282 lei stabilită pentru imobilele reclamantei situate în (...), (...) nr. 7; în (...), str. (...); în (...), str. (...) și în (...), str. (...) nr. (...).

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin actul administrativ fiscal "Obligații de plată"; nr. (...)/06.05.2016 (fil. 12) s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei totale de 133.030 lei reprezentând impozit pe mijloace de transport, teren și clădiri, din care suma de 130.282 lei impozit pe clădiri.

Reclamanta a contestat actul administrativ fiscal "Obligații de plată"; având nr. (...)/06.05.2016 pentru două considerente. În primul rând a susținut că nu datorează impozit pentru imobilele situate în (...), (...) nr. (…); în (...), str. (...); în (...), str. (...) și în (...), str. (...) nr. (...), ce în natură reprezintă case parohiale, considerând că acestea sunt scutite de la plata acestui impozit, conform art. 456 alin. 1 Cod fiscal. În al doilea rând, a susținut că pentru imobilele din (...), str. (...) nr. (…) era îndreptățită să obțină scutire în temeiul art. 456 al. 2 Cod fiscal.

Contestația formulată de reclamantă cu privire la imobilele situate în (...), (...) nr. 7; în (...), str. (...); în (...), str. (...) și în (...), str. (...) nr. (...), a fost respinsă prin Decizia nr. (...)/17.06.2016. ( filele 8-9), fiind atacată în prezentul dosar.

Contestația formulată de reclamantă cu privire la imobilele situate în (...), (...) nr. (…) a fost respinsă prin Decizia nr. (...)/17.06.2016, fiind atacată în dosarul nr. (...)/2016.

Chestiunea litigioasă ce se impune a fi tranșată în prezentul dosar privește interpretarea și aplicarea art. 456 alin. 1 din Legea nr. 227/2015, în sensul stabilirii dacă imobilele ce în natură constituie case parohiale sunt sau nu scutite de la obligația de plată a impozitului pe clădiri.

Conform art. 456 alin. 1 lit. d) din legea nr. 227/2015 " Nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru: ... d) clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute oficial și asociațiilor religioase, precum și componentelor locale ale acestora, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice.";

La art. 23 alin. 1-3 din Norma de aplicare cu referire la art. 456 alin. 1 lit. d) se reține:

"(1) Prin sintagma clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult se înțelege bisericile, locașurile de închinăciune, casele de rugăciuni și anexele acestora. Termenul lăcaș este variantă a termenului locaș.

(3) Beneficiază de scutirile prevăzute la art. 456 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal cultele și asociațiile religioase care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.";.

Spre deosebire de prevederea actuală, vechea reglementare de la punctul 23 alin. 2 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 44/2004 prevedea în mod expres că se include în categoria anexelor bisericești și casa parohială, având următoarea redactare: " (2) Anexele bisericilor se referă la orice incintă care are elementele constitutive ale unei clădiri, proprietatea oricărui cult recunoscut oficial în România, cum ar fi: clopotnița, cancelaria parohială, agheasmatarul, capela mortuară, casa parohială cu dependințele sale, destinată ca locuință a preotului/preoților slujitori/personalului deservent, incinta pentru aprins lumânări, pangarul, troița, magazia pentru depozitat diverse obiecte de cult, așezământul cu caracter social-caritabil, arhondaricul, chilia, trapeza, incinta pentru desfășurarea activităților cu caracter administrativ-bisericesc, reședința chiriarhului, precum și altele asemenea; prin așezământ cu caracter social-caritabil se înțelege căminul de copii, azilul de bătrâni, cantina socială sau orice altă incintă destinată unei activități asemănătoare.

Deși, textul actual nu prevede în mod expres includerea caselor parohiale în categoria anexelor bisericești, se impune a se observa că enumerarea de la art. 23 alin. 3 din Norma de aplicare a art. 456 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 227/2015 nu este una exhaustivă, ci una orientativă și se referă la "orice incintă care are elementele constitutive ale unei clădiri, proprietatea unui cult recunoscut de lege";, în această categorie intrând în opinia instanței fondului și casele parohiale.

Pe de altă parte nu trebuie ignorată nici formularea textului art. 456 alin. 1 lit. d) care include în categoria imobilelor scutite de la impozit și componentele locale ale lăcașurilor de cult, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice, de unde se desprinde că intenția legiuitorului a fost de a impozita numai acele componente ale lăcașurilor de cult, folosite pentru activități economice. În speță, casele parohiale impozitate sunt componente ale lăcașului de cult "Episcopia (...) (...)"; nefiind utilizate pentru activități economice ci pentru găzduirea parohilor.

În ce privește apărarea pârâtului referitoare la considerarea caselor parohiale ca fiind locuințe rezidențiale, tribunalul a reținut că, într-adevăr punctul 5 lit. f) din Norma de aplicare a art. 453 din Legea nr. 227/2015 definește ca fiind clădire rezidențială " construcție alcătuită din una sau mai multe camere folosite pentru locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii";. Deși, casa parohială întrunește caracteristicile menționate anterior, în raport cu lăcașul de cult, casa parohială este o anexă a acestuia, iar nu o clădire de sine stătătoare, pentru a fi considerată locuință rezidențială, cum susține pârâtul.

Față de considerentele ce preced, instanța fondului a apreciat că eronat s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a impozitului pentru imobilele situate în (...), (...) nr. (…); în (...), str. (...); în (...), str. (...) și în (...), str. (...) nr. (...), ce în natură constituie case parohiale.

Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 281 alin. 7 din Legea nr. 207/2015 a admis acțiunea formulată, a anulat Decizia nr. (...)/17.06.2016 emisă de pârât prin care s-a respins contestația reclamantei înregistrată sub nr. (...)/13.05.2016, a anulat în parte actul administrativ fiscal "obligații de plată"; având nr. (...)/06.05.2016 în ce privește obligația de plată a impozitului, stabilită pentru imobilele reclamantei situate în (...), (...) nr. (…); în (...), str. (...); în (...), str. (...) și în (...), str. (...) nr. (...).

Cheltuieli de judecată nu s-au acordat nefiind solicitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Municipiul (...), prin Primar, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că sentința pronunțată de instanța de fond este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material întrucât se reține de către instanța de judecată faptul că "deși casa parohială întrunește caracteristicile clădirii rezidențiale, în raport cu lăcașul de cult, casa parohială este o anexă a acestuia, iar nu o clădire de sine stătătoare, pentru a fi considerată locuință rezidențială" și că "intenția legiuitorului a fost de a impozita numai acele componente ale lăcașurilor de cult, folosite pentru activități economice, iar în speță, casele parohiale impozitate sunt component ale lăcașului de cult "Episcopia (...) (...)", nefiind utilizate pentru activități economice, ci pentru găzduirea parohilor."

De asemenea, opinează că în mod greșit a apreciat instanța de fond faptul că intră în categoria anexelor bisericești și casele parohiale, cu toate că textul actual (spre deosebire de vechea reglementare) nu prevede în mod expres includerea caselor parohiale în categoria anexelor bisericești, considerând că enumerarea de la art. 23, alin (2) din Norma de aplicare a art. 456, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 227/2015 nu este una exhaustivă, ci una orientativă și se referă la "orice incintă care are elementele constitutive ale unei clădiri, proprietatea unui cult recunoscut de lege."

Cu privire la aceste aspecte reținute de instanță, apreciază că este mai mult decât evident faptul că începând cu anul fiscal 2016 în materia scutirilor de la plata impozitului pe clădire, au fost efectuate o scrie de modificări de substanță care au adus1 o serie de consecințe fiscale în patrimoniul unor categorii de contribuabili.

Astfel, una dintre modificările importante vizează eliminarea scutirii de la plata impozitului pentru casele parohiale cu dependințele lor, destinate ca locuință a preotului/preoților slujitori/personalului deservent, altele decât reședința chiriarhului.

Această concluzie rezultă tocmai din simpla comparare a textului art 250, alin. (11 pct.3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal care prevedea: "(1) Clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, după cum urmează: 3. clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute oficial în România și componentelor locale ale acestora, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;" și pct. 23 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, care prevedea: (1) Prin sintagma clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult, menționată la art. 250 alin. (1) pct. 3, se înțelege bisericile - locașurile de închinăciune, casele de rugăciuni - și anexele acestora. Termenul lăcaș este variantă a termenului locaș. (2) Anexele bisericilor se referă la orice incintă care are elementele constitutive ale unei clădiri, proprietatea oricărui cult recunoscut oficial în România, cum ar fi: clopotnița, cancelaria parohială, agheasmatarul, capela mortuară, casa parohială cu dependințele sale, destinată ca locuință a preotului/preoților slujitori/personalului deservent incinta pentru aprins lumânări, pangarul, troița, magazia pentru depozitat diverse obiecte de cult, așezământul cu caracter social-caritabil, arhondaricul, chilia, trapeza, incinta pentru desfășurarea activităților cu caracter administrativ-bisericesc, reședința chiriarhului, precum și altele asemenea; prin așezământ cu caracter social-caritabil se înțelege căminul de copii, azilul de bătrâni, cantina socială sau orice altă incintă destinată unei activități asemănătoare."), în vigoare până la data de 31.12.2015, cu textul pct. 23 din H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, care prevede: "Prin sintagma clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult se înțelege bisericile, locașurile de închinăciune, casele de rugăciuni și anexele acestora. Termenul lăcaș este variantă a termenului locaș. (2) Anexele bisericilor se referă la orice incintă care are elementele constitutive ale unei clădiri, proprietatea unui cult recunoscut de lege sau a unei asociații religioasă, cum ar fi: clopotnița, cancelaria parohială, agheasmatarul, capela mortuară, incinta pentru aprins lumânări, pangarul, troița, magazia pentru depozitat diverse obiecte de cult, așezământul cu caracter social-caritabil, arhondaricul, chilia, trapeza, incinta pentru desfășurarea activităților cu caracter administrativ-bisericesc, reședința chiriarhului, precum și altele asemenea; prin așezământ cu caracter social-caritabil se înțelege serviciul social organizat în conformitate cu prevederile Nomenclatorului serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015.".

Sintagma "casa parohială cu dependințele sale, destinată ca locuință a preotului/preoților slujitori/personalului deservent" a fost eliminată din textul pct. 23 din H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, din enumerarea anexelor bisericilor, astfel că începând cu anul fiscal 2016, casa parohială cu dependințele sale, destinată ca locuință a preotului/preoților slujitori/personalului deservent nu mai este scutită de la plata impozitului.

Normele enumeră ce anume se înțelege prin sintagma anexele bisericilor. Până în 31.12.2015, lista cuprindea în mod expres și casa parohială cu dependințele sale, pe când în noua reglementare lista cuprinzând anexele bisericilor nu mai cuprinde casa parohială cu dependințele sale.

Apreciază că dacă intenția legiuitorului ar fi fost aceea de a nu elimina din textul de lege scutirea de la plata impozitului pe clădire pentru casa parohială cu dependințele sale, destinată ca locuință a preotului/preoților slujitori/personalului deservent, nu ar fi menționat în textul actual doar reședința chiriarhului, care se regăsea de altfel enumerată și în vechea reglementare, alături de casa parohială.

În drept, recurentul a invocat prevederile art. 223; art. 411, alin.(l), pct. 2; art. 488, alin. (1), pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă; dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative; prevederile art. 456, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; dispozițiile; pct. 23 din H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal; prevederile art. 250, alin. (1), pct.3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal; dispozițiile pct. 23 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca fiind nelegal și netemeinic și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 174/CA/2017 și a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 14.03.2017.

În esența, arată intimata că în mod just, instanța de fond a admis cererea sa și a dispus anularea parțială a Deciziei nr. (...)/06.05.2016 emisă de către Municipiul (...), în sensul scutirii instituției de la plata taxei pe clădiri în baza art. 456 alin. 1 lit. d) Cod fiscal, pentru imobilele care au destinația de locuințe parohiale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a aplicat și a interpretat corect normele legale în vigoare. Coroborând actele normative și procedând la interpretarea acestora, este evident faptul că intenția legiuitorului a fost aceea de a scuti de la plata impozitului pe clădiri acele imobile care sunt folosite cu destinația de locuințe ale preoților parohi în casele parohiale.

Drept urmare, chiar dacă nu este menționata expres decât reședința chiriarhului, este evident faptul că legiuitorul nu a înțeles să adopte un act normativ discriminator, care să vizeze doar o anumită religie și doar un anumit grad în ierarhia bisericească, astfel cum rezultă din adăugirea sintagmei precum și altele asemenea, interpretarea logică a acestei sintagme fiind tocmai aceea că vor fi scutite toate locuințele preoților, indiferent de funcția acestora în cadrul bisericii și indiferent de religia căruia îi aparțin.

De altfel, și în vechiul Cod fiscal casele parohiale erau scutite de la plata impozitului pe construcții. Diferența în Noul cod fiscal a fost aceea că normele metodologice nu au mai fost la fel de explicite, ceea ce a dat posibilitatea unora dintre autoritățile locale de a interpreta eronat aceste norme legale.

Subliniază faptul că, în prezent, această exprimare deficitară a legiuitorului a fost corectată, fiind adoptată la 29.04.2017 o Lege de modificare a Codului fiscal, în cuprinsul căreia se precizează expres că și casele parohiale intră în categoria celor scutite de impozit, fără ca aceasta să reprezinte altceva decât o clarificare, nicidecum nu se completează legea cu o nouă categorie de imobile scutite de la plata impozitului, ci se explicitează mai clar sintagma de anexă bisericească, deoarece unele primării au emis în anul 2016 decizii de impunere pentru casele parohiale, chiar dacă acestea fuseseră până atunci scutite de impozit (în baza vechiului Cod Fiscal) și chiar dacă interpretarea corectă și logică a Normelor Metodologice aferente noului Cod fiscal conduceau la aceeași concluzie, respectiv a scutirii de la impunerea pe clădiri a caselor parohiale, acestea fiind locuințele preoților parohi.

Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a actelor si lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, a constatat următoarele:

Pentru aceste considerente, reținând incidența în speță a motivului de casare prevăzut de art. 488 punct 8 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, a admis recursul și a casat sentința, cu consecința respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate în nicio fază procesuală.

← Recurs. anulare act administrativ emis de a.p.l.a. acordare...		Nemotivare hotărâre. desfiinţarea hotărârii instanţei de... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal emis de municipiu prin primar privind stabilirea unei obligaţii de plată - impozit pe mijloace de transport, teren şi clădiri