Anulare art. 1 pct. 2 aliniat ultim din Anexa 3 a H.C.L. S. nr.103/2011, privind competenţa agenţilor constatatori împuterniciţi ai Primarului Municipiului S. de a constata şi aplica sancţiuni contravenţionale.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Hotărâre nr. 1500 din data de 20.04.2015
Anulare art. 1 pct. 2 aliniat ultim din Anexa 3 a H.C.L. S. nr.103/2011, privind competența agenților constatatori împuterniciți ai Primarului Municipiului S. de a constata și aplica sancțiuni contravenționale.
Asupra validității acestei norme Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunțat prin decizia nr. …/2015 pronunțată în dosar nr…/85/2013, în care s-a apreciat că anularea acestei norme de către Tribunalul Sibiu este legală. Luând în considerare că prin nepublicarea acesteia s-ar putea trage concluzia inopozabilității ei față de reclamant, s-a apreciat că prezenta cauză nu este lipsită de obiect, impunându-se reluarea analizei legalității acestei norme, prin preluarea considerentelor avute în vedere în această decizie deopotrivă de concludente și pertinente prezentei cauze, în condițiile unor critici identice formulate prin recurs.
Secția de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr. 1500/20 aprilie 2015. În același sens, decizia nr. 2349/23 iunie 2015.
Împotriva sentinței administrative nr…/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr…/85/2014 a formulat recurs pârâtul Consiliul Local S. prin reprezentanții săi legali solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună respingerea acțiunii reclamantului B.A.A. de anulare a art. 1 pct. 2 alin. ultim din anexa 3 a H.C.L. S. nr.203/2011.
În motivarea opțiunii sale procesuale pârâtul a susținut următoarele:
Prevederile art. 1 pct. 2 alin. ultim din anexa 3 a H.C.L. S. nr.203/2011 au caracter generic, stabilind un cadru general de atribuire a competenței, făcând referire la competența de a constata și aplica sancțiuni contravenționale ce aparține agenților constatatori împuterniciți ai primarului, fără a face distincție între aceștia, fără a indica agenții constatatori, textul nefăcând o trimitere la angajații S.C. P.S. SA
În cuprinsul actului administrativ contestat sunt enumerate categoriile de autovehicule și vehicule cărora li se poate aplica sancțiunea complementară a ridicării de către agenții împuterniciți ai Primarului, prevăzându-se distinct că cele ce intră sub incidența O.U.G. nr.195/2002, competența revine agenților constatatori din cadrul Serviciului de Poliție Rutieră, fiind așadar prevăzute competențe partajate.
Pe cale de consecință, competențele agenților constatatori împuterniciți ai primarului sunt competențe speciale, partajate, aceștia fiind abilitați să poată constata numai contravenții limitativ și expres prevăzute în actele normative cu aplicabilitate la raza unității administrativ teritoriale în care are competență această autoritate și nu se suprapun cu cele atribuite poliției rutiere prin art.67 alin.1 și 3 din O.U.G. nr. 195/2002. Pe de altă parte, acest act normativ și actele normative subsecvente nu interzic delegarea competenței primarului către angajații unor societăți comerciale de utilitate publică de a constata contravenții prevăzute în acte normative cu caracter local.
Poliția rutieră are competențe numai în ceea ce privește ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Prin "parte carosabilă";, în sensul art. 6 pct.23 din O.U.G. nr.195/2002, se înțelege porțiunea din platforma drumului destinată circulației vehiculelor, motiv pentru care dispozițiile art. 64 din ordonanță sunt compatibile cu dispozițiile din hotărârile consiliului local.
În plus, s-a mai arătat că, normele regulamentului de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 au fost edictate din perspectiva reglementării circulației pe drumurile publice, pe când dispozițiile din hotărârile de consiliul local au aplicabilitate în plan local, vizând întreținerea și asigurarea viabilității drumurilor publice, respectiv administrarea domeniului public.
Din interpretarea logico-sistematică a dispozițiilor H.C.L. S. nr.103/2011 rezultă în mod clar atribuirea activităților și operațiunilor de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor, realizarea acestor activități și operațiuni, din punct de vedere tehnic, depășind posibilitățile tehnice de care poliția rutieră dispune.
În final, se susține că posibilitatea delegării unor persoane angajate la S.C. P.S. SA trebuie privită și din perspectiva calității de acționar principal al Consiliului Local S., cei conferă dreptul de control public al acestei societăți.
În drept se invocă dispozițiile art. 299, 304, 312 Cod procedură civilă, Legea nr.554/2004, O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002, H.G. nr. 1391/2006, Legea nr. 215/2001, H.C.L. nr. 103/2011.
Reclamantul B.A.A. nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea a constatat următoarele:
Obiectul criticii formulate în fața instanței de contencios administrativ l-a constituit art.1 pct.2 aliniat ultim din Anexa 3 a H.C.L. nr.103/2011 care reglementează următoarele: "pentru categoriile de autovehicule și vehicule de orice fel prevăzute la aliniatul 2 competența de a constata și aplica sancțiuni contravenționale aparține agenților constatatori împuterniciți ai Primarului Municipiului S.";.
Asupra validității acestei norme Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunțat prin decizia nr…/2015 pronunțată în dosar nr…/85/2013 în care s-a apreciat că anularea acestei norme de către Tribunalul Sibiu este legală. Luând în considerare că prin nepublicarea acesteia s-ar putea trage concluzia inopozabilității ei față de reclamant, s-a apreciat că prezenta cauză nu este lipsită de obiect, impunându-se reluarea analizei legalității acestei norme, prin preluarea considerentelor avute în vedere în această decizie deopotrivă de concludente și pertinente prezentei cauze, în condițiile unor critici identice formulate prin recurs.
Astfel, în procedura de adoptare a H.C.L. S. nr.103/2011, ca act administrativ cu caracter normativ, era obligat a respecta normele de tehnică legislativă, actele normative cu forță superioară în temeiul și organizarea executării cărora a fost adoptată această hotărâre, precum și ordinea de drept în general.
Respectarea acestor cerințe rezidă cu claritate din dispozițiile Legii nr. 24/2000. Astfel potrivit art. 1 alin. 2 "Actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept";, iar conform art. 4 alin. 3 din acest act normativ "Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă";. De asemenea, conform art. 81 "(1) La elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziții se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului și altor acte de nivel superior. (2) Reglementările cuprinse în hotărârile consiliilor locale și ale consiliilor județene, precum și cele cuprinse în ordinele prefecților sau în dispozițiile primarilor nu pot contraveni Constituției României și reglementărilor din actele normative de nivel superior.";
Din acest punct de vedere este de observat că potrivit art. 2 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, act normativ cu forță juridică superioară actului administrativ normativ supus cenzurii instanței, activitatea de legiferare în domeniu contravențional a autorităților administrației publice locale sau județene este limitată la domeniile de activitate în care acestora li s-au stabilit atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi sau hotărâri de guvern.
Din cele ce preced rezultă că activitatea de legiferare a Consiliului Local este una subsidiară, fiind abilitat a legifera în sfera sa de competență teritorială și mai ales materială, numai în măsura în care legiuitorul de nivel superior nu și-a rezervat acest drept printr-un act normativ cu forță juridică superioară.
Domeniul circulației rutiere, ce prezintă un interes național și reclamă o legislație unitară, a fost rezervat de legiuitor actelor cu putere de lege, și anume O.U.G. nr.195/2002, precum și a Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.391/2006, emis în temeiul primului act normativ. În consecință, reglementarea contravențiilor, a modalității de constatare a acestora, a persoanelor cu atribuții în această materie, precum și sancțiunile contravenționale ce se pot lua împotriva persoanelor ce săvârșesc contravenții legal constatate se pot face numai în temeiul celor două acte normative.
Potrivit art. 97 lit. d din O.U.G. nr.195/2002 polițistul rutier poate dispune măsura tehnico administrativă a ridicării vehiculelor staționate neregulamentar. De asemenea, art.7 lit. h din Legea nr.155/2010 dispune că poliția locală are în domeniul circulației rutiere și atribuția de a "constata contravenții și aplica sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar";.
În speță, autoritatea publică locală deliberativă (consiliul local) a reglementat într-un domeniu căreia nu-i era rezervat, conferind competența de a constata și aplica sancțiuni contravenționale unor agenți constatatori împuterniciți de primarul municipiului Sibiu, în condițiile în care o atare competență este prevăzută expres prin lege polițiștilor rutieri sau locali, ca funcționari publici cu statut special.
Împrejurarea că prin actele normative în domeniul rutier au fost omise anumite fapte, prin a fi calificate contravenții, sau nu este reglementată în amănunt procedura de aplicare a măsurii ridicării vehiculelor, în lipsa unei norme de delegare, nu revine autorității locale o atare atribuție de reglementare secundară, de a completa lacunele actelor normative cu forță superioară.
Ori este de domeniul evidenței că prin art.1 alin.2 pct. 2 au fost reglementate drept contravenții diferite aspecte particulare de staționare sau oprire nelegală, cu evidente aspecte de interes local care, printr-o interpretare judicioasă a normelor juridice sunt acoperite de reglementările O.U.G. nr.195/2002 și Hotărârea Guvernului nr.1391/2006.
Art.64 din O.U.G. nr.195/2002 permite ca măsura ridicării și depozitării vehiculelor în locuri special amenajate să se realizeze de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz, însă în condițiile în care contravenția a fost constatată legal, de un polițist rutier, care în aceleași condiții a aplicat această sancțiune complementară.
Pe de altă parte, se observă că reglementarea criticată reglementează un caz special de delegare prin care se ajunge ca reprezentantul unei autorități publice (primarul) să delege atribuții unui angajat al unei societăți comerciale. Ori, potrivit art. 43 din Codul Muncii delegarea reprezintă o modificare a raportului de serviciu al salariatului, din dispoziția angajatorului și cu acordul scris al angajatului, prin schimbarea locului său de muncă cu altul, pentru executarea unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu.
Prin reglementarea acestei operațiuni, care este expresia subordonării unui angajat față de angajator, se încalcă dispozițiile legale susmenționate, precum și dispozițiile legale relative la sfera de competență a primarului prevăzute de Legea nr. 215/2001, fiind de neconceput delegarea unor atribuții legale ce se pretind a fi în sfera de competență a unei autorități publice, către un angajat al unei societăți comerciale, între care nu există nici o relație contractuală. Este irelevant sub acest aspect, întinderea participației Consiliului Local S. la capitalul social al societății în discuție, cele două persoane juridice fiind independente funcțional și operațional una de alta.
În fine, este adevărat că art. 1 pct. 2 aliniat ultim din Anexa 3 a H.C.L. nr. 103/2011 este o reglementare generală în ansamblul actului normativ, însă interpretarea ei trebuie făcută sistemic prin raportare și la celelalte norme juridice din cuprinsul acestui act normativ cu care intră în relație. Ori, prin raportare la art.3 din acest act normativ, rezultă fără putere de tăgadă că delegarea de atribuții de care se face vorbire în norma contestată se referă la angajații S.C. P.S. SA, care prin această învestire devin agenți constatatori în sensul acestui act normativ.
Nu e de prisos a arăta că art. 1 pct. 2 aliniat ultim din Anexa 3 a H.C.L. nr. 103/2011 a făcut obiectul a numeroase excepții de nelegalitate, ce au fost admise de instanțele judecătorești, pentru aceleași considerente, un exemplu în acest sens fiind Decizia nr.../2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. …/306/2012/a1.
În concluzie, sentința atacată se regăsește la adăpost de criticile formulate, soluția pronunțată fiind legală, context în care, față de prevederile art. 496 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă recursul formulat de pârâtul Consiliul Local S. fiind respins.
| ← Cerere de revizuire admisă în baza Hotărârii CJUE... | Activitatea desfăşurată de PFA. Condiţii necesare pentru... → |
|---|
