anulare decizie de calcul a impozitelor şi penalităţile aferente
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 2635 din data de 24.05.2013
Motivul privind exonerarea de la plata accesoriilor la sumele datorate cu titlu de impozit pe teren și clădiri îl reprezintă litigiul în care ambele unități administrativ teritoriale, B și C, pretind că Platforma Chimică C este inclusă în raza lor administrativ teritorială. S-a susținut că, începând cu anul 2009, ambele unități administrativ teritoriale au emis decizii de impunere pe teren și clădiri pentru anii fiscali anteriori.
Însă din adresa nr. … comunicată de OCPI B, însoțită de situația imobilelor aparținând SC CD (filele 40-42 dosar recurs) rezultă că zona industrială sud - Platforma Industrială C, teritoriu în care societatea deține mai multe imobile (printre care și cele ce formează obiectul prezentului litigiu), face în prezent obiectul unui litigiu între UAT B și UAT C și, până la soluționare, în această zonă se acordă numere cadastrale și se deschid cărți funciare în cadrul UAT B, zona industrială fiind considerată în acest moment un trup de intravilan al Municipiului B.
Decizia civilă nr. 2635 din 24 mai 2013 a Curții de Apel Galați
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr…., reclamanta SC CD SA a chemat în judecată pe pârâtele UAT - Primăria Municipiului B și DGFP B pentru ca în contradictoriu cu acestea să anuleze decizia de calcul a impozitelor și penalitățile aferente anilor fiscali 2009 și 2010 și exonerarea de la plata penalităților în cuantum de 237.215 lei.
În fapt reclamanta a susținut că la data de 14.01.2011 Primăria Municipiului B a eliberat un extras de cont prin care înștiințează reclamanta că figurează în evidențele fiscale cu debite în cuantum de 845.467 lei reprezentând impozite pe clădiri, teren și altele și 237.215 lei majorări de întârziere aferent anilor 2009-2010.
Din totalul sumelor calculate, reclamanta prin adresa nr… susține că impozitul aferent acestei perioade a fost achitat, însă solicită scutirea de la plata penalităților (filele 84-85).
Legal citată, pârâta UAT - Primăria Municipiului B a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
Reclamanta invocă în apărarea sa că, datorită neînțelegerilor intervenite între pârâta UAT - Primăria Municipiului B și UAT C în ceea ce privește încasarea taxelor și impozitelor asupra terenurilor și construcțiilor amplasate în zona Platformei C, nu a putut să-și îndeplinească la timp obligațiile fiscale întrucât fiecare din cele două entități își arogă dreptul de a încasa aceste impozite.
Față de aceste susțineri, pârâta arată că s-a stabilit prin HCLM B nr.2/2001 de aprobare a PUG Municipiul B că această suprafață de teren se află în raza teritorială a Municipiului B.
Prin urmare, urmează să fie înlăturate susținerile reclamantei referitoare la calitatea pârâtei de a încasa taxele și impozitele de pe terenurile ce nu au fost niciodată ale UAT C și de a se dispune obligarea reclamantei la achitarea sumelor datorate cu titlu de impozite și taxe la bugetul local al Municipiului B.
Prin sentința 1859/2012 a Tribunalului Brăila, acțiunea formulată de reclamantă a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Așa cum rezultă din ordinele de plată depuse la dosar precum și din corespondența purtată cu pârâta, reclamanta a înțeles să achite sumele datorate cu titlu de taxe și impozite bugetului local al pârâtei.
Contestatoarea datorează impozit pe clădiri și teren conform Codului Fiscal, iar apărările invocate nu sunt de natură a duce la exonerarea sa de la plata acestor sume.
Susținerile contestatoarei în sensul că nu s-a clarificat până în prezent delimitarea teritorială între cele 2 UAT C și B, nu este de natură a duce la admiterea contestației și anularea actelor administrativ fiscale.
În cauză și-a exercitat autoritatea administrativă, prin emiterea deciziilor contestate, pârâta UAT B.
Actele administrativ fiscale (decizia de impunere) adresate contestatoarei trebuiau să fie contestate conform dispozițiilor Codului de Procedură Fiscală (art.205 și următoarele Cod procedură fiscală) la instituția emitentă urmate de o eventuală contestație la instanța de contencios administrativ.
Contestatoarea SC C D SA nu a uzat toate căile legale pentru a anula actele administrativ fiscale și în consecință contestația apare ca fiind nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, criticând-o sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor legale.
În motivarea recursului a arătat în esență că, în mod greșit, s-a reținut de către instanța de fond că nu a contestat actul administrativ fiscal prin care se stabilea cuantumul sumelor datorate cu titlu de impozit pe teren și clădiri pe anii 2009-2010.
În fapt, la data de 14.01.2011, sub nr. …, pârâta a eliberat la solicitarea reclamantei un extras de cont din care rezulta că figura în evidențele fiscale cu debite în cuantum de 237.215 lei reprezentând majorări de întârziere a plății impozitului pe teren și clădiri pe anii 2009-2010.
Deși deciziile de impunere pentru anii fiscali respectivi nu au fost comunicate reclamantei, aceasta a formulat contestație administrativă, prin care a arătat că întârzierile la plată au fost datorate litigiului nesoluționat între UAT B și UAT C privind platforma C, zonă în care se află și sediul societății.
Întrucât pârâta nu a răspuns în termenul de 6 luni, reclamanta s-a adresat cu contestație instanței de judecată.
Pe fondul cauzei, a arătat că întârzierile la plata impozitelor au fost datorate acestui litigiu, în care ambele unități administrativ teritoriale pretind că Platforma Chimică C este inclusă în raza lor administrativ teritorială. În aceste condiții, începând cu anul 2009, ambele unități administrativ teritoriale au emis decizii de impunere pe teren și clădiri pentru anii fiscali anteriori.
Deși a arătat că impozitele sunt deja plătite la UAT B, UAT C a solicitat intrarea societății în insolvență, a procedat la poprirea conturilor în vederea executării silite, motiv pentru care societatea a fost obligată să plătească încă o dată impozit și la UAT C.
Consideră recurenta că întârzierile la plata impozitului au fost datorate acestui litigiu, fiind aplicabile dispozițiile art. 205 alin. 2 lit. f coroborat cu art. 71 Cod procedură fiscală, respectiv înlăturarea răspunderii ca urmare a cazului fortuit.
În consecință, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, cu consecința admiterii acțiunii.
Legal citată, intimata pârâtă nu a depus la dosar întâmpinare, dar a fost reprezentată în instanță de consilier juridic.
Instanța, din oficiu, în baza rolului activ și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, a dispus emiterea unei adrese către OCPI B, solicitând să comunice instanței în ce parcelă cadastrală se află amplasate terenul și construcțiile societății reclamante, respectiv în ce unitate administrativ teritorială, B sau C, se află parcela cadastrală respectivă.
De asemenea, a solicitat pârâtei să depună la dosar decizia de impunere referitoare la obligațiile de plată ale societății reprezentând impozit pe teren și clădiri pe anii 2009-2010 și dovada comunicării actului administrativ fiscal.
Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele, conform art. 304 ind. 1 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
În primul rând, obiect al contestației de față îl reprezintă actul administrativ fiscal privind cuantumul sumelor datorate de societate cu titlu de impozit pe teren și clădiri pe anii 2009-2010, numai sub aspectul accesoriilor, al căror cuantum este sub 500.000 lei, astfel încât în mod corect, cauza a fost soluționată de tribunal ca instanță de fond, în raport de prevederile art. 10 din Legea 554/2004.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că, la data de 14.01.2011, sub nr. …, reclamantei i s-a eliberat un extras de cont din care rezulta că figura în evidențele fiscale cu debite în cuantum de 236.568 lei reprezentând majorări de întârziere a plății impozitului pe teren și clădiri pe anii 2009-2010 (fila 15 dosar fond).
Prin cererea înregistrată sub nr. …/28.01.2011 la registratura pârâtei (fila 14 dosar fond), reclamanta a contestat cuantumul acestor accesorii arătând că întârzierile la plata impozitelor au fost datorate litigiului în care ambele unități administrativ teritoriale pretind că Platforma Chimică C este inclusă în raza lor administrativ teritorială, astfel încât ambele emit decizii de impunere pentru aceleași terenuri și clădiri. Totodată, reclamanta a solicitat și comunicarea actului administrativ fiscal.
Din înscrisurile depuse în recurs (filele 34-37), rezultă că pârâta nu i-a comunicat reclamantei prin poștă decizia de impunere referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. …/31.12.2010, ci doar prin fax, la data de 22.02.2011. De asemenea, nu rezultă că pârâta ar fi răspuns contestației administrative prealabile formulate în data de 28.01.2011.
În aceste condiții, reclamanta a fost îndreptățită să se adreseze instanței de judecată în cadrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea 554/2004 și să ceară anularea actului administrativ fiscal. Pentru aceste considerente, aspectul reținut de prima instanță privind necontestarea actului administrativ fiscal în condițiile art. 205 și urm. C.proc.fisc. nu poate fi reținut.
Pe fondul cauzei, soluția primei instanțe este legală și temeinică, pentru următoarele considerente:
Singurul motiv privind exonerarea de la plata accesoriilor la sumele datorate cu titlu de impozit pe teren și clădiri îl reprezintă litigiul în care ambele unități administrativ teritoriale, B și C, pretind că Platforma Chimică C este inclusă în raza lor administrativ teritorială. În aceste condiții, s-a susținut și s-a dovedit cu înscrisurile depuse la instanța de fond că, începând cu anul 2009, ambele unități administrativ teritoriale au emis decizii de impunere pe teren și clădiri pentru anii fiscali anteriori.
Însă din adresa nr. 1857/10.04.2013 comunicată de OCPI B, însoțită de situația imobilelor aparținând SC C D (filele 40-42 dosar recurs) rezultă că zona industrială sud - Platforma Industrială C, teritoriu în care societatea deține mai multe imobile (printre care și cele ce formează obiectul prezentului litigiu), face în prezent obiectul unui litigiu între UAT B și UAT C și, până la soluționare, în această zonă se acordă numere cadastrale și se deschid cărți funciare în cadrul UAT B, zona industrială fiind considerată în acest moment un trup de intravilan al Municipiului B.
Prin sentința civilă nr. 285/2000 a Tribunalului Brăila pronunțată în dosarul 4066/2000, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia 209/2000 pronunțată de Curtea de Apel Galați în ds. 1062/2000 s-a dispus anularea parțială a HCL 29/1999 emisă de Consiliul Local al Comunei C, în sensul că înlătură dispozițiile privind includerea în zona 3 din raza teritorială administrativă a comunei C a mai multor obiective, printre care și Platforma Chimică C.
Prin HCLM B nr. …/2001 de aprobare a PUG B se prevede că această suprafață de teren se află în raza teritorială a Municipiului B. Chiar dacă în cadrul altui litigiu, așa cum invocă reclamanta, s-a invocat nelegalitatea acestui act administrativ, nu s-a făcut dovada constatării nelegalității acestuia în mod definitiv și irevocabil.
În aceste condiții, UAT B a emis în mod corect, în limitele sale de competență, actul administrativ fiscal contestat.
În ceea ce privește intervenția cazului fortuit, se cuvin a fi făcute următoarele precizări:
Codul de Procedura Fiscala reglementează expres situația in care este constatat un caz fortuit.
Astfel, art.71 prevede: "Cazul de forță majoră și cazul fortuit
(1) Termenele prevăzute de lege pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale, după caz, nu încep să curgă sau se suspendă în situația în care îndeplinirea acestor obligații a fost împiedicată de ivirea unui caz de forță majoră sau a unui caz fortuit.
(2) Obligațiile fiscale se consideră a fi îndeplinite în termen, fără perceperea de dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, ori aplicarea de sancțiuni prevăzute de lege, dacă acestea se execută în termen de 60 de zile de la încetarea evenimentelor prevăzute la alin. (1).";
Ca si in alte ramuri de drept, in special in civil si penal, răspunderea in materie fiscala apare atunci când se comite o fapta ilicita (abatere de la normele legale fiscale), care aduce atingere unor valori sociale (interese generale) ocrotite de lege.
Daca in dreptul civil răspunderea se concretizează, in principiu, intr-o obligație de despăgubire, de reparare a unui prejudiciu cauzat prin fapta ilicita, fiind deci o sancțiune cu caracter reparator, in dreptul fiscal răspunderea se întemeiază mai degrabă pe ideea de pedeapsa, din acest punct de vedere asemănându-se cu răspunderea penală.
Așadar, in general, cu excepția cazului in care se atrage răspunderea penală, neîndeplinirea obligațiilor fiscale atrage obligarea contribuabilului la plata fie a unor amenzi, fie a unor majorări de întârziere.
In legătura cu răspunderea fiscala, problema care se pune este daca aceasta răspundere se angajează numai pe simplul temei al existentei obiective a faptei ilicite sau se pune si problema imputabilității faptei, adică a vinei celui care a săvârșit fapta ilicita.
Răspunsul, in principiu, este negativ. Legea fiscala nu conține dispoziții care sa vizeze atitudinea autorului. Ca urmare, in aplicarea sancțiunilor pentru încălcarea normei fiscale, in general, nu se caută si nici nu trebuie dovedita vinovăția.
Cu toate acestea, deși putem spune ca legea fiscala prezuma vinovăția, legea prezumă si că nu exista vinovăție si nu se aplica sancțiuni fiscale (amenzi, majorări de întârziere) atunci când îndeplinirea obligațiilor fiscale la termen a fost împiedicată de ivirea unui caz de forță majora sau a unui caz fortuit, situație in care termenele fie nu încep sa curgă, fie, dacă începuseră sa curgă la momentul producerii evenimentului, se suspenda (art. 71 din Codul de procedura fiscala). Răspunderea se pune sau se repune in cauza la împlinirea a 60 de zile de la încetarea evenimentului.
In general, doctrina și jurisprudența au definit forța majora si cazul fortuit ca fiind cauze străine neimputabile debitorului, constând intr-un fenomen natural sau social exterior, extraordinar sau de nebiruit, a cărui intervenție exclude in întregime angajarea răspunderii, daca producerea prejudiciului a fost determinata exclusiv de aceasta împrejurare. Așadar, este vorba de situații de fapt imprevizibile si care nu pot fi înlăturate, care împiedică debitorul să-și execute obligația, fiind exclusa astfel culpa sa.
Deci, pentru ca un eveniment sa fie considerat forța majora sau caz fortuit se cere ca el sa aibă caracter inevitabil si de neînlăturat, să fie obiectiv, adică mai presus de voința si de posibilitățile de evitare si de înlăturare ce caracterizează o persoana cu maxima diligenta.
Față de elementele menționate in legătura cu forța majora si cazul fortuit, apreciem că situația din speța de față nu reprezintă un caz fortuit, in sensul art. 71 din Codul de procedura fiscala.
Astfel, situația de fapt ce a determinat neîndeplinirea la termen a obligației de plată a impozitului pe teren și clădiri nu îndeplinește cele doua condiții cumulative, necesare pentru a fi considerata‚ caz fortuit: imprevizibilitatea si caracterul insurmontabil.
In fapt, dată fiind emiterea unor decizii de impunere începând cu anul 2009 și de către UAT C, daca debitorul era mai diligent si mai prevăzător, putea efectua demersuri pentru contestarea în instanță a acestor decizii, obținerea suspendării actelor administrativ fiscale, sesizarea Ministerului de Finanțe cu acest conflict de competență, contestarea nelegalității actelor administrative prin care clădirile și terenurile sale au fost incluse în raza teritorială a două unități administrativ teritoriale.
În consecință, se apreciază că împrejurarea invocată de reclamantă nu o exonerează de răspundere, motiv pentru care soluția primei instanțe, de menținere a actului administrativ fiscal apare ca fiind legală și temeinică.
În situația soluționării conflictului privind competența celor două unități administrativ teritoriale de a emite acte administrativ fiscale, societatea are posibilitatea să solicite restituirea sumelor de la unitatea administrativ teritorială care a emis în mod nelegal, cu depășirea limitelor de competență, deciziile de impunere.
Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu art. 312 C.proc.civ. a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
| ← Interpretarea greşită a dispoziţiilor legale, caz de... | Contract de asociere în participaţiune – Asociatul... → |
|---|
