Anulare HCL privind atestarea apartenenţei la domeniul public al municipiului S. a unor imobile - terenuri situate în intravilan. Nelegalitate.
Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 3550 din data de 11.12.2015
Anulare HCL privind atestarea apartenenței la domeniul public al municipiului S. a unor imobile - terenuri situate în intravilan. Nelegalitate.
În cauză nu s-a dovedit că aceste suprafețe de teren sunt proprietatea Statului, dovadă care se face cu înscrierile de carte funciară, în condițiile Legii nr.7/1996, iar în lipsa acestor dovezi, ele nu pot face obiectul art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar care vizează numai terenurile proprietatea statului.
Curtea constată și că prin nota internă nr. 310/2014 a Serviciului Public de cadastru din cadrul Consiliului Local al Municipiului Sibiu, acest teren "a fost inventariat ca izlaz comunal, fiind preluat de la C.A.P. Sibiu, iar pentru acest teren nu s-au eliberat titluri de proprietate...". În consecință, acestor terenuri le sunt aplicabile dispozițiile art. 33 și 44 Legea 18/1991 care prevăd trecerea lor în proprietatea privată a unităților administrativ teritoriale.
Secția de contencios administrativ și fiscal -Decizia nr. 3550/11 decembrie 2015
Prin sentința nr…/CA/01.07.2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II a civilă de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de Prefectul Județului S. - O.I.S. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului S. și s-a dispus anularea HCL al Municipiului S. nr.../2014 de atestare a apartenenței la domeniul public al Municipiului S. a unor imobile - terenuri, situat în intravilanul Municipiului S.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul solicitând, în baza art. 488 al.1 pct. 8 Cod de procedură civilă, casarea în tot a hotărârii atacate și, rejudecând cauza în fond, să fie respinsă acțiunea ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a anulat HCL …/2014 privind atestarea la domeniul public al Municipiului S. a unor imobile - terenuri situate în intravilanul Municipiului S.
Învederează că prin HCL …/2013 s-a aprobat transmiterea în folosință gratuită, pe o perioadă de 10 ani, în favoarea Federației de A. din S., a terenului în suprafață de 145.461 mp situat lângă malul râului Cibin pentru amenajări sportive de interes local și național, că prin HCL …/2011 s-a prelungit, pe o perioadă de încă 3 ani, transmiterea folosinței gratuite a terenului mai sus menționat în favoarea Federației în vederea amenajării acestuia pentru desfășurarea sporturilor cu motor pe două și patru roți iar, în vederea întabulării în cartea funciară a imobilului anterior menționat, s-a adoptat HCL …/2014 care, împreună cu documentația cadastrală, stă la baza întabulării lui în evidențele de carte funciară, conform destinației actuale.
Menționează că atestarea apartenenței la domeniul public al Municipiului S. a unor imobile-terenuri situate în intravilanul Municipiului S., zona Ștrand lângă B.P., calea ferată și râul Cibin s-a făcut cu respectarea legislației în vigoare în materie de proprietate, respectiv, art. 3 Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Arată că aceste dispoziții se coroborează cu prevederile art. 36 al. 1, art. 26 și art. 31 Legea nr.18/1991, că, prin urmare, art. 31 vizează terenurile situate în extravilanul localităților, aflate la dispoziția Comisei Locale de Fond Funciar ori, HCL …/2014 vizează terenurile aflate în intravilanul Municipiului S., motiv pentru care aceste anus e încadrează în dispozițiile art. 31 Legea nr.18/1991.
Motivat de faptul că imobilele - terenuri în suprafață de 18,32 ha sunt situate în intravilanul Municipiului S., fiind administrate de către Consiliul Local S. dina nul 2001 apreciază că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.36 al. 1 Legea nr.18/1991.
În drept, s-au invocat prevederile art.483 al.1, art.488 al.1 pct.8, art.496 al.2, art.411 al. 1 pct. 2 Cod de procedură civilă, art. 3 Legea nr.213/1998, art. 36 al. 1, art. 26 Legea nr.18/1991.
Intimatul reclamant Prefectul județului S.- O.I.S. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile nr. 1622/2014 ca temeinică și legală.
În esență, intimatul a considerat că instanța de fond a reținut judicios că HCL …/2014 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale care au stat la baza emiterii sale.
Apreciază că art. 36 al. 1 Legea nr.18/1991 nu poate constitui temei juridic special pentru atestarea imobilului în cauză la domeniul public al Municipiului S. întrucât terenurile în suprafață de 18,32 ha a căror atestare se reglementează prin hotărârea atacată, sunt proprietate cooperatistă astfel cum rezultă din Registrul cadastral al posesorilor fostului CAP S. și că s-a reținut corect că dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză nu se poate face cu Registrul cadastral al posesiilor fostului CAP S., acest înscris făcând dovada posesiei.
Raportat la prevederile Legii nr.7/1996, arată că dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară, care să ateste înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, singura în măsură a produce efecte de opozabilitate față de terți, deci și față de Prefect care exercită tutela administrativă. Apreciază corectă reținerea instanței de fond că în lipsa dovezii că terenul este proprietatea statului acesta nu poate face obiectul art. 36 al. 1 Legea nr.18/19921.
Un alt aspect relevat pentru nulitatea absolută a actului atacat este că acesta a fost emis de Consiliul Local fără a avea competența legală de a reglementa în acest domeniu. Arată că terenurile au categoria de folosință pășune, tufăriș, arabil fiind inventariate ca izlaz comunal și că trecerea în proprietate privată a unităților administrativ teritoriale a unor suprafețe islazuri comunale , aflate în prezent în administrarea consiliilor locale, se face la propunerea comisiilor locale de fond funciar prin ordin al prefectului, în condițiile art. 33 și 44 Legea fondului funciar nr.18/1991 rep. precum și ale art.28 regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G. nr.890/2005.
Arată că, în fapt, regimul juridic al acestor terenuri este reglementat de dispozițiile art. 31 al.1 Legea nr.18/1991 respectiv, terenuri proprietatea statului aflate în exploatarea cooperativei agricole de producție, terenuri ce sunt la dispoziția comisiilor prevăzute de art. 12, în vederea atribuiri lor în proprietatea celor îndreptățiți, conform legii. Subliniază că dispozițiile art. 31 al. 2 nu sunt incidente în cauză întrucât la nivelul Municipiului S. nu a fost finalizată aplicarea legilor fondului funciar, astfel încât, acestor terenuri nu li se poate schimba regimul juridic.
Susține că pârâtul nu se poate prevala de faptul că nu au foste liberate titluri de proprietate pentru terenurile în litigiu, întrucât legea specială reparatorie prevede că aceste terenuri sunt la dispoziția comisiilor locale de fond funciar.
Apreciază lipsite de relevanță susținerile recurentului că terenul a fost dat în folosință gratuită Federației de Autocros Show din S. și arată că suprafețele menționate în HCL …/2001 nu corespund cu suprafețele HCL …/2014 .
Consideră că prin adoptarea HCL …/2014 au fost încălcate și dispozițiile art. 8,9,10 din Legea nr.213/1998, potrivit cărora trecerea unui bun din domeniul public sau privat al Statului în cel al unității administrativ teritoriale se face prin hotărâre de Guvern .
În drept, s-au invocat prevederile art. 205 al. 2 Noul Cod de procedură civilă, Legea nr.340/2004 rep, Legea nr.554/2004, Constituția României, Legea nr.215/2001, Legea nr.213/1998, Legea nr.18/1991, HG nr.890/2005.
Prin răspuns la întâmpinare, recurenta a reluat motivele de recurs și motivarea din cererea de recurs.
Analizând motivele de recurs prin prisma motivelor de casare invocate, Curtea constată nefondat recursul și îl va respinge.
Instanța de fond a analizat corect întreg probatoriul cauzei și a făcut o corectă aplicare a normelor de drept incidente astfel că, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 al. 1 pct. 8 cod de procedură civilă nu poate fi reținut.
Consiliul Local a hotărât prin HCL nr… /2014 ca, in baza dispozițiilor art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, art. 3 al. 1 și al. 4 Legea nr.213/1998, atestarea apartenenței la domeniul public al Municipiului S. a imobilului - teren situat în intravilanul Municipiului S. , zona Ștrand lângă B.P., calea ferata si râul Cibin în suprafață de 18,32 ha, identificat în Registrul cadastral al posesorilor cu nr. cadastral …, …, …, …, …, …, …, …, … si …/6.
Recurentul susține că această hotărâre s-a emis cu respectarea acestor prevederi și că dispozițiile art. 31 Legea nr.18/1998 nu sunt incidente în speță.
Analizând această susținere se constată următoarele:
Art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 are următorul conținut: "Terenurile aflate în proprietatea Statului, situate în intravilanul localităților si care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26".
Art. 26 "(1) Terenurile situate în intravilanul localităților, rămase la dispoziția autorităților administrației publice locale, de la persoanele care au decedat și/sau nu au moștenitori, trec în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale respective, în baza certificatului de vacanță succesorală eliberat de notarul public. În acest sens, secretarul unității administrativ-teritoriale are obligația ca, în termen de 30 de zile de la înregistrarea fiecărui deces al persoanelor respective, să comunice camerei notarilor publici competente datele prevăzute la art.68 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr.36/1995, cu modificările și completările ulterioare, în vederea dezbaterii procedurii succesorale. Neîndeplinirea de către secretarul unității administrativ-teritoriale a obligației prevăzute în prezentul alineat se sancționează administrativ, potrivit legii.
(2) Schimbarea regimului juridic al terenurilor prevăzute la alin. (1), din proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale respective în proprietatea privată a acestora, este interzisă și se sancționează cu nulitatea absolută.
Art. 31 prevede că: " (1) Terenurile proprietatea statului aflate în exploatarea cooperativelor agricole de producție sunt la dispoziția comisiilor prevăzute la art. 12, în vederea atribuirii lor în proprietatea celor îndreptățiți, conform legii.
(2) Terenurile neatribuite, rămase la dispoziția comisiei, vor trece în domeniul privat al comunei, orașului sau al municipiului.
Art. 33 - Terenurile provenite din fostele izlazuri comunale - pajiști și arabil - care s-au aflat în folosința cooperativelor agricole de producție - trec în proprietatea privată a comunelor, orașelor sau, după caz, a municipiilor și în administrarea primăriilor, urmând a fi folosite ca pășuni comunale și pentru producerea de furaje și semințe pentru culturi furajere.
Art. 44 - (1) Terenurile provenite din fostele izlazuri comunale, transmise unităților de stat și care, în prezent, sunt folosite ca pășuni, fânețe și arabil, vor fi restituite în proprietatea comunelor, orașelor și a municipiilor, după caz, și în administrarea primăriilor, pentru a fi folosite ca pășuni comunale și pentru producerea de furaje sau semințe de culturi furajere. Fac excepție suprafețele ocupate cu vii, pomi, seminceri furajeri, heleșteie, lacuri sau cele destinate producerii de legume, fructe ori altă materie primă pentru fabricile de conserve, orezării și câmpuri experimentale, destinate cercetării agricole, ce vor fi compensate în suprafață egală cu teren de aceeași calitate de către societățile comerciale pe acțiuni, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi";.
Art. 3 al 1 și 4 Legea nr.213/1998 prevede că: "1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.
(4) Domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean.";
Esențial în analizarea legalității emiterii HCL …/2014 este regimul juridic al terenurilor în cauză, indiferent de modul de folosință actuală.
Așa cum a reținut și instanța de fond, terenurile în suprafață totală de 18,32 ha, a căror atestare se reglementează prin hotărârea atacată, nu sunt proprietatea statului ci sunt în proprietatea cooperatistă a fostului CAP, așa cum rezultă din mențiunile Registrului cadastral al posesorilor, aspect de necontestat.
Corect s-a reținut că în cauză nu s-a dovedit că aceste suprafețe de teren sunt proprietatea Statului, dovadă care se face cu înscrierile de carte funciară, în condițiile Legii nr.7/1996 și că, în lipsa acestor dovezi, ele nu pot face obiectul art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar care vizează numai terenurile proprietatea statului.
Curtea constată și că prin nota internă nr. 310/2014 a Serviciului Public de Cadastru din cadrul Consiliului Local al Municipiului S., acest teren "a fost inventariat ca izlaz comunal, fiind preluat de la C.A.P. S., iar pentru acest teren nu s-au eliberat titluri de proprietate...". În consecință, acestor terenuri le sunt aplicabile dispozițiile art. 33 și 44 Legea nr.18/1991 care prevăd trecerea lor în proprietatea privată a unităților administrativ teritoriale.
Mai mult, sunt relevante și prevederile art. 28 HG nr.890/2005, invocate de intimatul reclamant, potrivit cărora "În paralel cu stabilirea dreptului de proprietate pentru persoanele prevăzute de lege comisiile comunale, orășenești sau municipale vor stabili suprafața izlazurilor comunale care se formează din suprafața izlazului aflat în prezent în administrarea consiliilor locale, din suprafața provenită din izlazul care a fost dat în folosință unor cooperative agricole de producție prevăzute la art. 33 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și din suprafața provenită din izlazurile comunale, care a fost transmisă unor unități de stat prevăzute la art. 44 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În comunele compuse din mai multe localități suprafața de izlaz va fi defalcată pe sate.
(2) Terenurile prevăzute la alin. (1), la propunerea comisiilor comunale, orășenești sau municipale, prin ordin al prefectului trec în proprietatea privată a comunelor, orașelor sau, după caz, a municipiilor și se înscriu în tabelul prevăzut în anexa nr. 14.";
Din perspectiva acestor dispoziții, emiterea HCL …/2014 cu privire la terenurile provenite din islazuri de către Consiliul Local este nelegală fiind emisă de o autoritate necompetentă.
Găsind nefondat motivul de recurs invocat de recurent și apreciind legală și temeinică hotărârea instanței de fond, Curtea a respins recursul formulat.
← Importarea unor bunuri în scop caritabil. Decizie ce acordă... | Aplicarea Hotărârilor CJUE Corina-Hrisi Tulică şi Călin... → |
---|