Anularea deciziei privind suspendarea contestatiei administrative
| Comentarii |
|
Tribunalul OLT Sentinţă civilă nr. 1482 din data de 11.10.2017
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt - Secția a II-a Civilă de contencios Administrativ și Fiscal la nr. X/104/2017, reclamanta SC O M SRL, in contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O si DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța sa se dispună anularea actelor administrative ca fiind nelegale și netemeinice, după cum urmează:
- Raport de inspecție fiscală nr. F - OT X/19.07.2016 și Decizia de impunere nr. F - OT X/19.07.2016, acte administrative nelegale și netemeinice emise de pârâta AJFP O;
- Decizia nr. X/04.10.2016 emisă de DGFP C ce mi-a fost comunicată la 06.10.2016 și prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă și înregistrată la AJFP O sub nr. OTG - REG X/01.08.2016 împotriva Decizie de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite prin RIF nr. X/19.07.2016.
In fapt, reclamanta arată că contestă baza de impunere, impozitul pe profit și TVA aferente stabilite suplimentar astfel:
Pentru anul 2014 - impozit pe profit stabilit suplimentar în sume de 15.088 lei aferente unei baze de impunere stabilite suplimentar în sumă de 94.298 lei; TVA stabilită suplimentar în sumă de 22.632 lei aferente unei baze stabilite suplimentar în sumă de 94.298 lei.
Pentru anul 2015 - impozit pe profit stabilit suplimentar în sumă de 9.610 lei aferent unei baze de impunere stabilite suplimentar în sumă de 60.064 lei; TVA stabilită suplimentar în sumă de 14.415,36 lei aferentă unei baze de impunere stabilite suplimentar la 60.064 lei.
Reclamanta SC O M SRL contestă decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale pentru suma de 61.745 lei reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar și TVA stabilită suplimentar la suma de 37.047 lei.
Actele administrative a căror anulare o solicită menționează că datorită unor nereguli ale SC M SRL, achizițiile efectuate de reclamanta SC O M SRL de la acest furnizor nu ar fi justificate cu documente legale în sensul că " chiar dacă bunurile înscrise în facturile de achiziție au existat, acestea au provenit de pe alte circuite, facturile având rolul de a crea o aparență legală a acestor bunuri și servicii".
Actele administrative a căror anulare o solicită sunt nelegale și netemeinice pentru următoarele motive:
Baza stabilită suplimentar, impozitul pe profit și TVA stabilite suplimentar provin din faptul că organul fiscal nu a recunoscut tranzacțiile comerciale - achizițiile efectuate de SC O M SRL de la SC M SRL. Organul fiscal nu impută, în mod direct nimic reclamantei dar consideră că tranzacțiile efectuate cu SC M SRL nu ar fi avut loc în realitate ca urmare a unor nereguli din activitatea acelei societăți. In esență, organul fiscal a reținut că din verificările documentelor puse la dispoziție s-a constatat că în perioada 01.10.2014 - 31.12.2014 reclamanta a efectuat achiziții de mărfuri și servicii de la SC M SRL în valoare totală de 116.839,8 lei și ținând cont că în perioada 2010 -2014 SC M SRL a făcut achiziții de la cinci furnizori, achizițiile făcute de SC M SRL nefiind operațiuni reale, mod în care s-a disimulat realitatea în operațiunile economice dintre furnizorul reclamantei și cei cinci furnizori, s-a tras concluzia absolut eronată că și operațiunile comerciale nu ar fi reale, deși în sarcina societății reclamante nu sunt descrise nici un fel de fapte în afară de imputarea achizițiilor efectuate de reclamanta de la SC M SRL și fară a se menționa în mod clar care este implicarea societății reclamante în neregulile constatate la o altă societate, respectiv la furnizorul SC M SRL. Aceiași situație este și pentru verificarea documentelor din perioada 01.01.2015, 31.12.2015 pentru achiziții efectuate de reclamantă de la același operator economic SC M SRL pentru achiziții în valoare totală de 74.479,4 lei.
Organul fiscal invocă RIF nr. F - OT - X/15.05.2014 încheiat în urma verificărilor de la SC M SRL în susținerea sumelor stabilite suplimentar ca obligații fiscale în sarcina reclamantei. Dacă la 15.05.2014 organul fiscal avea acele informații despre neregulile săvârșite de SC M SRL avea obligația legală să dispună toate măsurile legale la acel moment pentru a preveni săvârșirea altor nereguli de către SC M SRL. Pe de altă parte, RIF - ul încheiat la SC M SRL la 15.05.2014 nu se referă la livrările efectuate de această societate către SC O M SRL pe care organul fiscal nu le-a constatat ca fiind nereale, din contră menținând aceste livrări prin recunoașterea veniturilor aferente anului 2014 în sumă de 94.298 lei și TVA colectată de 22.631,58 lei, iar pentru anul fiscal 2015 venitul de 60.064 lei și TVA colectată de 14.415,36 lei.
In aceste condiții, conform RIF - ului încheiat la SC M SRL, veniturile realizate din livrările efectuate către societatea reclamantă sunt venituri impozabile recunoscute de organul fiscal, iar TVA aferentă acestor livrări este și ea recunoscută de către organul fiscal ceea ce înseamnă că, pe cale de consecință ceea ce pentru SC M SRL este recunoscut de organul fiscal ca fiind venit impozabil și TVA colectată aferentă livrărilor efectuate către societatea reclamantă devin cheltuieli deductibile și TVA deductibilă. Ori, în mod cert organul fiscal tratează aceiași stare de fapt fiscală rezultată din aceleași acte de comerț în mod diferit neținând seama de principiul neutralității fiscale așa cum este el definit și lămurit de legiuitor la art. 3 lit. a Cod fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003, republicată.
Mai mult decât atât, organul fiscal în RIF nr. X/15.05.2014 încheiat la SC M SRL nu menționează a fi dubioase, nereale și ca provenind din alte circuite veniturile și TVA colectată aferentă livrărilor efectuate către SC O M SRL.
Avand în vedere că în actul administrativ fiscal încheiat la SC O M SRL ( care se contestă ) principala probă invocată de organul fiscal este RIF - ul încheiat la SC M SRL, suspendarea acestei contestații în temeiul art. 277 alin. 1 lit. a din Legea nr. 207/2015 reprezintă în mod practic o invocare de către organul fiscal a propriei culpe în emiterea actului ce conține constatările efectuate în urma verificării furnizorului reclamantei. Implicit, prin recunoașterea acestor venituri impozabile organul fiscal a recunoscut și realitatea livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii efectuate de SC M SRL către SC O M SRL.
Organul fiscal nu poate invoca o stare de fapt fiscală nouă, necunoscută la data efectuării inspecției fiscale la societatea noastră, în condițiile în care acesta cunoștea starea de fapt în urma controlului efectuat la SC M SRL ceea ce nu poate determina și justifica schimbarea opiniei aceluiași organ fiscal AJFP O, cu privire la facturile emise de furnizorul reclamantei. Atâta timp cât pentru SC M SRL, ca furnizor al acestor facturi sunt legale și au calitatea de documente justificative, aceleași facturi pentru reclamantă nu pot să nu reprezinte tot documente justificative pentru deducerea cheltuielilor și a TVA.
In cadrul probei invocate de organul fiscal în cazul reclamantei ca fiind RIF nr. X/15.05.2015 prin facturile de livrare emise de SC M SRL către societatea reclamantă au fost analizate, acceptate și reprezintă mijloace de probă pentru SC M SRL, rezultă în mod indubitabil că organul fiscal a constatat că nu există indicii cu privire la săvârșirea de către SC M SRL a unei infracțiuni în legătură cu aceste mijloace de probă care au stat la baza stabilirii bazei de impunere pentru furnizorul reclamantei, atunci când s-a efectuat inspecția fiscală la acea societate.
Același organ fiscal nu a avenit cu nici un element de noutate care să schimbe constatările din RIF încheiat la SC M SRL cu privire la modul de înregistrare și declarare a veniturilor impozabile și a TVA colectată în baza facturilor de livrare emise de furnizorul reclamantei către aceasta. Având în vedere aceste aspecte putem spune că organul fiscal a reținut și acceptat la controlul efectuat la furnizorul nostru, în legătură cu tranzacțiile menționate în facturile emise pentru bunurile și serviciile către societatea reclamantă, că documentele care au stat la baza înregistrării veniturilor și colectării TVA reprezintă documente justificative în sensul dat de art. 6 alin. 1 și 2 din Legea contabilității nr. 82/1991, și că aceste documente au respectat condițiile de formă prev. de art. 155 Cod fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003.
Pe cale de consecință, dacă furnizorul a respectat toate prevederile legale aplicabile livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii realizate către SC O M SRL este evidentă lipsa temeiului de fapt și de drept al actelor administrative emise în sarcina reclamantei prin care i se refuză dreptul de deducere al cheltuielilor și a TVA aferente achizițiilor de la SC M SRL.
Societatea reclamantă a respectat prevederile art. 145 alin. 2 lit. a și art. 146 alin. 1 lit. a Cod fiscal aprobat prin Legea nr.571/2003, în sensul că:
- pentru toate achizițiile efectuate de reclamantă de la SC M SRL, societatea deține facturi legal întocmite, conform art. 155 alin. 19;
- toate bunurile și serviciile au fost utilizate de reclamantă în realizarea propriilor operațiuni taxabile fiind respectate prevederile art. 145 alin. 2 lit. a Cod Fiscal.
SC O M SRL a respectat prevederile art. 19 alin. 1 și art.21 alin. 1 Cod fiscal, în sensul că toate cheltuielile efectuate de reclamantă cu achiziția bunurilor și serviciilor de la SC M SRL au fost realizate în scopul realizării de venituri impozabile, venituri impozabile recunoscute și de organul fiscal.
De altfel, administratorul societății reclamante a invocat inclusiv controlul de gestiune stabilit de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza 28/09AB SKF la punctele 57, 58 și 60 și potrivit unei jurisprudențe constante, existența unei legături directe și imediate între o anumită operațiune în amonte și una sau mai multe operațiuni în aval dau naștere dreptului de deducere a TVA. Coroborând această hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu prevederile punctului 36 alin. 2 Secțiuni a 7 -a - Principiile contabile generale din OMFP nr. 3055/2009 care prevăd că veniturile și cheltuielile ce rezultă direct și concomitent din aceeași tranzacție sunt recunoscute simultan în contabilitate prin asocierea directă între cheltuielile și veniturile aferente cu evidențierea distinctă a acestor cheltuieli, rezultă că:
- toate cheltuielile efectuate cu achizițiile de la furnizorul SC M SRL fac parte din costurile generale ale SC M SRL;
- cheltuielile efectuate cu achizițiile au contribuit și se regăsesc în prețul bunurilor livrate de societatea reclamantă, în aval clienților săi;
- bunurile și serviciile achiziționate de reclamantă de la SC M SRL au contribuit la realizarea activității economice desfășurate de reclamantă, în scopul atingerii obiectului de activitate al societății.
Organele de inspecție fiscală au reținut că SC M SRL nu justifică proveniența bunurilor și serviciilor vândute reclamantei ceea ce din punct de vedere fiscal trebuie interpretat ca nefiind justificată proprietatea bunurilor și serviciilor de către SC M SRL pentru a le putea vinde societății reclamante.
Apreciază însă că, noțiunile de " livrare de bunuri" și dovada realizării efective a unei astfel de livrări nu sunt legate de dreptul de proprietate în formele prevăzute de dreptul național român, sens în care invocă hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C - 78/12 Evita K, iar potrivit pct. 35 " Rezultă că o operațiune poate fi calificată drept livrare de bunuri în sensul articolului 14 alin. 1 din Directiva 2006/112 atunci când, prin această operațiune, o persoană impozabilă procedează al transferul unui bun corporal abilitând cealaltă parte să dispună de acest bun în fapt ca și cum ar fi proprietarul bunurilor, fără ca forma în care a fost dobândit dreptul de proprietate asupra acelui bun să aibă vreo incidență în această privință ".
In concluzie, susținerea organului fiscal de a refuza reclamantei dreptul de deducere a cheltuielilor și a TVA pe motivul că furnizorul acestuia nu justifică modul lui de dobândire a dreptului de proprietate pentru bunurile și serviciile livrate este contrar Directivei 2006/112/CE și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene. De altfel, organul fiscal nu a analizat tranzacția furnizori - SC M SRL -SC O M SRL - clienți, ca fiind tranzacții separate, în contextul respectării condițiilor de formă și de fond ( conform art. 128 alin. 6 din Legea nr. 571/2003 ) arătate anterior și prin aplicarea controlului de gestiune citat mai sus, independent de modul de dobândire a proprietății asupra bunurilor și serviciilor de către participanții la aceste tranzacții.
In concluzie, reclamanta a dedus în mod legal cheltuielile și TVA aferentă achizițiilor de bunuri și servicii efectuate de la SC M SRL, neputându-se imputa acesteia modul de dobândire a proprietății bunurilor și serviciilor respective de către SC M SRL.
Organul fiscal recunoaște că bunurile înscrise în facturile de achiziție au existat dar, consideră că acestea au provenit de pe alte circuite, ceea ce dovedește că este îndeplinită condiția de fond.
Afirmația pretinsei nerealități a tranzacțiilor este gratuită și nu este susținută de nici un fel de probe de către organul fiscal.
Intreaga stare de fapt reținută de organele de inspecție fiscală face referire la furnizorul SC M SRL pentru care nu s-a putut stabili identitatea adevăraților furnizori, aceștia fiind considerați inexistenți.
Conform pct. 50 din Hotărârea Curții de Justiție a U.E. în cauza C - 277/14 PPUH " Este sarcina administrației fiscale care a constatat fraude sau neregularități comise de persoana care a emis factura să stabilească, în raport cu elemente obiective și fară a solicita din partea destinatarului facturii verificări a căror sarcină nu-i revine, ca acest destinatar știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă privind TVA - ul ..."
Deci, organul fiscal putea să refuze reclamantei dreptul de deducere a cheltuielilor și a TVA aferentă achizițiilor de la SC M SRL, numai sub condiția statuată de Curtea de Justiție a U.E. în nenumărate cauze, respectiv să demonstreze pe baza unor elemente obiective că reclamanta știa sau ar fi trebuit să știe că furnizorul reclamantei este implicat într-o fraudă fiscală, iar tranzacțiile dintre reclamantă și furnizorul lor ar face parte din această fraudă fiscală. In speță însă, organele de inspecție fiscală nu au determinat elementele obiective din care să rezulte că reclamanta ar fi știut sau ar fi trebuit să știe despre eventualele nereguli ale SC M SRL ce ar fi putut fi considerate sau asimilate unei fraude fiscale. Din argumentele prezentate la acest punct rezultă următoarele:
- organul fiscal nu a demonstrat, în primul rând că SC M SRL știa sau ar fi trebuit să știe că furnizorii săi sunt implicați în fraude fiscale;
- SC M SRL nu este catalogat, în relația cu reclamanta, ca fiind operator inexistent;
- societatea reclamantă nu era obligată să verifice furnizorii SC M SRL, ori să știe dacă aceștia sunt implicați într-o fraudă fiscală, având în vedere faptul că, așa cum s-a arătat mai sus, fiecare tranzacție trebuie tratată ca fiind separată;
- foarte important este faptul că, la data derulării tranzacțiilor comerciale între societatea reclamantă și furnizorul SC M SRL, nici organele fiscale nu știau de eventualele nereguli cu implicații fiscale ale SC M SRL, ceea ce determină în mod absolut și indubitabil lipsa precizării de către organele fiscale a elementelor obiective din care să rezulte că reclamanta știa sau ar fi trebuit să știe de neregulile furnizorului ( din moment ce nici organul fiscal nu avea cunoștință ) și de elementele obiective pe care organul fiscal trebuia să le menționeze în stabilirea împrejurării că furnizorul reclamantei la rândul său ar fi știu sau ar fi trebuit să știe că operațiunile derulate cu furnizorii săi ar fi implicate în fraude fiscale comise de acei furnizori.
Rezultă că lipsirea și refuzul organului fiscal de a da dreptul reclamantei de deducere a cheltuielilor și TVA aferente achizițiilor bunurilor și serviciilor de la SC M SRL nu este susținută de cadrul legal aplicabil și citat mai sus, încalcă acest cadru legal, iar actele administrative atacate nu sunt dovedite de nici o probă din care să rezulte că reclamanta știa sau ar fi trebuit să știe de eventualele nereguli ale furnizorului SC M SRL.
Invocarea de către organul fiscal a prevederilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 este o eroare întrucât conform primei teze a acestui articol și aliniat sunt definite două situații distincte de către legiuitor, iar organul fiscal nu a efectuat analiza acestora, deci nu a verificat dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de acest aliniat. Totodată, organul fiscal nu a verificat nici dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de teza a doua a aceluiași articol întrucât numai îndeplinirea lor cumulativă ar fi putut conduce la aplicare acestei norme legale tranzacțiilor dintre reclamantă și furnizorul său, cu refuzul dreptului de deducere.
Neverificarea îndeplinirii cumulative a acestor condiții cu aplicarea eronată a prevederilor tezei a II - a art. 11 alin. 1 Cod. Fiscal reprezintă element de nelegalitate al actului administrativ atacat.
In decizia de impunere nr. X/2016 sunt invocate prevederile art. 6 alin. 1 și alin. 2 din Legea contabilității nr. 82/1991, fără a se menționa în mod clar care sunt documentele care nu ar îndeplini calitatea de documente justificative, de ce nu ar îndeplini această calitate. Tot în mod eronat se invocă și prevederile pct. 46 din OMFP nr. 3055/2009, respectiv a principiului prevalentei economicului asupra juridicului, fără însă a se clarifica de către organul fiscal și tară a se preciza cum ar fi încălcat și cum nu ar fi respectat reclamanta acest principiu ceea ce reprezintă o gravă nelegalitate ce afectează actul administrativ.
In decizia de impunere nr. X/2016 în mod nelegal este invocată o pretinsă încălcare a prevederilor art. 126 alin. 1 și art.127 alin. 2 Cod Fiscal în situația în care art. 126 alin. 1 nu este aplicabil reclamantei deoarece SC O M SRL are calitatea de persoană cumpărătoare și nu de persoană care a livrat bunurile și nici nu se arată modul în care reclamanta ar fi încălcat acest text legal.
Cu privire la art. 127 alin. 2 Cod Fiscal, organul fiscal nu a precizat de ce activitatea SC M SRL nu este considerată o activitate economică.
In acest condiții, prevederile art. 126 alin. 1 și art. 127 alin. 2 Cod Fiscal au fost invocate în mod eronat ca nefiind respectate de reclamantă ceea ce constituie o evidentă eroare întrucât reclamanta a avut calitatea de cumpărător și nu pe cea de vânzător la care face referire art. 126 alin. 1, iar dacă furnizorul reclamantei ar fi avut probleme cu modul de achiziție a bunurilor ce ulterior au fost livrate reclamantei, aceasta nu înseamnă că dreptul de deducere a societății reclamante privind cheltuielile și TVA aferent să fie afectat.
Conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 reclamanta a efectuat procedura prealabilă, iar față de contestația acesteia depusă cu nr. X/01.08.2016 s-a emis decizia nelegală cu nr. X/04.10.2016 prin care pârâta DGFP C a dispus suspendarea soluționării contestației referitoare la suma de 61.745 lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 24.698 lei și TVA stabilită suplimentar în sumă de 37.047 lei, sume stabilite prin decizia nr. X/19.07.2016 în sarcina SC O M SRL. Totodată, s-a dispus ca procedura administrativă să fie reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea.
In acest sens, s-a arătat că organele de inspecție fiscală au sesizat organele de urmărire penală prin plângerea nr. X/19.07.2016 întocmită în baza RIF X/19.07.2016 și a deciziei cu nr. X/19.07.2016 pentru suma totală de 72.586 lei.
Astfel că, în temeiul art. 277 alin. 1 lit. a din Legea nr. 207/2015 privind C.proc.fisc, organele administrative au menționat că nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale.
Reclamanta apreciază însă că, indiferent de soluția dispusă prin decizia nr. X/04.10.2016 ce a fost comunicată la 06.10.2016, reclamanta a îndeplinit condițiile legale prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, motiv pentru care s-a adresat cu prezenta cerere instanței de judecată.
In drept, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 554/2004 republicată, dar și celelalte texte legale și jurisprudență indicate de parcursul motivării prezentei cereri.
La data de 22.04.2017, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O, in nume propriu si pentru Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C, a depus la dosar intâmpinare prin care solicita respingerea cererii de chemare in judecata formulata de S.C. O M S.R.L arătând că organele administrative nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de finalizarea soluționării laturii penale. Prioritatea de soluționare în speță o au organele de cercetare penală care se vor pronunța asupra caracterului infracțional al faptului ce atrage plata la bugetul statului a creanțelor datorate și constatate în virtutea faptei infracționale.
Valoarea foarte mare a obligațiilor fiscale reținute ca datorate de către reclamantă întăresc ideea pronunțării cu întâietate a organelor penale asupra legalității operațiunilor ce au generat calculul acestora.
Acest lucru este în acord cu dispozițiile art. 277 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, procedura administrativă urmând a fi reluată la data încetării motivului care a determinat suspendarea.
In plus, este chiar în interesul contestatoarei să fie lămurite toate aspectele, de natură penală sau fiscală, ale situației sale. De asemenea, având în vedere dispoziția deciziei contestate, aceea de suspendare a procedurii administrative, apreciază că respectiva decizie nu produce prin ea însăși consecințe de natură a o păgubi pe reclamantă.
Finalitatea normei legale în temeiul căreia a fost suspendată procedura administrativă, rațiunea ei sau mai bine spus scopul în care a fost edictată (ratio legis) este aceea de a clarifica și elimina toate bănuielile, respectiv indiciile privind săvârșirea unei fapte penale a cărei constatare ar avea o directă influență asupra soluției date în procedura administrativă, prealabil însă emiterii deciziei administrative (în acest sens a se vedea și Decizia nr. 4461/20.11.2007 a ÎCCJ - Secția de contencios administrativ și fiscal).
Ceea ce este hotărâtor, așadar, este legătura dintre potențialul caracter penal al faptei și soluția organului administrativ, legiuitorul înțelegând să acorde prioritate organului de cercetare penală.
In susținerea temeiniciei măsurii luate în procedura administrativă invocă și Decizia nr. 449/26.10.2004 prin care Curtea Constituțională a statuat că întâietatea rezolvării acțiunii penale este neîndoielnic justificată și consacrată ca atare și de prevederile art. 19 alin. 2 Cod procedură penală, scopul suspendării constituindu-l tocmai verificarea existenței sau inexistenței infracțiunii cu privire la care sunt unele indicii. Tot Curtea a reținut că nu trebuie ignorate nici prevederile art. 22 alin. 1 Cod procedură penală , devenit art. 28 alin. (1) din Noul Cod de procedura penala, potrivit cărora hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
In acest sens, organele administrative nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale având în vedere faptul că organele de inspecție fiscală au considerat că operațiunile efectuate au implicații fiscale pentru care se ridică problema realității operațiunilor economice desfășurate de SC O M SRL cu consecința diminuării impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.
In ceea ce privește jurisprudența europeană, Curtea Europeană de Justiție a statuat în mod repetat că pentru a putea stabili existența dreptului de deducere în temeiul unor livrări de bunuri sau servicii este necesar să se verifice dacă acestea au fost efectiv realizate și dacă bunurile sau serviciile în cauză au fost utilizate în scopul operațiunilor taxabile.
In consecință, autoritățile și instanțele naționale sunt în măsură să refuze acordarea dreptului de deducere dacă se stabilește, în raport cu elemente obiective, că acest drept este invocat fraudulos sau abuziv (a se vedea Hotărârea Fini H. -C.32/03, Kittel și RecOa Recycling - C - 439/04 și C -440/04, Mahayben și David C -80/11 și C -142/11 și Bonik - C-285/11.)
Fata de afirmațiile societății privind existența documentelor justificative pentru operațiunile desfășurate, solicită să se constatate ca acestea nu sunt de natură să infirme constatările organelor fiscale privitoare la realitatea tranzacțiilor și la crearea de avantaje patrimoniale partenerilor contractuali, întrucât numai organele de cercetare si urmărire penală, în cadrul competențelor de care dispun, pot stabili dacă operațiunile comerciale au fost derulate conform documentelor prezentate de societate, respectiv dacă documentele justificative evidențiate in contabilitatea contestatoarei reflecta realitatea operațiunilor.
In ceea ce privește celelalte susțineri ale contestatoarei, arată că ele privesc fondul cauzei, urmând a fi analizate de organul fiscal în procedura administrativă cu ocazia soluționării pe fond a contestației formulate de S.C. O M S.R.L
Față de motivele invocate , solicita respingerea acțiunii formulata de SC O M SRL ca fiind neîntemeiata si menținerea actelor administrativ - fiscale întocmite de D.G.R.F.P. C - AJFP O ca fiind legale si temeinice.
La data de 12.05.2017, reclamanta S.C. O M S.R.L a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat să se respingă motivele prezentate în întâmpinare pentru argumentele arătate de reclamantă în cererea de chemare în judecată .
A precizat că aplicabilitatea art.277 alin.1 lit.a din Legea 207/2015 este facultativă, iar mențiunea că organele administrative nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de finalizarea soluționării laturii penale este eronată, motivat de faptul că cererea în anulare nu reprezintă o parte a pretinsei infracțiuni pentru a se invoca latura penală. Instanța a fost sesizată cu o cerere în anulare a uni act administrativ și nu cu soluționarea unei pretinse laturi civile a vreunei infracțiuni Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile părților și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
În urma controlului efectuat la contestatoare a fost încheiat raportul de inspecție fiscală nr. F-OT X/19.07.2016, iar în baza acestuia a fost emisă Decizia de impunere nr. F-OT X/19.07.2016 privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală, acte prin care s-au calculat în sarcina contestatoarei obligații fiscale în sumă totală de 72.586 lei, din care se contesta suma de 61.745 lei.
Împotriva acestor acte de control s-a formulat contestație, iar prin Decizia nr. X/04.10.2016 emisă de DGRFP C, în conformitate cu art. 277 alin. 1 lit. a) din Legea 207/2015, privind Codul de procedură fiscală rep., s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de S.C. O M S.R.L până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
Pentru a pronunța această decizie ,organul de soluționare a contestațiilor a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 277 alin. 1 lit. a) din Legea 207/2015 organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă;
Se reține că, prin adresa nr. X/19.07.2016 organele de inspecție fiscala au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul O plângerea penala cu același număr împreună cu întreaga documentația întocmită ca urmare a verificărilor efectuate în legătură cu realitatea și legalitatea activității desfășurate de operatorul economic, în vederea continuării cercetărilor pentru stabilirea existentei sau inexistentei elementelor constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de Codul fiscal și Legea nr. 241/2005.
Pârâta a susținut că, între stabilirea creanțelor fiscale cu titlu de TVA si impozit pe profit în sumă totală de 72.586 lei, din care se contesta suma de 61.745 lei, din decizia de impunere nr. F-OT X/19.07.2016, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. F-OT X/19.07.2016 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite de reprezentanții societății există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei dedusă judecății. Legătura strânsă dintre posibilul caracter infracțional al faptelor și soluționarea contestației administrative a reclamantei constă în necesitatea ca organul de soluționare a contestațiilor să stabilească mai întâi realitatea operațiunilor economice în baza cărora au fost stabilite obligațiile bugetare contestate și asupra cărora urmează să se pronunțe organele de cercetare penală.
La termenul din 27.09.2017 reclamanta a învederat instanței că dosarul penal nr. X/P/2016 înregistrat ca urmare a sesizării AJFP O se află în același stadiu la IPJ , nefiind efectuate alte acte de procedură penală.
Din analiza dispozițiilor art. 277 alin. 1 lit. a) din Legea 207/2015 rezultă că suspendarea soluționării contestației formulate împotriva deciziei de impunere fiscală nu se impune în mod obligatoriu în orice situație în care autoritatea fiscală este investită cu analiza unor creanțe fiscale care fac și obiectul unei acțiuni penale, fiind o procedură facultativă.
Pe de altă parte, instanța constată că,în speța de față,durata cercetărilor penale a depășit 1 an, iar reclamanta este pusă în situația de a fi executată pentru realizarea unor creanțe fiscale având în vedere că în opinia pârâtei ,accesul la instanță cu o acțiune având ca obiect anularea deciziei de impunere și a creanțelor fiscale stabilite pe baza aprecierii inspecției fiscale nu este posibilă până când contestația administrativă nu este soluționată.
Dată fiind durata în general îndelungată de soluționare a laturii penale, în special în dosare cu componentă economică, existența juridică a contribuabilului este pusă sub semnul întrebării, deoarece decizia de impunere deja emisă este executorie, putând conduce la o excludere de piața relevantă geografic și comercial, impusă de organul fiscal, cu privire la persoana juridică respectivă.
În aceste condiții, având în vedere că, deși plângerea a fost înregistrată de mai mult de 1an la IPJ O, față de reclamantă nu s-au dispus măsuri de natură a constata caracterul penal al faptelor, ceea ce ar justifica măsura de suspendare dispusă de organul administrativ pentru a acorda prioritate organului de cercetare penală, instanța apreciază că se impune admiterea in parte a contestației formulate de reclamanta SC O M SRL și anularea deciziei de soluționare a contestației nr.X/04.10.2016 emisa de DGRFP C cu obligarea paratei sa soluționeze contestația administrativa, în acest mod creându-se posibilitatea reclamantei de a-și valorifica atât dreptul la un proces echitabil și într-un termen rezonabil, așa cum acesta este consacrat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului , cât și dreptul de a-și face apărările necesare în raport de obligațiile fiscale ce i-au fost stabilite prin decizia de impunere emisă de AJFP O.
Data publicarii pe portal: 28.11.2017
| ← Recurs. anulare decizie de angajare a răspunderii solidare,... | Anulare dispozitie privind interzicerea dreptului de port si... → |
|---|
