Contencios administrativ şi fiscal - anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Expunerea în considerente a enumerării dispoziţiilor cuprinse în actele administrativ fiscal contestate, fără nici o analiză a legalităţii acestor acte şi chiar ignorarea argumentelor referitoare la prescripţia extinctivă a obligaţiilor fiscale principale care ar fi împiedicat calcularea majorărilor de întârziere, precum şi omisiunea analizării avizelor de garanţie iniţiale în legătură cu care s-a invocat stingerea obligaţiilor prin plată sau compensare, echivalează cu o necercetarea a fondului cauzei. Lipsa argumentelor de fapt şi de drept care să justifice, să explice concluzia la care a ajuns instanţa de fond în pronunţarea unei sentinţe, pune în imposibilitate instanţa de control judiciar să-i exercite atribuţiile.
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1305 din 27 aprilie 2012
Prin Sentința nr. 1322/21 iunie 2011, Tribunalul Mureș a respins cererea formulată de reclamantul C.S.I., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureș - A.F.P. Tg.-Mureș.
în considerentele Sentinței, Tribunalul a reținut, în esență, următoarele aspecte:
- prin Decizia nr. 54/15 martie 2010, D.G.F.P. Mureș a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 405295/11 ianuarie 2010, desființând această din urmă Decizie pentru suma de 135 lei și dispunând o nouă reverificare, în scopul stabilirii majorărilor de întârziere, ținând cont de prevederile legale aplicabile; potrivit dispozițiilor art. 119,120 din O.G. nr. 92/2003, după trecerea termenului de scadență se datorează majorări de întârziere;
- reclamantul nu a achitat diferența de impozit anual la termenul de scadență, astfel că au fost calculate accesorii: 57 lei - majorări de întârziere pentru impozitul pe veniturile individualizate prin Decizia de impunere nr. 26301064077966/3 iunie 2009; 34 lei, majorări de întârziere pentru impozitul pe veniturile individualizate prin Decizia de impunere nr. 26301064077966/3 iunie 2009; 5 lei, majorări de întârziere pentru impozitul pe veniturile individualizate prin Decizia de impunere nr. 26301064077966/3 iunie 2009; 2 lei, majorări de întârziere pentru impozitul pe veniturile individualizate prin Decizia de impunere nr. 26301040445766/28 octombrie 2008; 3 lei, majorări de întârziere pentru impozitul pe veniturile individualizate prin Decizia de impunere nr. 26301069242640/29 iunie 2009;
- deciziile anuale de impunere pentru anii 200-2001 i-au fost comunicate reclamantului prin poștă, iar acesta nu a făcut dovada anulării titlului de creanță în baza căruia s-a făcut înscrierea inițială cu avizele de garanție nr. 18330/11 mai 2010, nr. 18331/11 mai 2010, nr. 18332/11 mai 2010.
împotriva Sentinței nr. 1322/21 iunie 2011 a declarat recurs reclamantul, invocând dispozițiilor art. 3041, art. 304^#pct. 9 C.proc.civ., solicitând a se dispune admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării Deciziei nr. 405295/11 ianuarie 2010 emise de A.F.P. Tg.-Mureș, anulării Deciziei nr. 54/15 martie 2010, prin care D.G.F.P. Mureș a soluționat contestația reclamantului-recurent împotriva Deciziei nr. 405295/11 ianuarie 2010, anulării Deciziei nr. 22248/21 aprilie 2010 emise de A.F.P. Tg.-Mureș, prin care s-a revenit la conținutul Deciziei nr. 405295/11 ianuarie 2010, precum și cu consecința obligării pârâtei să șteargă din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare înscrierile efectuate cu avizele de garanție inițiale nr. 18330/11 mai 2010, nr. 18331/11 mai 2010, nr. 18332/11 mai 2010, respectiv cu consecința obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. în esență, recurentul a susținut următoarele motive: prima instanță a reluat poziția pârâtei, deși recurentul și-a îndeplinit obligațiile de plată către bugetul statului, începând cu cele aferente anului 2008 și până în prezent; calcularea majorărilor de întârziere este nelegală; obligațiile fiscale principale sunt prescrise, fiind stabilite prin decizii de impunere aferente anilor 200-2001, aspect invocat și în fața primei instanțe; până la data de 1 ianuarie 2008 nu a existat niciun act de executare silită care să fi întrerupt cursul prescripției fiscale; existența pretinselor obligații față de bugetul de stat pentru anii 2000-2001 nu are influență în soluționarea cauzei, pentru motivul că aceste obligații sunt prescrise; recurentul susține că deciziile de impunere aferente anilor 2000-2001 nu i-au fost comunicate, iar cele două trimiteri recomandate fie nu le-a primit personal, fie conțin semnături indescifrabile, nefăcându-se identificarea primitorului corespondenței; borderourile de comunicare depuse de pârâta-intimată, în primă instanță, nu fac dovada că organul fiscal s-a conformat dispozițiilor art. 44 Cod proc. fiscală; faptul reținut în hotărârea atacată, referitor la neatacarea titlului de creanță în baza căruia s-a făcut înscrierea inițială cu avizele de garanție nr. 18330/11 mai 2010, nr. 18331/11 mai 2010 și nr. 18332/11 mai 2010, nu are relevanță, de vreme ce creanțele respective (27 lei, 320 lei și 320 lei) nu au fost contestate, obligațiile fiind stinse prin modalitățile legale de plată, la dosar fiind depuse dovezi în acest sens.
Prin întâmpinarea depusă la 12 aprilie 2012, intimata a solicitat a se dispune respingerea recursului, susținând, în esență, următoarele apărări: din adresa nr. 94347/94685/22 noiembrie 2010 emisă de A.F.P. Tg.-Mureș rezultă că, deși prin Decizia nr. 54/15 martie 2010 a fost desființată parțial Decizia de calcul al accesoriilor nr. 405295/11 ianuarie 2010, în urma reverificării s-a constatat că accesoriile au fost calculate corect, în cadrul termenului de prescripție; noua Decizie, nr. 22248/21 aprilie 2010, i-a fost comunicată reclamantului-recurent prin poștă, cu confirmare de primire, la data de 26 aprilie 2010, majorările de întârziere pentru care s-a solicitat reverificarea fiind aferente unei părți din diferența de impozit stabilită în plus pentru anul 2001, prin Decizia nr. 26300100552750/26 iulie 2002; deciziile de impunere aferente anilor 2000 și 2001 i-au fost comunicate reclamantului-recurent prin poștă, sub semnătură, la datele de 4 aprilie 2002 și 13 septembrie 2002, dovadă fiind confirmările de primire depuse la dosarul primei instanțe; înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare a fost făcută conform dispozițiilor art. 230 din O.M.F.P. nr. 1364/2007, iar titlul de creanță în baza căruia s-au făcut înscrierile nu a fost anulat.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel - învestită cu soluționarea recursului potrivit motivelor invocate, precum și potrivit regulilor statornicite de dispozițiilor art. 3041 C.proc.civ., a reținut următoarele aspecte:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu D.G.F.P. Mureș:
- anularea Deciziei nr. 405295/11 ianuarie 2010 emise de A.F.P. Tg.-Mureș;
- anularea Deciziei nr. 54/15 martie 2010 prin care D.G.F.P. Mureș a soluționat contestația reclamantului împotriva Deciziei nr. 405295/11 ianuarie 2010;
- anularea Deciziei nr. 22248/21 aprilie 2010 emise de A.F.P. Tg.-Mureș, prin care s-a revenit la conținutul Deciziei nr. 405295/11 ianuarie 2010;
- obligarea pârâtei să șteargă din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare înscrierile efectuate prin avizele de garanție inițiale nr. 18330/11 mai 2010 (pentru suma de 27 lei), nr. 18331/11 mai 2010 (pentru suma de 320 lei) și nr. 18332/11 mai 2010 (pentru suma de 320 lei);
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Așadar, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant viza o decizie prin care s-au stabilit obligații accesorii, respectiv majorări de întârziere în sumă totală de 236 lei - Decizia nr. 405295/11 ianuarie 2010 emisă de A.F.P. Tg.-Mureș -, o decizie prin care s-a soluționat contestația - Decizia nr. 54715 martie 2010, prin care D.G.F.P. Mureș a respins contestația recurentului formulată împotriva Deciziei nr. 405295/11 ianuarie 2010, cu referire la suma de 101 lei, majorări de întârziere, și a admis contestația cu referire la suma de 135 lei, majorări de întârziere, desființând parțial Decizia nr. 405295/11 ianuarie 2010, cu mențiunea că organele fiscale vor proceda la o reverificare privind stabilirea majorărilor de întârziere - și o decizie dată după reverificare - Decizia nr. 22248/21 aprilie 2010 emisă de A.F.P. Tg.-Mureș, prin care obligațiile accesorii stabilite, după reverificare, au rămas tot la cuantumul de 135 lei.
în cererea de chemare în judecată reclamantul a susținut că documentul la care se face referire în Decizia nr. 22248/21 aprilie 2010 emisă de A.F.P. Tg.-Mureș, respectiv Decizia nr. 26300100552750/26 iulie 2002, prin care s-ar fi individualizat sumele cu privire la care au fost calculate majorările de întârziere, nu i-a fost comunicat și că, sumele înscrise în acest act sunt prescrise, rezultând, deci, că nu puteau fi calculate nici majorări pentru debitele principale.
Relativ la avizele de garanție inițiale nr. 18330/11 mai 2010 (pentru suma de 27 lei), nr. 18331/11 mai 2010 (pentru suma de 320 lei) și nr. 18332/11 mai 2010 (pentru suma de 320 lei), reclamantul a susținut că obligațiile fiscale au fost stinse prin plată sau prin compensare, nemaifiind datorate, și că, aceste aspecte sunt supuse analizei instanței în dos. nr. 2472/102/2008 și nr. 598/102/2010 ale Tribunalului Mureș.
în ședința publică din 8 aprilie 2011, prima instanță a constatat că atât reclamantul, cât și pârâta au depus o serie de înscrisuri (decizii de impunere, chitanțe, adrese, cereri, titluri executorii, ordine de plată, hotărâri judecătorești pronunțate în cauze în care reclamantul a fost parte), actele fiind enumerate în încheiere.
Curtea reține, însă, că în considerentele Sentinței, prima instanță - după ce a expus susținerile părților - a enumerat dispozițiile cuprinse în Decizia nr. 54/15 martie 2010 a D.G.F.P. Mureș și a conchis că reclamantul nu a achitat la termenul de scadență diferența de impozit anual de regularizat, astfel că au fost calculate, în sarcina lui, accesorii, arătând cuantumul acestora și indicând numărul deciziilor de impunere cu privire la veniturile reclamantului, obținute din profesii libere și comerciale.
Așadar, prima instanță nu și-a motivat concluzia, nu a făcut referire la argumentul prescripției extinctive a obligațiilor fiscale principale - care ar fi împiedicat calcularea majorărilor de întârziere - și nici la susținerea reclamantului privind achitarea tuturor obligațiilor fiscale aferente anului 2009 (respectiv la înscrisurile pe care reclamantul și-a bazat această susținere), nerealizând, deci, o analiză a legalității actelor administrative atacate, ci expunând doar o enumerare a dispozițiilor acestora.
în plus, Tribunalul nu a făcut nicio referire la Decizia nr. 22248/21 aprilie 2010 (emisă de A.F.P. Tg.-Mureș, în urma reverificării dispuse prin Decizia nr. 54/15 martie 2010 a D.G.F.P. Mureș - de soluționare a contestației formulate împotriva Deciziei nr. 405295/11 ianuarie 2010 emise de A.F.P. Tg.-Mureș), deși reclamantul a solicitat și anularea acestui act administrativ.
în fine, cu toate că reclamantul a susținut că avizele de garanție inițiale sunt nelegale întrucât obligațiile la care se referă au fost stinse prin plată sau prin compensare (făcând trimitere la înscrisuri, la dos. nr. 2472/102/2008 și la dos. nr. 598/102/2010 ale Tribunalului Mureș), prima instanță nu a analizat nici aceste aspecte.
Având în vedere argumentele anterior expuse, Curtea a admis recursul - art. 312 alin. (1) teza I C.proc.civ. - și, constatând incidența, în speță, a dispozițiilor art. 312 alin. (5) teza I C.proc.civ. întrucât prima instanță nu a intrat, practic, în cercetarea fondului cauzei, va casa Sentința atacată - art. 312 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ. - și a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului Mureș care, în funcție de soluția ce se va pronunța în cauză va tranșa și capătul de cerere privind cheltuielile de judecată suportate de reclamantul - recurent în acest proces.
| ← Taxa de poluarea. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii în... | Legea contenciosului administrativ. Legea privind organizarea... → |
|---|
