Contestaţie act administrativ-fiscal. conţinutul deciziei de impunere. formular tip stabilit prin h.g.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 1088 din data de 25.05.2017
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1904/40/2016 la data de 05.08.2016 și precizată ulterior, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comuna B., județul C. și Primăria comunei B., prin Primar, a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere pe anul 2016 nr. 2116/09.05.2016, precum și a Răspunsului nr. 2765/30.06.2016, solicitând anularea acestora și emiterea unei noi decizii.
Prin sentința nr. 9 din 6 ianuarie 2017 Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comuna B., județul C. și Primăria comunei B., prin Primar; a anulat Decizia de impunere pentru anul 2016 nr. 2116/09.05.2016 emisă de Comuna B., precum și răspunsul nr. 2765/30.06.2016 dat în soluționarea contestației administrative de către Primăria comunei B.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna B. prin primar, criticând-o pentru nelegalitate.
Motivându-și recursul pârâta a arătat că în data de 9.02.2016, reclamantul A. a depus două declarații fiscale pentru stabilirea impozitului pe clădiri și teren, însoțite de contractul de vânzare-cumpărare nr. 216/30.01.2013. Din declarațiile depuse și actele care le însoțesc, reiese faptul că acesta a dobândit în anul 2013 teren pentru construcții, livezi, fânețe și alte categorii, pentru care nu a depus declarații fiscale în termenul legal.
Urmare a acestui fapt, unitatea administrativ-teritorială Comuna B., identificând terenurile și construcțiile deținute pe raza comunei de către A., a procedat la calcularea și imputarea sumelor datorate de către acest proprietar cu titlu de taxe și impozite locale, inclusive a majorărilor de întârziere datorate, ca urmare a culpei acestuia în nedeclararea acestor proprietăți în termenul legal de 30 de zile de la dobândire, pentru luarea în evidența fiscală a acestora.
În acest sens, s-a emis Decizia de impunere nr. 2116/9.05.2016 (filele 8 și 7 - după fila nr. 28 din dosar se reia numărătoarea paginilor de la nr. 1). Debitul principal de 3.489 lei din decizie este compus din următoarele sume: suma datorată cu titlu de impozit pe construcții și terenuri pe anul în curs, calculate pentru anul 2016 (805 lei + 66 lei), cu termenele de plată scadente; suma datorată cu titlu de impozit pe construcții și terenuri, calculată retroactive, conform art. 110 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, ca urmare a nedeclarării în termen a dobândirii imobilelor, pentru perioada supusă termenului de prescripției (2013-2015): 2.400 lei+210 lei. Majorările au fost calculate și evidențiate separate, în înștiințarea de plată nr. 2116/ 9.05.2016 (filele 9 și 8), care a însoțit decizia de impunere. Ele au fost calculate pentru perioada supusă termenului de prescripție (2013-2015), în conformitate cu art. 183 din Legea nr. 207/2015.
A arătat că instanța de fond în mod nejustificat a reținut în sentința nr. 9/2017 că declarația de impunere, înștiințarea de plată și întreaga documentație anexă nu cuprind toate elementele prevăzute de Legea nr. 207/2015. A precizat că formatul deciziei de impunere eliberată reclamantului respectă formatul tipizat "model 2016 ITL 008"; aprobat prin Ordinul MDRAP nr. 2068/22/12.2015, în anexa nr. 9. Mai mult decât atât, conform art. 2 alin. (3) din același ordin, formularele tipizate sunt tipărite utilizând sistemul informatic ce respectă toate dispozițiile Legii nr. 207/2015 și ale Legii nr. 227/2015.
Expresia "debite valabile la 9.05.2016"; din cuprinsul deciziei de impunere reflectă calculul impozitului pentru situația juridică a terenurilor cunoscută de către autoritatea emitentă până la data emiterii actului, respectiv 9.05.2016, atât pentru anul în curs, respectiv 2016, cu termenele de plată scadente, cât și pentru perioada 2013-2015 (perioada în care autoritatea emitentă nu a cunoscut faptul că reclamantul deține în proprietate bunurile pentru care s-a emis prezenta decizie), în cazul în care, după data de 9.05.2016, data emiterii deciziei de impunere, reclamantul dobândea în proprietate alte bunuri și le declara, se emitea o nouă decizie.
Perioada pentru care reclamantul datorează impozit reiese foarte clar din decizia de impunere nr. 2116/9,05,2016 (filele 8 și 7), înștiințarea de plată nr. 2116/9.05.2016 (filele 9 și 8), procesele-verbale de calcul a impozitelor pe fiecare imobil, pe fiecare an în parte (filele de la nr. 12 la nr. 71).
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului.
În drept, și-a întemeiat prezentul recurs pe dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
La data de 10 aprilie 2016 reclamantul A. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
A arătat că prin acțiunea promovată a solicitat anularea deciziei nr. 2116/09.05.2016, precum și a răspunsului nr. 2765/30.06.2016. În ceea ce privește penalitățile și majorările a învederat că pretinsele obligații accesorii nu au fost comunicate contestatoarei, aceasta neavând posibilitatea efectivă a le contesta. Numai în momentul în care organul fiscal ar fi comunicat contestatoarei decizia privind obligațiile accesorii, ar fi putut începe termenul prevăzut de art. 207 Cod procedură fiscală, fiind incidente prevederile cuprinse în dispozițiile următoare. Însă, în condițiile în care obligația de comunicare nu a fost respectată, contestatoarea nu a avut posibilitatea reală de a pune în discuție legalitatea și temeinicia titlurilor de creanța fiscal privind obligațiile accesorii, situație care contravine principiului accesului liber la justiție garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului astfel cum a fost el conturat în practica CEDO (cauza Bellet vs. Franța - hotărârea din 04. 12.1995 sau Stubbins Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord - hotărârea din 22.10.1996).
Așadar, pe calea contestației contestatoarea era îndreptățită să critice conținutul deciziei sub aspectele menționate privind obligațiile accesorii. Din cuprinsul acesteia nu rezulta dobânzile sau penalitățile și perioada efectivă pentru care au fost aplicate.
A menționat că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea și a reținut că decizia emisă nu respectă condițiile de fond și de formă cerute de lege și a dispus anularea deciziei cât și a răspunsului și a dispus emiterea unor noi decizii care îndeplineau condițiile cerute de lege.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 97 din Legea nr. 207/2015 și Legea 554/2004.
La data de 28 aprilie 2016 recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna B. a depus răspuns la întâmpinare, reiterând susținerile din petiția de recurs.
Recursul formulat nu este întemeiat.
Așa cum arată însăși recurenta în cuprinsul motivelor de recurs, impozitul pe teren și clădiri a fost calculat pentru anii 2013-2015. Or, așa cum a reținut și prima instanță, în cuprinsul deciziei de impunere nu este defalcată suma datorată cu titlu de impozit, distinct pentru fiecare perioadă fiscală impozabilă, situație de fapt ce pune contribuabilul în imposibilitatea de a cunoaște cuantumul obligației fiscale pentru fiecare din aceste perioade în parte și de a putea verifica dacă a fost calculată corect în raport de legislația fiscală incidentă pentru fiecare perioadă impozabilă, atât sub aspectul debitului cât și al majorărilor de întârziere. Prin urmare, contribuabilul este pus și în imposibilitatea de a formula o eventuală contestație administrativă împotriva deciziei de impunere, întrucât nu și-ar putea argumenta coerent, în fapt și în drept o astfel de contestație. Pentru toate aceste considerente Curtea nu poate decât să constate că indicarea separată a perioadelor fiscale în cuprinsul deciziei de impunere este esențială și să tragă consecința riguroasă că această deficiență a actului administrativ fiscal impune sancțiunea nulității, așa cum a reținut și instanța de fond.
Relativ la aspectul în discuție, art. 97 din Codul de procedură fiscală statuează lămurit și limpede că decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, și tipul creanței fiscale, baza de impozitare, precum și cuantumul acesteia, pentru fiecare perioadă impozabilă.
Curtea nu se poate îndepărta de litera textului de lege învederat sub cuvânt că Ordinul nr. 2068/2015 emis de către MDRAP ar impune un formular tip pentru decizia de impunere, întrucât, pe de o parte, dispozițiile învederate ale Codului de procedură fiscală sunt de ordine publică și nu pot fi ignorate, iar, pe de altă parte, nu s-ar putea deroga de la ele printr-un act juridic normativ de nivel inferior. De altfel Curtea nu poate să nu observe că tipul de formular al deciziei de impunere permite indicarea perioadei impozabile chiar dacă nu e menționată expres în acest formular.
| ← în cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei... | Legea nr. 290/2003. obligarea autorităţii la soluţionarea... → |
|---|
