Funcţionar public. Radierea de drept a sancţiunii
| Comentarii |
|
În ipoteza când operează radierea de drept a unei sancţiunii, nu este necesară formularea unei cereri de către funcţionarul public.
Secţia contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1034 din 24 aprilie 2012
Prin sentința civilă nr. 428/03.06.2011 pronunțată în dosarul nr. 517/115/2011, Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea formulată de către reclamantul O.I., în contradictoriu cu pârâta Direcția „Poliția Locală“ Reșița având ca obiect anularea deciziei nr. 186/14.01.2011, prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu; reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior de agent comunitar principal, treapta III, gradația 2, cu plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, precum și orice alte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1034 din 24 aprilie 2012 pronunțată în dosarul nr. 517/115/2011 Curtea de Apel Timișoara a admis recursul reclamantului a modificat sentința conform art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și a admis acțiunea, cu motivarea că referitor la critica reclamantului O.I. cu privire la incidența criteriului eliminatoriu prevăzut de lit. A pct. 2 lit. c) din decizia nr. 1/4254/2010 criteriu vizând aplicarea unor sancțiuni disciplinare, Curtea a constatat că tribunalul a reținut în principal că deși potrivit dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 sancțiunile disciplinare se radiază de drept, conform dispozițiilor alin. (2) radierea sancțiunilor disciplinare se constată prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituțiilor publice, reclamantul nefiind beneficiarul unei astfel de constatări, și mai mult chiar în situația radierii sancțiunii reclamantul ar fi intrat sub incidența criteriului, având în vedere că prin decizia nr. 1/4254/2010 nu s-a făcut vreo mențiune cu privire la radierea sancțiunilor disciplinare, exceptându-se doar sancțiunea constând în avertisment/mustrare scrisă.
Curtea a constatat că argumentele reținute de instanța de fond sunt incorecte, în cauză fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ..
Astfel, prin dispoziția de sancționare nr. 1/881/14.07.2005, reclamantul a fost sancționat cu diminuarea salariului de încadrare cu 5% pe o lună conform art. 77 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999. Potrivit art. 82 alin. (1) lit. b), respectiva sancțiune disciplinară se radiază de drept în termen de un an de la expirarea termenului pentru care a fost aplicată, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că radierea sancțiunilor disciplinare prevăzute al alin. (1) lit. b) se constată prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituțiilor publice.
Având în vedere dispozițiile legale sus amintite, Curtea a reținut că la data de 14.08.2006 a intervenit radierea de drept a sancțiunii disciplinare aplicată reclamantului. Ca urmare a intervenirii radierii de drept, efectele unei sancțiuni disciplinare încetează pentru viitor. Efectele radierii de drept intervin „ope legis”, iar actul administrativ al conducătorului autorității sau instituțiilor publice prevăzut de art. 82 alin. (2) are ca efect doar constatarea intervenirii radierii de drept sub aspect probator, nefiind o condiție de intervenire a acesteia.
Prin decizia nr. 186/14.01.2011, pârâta a dispus eliberarea din funcție a reclamantului O.I. pe considerentul că acesta se află sub incidența criteriului eliminatoriu prevăzut de lit. a) pct. 2 lit. c) din decizia nr. 1/4254/2010 criteriu vizând aplicarea unor sancțiuni disciplinare.
Curtea a constatat că în mod greșit a reținut tribunalul că și în situația radierii sancțiunii reclamantul ar fi intrat sub incidența criteriului, având în vedere că prin decizia nr. 1/4254/2010 nu s-a făcut vreo mențiune cu privire la radierea sancțiunilor disciplinare, exceptându-se doar sancțiunea constând în avertisment/mustrare scrisă.
Astfel, față de susținerile pârâtei din întâmpinările formulate atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de recurs în sensul că „reclamantul nu deține un asemenea act de radiere a sancțiunii avute, de aceea figurează cu sancțiune disciplinara intrând sub incidența criteriilor stabilite privind disponibilizarea, pe când numitul O.B. deține un act administrativ cu nr. 1/1539/09.04.2008 privind radierea sancțiunii disciplinare (existent la dosar), tocmai de aceea nu s-a luat in calcul sancțiunea acestuia”, Curtea a concluzionat că la disponibilizarea angajaților săi, pârâta nu a avut în vedere și sancțiunile disciplinare pentru care constatase intervenită reabilitarea de drept.
Or, în această situație apare ca fiind discreționar dreptul de apreciere al pârâtei cu privire la constatarea radierii de drept a sancțiunilor disciplinare aplicate, cu consecințe directe asupra disponibilizării angajaților săi, criteriul prevăzut de lit. A pct. 2 lit. c) din decizia nr. 1/4254/2010, nemaifiind un criteriu obiectiv.
Curtea a mai reținut că pârâta nu poate invoca propria culpă în neîndeplinirea unei obligații legale, deoarece constatarea radierii de drept nu este condiționată de existența unei cereri formulate anterior de reclamant.
Față de cele expuse și constatându-se că nu se mai impune analizarea celorlalte susțineri ale recurentei, în baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) C.proc.civ. coroborate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., a admis recursul recurentului reclamant, a modificat în tot sentința civilă recurată în sensul că a admis acțiunea.
| ← Decretul-lege nr. 118/1990. Calitatea de persoană persecutată.... | Titlu executoriu fiscal. Competenţă materială a judecătoriei → |
|---|
