Titlu executoriu fiscal. Competenţă materială a judecătoriei
| Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor art. 172 - 173 din C.proc.fisc., împotriva titlului executoriu fiscal se poate face contestaţie la executare, care este de competenţa instanţelor de executare şi care diferă ca regim juridic de contestaţia prevăzută de dispoziţiile art. 205 - 218 din acelaşi cod, aceasta din urmă fiind supusă unei alte proceduri şi fiind dată, după finalizarea procedurii prealabile, în sarcina instanţei de contencios administrativ.
Secţia contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1059 din 25 aprilie 2012
Prin sentință civilă nr. 433/5.04.2011 Tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamantul SRL în contradictoriu cu pârâții Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, Autoritatea Națională a Vămilor București si Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, având ca obiect cererile de anularea procesului-verbal privind calculul dobânzilor de întârziere și al penalităților de întârziere nr. 27036 din 24.09.2009, comunicat la data de 24.09.2009 și a Deciziei nr. 2188/360/29.10.2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, comunicată la data de 29.10.2010, prin care a fost respinsă contestația sa în procedură administrativă prealabilă.
împotriva sentinței a formulat recurs reclamantul și prin decizia civilă nr. 1059 din 25 aprilie 2012 pronunțată în dosarul 11693/30/2010 Curtea de Apel Timișoara a admis cererea și a casat sentința cu trimitere spre competenta soluționare Judecătoriei Timișoara.
în motivare Curtea a stabilit că în cauză se atacă un proces verbal (procesul verbal DRAOV nr. 27036 din 24.09.2009) prin care s-a procedat la calculul dobânzilor de întârziere și al penalităților de întârziere aferente unui debit fiscal constat printr-un titlu devenit executoriu.
Fiind prin urmare un act subsecvent titlului executoriu, și procesul verbal de calcul al accesoriilor are același caracter, potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (6) din C.proc.fisc., care prevăd că în cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute accesorii fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare și consemnate „într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu”.
Pentru acest motiv Curtea a pus în discuția părților natura actului atacat și competența de soluționare a cauzei în primă instanță, care fac posibilă incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 3 C.proc.civ..
Curtea a reținut că împotriva titlului executoriu se poate face contestație la executare, de competența instanțelor de executare, potrivit dispozițiilor art.172 - 173 din C.proc.fisc.
Prin urmare, contestația menționată este diferită ca regim juridic de contestația prevăzută de dispozițiile art. 205 - 218 din același cod, aceasta din urmă fiind supusă unei alte proceduri și fiind dată, după finalizarea procedurii prealabile, în sarcina instanței de contencios administrativ.
Ori dispozițiile art. 172-173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind C.proc.fisc., fac trimitere la competența de drept comun în materie de executare silită, competență care revine potrivit dispozițiilor art. art. 400 alin (1) C.proc.civ. instanței de executare.
Potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (2), instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Cum în materie fiscală nu există nici o altă dispoziție care să confere instanțelor de contencios administrativ competența de soluționare a contestațiilor la executare propriu-zise, și cum prin acțiunea de față sunt atacate acte emise ulterior începerii executării silite, iar nu actele fiscale de impunere care ar fi atras competența instanțelor de contencios administrativ, Curtea a constatat că acțiunea contestatorului cade sub incidența normelor de drept comun în materie de executare.
Așadar, având în vedere și Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XIV/2007, prin care s-a dezlegat tocmai problema de drept în discuție - statuându-se că în aplicarea dispozițiilor art.169 alin. (4) [în prezent art.172 alin. (4)] din C.proc.fisc., judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația - Curtea a stabilit că în speța de față îi revine Judecătoriei Timișoara competența de soluționare a cererii reclamantului.
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C.proc.civ., Curtea a admis recursul formulat de reclamantul recurent SRL împotriva sentinței civile nr. 433/05.04.2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 11693/30/2010, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Timișoara.
| ← Funcţionar public. Radierea de drept a sancţiunii | Contract de achiziţie publică. Riscul efectuării unor... → |
|---|
