Inadmisibilitatea acţiunii în rectificare de carte funciară, pe calea dreptului comun, privitor la un imobil preluat de statul român în baza decretului nr.92/1950, în lipsa anulării actelor de dobândire a dreptului de proprietate ale actualilor proprietar
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 92 din data de 25.05.2017
Inadmisibilitatea acțiunii în rectificare de carte funciară, pe calea dreptului comun, privitor la un imobil preluat de Statul Român în baza Decretului nr.92/1950, în lipsa anulării actelor de dobândire a dreptului de proprietate ale actualilor proprietari
- art. 45 din Legea nr.10/2001
- art. 30 și art. 34 din Legea nr. 7/1996
- art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 Convenția Europeană a Drepturilor Omului
Câtă vreme imobilul preluat de Statul Român, în baza Decretului nr.92/1950, a fost înstrăinat către foștii chiriași în baza Legii nr. 112/1995, acțiunea prin care s-a solicitat anularea contractelor de vânzare cumpărare fiind înregistrată după expirarea termenului prevăzut de art.45 din Legea nr.10/2001, era prescrisă, astfel că, nu era posibilă o verificare a legalității acestora și implicit nu subzistă motive, temeiuri pentru rectificarea înscrierilor efectuate în baza acestora Nu s-au inițiat demersuri în baza Legii nr.10/2001 pentru redobândirea imobilului, apartamentele fiind înstrăinate foștilor chiriași, dreptul real înscris în cartea funciară se prezumă că există în folosul lor, au un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, ce nu a fost desființat.
Decizia civilă nr. 92/25.05.2017
Prin sentința civilă nr. 1587/2012 pronunțată de Judecătoria ... în dosar nr. .../296/2009, instanța a respins, acțiunea civilă formulată de reclamanta ... cu domiciliul stabil în ..., cu domiciliul ales în …, în calitate de moștenitoare după def. ..., în contradictoriu cu pârâții ..., cu domiciliul în …; cu domiciliul în … (prin avocat ...); ... cu domiciliul în ...; ... cu domiciliul în ...; ... și ... cu domiciliul în ...; ... cu domiciliul în ... (prin avocat ...), ..., cu domiciliul procedural ales în ... (la fam. ..., prin avocat ...); SC ... SA cu sediul în …; SC ... SA, cu sediul în ... (prin consilier juridic ...), SC ... SA cu sediul în ... , ..., cu domiciliul în ... (prin avocat ...); STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în ...; MUNICIPIUL ... prin PRIMAR, cu sediul în loc .......; ... cu domiciliul în …; …, cu domiciliu necunoscut, având ca obiect rectificarea înscrierilor CF; a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei, cu privire la capătul de cerere privind sistarea indiviziunii asupra imobilului.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit colii CF 127 ..., imobilul de sub nr. top. ..., în natură casă și curte, situat în ..., a format proprietatea tabulară a defunctului ..., soțul reclamantei conform înscrierilor de sub poziția B10, din această coală, a copârâților de ordin 13, sub pozițiile B 7-9 și B 11-18, precum și a antecesorului de drept al pârâtului ..., respectiv ..., înscrisă sub poziția B6, până la data de 21.05.1998, când în baza sentinței civile nr.125/1998 din dosar nr.11801/1997, parcela având nr. top. ... se transcrie în CF ... ..., în favoarea Statului Român. Astfel, se transcrie imobilul mai sus menționat, într-o nouă coală de carte funciară, Cf ... ..., în care se trece Statul Român ca titular al dreptului de proprietate, cu titlu juridic de naționalizare, în baza Decretului nr.92/1950.
Conform dispozitivului și cadrului procesual din dosar nr. .../1997, prin Sentința civilă nr.125/1998, instanța se pronunță, strict, doar cu privire la apartamentul nr. 32, fără să includă întregul imobil, situat în ......;
Conform dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 06.05.1945-22.12.1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Statul român a dispus de imobilul în speță, inițial prin închirierea în favoarea unor persoane, iar ulterior prin înstrăinarea către aceștia, în baza dispozițiilor Legii nr.112/1995;
Nelegalitățile săvârșite de vechiul regim, cu privire la naționalizarea imobilului în speță, nu a mobilizat nici proprietarii imobilului în speță, și nici moștenitorii acestora, ca atare, prin atitudinea lor de pasivitate, le-au considerat valabile, până la promovarea prezentei, ce intervine mult după apariția Legii nr.112/1995 și respectiv a Legii nr.10/2001, și intervenind prescripția, au pierdut și ocazia notificărilor;
Coala CF nr. .... ... (fila 8 din dosar), la data de 21.05.1998, relevă, că imobilul în speță, respectiv apartamentul nr.32, se transcrie din CF 127 ..., iar dreptul de proprietate, cu titlu juridic naționalizare, în baza Decretului nr.92/1950, se intabulează în favoarea Statului;
În urma apariției Legii nr.112/1995 și respectiv a Legii nr.10/2001, o parte dintre coproprietarii imobilului, au formulat cereri și notificări pentru a obține repararea prejudiciilor cauzate prin preluarea abuzivă (unul dintre coproprietari - ... -, profitând de cele două legi, a obținut chiar restituirea în natură asupra unei cote de 7/25 părți din imobilul înscris în CF nr.127 ... sub B 20, și în CF nr. ... ... de sub B 13), proceduri de care, reclamanta și soțul ei, nu au înțeles să uzeze;
Dat fiind faptul că, imobilul situat pe ..., respectiv, clădirea în care, defunctul soț al reclamantei, a deținut cota de 2/25 părți, este compus din mai multe apartamente individuale, și majoritatea coindivizarilor au fost deja despăgubiți de Stat, reclamanta, prin cererea nr..../29.11.2005, a solicitat Primăriei Municipiului ..., restituirea în natură a imobilului, însă, solicitarea s-a depus tardiv, dat fiind că termenul limită de depunere a notificărilor s-a încheiat la data de 14.02.2002. De altfel, potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 lit. a), din Legea nr.10/2001, reclamanta deși era îndreptățită să-și valorifice dreptul de proprietate în natură sau prin echivalent, a preferat calea neadecvată a acțiunii civile fondată pe dispozițiile dreptului comun.
Tocmai pentru repararea abuzurilor comise de vechiul regim, legiuitorul a dat posibilitatea celor îndreptățiți, să revendice bunurile naționalizate, prin procedurile Legii 112/1996 și a Legii 10/2001, proceduri neuzitate de reclamantă și soțul acesteia, până a trăit.
Din cuprinsul Înscrierilor din Cf ... ..., sub pozițiile B17-20, rezidă că, la poziția B 17-18, se înscrie dreptul de proprietate asupra unui spațiu comercial în suprafață de 209,24 m.p. în favoarea pârâtei SC ... SA, care, ulterior își schimbă denumirea în SC ... SA.
În temeiul HGR. nr. 521/1995, imobilul situat în ..., ..., a fost transmis, din administrarea Regiei Autonome de interes local ... ..., în administrarea Casei de Presă și Editură "..." instituție publică aflată în subordinea fostului Minister al Culturii și cultelor, antecesoarea pârâtei SC ... SA, care a încheiat cu SC...SA, contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare nr. .../23.11.2000, prin care ultima a achiziționat imobilul situat în ..., ...;
Din coala CF nr. ... ..., rezidă că imobilul în speță, de sub top 36 poz.17 și 18, a fost cumpărat în baza contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, a dispozițiilor HGR nr.617/1998, prevederile Legii nr.133/1999 și ale HGR nr.577/2002 (reglementări, și actualmente în vigoare); Față de înscrierile din cartea funciară, SC ... SA a fost de bună credință, având convingerea fermă că vânzătorul, și respectiv pârâta SC ... SA, fiind titularul unui drept de proprietate asupra imobilului spațiu comercial, în suprafață de 209,24 mp., a putut înstrăina în condiții legale dreptul de proprietate asupra spațiului in speță, fiind proprietarul imobilului, astfel că, în cauza pendinte, sunt incidente dispozițiile 45 din Legea nr. 10/2001.
Deși dreptul de proprietate al Statului, dobândit prin actul normativ mai sus indicat, nu a fost înscris de îndată în cartea funciară, doar ulterior anului 1989 (respectiv în anul 1998, în c.f. 127 ... sub B 19 și B 1 în c.f. ... ...- fila 22 din dosar), și-a produs totuși efectele, aspect recunoscut chiar de coproprietarii acestuia, care în urma apariției Legii 112/1995 și respectiv a Legii 10/2001 au formulat cereri și notificări pentru a obține repararea prejudiciilor cauzate prin această preluare abuzivă, unul dintre aceștia obținând chiar restituirea în natură asupra unei cote de 7/25 părți (..., intabulat sub B 20 în c.f. 127 ... și sub B 13 în c.f. ... ...). Statul Român a dispus de acest imobil, inițial prin închirierea în favoarea unor persoane fizice, printre care și pârâta ... care ocupa apartamentul nr. 46 de mai bine de 34 de ani, iar ulterior, prin înstrăinarea către aceasta, în baza dispozițiilor Legii 112/1995.
Ținând seama că imobilul în cauză, situat în ..., ..., a fost trecut în proprietatea Statului Român, cu titlu juridic naționalizare, prin efectul Decretului 92/1950, în speță erau aplicabile dispozițiile art. 2, alin. 1 lit. a) Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În cauză a intervenit excepția prescripției dreptului de a introduce acțiunea, dat fiind regimul nulităților privind actele de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul Legii 10/2001, este reglementat în art. 45 din legea republicată.
În baza principiului "specialia generalibus derogant";, în cauza pendinte, sunt aplicabile dispozițiile art. 45 din Legea 10/2001 și nu prevederile Codului civil în materie de nulități. Dispozițiile art. 45 din Legea 10/2001 în alin. V, statuează că "prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi (14. 02. 2001), termen prelungit succesiv cu câte trei luni prin O.U.G. 109/2001 și O.U.G. 145/2001.
Ori, acțiunea care face obiectul prezentei cauze, a fost tardiv introdusă, termenul limită pentru formularea cererii pentru constatarea nulității absolute, stabilit în mod expres prin dispozițiile art. 45, alin. V din Legea 10/2001, fiind depășit cu mai bine de cinci ani. Consecință a celor de mai sus, legalitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 102/21. CML 1998 intervenit, în speță, între pârâta ... și SC ... SA în reprezentarea Statului Român, în baza Legii 112/1995 nu poate fi supus analizei, în cauză operând prescripția dreptului la acțiune în sens material.
Din examinarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire specială la cauzele în care România a fost condamnată pentru încălcarea art. 1, din Primul Protocol adițional la Convenție, reiese că este nelegală deposedarea cumpărătorului de bună credință de bun, ca efect al admiterii acțiunilor promovate în fața instanțelor de judecată și că persoanele care au dobândit cu bună credință bunul nu trebuie aduse în situația de a suporta greutatea responsabilității statului care cândva a confiscat aceste bunuri de la proprietarii lor: - Cauza Raicu împotriva României, în mod constant, instanța europeană a statuat principiul securității raporturilor juridice și stabilității …";;
Pentru considerentele de mai sus, instanța de fond, în baza dispozițiilor art.261 Cod de procedură civilă, Legea nr.7/1996, Legea nr.550/2002, a respins acțiunea conform dispozitivului hotărârii.
Prin decizia civilă 55/Ap/2013, Tribunalul ... a respins apelul reclamantei ca nefondat.
Recursul promovat împotriva acestei decizii a fost admis de către Curtea de Apel ... prin decizia civilă nr. 131/R/2015 cu consecința casării deciziei și a trimiterii cauzei spre rejudecare în apel. Soluția Curții de Apel ... s-a întemeiat pe faptul obiectiv al decesului reclamantei survenit la data de 01.02.2013 și care a fost adus la cunoștința instanței doar în etapa recursului de către mandatarul acesteia. Rejudecarea apelului s-a impus în vederea împrocesuării numitei ... ca moștenitoare a defunctei ....
Prin decizia civilă nr. 692/Ap din data de 17 Decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul ... s-a respins apelul promovat de reclamanta ... - decedată, prin moștenitoarea ..., domiciliată în ..., …, cu domiciliul procedural ales în ..., str. …, jud. ..., la Cabinet avocat ..., împotriva Sentinței civile nr. 1587/2012 pronunțată de Judecătoria ... în dosar nr. .../296/2009, în contradictoriu cu intimații STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în ..., sector 5, MUNICIPIUL ... PRIN PRIMAR, cu sediul în ..., ..., jud. ..., ..., cu domiciliul în ..., ... jud. ..., ..., cu domiciliul procedural ales în ..., ..., reprezentată prin d-na avocat ... ..., ..., cu domiciliul în ..., ..., jud. ..., ..., cu domiciliul în ..., ......., ..., cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinetului de avocat ..., situat în ..., ..., jud. ..., ..., cu domiciliul în ..., ... jud. ..., ..., cu domiciliul în ..., ... jud. ..., ..., cu domiciliul în ..., ... jud. ..., ..., cu domiciliul în ..., SC ... SA ..., cu sediul în ..., ..., jud. ..., SC ... SA, cu sediul în ..., SC ... SA, cu sediul în ..., ..., reprezentată prin d-nul avocat ..., ..., toți cu domiciliul necunoscut, citați prin publicitate.
A fost obligată apelanta să achite 2500 lei cheltuieli de judecată intimatei ....
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanta a învederat instanței că imobilul în litigiu situat în ... ... a fost cuprins în tabelul imobilelor naționalizate, întocmit în baza Decretului nr. 92/1950 ca fiind proprietatea numitului ... .... Acest fapt este adeverit prin certificatul nr. 33/16.12.1996 emis de Direcția Județeana a Arhivelor Naționale ..., menționat în considerentele sentinței civile nr. 125/1998 a Judecătoriei ....
Reclamanta a arătat că naționalizarea este nelegală întrucât la data de 17.12.1947 proprietatea a fost transmisă prin succesiune numitului ....
Naționalizarea efectuată în baza Decretului 92/1950 a fost constatată prin sentința civilă nr. 125/1998 pronunțată de Judecătoria ..., în dosar nr. .../1997, în baza acesteia fiind înscris în CF dreptul de proprietate al Statului român.
Reclamanta a arătat că hotărârea s-a pronunțat fără citarea proprietarilor tabulari ceea ce determină și nelegalitatea înscrierii în CF.
S-a constatat că toate argumentele aduse de reclamantă în susținerea cererii de rectificare a CF converg spre dovedirea naționalizării nelegale, abuzive a imobilului de către Statul Român, cererea vizând consecința desființării contractelor de vânzare-cumpărare ulterioare. Or, toate aceste argumente ar fi putut prezenta relevanță în cadrul demersului juridic prevăzut de legea specială de reparație - Legea 10/2001. Reclamanta însă nu a promovat nicio cerere în baza legii speciale.
Or, conform principiului "specialia generalibus derogant"; confirmat și în această materie de către ÎCCJ prin Decizia 33/2008, "concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale chiar dacă acesta nu este prevăzut în mod expres în legea specială";.
Acțiunea în rectificare de CF - o acțiune aparținând dreptului comun ca și acțiunea în revendicare, nu poate avea prioritate față de legea specială - Legea 10/2001.
În ceea ce privește posibilitatea înlăturării legii speciale - cu consecința soluționării acțiunii în rectificare în condițiile dreptului comun, așadar în pofida parcurgerii procedurii de restituire din Legea 10/2001 - în considerarea încălcării art. 1 Protocol 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța a constatat că în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a reținut o asemenea încălcare în defavoarea fostului proprietar pentru absența unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă, concretă a măsurilor reparatorii (cauza Katz contra României).
Doar că, în prezenta cauză, o asemenea încălcare este exclusă deoarece apelanta potrivit reglementării Legii 10/2001 nu este îndreptățită la măsuri reparatorii din cauza pasivității sale, a neparcurgerii procedurii speciale, și nicidecum pentru că în concret, reglementarea legală s-ar fi dovedit ineficientă.
Astfel, cum prevede art. 22 alin. 5 din Legea 10/2001, redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv de către stat, este condiționată de parcurgerea cu succes a procedurii de restituire din Legea 10/2001. Nefiind îndeplinită această condiție de către apelantă, respectiv nebeneficiind de măsuri reparatorii în natură sau echivalent, acesteia îi lipsește temeiul de fapt pentru a solicita constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor către terțe persoane.
Pe de altă parte, conform art. 45 alin. 5 din Legea 10/2001 acțiunea în constatarea nulității acestor contracte de vânzare cumpărare este prescrisă extinctiv, ținând seama de termenul de prescripție extinctivă de 1 an și de prelungirea succesivă a acestui termen de prescripție prevăzut de O.U.G. 109/2001, O.U.G. 145/2001).
Ca o consecință, chiar și acțiunea în rectificare - imprescriptibilă sub rezerva prescripției dreptului material la acțiunea în fond, conform art. 35 alin. 1 din Legea 7/1996 se supune acestui termen special de prescripție care a fost depășit.
În virtutea considerentelor expuse Tribunalul a apreciat ca legală și temeinică sentința atacată, și în baza art. 296 Cod de procedură civilă a respins apelul reclamantei.
În baza art. 274 Cod de procedură civilă a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial solicitate și dovedite în recurs și în apel de către intimata ..., prin delegația avocațială nr. .../12.06.2015 în apel, …/7.03.2014 - în recurs și prin chitanțele nr. …/19.05.2015 - 1.000 lei, nr. …/26.05.2014 - 500 lei, nr. …/8.07.2013 - 1.000 lei.
La acordarea acestor cheltuieli de judecată tribunalul a avut în vedere dispoziția Curții de Apel ... conform căreia cheltuielile de judecată în recurs vor fi avute în vedere la rejudecarea apelului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs ..., solicitând admiterea acestuia, în principal, casarea în tot a deciziei recurate și reținerea cauzei pentru rejudecare în fond, iar în subsidiar, modificarea în tot a deciziei atacate și în consecință, admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței pronunțate de instanța de fond în sensul admiterii acțiunii.
Prin motivele de recurs au fost invocate următoarele:
- atât instanța de fond cât și instanța de apel au soluționat litigiul fără ca acesta să fi fost în realitate soluționat pe fond, raportat la temeiul legal invocat și la obiectul litigiului;
- soluționarea acțiunii doar prin prisma prevederilor Legii nr. 10/2001, fără analizarea prevederilor legale invocate în privința manierei în care statul Româna a devenit proprietar tabular al imobilului în litigiu, încalcă flagrant art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, echivalând cu necercetarea fondului litigiului, aceasta fiind rațiunea pentru care solicită, în principal, casarea hotărârii și reținerea cauzei pentru rejudecare în fond;
- al doilea motiv de recurs vizează nelegalitatea hotărârilor pronunțate în ciclurile procesuale anterioare, astfel, până la data de 21.05.1998, a fost menținută situația de carte funciară asupra imobilului din CF nr. 127 ... ce a format proprietatea tabulară a defunctului ..., soțul antecesoarei recurentei, de sub B 10, a copârâților de ordin 13 de sub B 7 - 9 lit. b) 11 - 18, precum și a antecesorului de drept al pârâtului ..., adică ..., înscrisă sub B 6;
- în anul 1998, cu mult după abolirea regimului comunist, Statul Român dobândește dreptul de proprietate asupra unui imobil cu titlu juridic "naționalizare"; în baza unui decret abrogat, printr-o hotărâre judecătorească prin care nu s-a ținut cont de aceste aspecte deloc neglijabile, hotărâre judecătorească care a avut ca obiect doar un singur apartament și nu întregul imobil înscris în CF 127 ...;
- astfel, nu numai antecesorul recurentei nu a fost parte în acea cauză dar nici restul coproprietarilor menționați în CF, fiind încălcat grav dreptul la un proces echitabil garanta prin art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dreptul la un recurs efectiv garantat prin art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nelegalități ce pot fi invocate doar prin prezenta acțiune în rectificare de CF;
- Sentința civilă nr. 125/1998 din dosar nr. .../1997 al Judecătoriei ... nu este opozabilă proprietarilor tabulari, adică apelantei și pârâților de ordin 13, fiind înscrisă în CF cu încălcarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 7/1996;
- acțiunea trebuie soluționată astfel cum a fost promovată, întrucât nesoluționarea acesteia echivalează și aceasta cu o încălcare a dreptului la un proces echitabil, de asemenea, nesoluționarea acțiunii în rectificare de carte funciară în baza prevederilor legale invocate încalcă și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurenta, respectiv antecesoarea acesteia fiind pusă în situația în care nu are niciun remediu procedural intern pentru a pune în discuție legalitatea sentinței nr. 125/1998 a Judecătoriei ..., cu toate că, până în anul 1998, ... era unul dintre proprietarii tabulari ai imobilului în litigiu;
- nelegalitatea înscrierii este cu atât mai gravă cu cât sentința viza doar un singur apartament și anume cel având nr. 32, hotărârea nefiind opozabilă proprietarilor tabulari;
- chiar dacă s-ar reține legalitatea înscrierii sentinței, aceasta ar trebui întabulată astfel cum a fost pronunțată, adică pentru acel apartament 32, nu pentru un imobil cu zeci de apartamente și o serie de spații comerciale, despre care nu s-a făcut nicio vorbire în cauza amintită mai sus și nu se regăsesc nici în dispozitivul acelei hotărâri;
- nu numai Sentința civilă nr. 125 din 9.01.1998 a Judecătoriei ... este nelegală și inopozabilă proprietarilor tabulari dar nici actul de naționalizare reținut ca temei de dobândire a dreptului de proprietate de către Statul Român în baza Decretului nr. 9271950 nu este opozabil recurentei, respectiv antecesorilor acesteia și nici celorlalți coproprietari de CF;
- la data apariției Deciziei nr. 92/1950 și a punerii în aplicare a acesteia, ... ... nu mai era proprietarul imobilului și, nu numai atât, nici măcar nu mai era în viață;
- naționalizarea imobilului s-a făcut cu nerespectarea însăși a Deciziei nr. 92/1950, imobilul fiind preluat de Statul Român de la un neproprietar, o asemenea naționalizare neputând produce un efect juridic față de cei înscriși ca proprietari în cartea funciară, reținându-se incidența prevederilor Decretului Lege nr. 115/1938 sub imperiul căreia antecesorii apelantei și ceilalți proprietari tabulari și-au păstrat calitatea de proprietari tabulari până în anul 1998;
- apărările Municipiului ... că de fapt imobilul a fost preluat în temeiul Legii nr. 6/1948 care completează art. 1 și 2 din Legea nr. 877/1940 care prevede că trec în patrimoniul statului bunurile persoanelor care au trecut în mod clandestin sau fraudulos frontiera nu reflectă altceva decât tocmai nelegalitatea naționalizării imobilului în baza Decretului nr. 92/1950, având în vedere și faptul că aceste persoane, în realitate au fost deportate;
- Statul Român nu are un titlu legal constituit pentru acest imobil, nu a dobândit dreptul de proprietate asupra acestuia, calitatea sa de proprietar derivând dintr-o "eroare"; gravă de întabulare a unei hotărâri judecătorești, inopozabilă adevăraților proprietari;
- în cauză este aplicabil și principiul conform căruia dacă se desființează titlul transmițătorului sau se constată că acesta nu a avut niciodată un titlu asupra bunului obiect al transmiterii, acesta nu putea transmite un drept subdobânditorului pe care nu l-a avut, iar acesta din urmă nu putea dobândi mai mult;
- contractele încheiate ulterior de SC ... SA sunt lovite de nulitate întrucât Statul nu putea transmite un drept pe care nu l-a avut niciodată;
- înscrierea dreptului de proprietate în favoarea SC ... SA este nelegală, fiind încălcate dispozițiile art. 22 din Legea nr. 7/1996, astfel cum nici Statul Român nu are un titlu legal constituit asupra imobilului nici această pârâtă nu are un asemenea titlu, situație în care nu putea înstrăina dreptul de proprietate asupra spațiului comercial în suprafață de 209,24 mp;
- în situația în care se va considera că acțiunea recurentei pentru constatarea nulității absolute este prescrisă, fiind expirat termenul de un an prevăzut de Legea nr. 10/2001, prelungit succesiv prin alte acte normative, recurenta justifică un interes pentru susținerea acțiunii, deoarece imobilul este format din mai multe apartamente, unele nefiind vândute până în prezent chiriașilor, astfel în situația admiterii acțiunii pentru rectificarea înscrierilor din CF este posibilă ulterior valorificării acestor drepturi pe căile legale adecvate;
- s-a omis în întregime a fi avut în vedere faptul că prin Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-a exclus în totalitate dreptul persoanelor îndreptățite de a promova acțiuni având ca obiect revendicare, fără a fi uzat de calea reglementată prin Legea nr. 10/2001, tocmai datorită faptului că asemenea persoane s-ar putea prevala de existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional și trebuie să i se asigure accesul liber la justiție;
- asemenea situații trebuie analizate în funcție de circumstanțele cauzei, respectiv în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenția și dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit ori securității juridice;
- raportat la speța dedusă judecății, se poate reține pe mai multe planuri o neconcordanță între legislația internă și Convenție, dar aceasta din urmă are prioritate, o asemenea prioritate fiind dată în cadrul unei acțiuni de rectificare CF / revendicare de drept comun în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui drept de proprietate ori securității juridice;
- este important în litigiul de față analizarea distinctă prin prisma securității raporturilor juridice la care face trimitere și Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a admisibilității acțiunii rectificării de CF față de persoanele fizice intimate în cauză, susțineri formulate cu ocazia concluziilor în fond, respectiv prin concluziile scrise, însă instanța nu le-a analizat în niciun fel;
- o asemenea acțiune ar fi o acțiune admisibilă, iar instanțele ar fi datoare să verifice în ce măsură admiterea acesteia ar aduce atingere vreunui drept de proprietate ori securității raporturilor juridice;
- pârâtul Statul Român și în prezent deține o cotă importantă din imobil, față de care nu se poate ridica problema vreunei atingeri în privința securității raporturilor juridice civile, față de acest pârât fiind pe deplin admisibilă discutarea caracterului legal sau nelegal al întabulării dreptului de proprietate pe calea acțiunii în rectificare de carte funciară, în cadrul căreia se poate discuta și analiza valabilitatea acestui titlu, raportat la prevederile art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998.
În drept au fost invocate dispozițiile Decretului-Lege nr. 115/1938, Legea nr. 7/1996, Legea nr. 550/2002, art. 312 alin. 3, 5, 6 indice 1 Cod procedură civilă, art. 312 alin. 1 - 3 Cod procedură civilă, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, și toate prevederile legale invocate în cuprinsul cererii de recurs.
Prin întâmpinare, intimata SC ... SA ... a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că excepția de inadmisibilitate, astfel cum este susținută de recurentă, ca și element de sancționare prin care a soluției, nu a făcut obiectul unei dezbateri și nu a constituit niciodată fundamentul respingerii acțiunii. Toate excepțiile invocate în cauză au fost puse în discuția părților și, în contextul prevederilor art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, au fost unite cu fondul, instanța soluționând inclusiv fondul dedus judecății. Intimata susține că abia în recurs se încearcă o oarecare justificare a cererii în rectificare CF, propunându-se înlăturarea efectelor unei hotărâri judecătorești pe motiv de neopozabilitate a acestei reclamante, intimata precizând că există puterea de lucru judecat cu privire la dreptul de proprietate al Statului conform Sentinței civile nr. 125/1998, concluzionând că imobilul a fost naționalizat cu titlu valabil, acțiunea în rectificare CF este inadmisibilă nu doar sub aspectul survenirii prescripției dreptului de a introduce acțiunea, ci mai ales față de lipsa interesului juridic născut și actual. SC ... SA a dobândit proprietatea asupra spațiului în suprafață construită de 244,5 mp din imobilul situat pe strada ... ... prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 157/28.02.2003 încheiat cu SC ... SA, fosta SC "..."; SA înființată prin H.G. nr. 617/1998 prin care a fost reorganizată Casa de Presă și Editură "..."; în administrarea căreia s-a aflat imobilul din litigiu începând cu anul 1995 când acesta a fost transferat din administrarea Regiei Autonome ... ... - fosta întreprindere de exploatare a spațiului locativ până în anul 1989.
Tot prin întâmpinare, intimatul Municipiul ... prin Primar a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, cu motivarea că, în mod corect, instanța de apel a reținut faptul că temeinicia acțiunii în rectificare se legală indiscutabil de reglementarea dată restituirii imobilelor preluate de stat abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prin Legea nr. 10/2001, astfel că cererea în rectificare din perspectiva regulilor de publicitate imobiliară este neîntemeiată, câtă vreme apelanta nu a uzat cu succes de procedura de restituire. Instanțele, de fond și de apel, au examinat incidența dispozițiilor legale evocate, dar au apreciat, față de obiectul cererii dedusă judecății, că acesta se circumscrie normei speciale și anume Legea nr. 10/2001 din perspectiva căreia, cu prioritate, față de examinarea fondului pricinii, se impune verificarea dacă a fost urmată procedura instituită de acest act normativ. Intimatul arată că nu sunt reale criticile recurentei privitoare la faptul că Statul Român nu a făcut dovada calității sale de proprietar având în vedere faptul că o perioadă de aproximativ 70 de ani Statul Român a dispus de imobilul în speță, inițial prin închirierea construcției în favoarea unor persoane fizice și juridice, iar ulterior prin închirierea construcției către aceștia.
Tot prin întâmpinare, SC ... SA - societate în reorganizare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că în cauză a intervenit prescripția dreptului de a introduce acțiunea, dat fiind regimul nulităților privind actele de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul Legii nr. 10/2001, așa cum este reglementat de art. 45 din legea republicată, instanța de apel aplicând în mod corect și just legea. Pasivitatea reclamantei recurente a fost în mod justificat sancționată de instanța de fond prin respingerea acțiunii, reclamanta neuzând de dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel încât recursul este neîntemeiat, atât considerentele instanței de fond cât și ale instanței de apel în rejudecare nu echivalează cu o nesoluționare a cauzei pe fondul dreptului, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 312 alin. 2 și alin. 6 indice 1 din codul de procedură civilă pentru a se dispune casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare. Cât privește cel de al doilea motiv de recurs, intimata învederează că recurenta, în mod greșit, susține că Statul Român nu are un titlu legal constituit pentru imobilul în litigiu, întrucât acesta a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, Statul a dobândit astfel calitatea de proprietar, calitate în care a dispus de bun de la data naționalizării, făcând acte de administrare iar ulterior acte de dispoziție. Intimata arată că SC ... a dobândit dreptul de proprietate prin efectul legii, respectiv H.G. nr. 617/1997, dreptul de administrare conferit de H.G. nr. 521/1995 fiind transformat astfel în drept de proprietate. Așadar, dreptul de proprietate este incontestabil, iar contractul de vânzare cumpărare este legal încheiat, așa cum corect au considerat ambele instanțe. Intimata susține că înscrierile din CF sunt perfect legale, motiv pentru care nu se impune radierea înscrierilor de sub poziția B 17-18, în mod legal constatând instanța de fond că în cauză a intervenit excepția prescripției dreptului de a introduce acțiunea, dat fiind regimul nulităților privind actele de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul Legii nr. 1072001.
Prin actul înregistrat la instanță la data de 20.03.2017, ... IPURL București în calitate de administrator judiciar al SC ... SA, a învederat că își însușește întâmpinarea formulată de aceasta, solicitând menținerea deciziei recurate și, pe cale de consecință, respingerea recursului ca nefondat.
Intimata ... a solicitat respingerea recursului, apreciind că instanța de apel a analizat capetele de cerere ale acțiunii introductive argumentând motivele pentru ca dispozițiile legii speciale reparatorii au prioritate față de acțiunea de drept comun de rectificare de CF; intimata susține totodată că nu pot fi primite susținerile recurentei cu privire la admisibilitatea acțiunii în rectificare de CF, bazată pe dispozițiile Legii nr. 7/1996, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii (decembrie 2006), o asemenea acțiune fiind inadmisibilă, putându-se observa, potrivit art. 34 din lege, caracterul accesoriu al cererii de rectificare a înscrierilor de CF care întotdeauna trebuie să fie precedată de o altă hotărâre judecătorească sau măcar un petit în cadrul aceleași acțiuni prin care se constată o nulitate, o nelegalitate, o nevalabilitate, în speță o asemenea cerere nu a fost formulată.
Tot prin întâmpinare, intimații ... și ... au solicitat respingerea recursului, cu motivarea că reclamanta nu a promovat nicio cerere în baza legii speciale, iar potrivit art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv de stat este condiționată de parcurgerea procedurii de restituire, condiție neîndeplinită de recurentă; totodată în mod corect s-a reținut de instanțe că acțiunea în constatarea nulității contractelor este prescrisă extinctiv, ținând seama de termenul de prescripție de un an prevăzut prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.
Intimata ..., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că motivul de casare vizând necercetarea fondului cauzei este nefondat, instanțele analizând cererile formulate de recurenta reclamantă stabilind că, în condițiile existenței legii speciale, acțiunea în rectificare nu poate fi admisă fără parcurgerea procedurii speciale de restituire. Aplicarea legii speciale în concurs cu legea generală nu poate duce la concluzia că instanța de apel nu a soluționat fondul cauzei, aceasta analizând cu atenție motivele invocate de către recurenta reclamantă și răspunzând punctual criticilor din cererea de apel. Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă dar nu a indicat care sunt dispozițiile legale încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel, astfel motivele de recurs invocate vizează preluarea imobilului de către Statul Român fără titlu valabil, cu consecința păstrării dreptului său de proprietate, deși nu a parcurs procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001, precum și inopozabilitatea Sentinței civile nr. 125/1998. Intimata susține că acțiunii îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 în temeiul principiului aplicării legii speciale, acțiunea pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 881/1996 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 fiind prescrisă conform art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, fiind prescrisă chiar și în ipoteza aplicării legii generale, în temeiul art. 36 din Legea nr. 7/1996.
Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța de recurs a constatat următoarele:
Imobilul din litigiu, situat în ..., ..., a constituit proprietatea tabulară a persoanelor înscrise în cartea funciară nr. 127 ... sub B.6 - B.18, inclusiv a soțului reclamantei, ..., întabulat sub B.10 asupra cotei de 2/25 părți. Acest imobil a fost cuprins potrivit certificatului nr. 351 din 16 decembrie 1996 eliberat de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale ... de pe raza orașului ... în tabelul imobilelor naționalizate întocmit în baza Decretului nr. 92/1950, act normativ prin efectul căruia foștii proprietari au pierdut bunul menționat.
Principalul punct de reper în dezlegarea problemei de drept dedusă soluționării îl constituie absența oricărei cereri pe rolul autorităților administrației publice implicate în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, de retrocedare a bunului către reclamanta din cauză în calitatea sa de moștenitoare a fostului coproprietar, deși o atare procedură se impunea a fi parcursă dat fiind că prin efectul Decretului nr. 92/1950 imobilul a intrat în patrimoniul Statului ca preluat cu titlu, intrând așadar în sfera de reglementare a legii speciale.
Astfel, cum s-a statuat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a instanței supreme, transpusă principial în conținutul Deciziei nr. 33 din 9.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, verificarea comparativă a titlurilor părților în acțiunea tipică în revendicare nu se poate mărgini la acordarea prevalenței titlului celui deposedat nelegitim de către Stat fără a analiza și situația terțului dobânditor al bunului, care la rândul său reclamă un "bun"; în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului. Curtea Europeană a nuanțat în jurisprudența sa situația acțiunilor în revendicare, apreciind că modalitatea de atenuare a încălcărilor dreptului de proprietate de către regimul comunist nu trebuie să creeze "noi neajunsuri disproporționate"; (Cauza Raicu c/a României) și să nesocotească unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului într-o societate democratică, anume principiul securității raporturilor juridice.
Or, în speța de față problema desființării contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu părțile intimate nu mai poate fi supusă vreunei analize pe fond sub aspectul chestiunii valabilității actelor juridice de transmitere a spațiilor în proprietatea actualilor deținători, deoarece are prevalență excepția privind prescrierea dreptului la acțiune din perspectiva prevederilor art. 45 din Legea nr. 10/2001, termenul instituit de această normă legală fiind cu mult depășit la data inițierii prezentului demers judiciar prin înregistrarea la data de 19.12.2006 pe rolul Judecătoriei ... a cererii introductive de instanță.
Referitor la acest aspect este de reținut că prin acțiunea formulată, reclamanta ..., în calitate de moștenitoare a defunctului ..., solicita rectificarea înscrierilor din CF nr. 127 ... de sub nr. top. ..., în natură casă și curte pe strada ..., în sensul radierii înscrierilor de sub poziția B.19 și totodată constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de SC ... SA cu pârâții de rândul 2 - 8 cu restabilirea situației anterioare din CF nr. ... ... și rectificarea CF în sensul radierii înscrierilor de sub pozițiile B 17 - 18, precum și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta ... SA cu pârâta SC ..., autentificat sub nr. .../31.03.2005 cu restabilirea situației anterioare din CF nr. ... ....
Este de observat că cererea în constatarea nulității vizează contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 în baza cărora s-a efectuat înscrierea dreptului de proprietate în favoarea dobânditorilor acestui drept de sub B.3, B.4, B.5 - 6, B.7-8, B.10, B.15 și totodată are ca obiect și desființarea actelor juridice în temeiul cărora SC ... SA și mai apoi SC ... SA au dobândit dreptul de proprietate asupra spațiului comercial cu suprafața de 209,24 mp notat sub AI.
Fără îndoială că din perspectiva prevederilor art. 45 din Legea nr. 10/2001, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiului "specialia generalibus derogant";, aceste dispoziții găsindu-și aplicarea în cauză și nu prevederile Codului civil în materie de nulități, textul art. 45 din lege specificând în acest sens că "prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate";, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii, 14.02.2001, ulterior prelungit succesiv cu câte trei luni prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.
Dreptul la acțiune al reclamantei este prescris raportat la dispozițiile legale precitate, ce reglementează tocmai acțiunea în constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare încheiate cu privire la imobilele ce au fost preluate abuziv de statul comunist, normă derogatorie de la dreptul comun, indiferent de motivul de nulitate absolută invocat, fiind evident așadar că în speță acțiunea promovată de reclamantă în anul 2006 se situează în afara termenului de prescripție special, drept urmare, în mod corect, au reținut instanțele de fond și apel că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris raportat la norma de drept anterior enunțată. Urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei cât privește cererea de constatare a nulității absolute a actelor de înstrăinare încheiate în favoarea intimaților, nu se mai poate trece la analizarea fondului respectivei cereri sub aspectul legalității operațiunilor juridice prin care deținătorii actuali ai imobilului au dobândit dreptul de proprietate, iar în absența unei dispoziții de constatare a nevalabilității respectivelor acte juridice nu subzistă temeiuri pentru rectificarea înscrierilor efectuate pe seama acestora în cartea funciară din perspectiva prevederilor art. 34 din Legea nr. 7/1996.
Drept urmare, atâta timp cât înscrierile efectuate în favoarea părților intimate s-au făcut în baza unor acte juridice a căror validitate nu mai poate face obiectul vreunei analize dată fiind surveniența prescrierii dreptului la acțiune și ca atare titlurile în baza cărora s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea lor nu au fost desființate, concluzia ce se impune este aceea că nu se mai poate obține radierea dreptului de proprietate prin acțiunea în rectificare dedusă judecății.
Este neîndoios că regimul juridic al imobilului din litigiu era supus incidenței prevederilor Legii nr. 10/2001, de altfel, o cotă parte din acesta a și făcut obiectul procedurii instituite de legea specială, fiind supusă restituirii în natură cota de 7/25 părți în favoarea numitului ..., succesorul fostei proprietare de sub B.6 din CF nr. 127 ..., al cărui drept a fost întabulat la data de 30.09.2003 sub B.20, în CF nr. 127, respectiv B.13 în CF nr. ..., în baza Dispoziției nr. 528/2003 emisă de Primarul Municipiului ... în temeiul Legii nr. 10/2001. Or, din perspectiva regimului juridic al imobilului, respectiv de preluare abuzivă a acestuia de la foștii proprietari, nu se poate pretinde o situație juridică distinctă pentru o cotă parte din respectivul imobil, în condițiile în care preluarea nu s-a făcut separat pe unități locative ori cote părți, ci a vizat imobilul în întregul lui.
Pierderea bunului imobil s-a realizat în speță prin efectul Decretului nr. 92/1952, deci nu în anul 1998 când a fost pronunțată Sentința civilă nr. 125 din 9 ianuarie 1998 a Judecătoriei ..., prin această hotărâre constatându-se, în aplicarea prevederilor art. 111 din Codul de procedură civilă, că Statul Român este proprietarul imobilului.
Prin efectul decretului de naționalizare, foștii proprietari, deci inclusiv cel înscris sub B.10, au pierdut dreptul de proprietate, ridicându-se problema prevalenței dreptului subiectiv afirmat al succesoarei acestuia din urmă, dar și a existenței speranței legitime a acesteia de redobândire a bunului, în condițiile în care reclamanta nu a inițiat niciun demers în cadrul instituit de Legea nr. 10/2001 și în situația înstrăinării imobilului către intimații atrași în prezentul proces, context în care este de subliniat că susținerile recurentei în sensul că nu toate apartamentele ce compun imobilul ar fi fost înstrăinate au rămas la stadiul de simple afirmații, fără a fi adus de către recurentă în sprijinul acestora niciun suport probator.
În acord cu jurisprudența instanței supreme, a considera că, indiferent de circumstanțele concrete, dobânditorii imobilului trebuie deposedați de bun pentru ca acesta să poată fi restituit în natură fostului proprietar, ar însemna să se accepte ca diminuarea vechilor atingeri ale proprietății să creeze noi prejudicii, disproporționate, în sarcina dobânditorilor actuali, orientare jurisprudențială ce se regăsește, cu valoare de principiu, în Cauza Raicu c/a României, Curtea europeană afirmând că persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună credință nu trebuie să fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității Statului care a confiscat în trecut aceste bunuri.
Potrivit deciziei nr. 33/2008 dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care este obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate ce poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice. Drept urmare, atâta timp cât apartamentele ce compun imobilul din litigiu au fost înstrăinate actualilor deținători ai acestora, intimații din cauză, iar potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 - în forma în vigoare la data pornirii litigiului - dreptul real înscris în favoarea unei persoane se prezuma că există în folosul acesteia, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună credință, cât timp nu se dovedește contrariul, se poate conchide că negarea posibilității de revenire a bunurilor în proprietatea legitimă a celui care le-a deținut sau a moștenitorilor săi nu se poate constitui într-o încălcare adusă dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 al Constituției României și respectiv de art. 6 alin. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție și principiul securității raporturilor juridice se impun a fi respectate atât în situația fostului proprietar, cât și a actualului proprietar și niciunul dintre aceștia nu poate fi lipsit de dreptul său de proprietate decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Or, intimații au un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, existent în patrimoniul lor, întrucât au dobândit imobilul în litigiu prin acte juridice în baza cărora și-au întabulat ulterior dreptul de proprietate în cartea funciară, în schimb, partea reclamantă nu beneficiază de un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, pentru că acțiunea dedusă judecății nu vizează "bunuri existente"; în patrimoniul său în acest moment, imobilul în litigiu fiind preluat de stat în urmă cu peste 50 ani, neexistând nici speranța legitimă de a-l redobândi pe calea acțiunii de drept comun aleasă de reclamantă, atâta timp cât n-a urmat procedura instituită de legea specială, sens în care trebuie evocate și statuările Curții Europene a Drepturilor Omului din Cauza Pantia și Pantia c/a României și Cauza Ioana Petrescu s.a. c/a României.
În sistemul de publicitate prin cărțile funciare, nu este posibilă compararea titlurilor, iar acțiunea în revendicare, acțiune complexă care implică și rectificarea cărții funciare, conform art. 34 din Legea nr. 7/1996, atrage în mod necesar desființarea titlului persoanei în favoarea căreia dreptul a fost înscris, or o atare desființare nu este realizabilă în speță, fiind paralizată de intervenirea prescrierii dreptului de a cere desființarea titlului intimaților pârâți, iar într-o atare situație, verificarea valabilității înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea Statului Român de sub B 19 din CF nr. 127 ... devine inoperantă, înscrierile ulterioare fiind efectuate în temeiul unor acte juridice valide, după cum în considerarea acelorași argumente, astfel cum acestea au fost detaliate în alineatele de mai sus, nici analizarea legalității preluării imobilului de către Statul Român nu ar fi de natură a produce vreo consecință pe planul regimului juridic al imobilului litigios.
De altfel, chiar și în ipoteza constatării nevalabilității titlului Statului, nu se putea dispune restituirea imobilului în natură, fără desființarea titlului părților intimate.
În considerarea ansamblului argumentelor expuse, se poate concluziona că nu subzistă temeiuri pentru a se da curs cererii recurentei nici sub aspectul modificării hotărârii însă nici a casării acesteia, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, întrucât instanța de apel a cercetat fondul pricinii, neputându-se reține încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel, din întregul hotărârii rezultă că instanța a răspuns argumentelor părții apelante, făcându-se arătarea rațiunilor ce-au determinat instanța să respingă cererea de apel, context în care, față de criticile învederate pe această chestiune de partea recurentă, este de reamintit aspectul mai sus reliefat că, dată fiind imposibilitatea desființării titlului pârâților având în vedere argumentele evocate, era superfluă și irelevantă analizarea manierei în care imobilul a fost preluat de Statul Român, deoarece în raport de Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 33/2008, partea reclamantă nu mai poate obține restituirea în natură a imobilului, pe de o parte pentru că nu are un bun în sensul dispozițiilor Convenției, iar pe de altă parte dacă s-ar dispune restituirea s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al intimaților pârâți, precum și principiului securității raporturilor juridice.
Pe cale de consecință, constatând că temeiurile de reformare a hotărârii, evocate prin motivele de recurs sunt neîntemeiate, recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă, recurenta, căreia îi aparține culpa procesuală, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată solicitate în actuala etapă procesuală de intimata ..., reprezentând valoarea onorariului avocațial în cuantum de 1000 lei, achitat prin chitanța nr. 13 din 20.03.2017, iar cât privește cheltuielile de judecată solicitate de intimata ..., acestea nu au fost acordate, în absența oricărui act justificativ depus în dovedirea lor.
| ← Nemotivare hotărâre. desfiinţarea hotărârii instanţei de... | Recurs. litigiu privind funcţionarii publici. acordarea... → |
|---|
