Interpretarea greşită a dispoziţiilor legale, caz de modificare a hotărârii conform art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
| Comentarii |
|
Antrenarea răspunderii materiale a pădurarului
Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 4478 din 17 septembrie 2012
Prin cererea înregistrată la data de 24.11.2010 sub nr. 5389/91/2010 pe rolul Tribunalului Vrancea - Secția civilă, repartizată completului specializat să realizeze jurisdicția muncii, reclamanta R.N.P. R. - D.S.F. a chemat în judecată pe pârâtul P.P. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 36.746,66 lei, reprezentând echivalentul prejudiciului produs reclamantei de pârât, prin faptele săvârșite în mod culpabil în timpul executării contractului individual de muncă.
In motivarea acțiunii a precizat că, prin neîndeplinirea obligației asumate prin contractul de muncă, în perioada 2007-2009, au fost înregistrate o serie de nereguli, în sensul lipsei din gestiune a unor cantități de masă lemnoasă prin tăieri nelegale de arbori.
Prin decizia nr. 262 din 28.11.2007 i s-a desfăcut contractul de muncă reținându-se lipsă un volum de 80,04 - în valoare de 9.214,18 lei.
Având în vedere situația expusă, a solicitat admiterea acțiunii.
La fila 9, a depus întâmpinare pârâtul prin care a invocat excepția litispendenței, având în vedere că a mai fost chemat în judecată de reclamantă în cadrul dosarului 8477 și 8625/231/2010.
A invocat excepția de tardivitate potrivit art. 248 alin. (1) și (3) și art. 389 alin. (1), art. 720 alin. (1) C.proc.civ..
A susținut că sentința civilă nr. 301/2008 este executorie conform art. 7208 C.proc.civ.
La fila 28 a depus un punct de vedere reclamanta, prin care a precizat:
- excepția de litispendență nu este întemeiată, întrucât dosarul nr. 8625/2010 a fost atașat dosarului nr. 8477/2010, pronunțându-se sentința 1510/2010;
Referitor la excepția tardivității sau perimării, a susținut că nu s-a împlinit termenul de prescripție și nici de perimare conform art. 248 C.proc.civ.
Prin încheierea din 28 februarie 2011, Tribunalul Vrancea - secția civilă a declinat competența de soluționare în favoarea secției contencios administrativ, motivat de faptul că pârâtul face parte din rândul personalului silvic, căruia i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999, conform dispozițiilor derogatorii prevăzute prin art. 58 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2000, nefiindu-le aplicabile dispozițiile Codului Muncii; în executarea atribuțiilor pe care le are, personalul silvic este investit cu exercițiul autorității publice conform art. 3 din O.U.G. nr. 59/2000.
Pe rolul instanței cauza a fost înregistrată la nr. 5389/91/2010.
Prin sentința nr. 2040/2011 a Tribunalului Vrancea - Secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta R.N.P. R. - D.S.F. și obligat pârâtul P.P. la plata sumei de 25.666,77 lei cu titlu de despăgubiri către reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 301/22.04.2008, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 566/19.10.2008 a Curții de Apel Galați, s-a respins acțiunea reclamantului prin care a solicitat anularea deciziei nr. 262/28.11.2007 a D.S. prin care i s-a desfăcut contractul de muncă.
Din conținutul sentinței invocate se reține că pârâtului i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară de desfacere a contractului de muncă începând cu 29.11.2007.
Aceasta a intervenit ca urmare a lipsei din gestiune a unui volum de masă lemnoasă de 80,09 mc., pagubă constatată în perioada 17-22.08.2007 prin tăierile ilegale de arbori.
Valoarea acesteia s-a ridicat la suma de 9214 lei.
Din conținutul sentinței nr. 301/2008, se reține că, în afară de lipsa masei lemnoase în volum de 80,09 mc., s-au mai constatat anterior și alte prejudicii manifestate de reclamant, astfel cum rezultă din referatul de la fila 36 și notă de prezent de la filele 37-39.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 36.746,66 lei, însă acesta nu a fost dovedit în totalitate.
Din angajamentele de plată depuse la dosarul cauzei (nr. 5389/91/2010 filele 47, 52, 65, 66, 70, 71, 77, 80) rezultă că pârâtul, prin semnarea lor, a recunoscut prejudiciul produs prin lipsa masei lemnoase (generată de tăieri ilegale de arbori) din cantonul C., unde acesta era pădurar.
Angajamentul de plată din 15.10.2007 (fila 47) pentru suma de 9586,69 cu TVA, 9214 lei fără TVA, reprezintă contravaloarea masei lemnoase lipsă de 80,09 mc.
Celelalte sume dovedite prin angajamentele existente la dosar, sunt: 5129 angajament 5.09.2007 (4310 fără 15% TVA ); 2030,32 angajament plată din 22.08.2007 (1697 lei fără 19% TVA); 5988 prin angajament plată 22.08.2007 (5038 fără TVA) ; 1217 lei - angajament 17.08.2007 (1022 fără TVA); 774 lei prin angajament plată din 17.06.2007, 2405 angajament plată din 26.06.2006 și 3453 angajament plată din 10.09.2006.
Pentru aceste angajamente de plată, reclamantul a făcut dovada conform actului de la fila 33, că au fost puse în executare prin rețineri de pe ștatul de plată astfel că nu poate fi reținută sancțiunea prescripției.
Deși prin adresa nr. 1891/2010, de la fila 32, reclamantul vrea să dovedească și alte sume, respectiv 2405, 812 și 540 pentru acestea nu există angajamente de plată depuse la dosar și nici alte acte doveditoare din care să rezulte cu certitudine existența prejudiciilor. Actele de la filele 36-39 sunt doar niște acte interne ale reclamantului, care nu sunt în măsură să convingă instanța.
Cu privire la excepțiile invocate:
- excepția de litispendență, nu poate fi reținută având în vedere că dosarele 8625/2010 și 8477/2010 sunt soluționate prin sentința nr. 1510/18.10.2010.
- excepția de tardivitate - de fapt se referă la perimare, având în vedere dispozițiilor art. 248 C.proc.civ. , nu poate fi reținută, întrucât pârâtul nu a precizat la care cauză se referă, pentru a se verifica existența nelucrării timp de 1 an.
Art. 389 C.proc.civ. se referă la perimarea executării, însă acesta nu a motivat în fapt la ce act de executare se referă.
Disp. art. 7208 C.proc.civ. nu precizează pârâtul cărei sentințe îi sunt aplicabile și, în orice caz, nu poate face obiectul cauzei, întrucât pârâtul nu a depus o cerere reconvențională, motivată în fapt și drept.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta R.N.P. R. - D.S.F., cât și pârâtul P.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanta a susținut, în primul rând, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, prin eludarea prevederilor art. 261 pct. 5 C.proc.civ.
De asemenea, hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii; mai mult, instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, pârâtul, în îndeplinirea obligațiilor instituite și asumate prin contractul individual de muncă, fișa postului și Statutul personalului silvic (O.U.G. nr. 59/2000) a săvârșit o serie de nereguli în activitatea desfășurată. în concret, în suprafețele fondului forestier, proprietate publică a statului, pe care le avea în pază, au fost constatate cu ocazia diverselor controale, o serie de lipsuri în gestiunea masei lemnoase.
Potrivit H.G. nr. 1076/2009 - pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier, publicată în M. Of. 721/2009, în Anexă - Cap. I, art. 2 dispune: „Paza fondului forestier dintr-un canton se execută și se asigură de către pădurarul titular de canton printr-o supraveghere permanentă, luând măsuri speciale în locurile în care se înregistrează frecvent tăieri ilegale de arbori, pășunat neautorizat, incendii sau alte fapte ce contravin regimului silvic”. De asemenea, art. 6 din același act normativ prevede: „Pădurarul poartă răspunderea pentru modul în care își desfășoară activitatea de pază a cantonului …”.
în cauză, prin prisma prevederilor art. 270 din Legea nr. 53/2003, prejudiciul în cuantum de 30.620,55 lei a fost cauzat de pârât pe durata derulării contractului individual de muncă prin neîndeplinirea și/sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor instituite prin contractul individual de muncă, prin fișa postului, prin Regulamentul intern și Statutul personalului silvic.
Sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii patrimoniale și pârâtul nu se poate prevala de nici unul dintre cazurile de exonerare a răspunderii patrimoniale.
Angajamentele de plată au fost asumate de pârât prin semnătură și au fost puse în executare prin rețineri salariale.
Cu toate acestea, instanța de fond a admis în parte acțiunea, doar pentru suma de 25.666,77 lei, fără a explica cum a stabilit această sumă.
în consecință, a solicitat admiterea acțiunii în integralitate.
în drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 3041 C.proc.civ.
Pârâtul P.L. a invocat excepția autorității de lucru judecat, motivat de faptul că părțile s-au mai judecat în dosarul nr. 8477/231/2010, în care s-a pronunțat sentința nr. 1510/2010.
De asemenea, a solicitat suspendarea executării hotărârii instanței de fond, precizând că va dezvolta ulterior motivele.
A formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la luarea tuturor măsurilor pentru evitarea concedierilor abuzive.
Pe fondul cauzei, a susținut că a semnat angajamentele de plată în virtutea relației de subordonare pe care o presupune relația angajator - salariat, dar nu este răspunzător pentru aceste pagube, în timpul zilnic de lucru de 8 ore prevăzut în contractul individual de muncă nu putea să asigure paza unei suprafețe atât de mari de pădure, a sesizat organelor superioare sustragerile repetate, dar acestea nu au luat nici un fel de măsuri.
A solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
Instanța de recurs, în virtutea rolului activ și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, a solicitat în primul rând copii lizibile de pe actele de control și angajamentele de plată în baza cărora reclamanta a stabilit cuantumul prejudiciului și, de asemenea, înscrisuri din care să rezulte următoarele:
dacă există acte normative care să stabilească suprafața maximă de pădure ce revine în administrarea unui pădurar;
dacă s-au luat măsuri de remediere privind constatările actelor de control;
dacă pârâtul a sesizat organele superioare cu privire la luarea unor măsuri corespunzătoare în vederea limitării sustragerilor de arbori;
copia fișei postului pârâtului din care să rezulte atribuțiile acestuia în perioada la care se referă prejudiciul pentru care s-a formulat acțiunea.
Reclamanta nu s-a conformat decât în parte cerințelor instanței, depunând un extras din ordinul 15/1988 privind aprobarea Regulamentului pentru paza fondului forestier, a fondurilor de vânătoare și a fondurilor de pescuit din apele de munte, și, de asemenea, un extras din Metodologia privind gradarea unităților și subunităților R.N.P. - R., condițiile minime pentru înființarea, organizarea și funcționarea structurilor acestora și dimensionarea numărului de personal, aprobată prin Hotărârea nr. 10/2007 a Consiliului de Administrație a R.N.P. R.
Prin decizia nr. 4478/17.09.2012, Curtea de Apel a admis recursul declarat de pârât P.P. împotriva sentinței nr. 2040/2011 pronunțată de Tribunalul Vrancea, pe care a modificat-o în tot și în rejudecare:
A respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta R.N.P. R. - D.S.F., în contradictoriu cu pârâtul P.L.
A respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.N.P. R. - D.S.F., împotriva sentinței nr. 2040/2011 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele, conform art. 304 ind. 1 C.proc.civ., Curtea a constatat următoarele:
Recurentul pârât P.P. a îndeplinit funcția de pădurar în cadrul D.S.V. până la data de 29.11.2007, când i s-a desfăcut contractul individual de muncă, în conformitate cu art. 264 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 coroborat cu art. 48 alin. (2) lit. g) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic.
Astfel, prin decizia 262/28.11.2007 emisă de D.S.V. s-a reținut că recurentul pârât nu și-a îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu, la controalele parțiale efectuate în perioada 17-22.08.2007, concretizate în procesele verbale nr. 2874/22.08.2007 și 2889/22.08.2007, identificându-se arbori tăiați ilegal și nejustificat în volum de 80,09 mc, cu o valoare a pagubei de 9214,18 lei . Măsura desfacerii contractului individual de muncă a fost contestată în instanță, dar acțiunea i-a fost respinsă în mod definitiv și irevocabil.
în prezenta cauză, recurenta reclamantă D.S.V. solicită antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului ca urmare a îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor de serviciu pentru suma totală de 30.620,55 lei, pentru care există angajamentele de plată nr. 3745/31.10.2006, pentru suma de 2405,63 lei, nr. 1131/17.04.2007, pentru suma de 812,85 lei, nr. 349/08.02.2007 pentru suma de 540,93 lei, nr. 2049/14.06.2007 pentru suma de 774,19 lei, nr. 2890/22.08.2007 pentru suma de 1217,03 lei, nr. 2875/22.08.2007 pentru suma de 5988,36 lei, nr. 2898/23.08.2007 pentru suma de 2030,32 lei, nr. 3040/05.09.2007 pentru suma de 2135,23 lei, nr. 3048/05.09.2007 pentru suma de 5129,32 lei, nr. 3583/24.10.2007 pentru suma de 9586,60 lei.
Conform dispozițiilor art. 12 lit. a) și d) din cap. II al Ordinului 15/1988 privind aprobarea Regulamentului pentru paza fondului forestier, a fondurilor de vânătoare și a fondurilor de pescuit din apele de munte, în vigoare la momentul efectuării controalelor respective și sub imperiul cărora și-a desfășurat raporturile de muncă pârâtul din prezenta cauză, pădurarul poartă răspunderea pentru modul în care își desfășoară activitatea de pază a cantonului și are, pe lângă alte atribuții și pe cele de a apăra integritatea fondului forestier împotriva ocupării sau folosirii ilegale de terenuri, sustragerii de lemn sau alte produse, distrugerii construcțiilor, instalațiilor, bornelor, culturilor, degradării arborilor, puieților, precum și oricăror fapte ilegale, de a executa paza și a stabili pagubele produse în raza cantonului etc.
Pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pădurarului trebuie, însă, îndeplinite cumulativ următoarele condiții, aspect care decurge din art. 58 din O.U.G. nr. 59/2000 în referire la art. 84 din Legea nr. 188/1999: calitatea de membru al personalului silvic, fapta ilicită și personală a pădurarului în legătură cu munca sa, prejudiciul cauza patrimoniului unității sau instituției în care își desfășoară activitatea, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția pădurarului.
în cază, instanța apreciază că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii patrimoniale a pârâtului, în calitate de membru al personalului silvic.
La dosar au fost depuse procesele verbale efectuate la controalele de fond și parțiale, în trupurile de pădure T, C și F.
Din conținutul acestor procese verbale de control rezultă că aceste trupuri de pădure au suprafețe foarte mari (500 de ha cantonul T., 230 ha Cantonul C.), sunt cunoscute ca fiind expuse furtului de material lemnos. Astfel au foarte multe ieșiri neasigurate spre satele învecinate, locuitorii acestora recurgând deseori la tăieri ilegale de arbori pentru a-și asigura încălzirea sau traiul zilnic. Mai mult, în satele respective sunt persoane a căror îndeletnicire principală o constituie în principal comercializarea de material lemnos în împrejurări ilegale.
Având în vedere tăierile masive de arbori, chiar organele de control au propus intensificarea activității de pază, prin recurgerea la ajutorul posturilor de poliție locale sau a efectivelor de jandarmi, precum și închiderea de către organele competente a ieșirilor neasigurate.
Mai rezultă că pârâtul, în calitate de pădurar și de titular al cantonului, este bine pregătit profesional și realizează în general sarcinile stabilite cu ocazia fiecărui control, recomandarea constantă fiind aceea a intensificării acțiunilor de pază. Totodată, pârâtul locuiește la o distanță de circa 10 km de trupurile de pădure menționate anterior.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 04.11.2003, privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, prin „timp de lucru” se înțelege orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziția angajatorului și își exercită activitatea sau funcțiile în conformitate cu legislațiile sau practicile naționale. Iar potrivit art. 6 din aceeași directivă, statele membre iau măsurile necesare pentru ca, în funcție de necesitățile de protecție a sănătății și securității lucrătorilor: timpul de lucru săptămânal să fie limitat prin acte cu putere de lege și acte administrative sau prin convenții colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali, respectiv timpul mediu de lucru pentru fiecare perioadă de 7 zile, inclusiv orele suplimentare, să nu depășească 48 de ore.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de l ianuarie 2007, sunt aplicabile dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Curtea Europeană de Justiție, prin Decizia in cauza Costa/Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-1 lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând ca dreptul comunitar este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar și in fata dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), Curtea Europeană de Justiție a stabilit ca judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, in mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.
într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor sarcina de a elimina această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile ce decurg dintr-o directivă, cum este cea menționată anterior.
Fiind sesizată cu o cerere preliminară din partea unei instanțe naționale (C-258/10 Nicușor Grigore împotriva Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică București) , CJUE a avut de răspuns mai multor întrebări:
1) Perioada în care un pădurar cu un program de 8 ore pe zi, conform contractului individual de muncă are obligația de a asigura paza unui canton silvic, răspunzând disciplinar, patrimonial, contravențional sau penal, după caz, pentru pagubele constatate în cantonul aflat în gestiunea sa, indiferent de momentul în care se săvârșesc pagubele, reprezintă „timp de muncă” în sensul dispozițiilor articolului 2 punctul (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de muncă?
2) Răspunsul la întrebarea 1) ar fi diferit în situația în care pădurarul locuiește în locuința de serviciu aflată în incinta cantonului silvic din gestiunea sa?
3) Sunt încălcate dispozițiile articolului 6 din Directiva nr. 2003/88/CE, articol intitulat “Timpul de lucru maxim săptămânal” în situația în care deși prin contractul de muncă se prevede un timp de muncă de maxim 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, în realitate, în temeiul obligației legale, pădurarul asigură, în mod permanent, paza cantonului silvic aflat în gestiunea sa?
Răspunsul Curții a fost următorul:
1) Articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretat în sensul că o perioadă în care un pădurar, al cărui timp de lucru zilnic, astfel cum este stipulat în contractul său de muncă, este de opt ore, are obligația de a asigura paza unui canton silvic, răspunzând disciplinar, patrimonial, contravențional sau penal, după caz, pentru pagubele constatate în cantonul aflat în gestiunea sa, indiferent de momentul în care se produc aceste pagube, reprezintă „timp de lucru” în sensul dispoziției menționate numai dacă natura și întinderea obligației de pază care îi revine pădurarului și regimul juridic al răspunderii care îi este aplicabil impun prezența sa fizică la locul de muncă și dacă, în cursul acestei perioade, trebuie să se afle la dispoziția angajatorului. Este de competența instanței de trimitere să efectueze verificările necesare privind situația de fapt și aspectele juridice, în special din perspectiva dreptului național aplicabil, pentru a aprecia dacă aceasta este situația în cauza cu care a fost sesizată.
2) Calificarea unei perioade drept „timp de lucru” în sensul articolului 2 punctul 1 din Directiva 2003/88 nu depinde de punerea la dispoziție a unei locuințe de serviciu în incinta cantonului aflat în gestiunea pădurarului în cauză, în măsura în care această punere la dispoziție a unei locuințe nu presupune că acesta este obligat să fie prezent fizic la locul determinat de angajator și să rămână la dispoziția acestuia pentru a putea efectua imediat, în caz de nevoie, prestațiile corespunzătoare. Este de competența instanței de trimitere să efectueze verificările necesare pentru a aprecia dacă aceasta este situația în cauza cu care este sesizată.
3) Articolul 6 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat în sensul că se opune, în principiu, unei situații în care, deși contractul de muncă al unui pădurar prevede că timpul de lucru maxim este de opt ore pe zi, iar timpul maxim săptămânal este de 40 de ore, în realitate acesta asigură paza cantonului silvic aflat în gestiunea sa, în temeiul unor obligații legale, fie în mod permanent, fie într-un mod care face să fie depășit timpul de lucru maxim săptămânal prevăzut la acest articol. Este de competența instanței de trimitere să efectueze verificările necesare pentru a aprecia dacă aceasta este situația în cauza cu care este sesizată și, eventual, să verifice dacă sunt respectate în speță condițiile prevăzute la articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2003/88 sau la articolul 22 alineatul (1) din aceasta, referitoare la posibilitatea de a deroga de la articolul 6 menționat.
Or, în prezenta cauză, din perspectiva suprafețelor deosebit de mari a cantoanelor de care era responsabil, a lipsei unor măsuri concrete de asigurare a pazei și prevenire a furturilor de material lemnos chiar de către instituția reclamantă, a faptului că timpul său normal de lucru și distanța de la domiciliul său la trupurile de pădure nu îi permitea să exercite atribuția de pază prevăzută de dispozițiile legale și în fișa postului, din perspectiva nedovedirii producerii prejudiciilor pe perioada timpului de lucru menționat în contractul individual de muncă, apreciem că normele interne privind răspunderea pădurarului pentru modul în care se desfășoară activitatea de pază a cantonului contravin nomelor comunitare ce reglementează timpul de lucru și timpul de lucru săptămânal.
Semnarea angajamentelor de plată de către pârât nu reprezintă o recunoaștere a vinovăției sale și nu conduce automat la antrenarea răspunderii patrimoniale.
în consecință, Curtea apreciază că nu se poate reține fapta ilicită a pârâtului în legătură cu munca sa și nici vreo formă de vinovăție de natură să atragă răspunderea sa patrimonială, motiv pentru care va fi admis recursul declarat de pârât împotriva sentinței nr. 2040/2011 pronunțată de Tribunalul Vrancea, va fi modificată în tot sentința și, în rejudecare, se va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă.
Va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 2040/2011 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
Celelalte aspecte invocate de pârât în motivele de recurs nu pot fi reținute, având în vedere că instanța de fond a soluționat corespunzător excepțiile invocate.
De asemenea, cererea reconvențională formulată direct în recurs nu poate fi primite față de dispozițiile imperative ale art. 316 în referire la art. 294 C.proc.civ.
| ← Interpretarea corectă a dispoziţiilor legale, neîndeplinirea... | Procedura aprobării tacite. Constatarea neîndeplinirii unor... → |
|---|
