Interpretarea greşită a dispoziţiilor legale, caz de modificare a hotărârii conform art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
| Comentarii |
|
Calificarea greşită a contestaţiei împotriva actului administrativ fiscal
Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 5996 din 19 noiembrie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. 5772/113/2010, reclamanta SC T. S.R.L. B a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr. … emisă de pârâta DGFP B solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună anularea acesteia și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 79.701 lei reprezentând rambursare TVA.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în mod eronat organul fiscal a asimilat cesionarea dreptului de achiziție a imobilului cu dreptul de proprietate considerând că acesta va fi destinat activității de închiriere și nu cel de comerț cu amânuntul a altor bunuri noi în magazine specializate.
Prin întâmpinarea formulată în termen procedural, pârâta DGFP a județului B a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii prin prisma Legii nr. 554/2004 și O.G. nr. 92/2003 întrucât reclamanta a formulat două căi de atac împotriva acelorași acte administrative.
Prin sentința nr. 440/FCA/22.02.2011 s-a anulat ca netimbrată acțiunea întrucât reclamanta nu a completat timbrajul astfel cum este stabilit de dispozițiile legale și s-a pus în vedere de instanță potrivit Legii nr. 146/1997 și Codul de procedură civilă.
Recursul declarat de reclamantă a fost admis prin decizia nr. 4695/8.11.2011 a Curții de Apel, dispunându-se totodată casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de control reținând că SC T. SRL a fost în situația unui caz fortuit necunoscând obligația stabilită în sarcina sa.
în rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 5772/113/2010*, iar reclamanta a depus, la data de 7 martie 2012 cerere completatoare și precizatoare a acțiunii în care a arătat că a înțeles să conteste atât decizia de impunere nr. … cât și Decizia nr. … emisă de D.G.F.P. a județului B solicitând anularea acestora, obligarea intimatei la rambursarea de TVA în sumă de 79.701 lei actualizată la suma de 91.155,13 lei prin aplicarea indicelui de inflație și a dobânzii legale în sumă de 12.071,4 lei.
La termenul de judecată din data de 26.03.2012 pârâta a invocat excepția tardivității formulării contestației introdusă împotriva deciziei nr. 108/1.04.2010 astfel cum a fost precizată prin cererea completatoare și s-a pus în discuție și excepția inadmisibilității acțiunii introductive invocată în întâmpinare.
Prin sentința nr. 1099/26.03.2012 a Tribunalului Brăila a fost respinsă ca tardiv formulată contestația introdusă de reclamanta SC T. SRL B. împotriva deciziei nr. … emisă de pârâta DGFP B.
A fost respinsă ca inadmisibilă contestația introdusă împotriva deciziei de impunere nr. … emisă de pârâta DGFP B.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Anterior introducerii prezentei acțiuni, reclamanta, în condițiile art. 208-209 din Codul de procedură fiscală, a formulat contestație administrativă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. … emisă de DGFP B - Activitatea de inspecție fiscală, care a fost soluționată prin Decizia nr. … de A.N.A.F. - D.G.F.P. a județului B.
Decizia nr. … emisă în termen legal constituie modalitatea de soluționare definitivă în sistemul căilor administrative de atac, putând fi contestată ulterior, la instanța de contencios administrativ competentă conform dispozițiilor art. 218 alin. (8) din O.G. nr. 92/2003.
Reclamanta nu a respectat aceste prevederi legale întrucât prin cererea introductivă dedusă judecății s-a formulat contestație împotriva acelorași acte administrative analizate în calea administrativ jurisdicțională și nu împotriva Deciziei nr. … emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. a județului B.
Or, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 „actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să facă obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ - jurisdicțională”.
în condițiile în care reclamanta a înțeles să exercite în cauză procedura administrativ - jurisdicțională prin formularea unei contestații soluționată prin decizia nr. 1 08/01.04.2010, instanța a constatat că acțiunea în contencios administrativ formulată împotriva acelorași acte administrative dedusă judecății este inadmisibilă datorită exercitării a ambelor căi de atac, atât cea specială - prevăzută de O.G. nr. 92/22003 cât și cea generală - prevăzută de Legea nr. 554/2004.
Totodată, a observat că doar Decizia nr. 108/1.04.2010 emisă de D.G.F.P. Brăila în soluționarea contestației administrative putea face la acest moment obiectul controlului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța a admis ca întemeiată excepția invocată de pârâtă în întâmpinare și, în consecință, a respins ca inadmisibilă contestația introdusă împotriva Deciziei de impunere nr. 26810/5.02.2010 formulată de reclamantă în baza art. 137 alin. (1) din codul de procedură civilă în referire la art. 6 alin. (2) și art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Referitor la excepția tardivității formulării contestației introdusă împotriva Deciziei nr. 108/1.04.2010, tribunalul a reținut că reclamanta a depus acțiunea completată cu acest capăt de cerere la data de 7.03.2012, decizia fiind comunicată reclamantei la data de 7.04.2010 conform dovezii depusă la dosar.
Potrivit art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală „deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii” iar art. 11 alin. (1) litera a din Legea nr. 554/2004 prevede „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se poate introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă”.
Prin urmare, reclamanta avea dreptul să solicite anularea Deciziei nr. … în termen de 6 luni sau, pentru motive temeinice, 1 an care a început să curgă de la data de 7.04.2010 când i-a fost comunicat actul însă reclamanta a formulat acest petit la data de 7.03.2012, după aproape 2 ani.
întrucât reclamanta nu a formulat acțiunea în termenul prevăzut de lege instanța a respins ca tardiv introdusă contestația privind Decizia nr. … emisă de pârâtă.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC T. SRL B., invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 C.proc.civ..
în motivarea recursului a arătat în esență că plângerea formulată pe rolul Tribunalului Brăila, înregistrată la data de 12.10.2012, a vizat în mod direct Decizia nr. … , document la care se face referire în chiar conținutul apărărilor formulate.
O dovadă de necontestat în acest sens este faptul că această contestație a fost formulată și depusă la instanță în termenul legal de 6 luni de la comunicarea deciziei nr. … emisă de pârâtă ca urmare a contestației administrative prealabile formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. ….
Dacă s-ar accepta raționamentul greșit al instanței de fond, în mod firesc s-ar naște două întrebări: de ce reclamanta nu a formulat direct contestație la Tribunalul Brăila împotriva deciziei de impunere nr. … și s-a adresat inițial pe calea procedurii administrativ jurisdicționale prin formularea unei contestații la organul emitent al actului atacat și de ce contestația formulată pe rolul Tribunalului Brăila s-a depus la instanță în termenul legal de 6 luni de la comunicarea deciziei nr. … emisă de pârâtă, în situația în care s-ar fi urmărit atacarea deciziei de impunere nr. …, document împotriva căruia deja formulase contestație.
Apreciază recurenta reclamantă că este evidentă intenția sa ca, prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 12.10.2010, să atace Decizia nr. … și că lipsa acestei mențiuni din petitul contestației este o eroare materială de redactare ce nu poate constitui o îngrădire a dreptului reclamantei de a-și preciza ulterior acțiunea cu privire la acest aspect, lucru care de altfel a și fost făcut în cauză.
Instanța de fond a dat astfel o interpretare greșită actului depus la dosar la termenul din 7.03.2012, pe care l-a considerat o cerere completatoare a acțiunii inițiale, în condițiile în care era doar o cerere prin care se preciza că plângerea formulată vizează atât decizia de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei de impunere, la care de altfel s-a făcut referire în cuprinsul contestației, cât și decizia de impunere care cuprinde obligațiile de plată stabilite în sarcina reclamantei.
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
Legal citată, intimata pârâtă nu a depus la dosar întâmpinare.
Prin decizia nr. 5996/19.11.2012, Curtea de Apel a admis recursul declarat de contestatoarea SC T. S.R.L. B. împotriva sentinței nr. 1099/FCA/26.03.2012 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 5772/113/2010*.
A casat sentința nr. 1099/26.03.2012 pronunțată de Tribunalul Brăila și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele, conform art. 3041 C.proc.civ., Curtea a constatat în primul rând că nu poate fi reținut motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ., întrucât acesta se referă la interpretarea greșită a unui act juridic unilateral sau bilateral dedus judecății de natură a determina schimbarea naturii actului juridic sau a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Or, interpretarea greșită a unei cereri depuse de reclamantă prin care aceasta și-a precizat obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage aplicarea acestui motiv de recurs.
A apreciat întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., întrucât soluția primei instanțe este rezultatul unei interpretări și aplicări eronate a dispozițiilor legale referitoare la valabilitatea unei cereri de chemare în judecată în contextul în care aceasta poartă o denumire greșită.
în cauză, prin contestația formulată, reclamanta a solicitat anularea și exonerarea de la plata sumelor la care a fost impusă și, chiar dacă, în conținutul contestației, se face referire expresă doar la anularea deciziei de impunere nr. …, din întreaga motivare a contestației se deduce că reclamanta a contestat decizia de impunere nr. … și decizia de soluționare a contestației nr. …
Dacă s-ar accepta raționamentul instanței de fond, s-ar naște două întrebări, pe care în mod firesc și le-a pus și recurenta reclamantă: de ce reclamanta nu a formulat direct contestație la Tribunalul Brăila împotriva deciziei de impunere nr. … și s-a adresat inițial pe calea procedurii administrativ jurisdicționale prin formularea unei contestații la organul emitent al actului atacat și de ce contestația formulată pe rolul Tribunalului Brăila s-a depus la instanță în termenul de 6 luni de la comunicarea deciziei nr. … emisă de pârâtă, în situația în care s-ar fi urmărit atacarea doar a deciziei de impunere nr. ….
Astfel, instanța de fond a procedat excesiv de formalist și nu a avut în vedere conținutul contestației formulată de reclamantă și înregistrată la data de 12.10.2012 pe rolul Tribunalului Brăila din care rezultă că este evidentă intenția sa de a ataca decizia de impunere și toate actele ulterioare, inclusiv Decizia nr. …, prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumelor .
Conform art. 186 Cod procedură fiscală, „dacă organul de soluționare competent constată neîndeplinirea unei condiții procedurale, contestația va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei. Contestația nu poate fi respinsă dacă poartă o denumire greșită”.
Aceste norme pot fi aplicate prin analogie, deoarece din conținutul contestației adresate instanței de judecată rezultă fără putință de tăgadă că s-a urmărit anularea obligației de plată impusă prin actele administrativ fiscale.
Nu trebuie omis faptul că societatea nu a beneficiat de asistență juridică la formularea contestației adresate instanței. Acest aspect nu presupune că reclamanta ar invoca necunoașterea legii, ci vizează tocmai lipsa de rigurozitate sub aspect tehnic, formal, a contestației, determinată de lipsa asistenței juridice la întocmirea contestației și care nu trebuie să conducă la împiedicarea examinării în mod real și efectiv a pretențiilor sale deduse judecății.
Potrivit art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală „deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii” iar art. 11 alin. (1) litera a din Legea nr. 554/2004 prevede „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se poate introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă”.
Prin urmare, reclamantei i-a fost comunicată Decizia nr. … la data de 8.04.2010, conform înscrisului aflat la 17 dosar recurs, iar contestația a fost adresată Tribunalului Brăila la data de 08.10.2010, conform înscrisului aflat la fila 5 din dosarul 5772/113/2010, în termen legal, astfel că se impune, în conformitate cu art. 312 alin. 3 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., cauza fiind soluționată pe excepție, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea soluționării fondului cauzei.
| ← Interpretarea greşită a dispoziţiilor legale, caz de... | Interpretarea corectă a dispoziţiilor legale, neîndeplinirea... → |
|---|
