Neîndeplinirea obligaţiilor de ascultare a contribuabilului şi de motivare a deciziei de luare a măsurii asiguratorii, de către organul fiscal, consecinţe asupra valabilităţii actului administrativ fiscal.
| Comentarii |
|
Tribunalul BRAŞOV Decizie nr. 1849/Ap din data de 04.12.2017
DECIZIE Nr. 1849/Ap
Ședința publică de la 04.12.2017
Completul compus din:
PREȘEDINTE : B. M. M.
JUDECĂTOR : L. S. P.
GREFIER C. N. - D.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de către apelanta SC R. SRL în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov sentinței civile nr. x/27.07.2017 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. x/64/2016, având ca obiect contestație la executare, care s-a dezbătut in fond in ședința publica din data de 02.11.2017, când cei prezenți au pus concluzii pe fond conform încheierii de ședința din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentința, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 16.11.2017 și 04.12.2017 .
La apelul nominal făcut in ședința publica, la pronunțare se constata lipsa parților.
Instanța, in urma deliberării a pronunțat decizia de mai jos.
T R I B U NA L U L,
Constată că prin sentința civilă nr. 8195/27.07.2017 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. x/64/2016 s-a respins cererea de suspendare și contestația formulată împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 5/10.03.2016 de către contestatoarea SC R. SRL în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.
În motivarea sentinței s-a reținut că, la data de 11.03.2016 intimata ANAF prin AJFP Brașov a încheiat raportul de inspecție fiscala ca urmare a controlului ce a avut ca obiectiv verificarea realității și legalității operațiunilor economice derulate în perioada 01.01.2007-31.12.2009 de contestatoarea SC R. SRL. În urma verificărilor efectuate inspectorii fiscali au ajuns la concluzia că persoana verificată nu a virat în perioada supusa controlului impozitul pe profit și TVA-ul de plată , iar prejudiciul estimat, la bugetul de stat, este de 1.150.336 lei .
Până la întocmirea raportului de inspecție final, cu ocazia prezentării proiectului de raport către contribuabilul controlat, organul de control a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr 5/10.03.2016 prin care a instituit sechestrul asigurător pe două bunuri imobile din patrimoniul petentei, măsură justificată prin referatul justificativ în care se arată că controlul efectuat asupra activității petentei a relevat mai multe nereguli legate de derularea si evidențierea operațiunilor economice desfășurate de aceasta, nereguli care s-au finalizat cu sustragerea de la obligația de plata a sumei de 242.670 lei impozit pe profit și 206.568 lei TVA, in prezent contribuabilul datorând și dobânzi pentru neplata la termen a acestor sume.
Analizând in prealabil cererea de suspendare a executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 5/10.03.2016, instanța a apreciat că suspendarea executării acestei măsuri, care este o măsură asiguratorie, lipsește de conținut însuși scopul măsurii, care este acela de a preîntâmpina sustragerea bunurilor de la o eventuală executare silită.
Ca atare, dacă instanța ar aprecia că măsura asiguratorie este justificată suspendarea executării ei până la soluționarea definitivă a acțiunii intră în contradicție cu soluția pe fond a instanței, iar dacă va aprecia că măsura este nelegală, soluția pe fond a contestației este executorie, ceea ce lipsește de interes suspendarea executării acestei măsuri. In concluzie cererea de suspendare a executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 5/10.03.2016 este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.
În ceea ce privește cererea de anulare a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 5/10.03.2016, instanța a reținut prevederile art. 129 al. 4 din OUG nr. 92/2003. De asemenea a reținut că potrivit art. 3.2 din Anexa 1 la Ordinul nr. 2605/2010 " Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii" se întocmește de către organul de control/organul de executare, când s-a constatat existența unor elemente care pot duce la periclitarea sau îngreunarea colectării creanțelor ce au fost sau urmează să fie stabilite."; În ce privește îndeplinirea obligației de informare a contribuabilului, norma de reglementare a acestei obligații are următorul conținut:
" (1) Înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.
(2) Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când:
a) întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situației fiscale reale privind executarea obligațiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege;
b) situația de fapt prezentată urmează să se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanțelor fiscale;
c) se acceptă informațiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declarație sau într-o cerere;
d) urmează să se ia măsuri de executare silită.";
Măsurile asigurătorii, la data scadentei obligațiilor de plată în vederea cărora au fost instituite, se transformă în măsuri de executare, ceea ca atrage incidența literei d) a articolului citat, și de asemenea luarea acestor măsuri nu modifică cuantumul creanței fiscale ( lit. b) din articol). In consecință organul fiscal nu este obligat să aplice dispozițiile art. 9 alin 1 din OG 92/2003, care reglementează dreptul contribuabilului de a fi ascultat.
În ce privește critica care privește lipsa motivării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, nici aceasta nu este întemeiată, deoarece in cuprinsul deciziei a fost redactat un capitol in care este motivată dispunerea măsurilor asigurătorii, iar această motivare este destul de lămuritoare, vorbindu-se de sustragerea de la plata unor sume de bani la bugetul statului, de lipsa unor asigurări de plata a sumelor datorate de petentă și de riscul de a se sustrage de la plata obligațiilor stabilite prin proiectul de raport fiscal.
Ori, neplata unor sume datorate bugetului de stat poate fi lesne corelată cu sustragerea de la îndeplinirea acestor obligații, situație care justifică luarea de măsuri asigurătorii față de respectivul contribuabil.
De principiu luarea de astfel de măsuri se bazează pe prezumții născute din comportamentul contribuabilului, deoarece intenția de fraudă fiscală este imposibil de dovedit înainte de săvârșirea fraudei, iar măsurile asigurătorii au tocmai rolul de a preîntâmpina astfel de fraude.
Fapt este însă aspectul că inspectorii fiscali au ajuns la concluzia că prin operațiuni contabile care au la bază fie operațiuni neproducătoare de venituri, fie acte neconforme cu procedurile contabile, s-a diminuat incorect obligația de plata la bugetul statului de impozit pe profit și TVA, iar starea de fapt creează suspiciuni serioase cu privire la corectitudinea comportamentului fiscal al contribuabilului cât și cu privire la comportamentul viitor al acestuia, cuantumul sumelor reclamate de inspectori fiind foarte mare, 1.150.336 lei.
Cum măsurile asigurătorii au doar efect de indisponibilizare a bunurilor, fără a le scoate din patrimoniul debitorului, interesul debitorului de a desființa aceste măsuri nu este evident, acesta nu a dovedit că bunul sechestrat este destinat tranzacționării pentru îndeplinirea obiectului de activitate al petentei, ceea ce creează suspiciuni suplimentare in privința scopului pentru care solicită desființarea acestor măsuri.
În concluzie a reținut că nu există motive de anulare a Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 5/10.03.2016, că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii cuprinde motivele pe care se bazează, că pericolul de sustragere de la urmărire ori de ascundere sau risipire a averii prezumat de organele fiscale nu a fost înlăturat de către contestatoare prin dovezi contrarii sau prin oferirea de garanții care să înlăture acest pericol și că măsura asiguratorie dispusă constituie o garanție pentru executarea eventualei creanțe a statului, motiv pentru care instanța va respinge cererea de desființare a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii 5/10.03.2016 ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea SC R. SRL solicitând schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii contestației la executare.
În motivarea cererii de apel se susține, în esență, că i-a fost încălcat dreptul de a fi ascultată stabilit de art. 9 al.2 din OG 92/2003. Interpretarea primei instanțe este lipsită de raționament logico - juridic. Dreptul de a fi ascultat reprezintă un principiu general ce trebuie respectat la întocmirea oricărui act administrativ astfel că este o condiție a întocmirii valide a actului. Faptul că la un moment ulterior se va proceda la executarea silită nu atrage aplicarea prevederilor art. 9 al.2 lit. d din OG 92/2003. În ce privește motivarea deciziei este de observat că aceasta lipsește cu desăvârșire fapt ce atrage sancțiunea nulității. Motivarea ar trebui să cuprindă atât starea de fapt cât și de drept din care să se desprindă cazul excepțional ce impune luarea măsurii. În cuprinsul deciziei nu se face altceva decât să se reia conținutul unui formulat tipizat ce nu conține nici o motivare referitoare la cazul particular pentru care s-a emis. Prima instanță nu doar că nu a reținut lipsa motivării însă a stabilit că o astfel de măsură se ia pe baza comportamentului contribuabilului fără însă a analiza, în concret, în ce constă acest comportament al contestatoarei. Nu se poate reține că simpla neplată a unor sume poate fi considerată sustragere de la plată în caz contrar s-ar reține că orice contribuabil ar fi pasibil de instituirea măsurilor asigurătorii cu ignorarea scopului reglementării. Apelanta este interesată în desființarea măsurilor asigurătorii. Prima instanță a reținut că nu există un astfel de interes întrucât măsura asiguratorie nu împiedică exercitarea activității societății. De asemenea se arată că nu este incident nici unul din cazurile prevăzute de art. 213 al.2 Noul Cod de procedură fiscală. Contestatoarea și-a îndeplinit întotdeauna obligațiile fiscale. Din acest motiv nu se poate reține că ar exista un pericol în colectarea datoriilor. Simpla alegație referitoare la existența unui pericol nu este suficientă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat. În motivare se arată că sunt aplicabile prevederile art. 9 al.2 lit. d din OG 92/2003 astfel că ascultarea contribuabilului nu este necesară. În ce privește lipsa motivării arată că decizia este suficient motivată astfel încât să se înțeleagă care sunt motivele instituirii măsurilor asigurătorii. Decizia este motivată și în drept. În speță este aplicabil art. 129 al.2 din OG 92/2013 și nu art. 213 din Noul Cod de procedură fiscală. Legal a reținut instanța de fond că inspectorii fiscali au ajuns la concluzia că prin operațiuni contabile care au la bază fie operațiuni neproducătoare de venituri, fie cate neconforme cu procedurile contabile, s-a diminuat incorect obligația de plată la buget a impozitului pe profit și TVA iar starea de fapt creează suspiciuni serioase cu privire la corectitudinea comportamentului fiscal al contribuabilului.
În susținerea apelului SC R. SRL a depus la dosar înscrisuri, respectiv adresa emisă la data de 17.03.2017 în dosarul 105/P/2013 emisă de DNA - Serviciul Teritorial Brașov.
În apărare intimatul nu a solicitat administrarea de probe.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele :
Criticile formulate de apelanta privesc punctual : încălcarea dreptului de a fi ascultat anterior emiterii deciziei atacate, nemotivarea măsurii luate prin decizia atacată și încetarea măsurilor asigurătorii ca urmare a clasării dosarului penal 105/2013 al DNA serviciul Teritorial Brașov.
În ce privește dreptul de a fi ascultat tribunalul reține că acesta este prevăzut de art. 9 al.1 din OG 2/2003. Atât prima instanță cât și intimata apreciază că este aplicabil cazul prevăzut de art. 9 al.2 lit. d din OG 92/2002 respectiv contribuabilul nu este ascultat atunci când urmează să se ia măsuri de executare silită. Astfel, s-a apreciat că măsurile de executare silită ce urmează a se lua în viitor, absolvă emitentul actului de obligația de ascultare a contribuabilului. O astfel de interpretare nu poate fi reținută.
Este evident că excepția prevăzută de art. 9 al.2 lit. d din OG 92/2003 se referă la deciziile pe care le ia organul fiscal și care privesc efectiv executarea silită, ceea ce prezumă existența unui titlu de creanță devenit titlu executor. O altă interpretare ar lipsi de conținut însăși norma prevăzută la art. 9 al.1 din OG 92/2003 întrucât, practic, orice decizie a organului fiscal referitoare la obligații de plată ale contribuabilului, în final va urma o executare silită.
Pe de altă parte, analizând cazurile în care legiuitorul a exonerat organul fiscal de obligația de ascultare a contribuabilului se observă că acestea se circumscriu fie situației în care măsura se impune a fi luată de urgență fie situațiilor în care prin ascultarea contribuabilului nu s-ar putea aduce elemente noi care să influențeze decizia. Acesta este și cazul deciziilor prin care se iau măsuri de executare silită. Astfel cum s-a reținut mai sus, executarea silită presupune existența unui titlu executoriu ceea ce face ca ascultarea contribuabilului în legătură cu fondul raporturilor juridice de drept fiscal să fie inutilă.
În concluzie tribunalul reține că acel caz de excepție în care ascultarea contribuabilului nu este necesară privește situațiile în care se adoptă măsuri de executare silită. Măsura asiguratorie nu este o măsură de executare silită astfel că obligația de ascultare trebuie îndeplinită de către organul fiscal.
Nerespectarea dreptului de a fi ascultat, impus organului fiscal de art. 9 al.1 din OG 2/2003, obligație ce trebuie executată anterior emiterii deciziei, atrage nulitatea actului administrativ fiscal.
În ce privește necesitatea motivării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii tribunalul reține că intimata nu neagă această obligație susținând doar că a îndeplinit-o.
Analizând cuprinsul deciziei nr. 5/10.03.2016 tribunalul reține că la rubrica ce conține motivarea deciziei se indică că potrivit raportului de inspecție fiscală comunicat agentului economic la data de 07.03.2016 acesta s-a sustras de la plata sumei de 1.150.336 lei reprezentând impozit pe profit și TVA suplimentar. Se reține că agentul economic nu a dat asigurări de plată a sumelor stabilite suplimentar, există riscul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale stabilite prin proiectul de Raport de inspecție fiscală.
Art. 129 din OG 92/2003 stabilește cazurile în care se pot institui măsuri asigurătorii și anume : când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea";. Prin art. 125 pct.1 din Normele metodologice de aplicare a OG 92/2003, aprobate prin HG 1050/2004 instituie un alt caz, respectiv situația suspendării executării actului administrativ prevăzute la art. 184.
Art. 129 al.5 din OG 92/2003 impune motivarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii. Este evident că motivarea trebuie să privească în concret situațiile în care se poate dispune instituirea măsurilor. O referire generală la creanța datorată și o apreciere, lipsită de orice explicație, a faptului că se va sustrage plății obligațiilor fiscale, nu este suficientă.
Împrejurarea că instituirea măsurilor asigurătorii durează în timp pe toată perioada executării silite și indisponibilizează bunul chiar și în cazul în care executarea silită este suspendată, dovedește că instituirea unei astfel de măsuri are un efect drastic asupra posibilității agentului economic de a dispune de bunurile sale pe perioade îndelungate de timp. Tocmai prin prisma acestui efect, textul legal este clar, precis și previzibil și a impus ca luarea acestor măsuri să se facă în cazurile prevăzute, respectiv "când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.";
În Decizia Curții Constituționale nr. 340/2016, paragraful 28, se reține că "În ceea ce privește critica potrivit căreia prevederile legale sunt neconstituționale atâta timp cât nu se prevede că măsura asiguratorie poate fi aplicată doar atunci când există temeiuri, indicii temeinice că ar exista pericolul sustragerii de la plată în eventualitatea în care se va stabili că există o faptă cauzatoare de prejudicii bugetului de stat, Curtea reține faptul că, potrivit art.129 alin.(5) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală "Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent."; De asemenea, potrivit art.129 alin.(11), "Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art.172."; Așadar, măsura organului fiscal trebuie să fie motivată în mod corespunzător de către conducătorul acestuia, întrucât în caz contrar ea poate să fie desființată de instanța judecătorească. Astfel, măsura asiguratorie dispusă poate fi cenzurată de instanța judecătorească."; În acest mod Curtea constituțională a apreciat că textul de lege este constituțional și prin prisma faptului că prevede obligația de motivare a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, împrejurare ce constituie o garanție a faptului că astfel de măsuri nu sunt lăsate de legiuitor la dispoziția arbitrară a organului fiscal și, de asemenea, pot fi cenzurate de instanța de judecată în cazul nemotivării.
În consecință tribunalul reține că motivarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie să privească în primul rând faptele care să întemeieze prezumția că "există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea";. Simpla enunțare a existenței unui pericol, fără nici un fel de justificare, nu poate acoperi noțiunea de "motivare"; din textul legal.
În privința art. 213 al.8 din Legea 207/2015 tribunalul reține că acest motiv de apel nu a fost invocat prin cererea de apel ci prin răspunsul la întâmpinare formulat de apelanta la data de 25.10.2017. De asemenea această chestiune nu a fost invocată nici în fața primei instanțe deși, la data pronunțării sentinței, exista rechizitoriul întocmit în dosarul 105/P/2013 prin care s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra imobilului proprietatea apelantei. Dispozițiile art. 713 al.3 C.pr.civ. permiteau apelantei să-și completeze motivele contestației.
Potrivit art. 478 al.2 C.pr.civ. în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată. Din acest motiv tribunalul nu va analiza acest motiv de apel.
În ce privește cererea de suspendare a măsurii asigurătorii dispuse prin Decizia nr.5/2016, tribunalul o va respinge reținând, pe de o parte, că o astfel de măsură se execută dintr-o dată prin notarea în cartea funciară astfel că orice dispoziție de suspendare ulterioară rămâne fără efect întrucât ea nu poate duce la radierea notării și, pe de altă parte, raportat la soluția dată contestației la executare cererea de suspendare a rămas fără obiect.
Pentru argumentele prezentate, în temeiul art. 480 C.pr.civ. tribunalul va admite apelul și va schimba în parte sentința civilă nr. x./27.07.2017 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. x/64/2016 în sensul admiterii contestației la executare cu consecința anulării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.5/10.03.2016 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov. Tribunalul va menține soluția de respingere a cererii de suspendare a deciziei de instruire a măsurilor asigurătorii.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate tribunalul reține că singurele cheltuieli dovedite sunt cele care privesc taxa judiciară de timbru. De altfel, reprezentanta convențională a apelantei și-a rezervat dreptul de a pretinde onorariul avocațial pe cale separată, astfel cum s-a reținut în încheierea de ședință din data de 02.11.2017.
Potrivit art. 45 din OG 80/2013 taxa judiciară de timbru se restituie în cazul în care contestația la executare se admite. În acest temei instanța va dispune restituirea către SC Radio SRL a taxei judiciare de timbru în cuantum de 70 lei achitată la data de 12.04.2016, aferentă judecății în primă instanță și a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1430 lei achitată conform chitanței seria 40198/2016 nr. 13013576/14.09.2017 emisă de Direcția Fiscală Brașov, aferentă judecății în apel și, conform celor stabilite de instanța de apel, în primă instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta contestatoare SC R. SRL cu sediul în B. str. O. nr.x, jud. B., înregistrată la ORC sub nr. J xxx/31xx/1992, identificată cu CUI xxxx, cu sediul procesual ales la SCA C. și A. cu sediul în C. N.str. T.T. nr.x jud. C. ( persoană împuternicită cu primirea corespondenței C. S.) în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov cu sediul în Brașov B-dul M. K. nr.x, jud. B. împotriva sentinței civile nr. x/27.07.2017 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. x/64/2016, pe care o schimbă în parte și, în consecință :
Anulează Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.5/10.03.2016 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.
Menține soluția de respingere a cererii de suspendare a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.5/10.03.2016.
Dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 70 lei achitată la data de 12.04.2016, aferentă judecății în primă instanță și a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1430 lei achitată conform chitanței seria 40198/2016 nr. 13013576/14.09.2017 emisă de Direcția Fiscală Brașov.
Definitivă.
Prezenta soluție este pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței în conformitate cu art. 396 al.2 din Codul de procedură civilă, astăzi 04.12.2017.
Președinte, Judecător,
B. M. M. L. S.P.
Grefier
C. N. D.
Red.dact. BMM - 04.12.2017 - 4 exp.
| ← Anulare act administrativ. Jurisprudență Acte ale... | Anularea actelor de executare, inclusiv procesul-verbal de... → |
|---|
