Nelegalitatea perceperii timbrului de mediu. incidența hotărârii cjue din 09.06.2016 pronunţată în cauza c-586/14, budişan.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 1119 din data de 09.09.2016
Nelegalitatea perceperii timbrului de mediu. Incidența Hotărârii CJUE din 09.06.2016 pronunțată în cauza C-586/14, Budișan.
Sarcina fiscală care decurge din OUG nr.9/2013 este aceeași pentru contribuabilii care cumpără un autovehicul rulat dintr un alt stat membru și care solicită înmatricularea lui în România și pentru aceia care cumpără un autovehicul de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, înmatriculat în România anterior datei de 1 ianuarie 2007, fără plata vreunei taxe.
CJUE a declarat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă, însă se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.
Secția de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr. 1119/09 septembrie 2016. În același sens, decizia nr. 1308/26.09.2016, decizia nr.1315/26.09.2016, decizia nr. 1337/28.09.2016 etc.
Prin sentința administrativă nr…/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantului P.S.D., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice S. și Administrația Fondului pentru Mediu B., prin care s-a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 4.353 lei achitată cu titlu de timbru de mediu, precum și la plata dobânzii legale aferentă de la data plății și până la data restituirii, cu cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii cu cheltuieli de judecată.
Recurentul consideră, în esență, că hotărârea este nelegală dat fiind că taxa are efect discriminatoriu încurajând piața internă de autovehicule, că trebuie analizată legalitatea prevederilor legale naționale în materia taxei de poluare cu cele ale dreptului Uniunii Europene, art.110 TFUE.
În drept, s-au invocat prevederile art.110 TFUE, art.148 Constituția României, art. 488 al. 1 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă.
Recursul a fost timbrat cu 100 lei.
Intimata pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice S. a formulat întâmpinare la recurs solicitând respingerea acestuia ca nefondat. În esență, intimata a apreciat că O.U.G. nr.9/2013 nu conține principii discriminatorii contrare celor instituite de CJCE în aplicarea art. 110 TFUE, taxa fiind încasată legal fără încălcarea normelor unionale, aceasta făcând venit la Administrația Fondului pentru Mediu.
La rândul său, intimata pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu B. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. În susținerea acestei poziții procesuale intimata a menționat, în esență, că O.U.G. nr.9/2013 a armonizat cerințele comunitare cu necesitățile interne referitoare la menținerea obligației fiscale, ca instrument de combatere a fenomenului poluării, actul normativ înlăturând discriminarea rezultată din aplicarea vechii reglementări legislative, urmărind primordial emisiile generate de mașină, respectiv nivelul de emisii și tipul de tehnologie folosit, reprezentând în realitate o adevărată taxă de mediu. Mai mult, intimata a mai arătat că O.U.G. nr.9/2013 a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.
Analizând hotărârea primei instanțe prin prisma criticilor formulate, încadrabile în motivul de nelegalitate prevăzut de art.488 pct. 8 Cod de procedură civilă, Curtea a constatat fondat recursul reclamantului și l-a admis pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material la situația de fapt dovedită în cauză atunci când a respins acțiunea reclamantului în restituirea timbrului de mediu achitat la 22.01.2014 în baza O.U.G. nr. 9/2013.
Problematica supusă analizei instanței a vizat conformitatea O.U.G. nr. 9/2013 cu normele dreptului UE.
Instanța de fond a concluzionat că această reglementare nu menține același regim discriminator față de legislația europeană precum O.U.G. nr.50/2008 și a actelor normative ulterioare de stabilire a taxei indiferent de denumire.
Legislația europeană stabilește obligația statelor membre de a nu aplica direct sau indirect, produselor provenind din alte state membre impozite interne mai mari decât cele aplicabile produselor naționale similare.
Hotărârea CJUE din 14.04.2015 pronunțată în Cauza Manea a statuat că "articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul: că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă";.
În același timp însă, CJUE stabilește că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că "se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.";, cu referire la articolul 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 care a scutit de taxa instituită prin această lege transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor de ocazie naționale a căror înmatriculare în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013 s a făcut cu plata unei taxe care este incompatibilă cu dreptul Uniunii și pe care statul trebuie să o restituie cu dobândă.
Se reține la pct. 47, 48 din hotărâre că "scutirea de o nouă taxă a autovehiculelor rulate care au fost supuse taxei în vigoare anterior, declarată ulterior incompatibilă cu dreptul Uniunii, nu poate înlocui restituirea cu dobândă a acestei taxe"; și că "o astfel de scutire a avut ca efect sustragerea de la plata taxei în cauză a primei transcrieri, în perioada pertinentă în cauza principală, a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor rulate naționale înmatriculate în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, în timp ce această taxă a fost percepută invariabil cu ocazia înmatriculării în România, în perioada pertinentă în cauza principală, a autovehiculelor similare provenite din alte state membre"; favorizând astfel vânzarea autovehiculelor de ocazie naționale și descurajând importul unor autovehicule similare.
Relevând propria jurisprudență, CJUE reiterează că valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării unui autovehicul se încorporează în valoarea acestui autovehicul iar atunci când un autovehicul înmatriculat cu plata unei taxe într un stat membru este, ulterior, vândut ca autovehicul rulat în acest stat membru, valoarea sa de piață include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare. Dacă valoarea taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip și având aceleași caracteristici și aceeași uzură depășește valoarea reziduală menționată, se încalcă articolul 110 TFUE iar această diferență de sarcină fiscală riscă să favorizeze vânzarea de autovehicule rulate naționale și să descurajeze astfel importul de autovehicule similare.
Raportat la aceste considerente, curtea arată că valoarea reziduală a taxei respective, care se regăsește în valoarea autovehiculelor rulate naționale înmatriculate între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, este egală cu zero și este, așadar, în mod necesar inferioară taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip, având aceleași caracteristici și aceeași uzură.
În concluzie, soluția legislativă adoptată prin Legea nr.9/2012 nu este conformă dreptului unional. Deși timbrul de mediu a fost încasat în temeiul O.U.G. nr.9/2013, considerentele reținute în cauza Manea sunt valabile și în prezenta cauză, așa cum s-a confirmat în Hotărârea CJUE din 09.06.2016 pronunțată în cauza C-586/14, Budișan.
Potrivit Curții europene de justiție, timbrul de mediu este neutru raportat la concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în România fără plata taxei speciale, a taxei pe poluare sau a celei pentru emisii poluante.
Astfel, sarcina fiscală care decurge din O.U.G. nr.9/2013 este aceeași pentru contribuabilii care cumpără un autovehicul rulat dintr un alt stat membru și care solicită înmatricularea lui în România și pentru aceia care cumpără un autovehicul de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, înmatriculat în România anterior datei de 1 ianuarie 2007, fără plata vreunei taxe.
Însă, la fel ca și în cauza Manea, în ceea ce privește neutralitatea timbrului de mediu față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în România cu plata unei taxe declarate incompatibile, Curtea a arătat că valoarea unei asemenea taxe neconforme trebuie să fie restituită cu dobândă, astfel încât nu mai poate fi considerată ca fiind încorporată în valoarea de piață a acestor autovehicule. Valoarea reziduală a taxei respective este așadar egală cu zero, deci inferioară timbrului de mediu aplicat unui autovehicul rulat importat, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, ceea ce contravine articolului 110 TFUE.
În acest sens, Curtea a precizat că valoarea reziduală a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii trebuie considerată că încetează să fie încorporată în valoarea de piață a unui vehicul din chiar momentul în care proprietarul acestui vehicul dispune, în temeiul dreptului intern, de posibilitatea de a obține restituirea respectivei taxe, indiferent dacă a fost sau nu restituită efectiv la data vânzării vehiculului menționat. S-a apreciat că această simplă posibilitate de a obține restituirea este de natură să încurajeze stabilirea unui preț de vânzare care să nu țină seama de taxa respectivă, chiar dacă ea nu a fost încă restituită. Or, într-o asemenea situație, cumpărătorii unui astfel de vehicul național sunt scutiți de timbrul de mediu, în timp ce vehiculele rulate importate dintr un alt stat membru sunt invariabil supuse timbrului de mediu la înmatricularea în România, ceea ce este de natură să ofere un avantaj concurențial vehiculelor rulate prezente deja pe piața românească și, în consecință, să descurajeze importul de vehicule similare din alte state membre.
În concluzie, CJUE a declarat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă, însă se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.
În consecință, pentru aplicarea prioritară a dreptul UE, potrivit art.148 al.2 si art.20 al.2 din Constituție, în temeiul art.496 C.pr.civ., coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004, recursul a fost admis, Curtea considerând că se impune restituirea timbrului de mediu achitat după data de 15.03.2013.
Astfel, pentru considerentele anterior expuse, hotărârea instanței de fond a fost casată și urmare a rejudecării procesului în fond acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul recurent a fost admisă cu consecința obligării pârâților la restituirea sumei de 4.353 lei achitată cu titlu de timbru de mediu pentru înmatricularea auto marca Renault, serie șasiu ……, data primei înmatriculări 31.01.2002, achiziționat din spațiul U., respectiv din Germania la 16.12.2013.
Pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice S. și Administrația Fondului pentru Mediu B. au fost obligate și la plata dobânzii fiscală începând cu data plății taxei, 22.01.2014 și până la data restituirii integrală a acesteia.
În ceea ce privește obligația de plată a dobânzii fiscale de la data plății taxei, instanța are în vedere jurisprudența CJUE rezultată din cauza Irimie și faptul că la data de 20.10.2015, Curtea constituțională a constatat că prevederile art.124 alin.(1) raportate la cele ale art.70 din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituționale. Curtea a reținut că normele criticate generează îmbogățirea fără justă cauză a statului în detrimentul patrimoniului contribuabilului ca urmare a imposibilității folosirii sumei de bani percepută nelegal și privarea persoanei de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata respectivei sume. Această pierdere este direct proporțională cu durata indisponibilizării sumei plătite fără temei juridic pe perioada cuprinsă între data plății sumei nedatorate și data restituirii acesteia și are drept consecință încălcarea dreptului de proprietate al contribuabilului, consacrat de art.44 din Constituție. Această decizie este definitivă și general obligatorie.
De asemenea, potrivit Deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii 14/2015, obligatorie pentru instanțe, ICCJ a hotărât că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.994 din Codul civil din anul 1864, ale art.1.535 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, ale art. 124 alin. (1) și art. 70 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, momentul de la care curge dobânda fiscală pentru sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare și taxă pentru emisii poluante, restituite în temeiul hotărârilor judecătorești, este reprezentat de data plății acestor taxe.";
Totodată, față de prevederile art. 451-453 din Codul de procedură civilă, pârâtele au fost obligate să achite reclamantului suma de 1.521 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în fond și în recurs, reprezentând taxele de timbru: la fond - 321 lei și în recurs - 100 lei, precum și onorariul avocațial de 600 lei la fond și 500 de lei în recurs, potrivit chitanțelor existente la dosarul cauzei .
| ← Contencios administrativ. calitatea procesuală activă a unui... | Recurs. anulare notă de constatare a neregulilor şi de... → |
|---|
