Rambursare t.v.a. condiţii. lipsa unor menţiuni din factura fiscală. acordarea dreptului de rambursare a t.v.a. în situaţia lipsei dovezii implicării reclamantei într-o eventuală fraudă a t.v.a

Comentarii

0

Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 673 din data de 31.05.2016

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal data de 23.06.2015, reclamanta SC X SRL Suceava a solicitat obligarea pârâtelor ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice I. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice S. și ANAF- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice I. la emiterea deciziei de soluționare a contestației înregistrată sub nr. ..85/10.01.2015, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, sub sancțiunea aplicării sancțiunii prevăzute de art. 24 alin.2 din Legea nr. 554/2004, precum și penalități de întârziere în cuantumul sumei contestate de 31.712 lei la care se adaugă penalitățile de întârziere fiscale. Totodată, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că inspectorii fiscali au efectuat un control fiscal la societatea reclamantă pentru soluționarea cererii acesteia de rambursare TVA, pentru perioada iunie și iulie 2014.

Operațiunile supuse controlului inspectorilor fiscali au vizat si faptul că în perioada iunie si iulie 2014, SC X SRL, în baza contractului de subantrepriză încheiat cu Y SRL, inspectorii fiscali afirmând ca "ar fi avut relații comerciale".

Urmare a acestui control, prim parata a emis decizia de impunere nr. F-SV…21/17.12.2014 si Raportul de inspecție fiscala nr. F-SV ….11/17.12.2014.

A mai arătat reclamanta că în temeiul art. 7 alin Legea nr. 554/2004, a formulat contestație împotriva deciziei de impunere si a raportului de inspecție fiscală, înregistrat la prim parată cu nr. 285/19.01.2015 însă, deși a trecut cu mult termenul prevăzut de art. 70 din Codul de procedura civila sau termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr.554/2004, pană la aceasta dată nu i s-a comunicat nici o decizie de soluționare a contestației văzându-se în imposibilitatea de a recupera sumele reținute abuziv.

In drept, a invocat disp. art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

La data de 15.09.2015 pârâta a depus la dosar prin serviciul registratură decizia nr. 5584 din data de 02.09.2015 privind soluționarea contestației formulate de reclamantă înregistrată la AJFP Suceava sub nr. …85/2015, precum și documentația care a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. F-SV …21/17.12.2014.

La data de 07.10.2015 reclamanta a depus la dosar cerere de modificare a acțiunii, în sensul anulării deciziei nr. ….61/28.08.2015.

La termenul de judecată din data de 08 octombrie 2015, reclamanta, prin apărătorul ales, a arătat că înțelege să conteste decizia nr. …84/02.09.2015 și că din eroare a indicat în cererea de modificare a acțiunii decizia nr. …61/28.08.2015, urmând a formula precizări în acest sens.

La data de 13.10.2015, reclamanta, prin apărător, a depus o nouă cerere de modificare a acțiunii, în contradictoriu cu M.F.P. - A.N.A.F.- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice I., în sensul anulării deciziei nr. …84/02.09.2015 și, pe cale de consecință, a deciziei de impunere nr. F-SV …21/17.12.2014 și a raportului de inspecție fiscală nr. …11/17.12.2014; restituirea sumei reținute cu titlu de rambursare TVA în cuantum de 31.712 lei, precum și dobânda legală, de la data reținerii sumei și până la restituirea integrală, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 2246 din 16.12.2015, Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea având ca obiect "anulare act administrativ"; formulată de reclamanta SC X SRL, în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice I. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice S. și ANAF- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice I.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC X SRL Suceava și a solicitat: admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, în sensul anulării Deciziei nr. ..84/02.09.2015 și pe cale de consecință Decizia de impunere nr. F-SV/…21/17.12.2014 și Raportul de inspecție fiscală nr. F-SV/..11/17.12.2014, restituirea sumei reținute cu titlu de rambursare TVA în cuantum de 31.712 lei precum și dobânda legală, de la data reținerii sumei și până la restituirea integrală.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 cod procedură civilă, recurenta a arătat, ca și în acțiunea introductivă, că facturile nr. 69/17.06.2014, 55/03.04.2014 si 61/07.05.2014, îndeplinesc prevederile art. 155 (19) din Codul de procedură fiscală.

Deși prevederile legale invocate ca motiv al nerecunoașterii dreptului de deducere a facturilor fiscale, constând în aceea că în facturi nu este menționat numărul contractului, numele delegatului fiind greșit sau eroarea cu privire la codul fiscal al reclamantei recurente, instanța de fond a apreciat că aceste facturi nu pot constitui documente justificative, fără a indica temeiul de drept în baza căruia și-a format aceasta opinie.

Cu privire la critica referitoare la faptul că societatea nu a urmat procedura prevăzută de art. 159 alin. 1 lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile pct. 812 (3) din HG nr. 44/2004, potrivit cu care: "Organele de inspecție fiscală vor permite deducerea taxei pe valoarea adăugată în cazul în care documentele controlate aferente achizițiilor nu conțin toate informațiile prevăzute la art. 155 alin. (19) din Codul fiscal sau/și acestea sunt incorecte, dacă pe perioada desfășurării inspecției fiscale la beneficiar documentele respective vor fi corectate de furnizor/prestator în conformitate cu art. 159 din Codul fiscal.

Furnizorul/Prestatorul are dreptul să aplice prevederile art. 159 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal pentru a corecta anumite informații din factura care sunt obligatorii potrivit art. 155 alin. (19) din Codul fiscal, care au fost omise sau înscrise eronat, dar care nu sunt de natură sa modifice baza de impozitare și/sau taxa aferenta operațiunilor ori nu modifica regimul fiscal al operațiunii facturate inițial, chiar dacă a fost supus unei inspecții fiscale. Aceasta factură va fi atașată facturii inițiale, fără să genereze înregistrări în decontul de taxă al perioadei fiscale în care se operează corecția, nici la furnizor/prestator, nici la beneficiar." recurenta a susținut că în speță nu este dată situația prevăzută la art. 159 alin. 1 lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și nici situația prevăzută de pct. 812 (3) din HG nr. 44/2004, întrucât, facturile fiscale încriminate îndeplinesc toate condițiile prevăzute de art. 155 alin. 19 din Codul fiscal.

Admițând că elementele enumerate de către pârâtă ar fi trebuit să existe în cuprinsul facturilor, recurenta a precizat ca pârâta niciodată nu i-a adus la cunoștință faptul că societatea are dreptul de a acoperi aceste pretinse lipsuri pe perioada controlului, despre aceste pretinse deficiențe luând cunoștința doar odată cu discuția finală, când s-a încheiat raportul de inspecție fiscală.

Față de aspectele de formă imputate, și anume:

- facturile nr. 61/07.05.2014 și nr. 69/17.06.2014 au trecut CIF nr. 18808449 în loc de 18008449;

- pe niciuna din cele 3 facturi nu este trecut numărul contractului existent între părți;

- pe factura nr. 55/03.04.2014, la delegat este trecut M. cu CNP xxxx, CNP ce aparține altei persoane;

- pe factura nr. 69/17.06.2014 rubrica BI/CI serie nu este completată iar la delegat este trecut N.;

- situațiile de lucrări prezentate de societate nu conțin un antet al persoanei ce le-a întocmit, data de întocmire a situației, semnătura beneficiarului și nici calitatea persoanei ce le-a semnat în numele prestatorului - recurenta solicită a se constata că din cuprinsul facturilor fiscale nu lipsește nici un element dintre cele enumerate la art. 155 alin. 19 din Codul fiscal, întrucât, este cert că CIF-ul este scris eronat cu o cifră, însă numărul contractului nu reprezintă o condiție prevăzută de art. 155 alin. 19 din codul fiscal, cu atât mai mult cu cât fiecare factură a fost însoțită de grafice de lucrări care atestă lucrările executate; numele delegatului și seria BI/CI, de asemenea, nu reprezintă o condiție prevăzută de textul de lege anterior menționat, nefiind menționată această obligație, iar cu privire la situațiile de lucrări prezentate de societate, care nu conțin un antet al persoanei care le-a întocmit, data întocmirii situației, semnătura beneficiarului și nici calitatea persoanei ce le-a semnat în numele prestatorului - toate aceste obligații nu sunt susținute de nicio prevedere legală.

Refuzul acordării unui drept prevăzut de lege, pe motiv că nu s-a îndeplinit o formalitate, care nu este determinantă în obținerea acelui drept, înseamnă a nesocoti principiile generale aplicabile în materie de fiscalitate, relevate și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv principiul certitudinii impunerii, principiul proporționalității și principiul prevalentei substanței asupra formei.

Principiul proporționalității obligă autoritățile publice să ia numai acele măsuri necesare pentru atingerea scopului urmărit. O măsură națională care condiționează, în esență, dreptul la scutire de la plata unei contribuții de respectarea unor obligații de formă, fără a lua în considerare cerințele de fond și, mai ales, fără a se întreba dacă acestea erau îndeplinite, depășește ceea ce este necesar pentru a se asigura perceperea corectă a taxei (C:E:J: - cauza Colee - C146/05).

În baza prevalentei substanței asupra formei, relevat si aplicat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, precum si de înalta Curte de Casație si Justiție in Decizia nr. 2041/2007, autoritățile publice nu pot aduce restrângeri drepturilor individuale sau impune obligații pe criterii pur formale, în măsura în care acestea nu sunt dublate de considerente ce țin de substanța raporturilor cărora li se adresează.

În prezenta cauza pârâta prezintă doar considerente pur formale - lipsa CI delegat, eroare minoră cu privire la CUI, neprecizarea numărului contractului de pe factură, lipsa antetelor si persoanei care semnează devizele de lucrări - care au condus la nedeductibilitatea TVA pentru facturile enunțate în raportul de inspecție fiscală si decizia contestată.

Având in vedere aspectele invocate anterior, recurenta a apreciat că, în raport de prevederile art.148 alin. 4 și alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din dreptul intern.

In acest contest hotărârile Curții de Justiție a comunităților europene sunt direct aplicabile de către instanța națională, urmând ca principiul prevalentei substanței asupra formei, al proporționalității și certitudinii impunerii sa fie prioritar.

Cu privire la certitudinea impunerii, recurenta a învederat că, anterior controlului care s-a finalizat cu emiterea raportului si deciziei de impunere contestate, au mai avut loc controale de către alți inspectori ai pârâtei și că, în urma verificării altor facturi existente (în lunile anterioare lunii iunie si iulie - verificate prin Raportul de inspecție nr. F-SV …11/17.12.2014, atașate memoriului de recurs), facturi de la același furnizor, cu aceleași lipsuri, nu au fost considerate deficitare de către inspectorii fiscali.

În ceea ce privește concluzia organului fiscal, referitoare la faptul că operațiunile economice desfășurate în perioada iunie - iulie 2014, în baza contractului de subantrepriză încheiat cu SC Y SRL sunt fictive, recurenta a precizat că:

Din analiza art. 11 Cod fiscal - invocat în actul de control - rezultă fără putere de tăgadă faptul că acesta vizează situații de genul celora în care operațiunile realizate de Societate nu au un scop economie sau acele situații în care modalitatea de realizare (sub aspect juridic) nu corespunde conținutului economic.

Raportat la criteriile stabilite de art. 11 Cod fiscal, recurenta a învederat că: operațiunile economice derulate între S.C. X S.R.L si SC Y SRL au în mod evident un scop economic; forma juridică prin care s-au derulat operațiunile economice respectă cerințele legale în vigoare, operațiunile desfășurându-se între doi agenți economici plătitori de TVA care se află la momentul derulării operațiunilor în baza de date a Ministerului de finanțe.

Art. 11 Cod Fiscal, dispune în mod expres faptul că, la stabilirea sumei unui impozit SAU a unei taxe (...), autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției.

Pe cale de consecință, dreptul autorității fiscale de a nega realitatea unor tranzacții, indiferent că vorbim de cantitate sau preț, este recunoscut doar atunci când aceste tranzacții nu au un scop economic, iar consecința lipsei scopului economic este aceea că acest drept se extinde și asupra posibilității de a reîncadra forma acelor tranzacții pentru a reflecta conținutul economic. În aplicarea art. 11 Cod Fiscal, inspectorii fiscali sunt obligați să țină cont de relevanța stărilor de fapt fiscale după conținutul lor economic și doar în baza acestora să adopte soluția permisă de lege.

Indiferent ce interpretare doresc inspectorii fiscali să dea art. 11 Cod Fiscal, acesta nu poate fi scos în afara stărilor fiscale de fapt care caracterizează activitatea societății, respectiv a conținutului economic a activității desfășurate și numai față de acesta, în final trebuie să dispună soluția admisă de lege, nicidecum față de activitatea altor societăți sau a unor date statistice - în acest sens recurenta înțelegând sa aducă în discuție din nou practica Curții Europene de Justiție - cauza C-324/11 Gabor Toth.

Pentru toate argumentele prezentate, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și ulterior modificată.

Pârâta ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice I. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței nr. 2246/16.12.2015, pronunțată de Tribunalul Suceava.

În motivare, intimata a reiterat apărările formulate în primă instanță (întâmpinarea din recurs fiind identică cu cea depusă la dosarul de fond) și a arătat că, având în vedere faptul ca documentele justificative respectiv facturile si situațiile de lucrări aferente acestora nu îndeplinesc condițiile stipulate de art. 155 punctul (19), organul de inspecție fiscală a respins în mod legal si temeinic dreptul de deducere a TVA - ului aferent acestor facturi (în același sens pronunțându-se si Înalta Curte de Casație si Justiție, prin Decizia nr. V din 15.01.2007).

Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că, pentru a beneficia d dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată înscrisă în facturile fiscale, petenta avea posibilitatea ca pe parcursul desfășurării controlului fiscal să prezinte documente justificative corectate, în conformitate cu prevederile art. 159 alin. 1 lit. b din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal coroborate cu prevederile pct. 812 (3) din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003.

De asemenea, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că facturile emise de SC Y SRL nu pot constitui documente justificative. În aceste condiții, instanța de fond a apreciat faptul că SC X SRL, în calitate de persoană juridică, căreia i s-a prestat un serviciu și care acceptă înregistrarea facturilor de prestări servicii în evidența contabilă ca documente justificative pentru operațiunile taxabile pe care le efectuează, are obligația de a verifica modul de completare a documentelor în care s-a consemnat livrarea respectivă. S-a mai reținut și faptul că reclamanta nu a încercat să suplinească deficiențele facturilor analizate prin administrarea unor dovezi suplimentare, apte să demonstreze realitatea operațiunilor respective.

Pentru considerentele învederate, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin decizia nr.673/31.05.2016, Curtea de Apel Suceava - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a admis recursul declarat de reclamanta SC X SRL Suceava, împotriva sentinței nr. 2246 din 16.12.2015, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 3487/86/2015, a casat sentința recurată, a admis în parte acțiunea în sensul că a anulat în parte decizia de impunere nr. …21/17.12.2014 emisă de AJFP S., în ceea ce privește suma de 31712 lei - TVA respinsă la rambursare, și a obligat pârâta AJFP S. să ramburseze reclamantei suma de 31.712 lei reprezentând TVA si să restituie această sumă împreună cu dobânda fiscală aferentă, calculată de la data de 17.12.2014 până la data restituirii; a anulat în parte decizia nr. …84/2.09.2015 emisă de DGRFP I., în ceea ce privește respingerea contestației administrative ca neîntemeiată; a respins cererea de anulare a raportului de impunere fiscală nr. …11/17.12.2014, ca inadmisibilă; a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 150 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Suceava - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a reținut următoarele:

În ceea ce privește anularea deciziei de impunere si rambursarea TVA:

S-a refuzat de către pârâtă rambursarea sumei de 31.712 lei pentru următoarele considerente:

- subantreprenorul de SC Y SRL nu a declarat livrări de servicii;

- nu a depus declarația 394 și decontul de TVA pentru trimestrul II al anului 2014;

- nu a achitat la bugetul de stat TVA-ul aferentă facturilor nr. 55/2014, nr. 61/2014 și nr. 69/2014;

- nu a depus bilanțul contabil aferent anului 2013 și nici raportarea semestrială la 30.06.2014 din care să rezulte că are angajați și mijloace necesare efectuării de prestări de servicii în construcții;

- nu are declarate persoane angajate, societatea nedepunând declarația 112 de la înființare;

- nu a declarat achiziții de servicii de la alte persoane impozabile prin care să poată dovedi efectuarea serviciilor.

Din analiza facturilor emise de subantreprenorul de SC Y SRL, organele de inspecție fiscală au constatat următoarele:

- referitor la factura nr. 55/03.04.2014, CNP-ul delegatului înscris, M., aparține altei persoane, în cuprinsul facturii nefiind evidențiat nici un contract încheiat între cele două părți;

- referitor la factura nr. 61/07.05.2014, în cuprinsul acesteia nu este evidențiat niciun contract încheiat între cele două părți iar codul fiscal al beneficiarului (SC X SRL Suceava) este eronat;

- referitor la factura nr. 69/17.06.2014, în cuprinsul acesteia nu este evidențiat niciun contract încheiat între cele două părți iar codul fiscal al beneficiarului (SC X SRL Suceava) este eronat și nu în ultimul rând CNP-ul delegatului N. nu este completat.

De asemenea, situațiile de lucrări atașate facturilor de mai sus nu conțin datele de identificare ale prestatorului (denumire, adresa, CUI etc.), data la care au fost întocmite, calitatea persoanei care a semnat în numele subantreprenorului și nici semnătura antreprenorului pentru care a semnat în numele subantreprenorului și nici semnătura antreprenorului pentru care s-au prestat serviciile.

Art. 145 al. 2 Cod Fiscal stipulează că "Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni:

a) operațiuni taxabile;. . .";

Art. 146 al. 1 Codului fiscal completează articolul anterior statuând că: "Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155, precum și dovada plății în cazul achizițiilor efectuate de către persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care achiziționează bunuri/servicii de la persoane impozabile în perioada în care aplică sistemul TVA la încasare.";

Art. 155 al 19 al Codului fiscal prevede următoarele: "Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informații:

a) numărul de ordine, în baza uneia sau a mai multor serii, care identifică factura în mod unic;

b) data emiterii facturii;

c) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată este anterioară datei emiterii facturii;

d) denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală ale persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;

e) denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în România și care și-a desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 153, ale reprezentantului fiscal;

f) denumirea/numele și adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă;

g) denumirea/numele beneficiarului care nu este stabilit în România și care și-a desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare prevăzut la art. 153 ale reprezentantului fiscal;

h) denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum și particularitățile prevăzute la art. 125^1 alin. (3) în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi;

i) baza de impozitare a bunurilor și serviciilor ori, după caz, avansurile facturate, pentru fiecare cotă, scutire sau operațiune netaxabilă, prețul unitar, exclusiv taxa, precum și rabaturile, remizele, risturnele și alte reduceri de preț, în cazul în care acestea nu sunt incluse în prețul unitar;

j) indicarea cotei de taxă aplicate și a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcție de cotele taxei;

k) în cazul în care factura este emisă de beneficiar în numele și în contul furnizorului, mențiunea "autofactură";

l) în cazul în care este aplicabilă o scutire de taxă, trimiterea la dispozițiile aplicabile din prezentul titlu ori din Directiva 112 sau orice altă mențiune din care să rezulte că livrarea de bunuri ori prestarea de servicii face obiectul unei scutiri;

m) în cazul în care clientul este persoana obligată la plata TVA, mențiunea "taxare inversă";

n) în cazul în care se aplică regimul special pentru agențiile de turism, mențiunea "regimul marjei - agenții de turism";

o) dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități, una dintre mențiunile "regimul marjei - bunuri second-hand", "regimul marjei - opere de artă" sau "regimul marjei - obiecte de colecție și antichități", după caz;

p) în cazul în care exigibilitatea TVA intervine la data încasării contravalorii integrale sau parțiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, mențiunea "TVA la încasare";

r) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi ori documente pentru aceeași operațiune.";

Analizând facturile litigioase în raport de textele de lege învederate Curtea a apreciat că acestea întrunesc condițiile prevăzute de lege în ceea ce privește conținutul lor și că operațiunile pe care le constată sunt reale, nefiind fictive. De asemenea, reține că nu rezultă indicii care să confirme implicarea reclamantei într-o fraudă.

Astfel, în ceea cea ce privește factura nr. 69/17.06.2014, indicarea greșită a CIF respectiv 18808449 în loc de 18008449 constituie evident o eroare materială ( o cifră 8 în loc de 0 ), fapt confirmat de celelalte două facturi litigioase în conținutul cărora apare indicat CIF -ul corect. Cu privire la lipsa indicării din facturi a contractului, Curtea a reținut că în factura nr. 55/3.04.2014 apare menționat faptul că este emisă conform contractului, chiar dacă nu este indicat numărul de înregistrare al acestuia. Relativ la acest aspect, Curtea a reținut că art. 155 al. 19 Cod fiscal nu impune menționarea numărului de contract. Într-adevăr, în conținutul celorlalte două facturi nu apare menționat dar este inserată mențiunea "situație lucrări", având anexate și situațiile de lucrări. Pârâtul a mai invocat faptul că aceste situații de lucrări nu conțin un antet al persoanei ce le-a întocmit, însă Curtea a observat că aceste situații de lucrări poartă semnătura și stampila emitentului. Important de reținut sub acest ultim aspect e că art.155. al.19 Cod fiscal nu impune indicarea în antetul situației de lucrări a persoanei ce l-a întocmit, lipsa acestei mențiuni fiind o simplă situație de fapt care, coroborată cu alte probe, poate furniza informații privind realitatea sau fictivitatea operațiunii economice. În ceea ce privește lipsa din factura nr. 69/17.06.2014 a CNP-ului delegatului N., Curtea a reținut că nici această mențiune nu este obligatorie conform art. 155 CF. Pentru același considerent, indicarea greșită în factura nr. 55/3.04.2014 a CNP-ului delegatului, este lipsită de efecte juridice, în lipsa altor indicii care să confirme o fraudă.

Concluzia instanței este că neregularitățile reținute de autoritatea fiscală au un caracter formal, neputându-se stabili doar pe baza lor că operațiunea economică este fictivă sau frauduloasă. Câtă vreme toate trei facturile sunt emise de același furnizor, una din facturi face trimitere la contractul încheiat între părți iar celelalte două la situațiile de lucrări aferente contractului, situații de lucrări care au fost prezentate de reclamant, este evident că autoritatea fiscală putea ușor să verifice realitatea operațiunii economice prin verificarea contractului încheiat între părți. De altfel, pârâta nu susține că părțile nu ar avea încheiat un contract, invocând doar nereguli privind CNP-ul delegaților și CIF-ul reclamantei.

În ceea ce privește neregulile constatate de autoritatea fiscală la furnizorul SC Y SRL Curtea a reținut că nu a fost făcută dovada implicării reclamantei într-o eventuală fraudă a TVA. Relativ la acest aspect, pot fi amintite statuările C.J.U.E. în cauzele reunite C - 80/11 și C - 142/11 Mahageben kft și Nemzeti Ado-es Vahivatal Del-Dunantuli Regionalis Ado Foigazgatosaga (Direcția regională de impozite a Del-Dumantul), pe de altă parte și, respectiv, domnnl David, pe de o parte și Nemzeti Ado-es Vamhivatal Eszac-alfoldi REgionalis Ado Foigazgatosaga (Direcția Regională de impozite a Eszak-Alfold).

În dispozitivul acestei hotărâri s-a stabilit că:

1) Articolul 167, art. 168 lit. a, art. 178 lit. a, art. 220 pct. 1 și art. 226 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28.11.2006, privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici naționale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză unei persoane impozabile dreptul de a deduce din valoarea taxei pe valoarea adăugată pe care o datorează valoarea taxei datorate sau achitate pentru serviciile care i-au fost furnizate pentru motivul că emitentul facturii aferente acestor servicii sau unul dintre prestatorii săi a săvârșit nereguli, fără ca această autoritate să dovedească, având în vedere elemente obiective, că persoana impozabilă respectivă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă săvârșită de emitentul menționat sau de un alt operator care intervine în amonte în lanul prestației.

2) Articolul 167, art. 168 lit. a, art. 178 lit. a și art. 273 din Directiva 2006/112/CE trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici naționale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză dreptul de deducere pentru motivul că persoana impozabilă nu s-a asigurat că emitentul facturii eferente bunurilor pentru care se solicită exercitarea dreptului de deducere avea calitatea de persoană impozabilă, că dispunea de bunurile în cauză și era în măsură să le livreze și că a îndeplinit obligațiile privind declararea și plata taxei pe valoarea adăugată sau pentru motivul că persoana impozabilă respectivă nu dispune, în plus față de factura menționată, de alte documente de natură să demonstreze că împrejurările menționate sunt întrunite, deși condițiile de fond și de formă prevăzute de Directiva 2006/112 pentru exercitarea dreptului de deducere sunt îndeplinite, iar persoana impozabilă nu dispunea de indicii care să justifice presupunerea existenței unor nereguli sau a unei fraude în sfera emitentului menționat.

În cuprinsul considerentelor s-a reținut că:

Beneficiul dreptului de deducere nu poate fi refuzat unei persoane impozabile decât în temeiul jurisprudenței care rezultă de la punctele 56-61 din Hotărârea Kittel și Recolta Reczcling, citată anterior, potrivit căreia trebuie să se stabilească, având în vedere elemente obiective, că persoana impozabilă, căreia i-au fost furnizate bunurile sau serviciile care îi servesc de bază pentru a justifica dreptul de deducere, știa sau ar fi trebuit să știe că această operațiune era implicată într-o fraudă săvârșită de furnizor sau de un alt operator în amonte.

Într-o altă cauză (PPUH Stehcemp), Curtea a reținut că, deși persoana impozabilă poate fi obligată, în cazul în care dispune de indici care permit să bănuiască existența unor nereguli sau fraude, să se informeze cu privire la operatorul de la care intenționează să achiziționeze bunuri sau serviciu pentru a se asigura de fiabilitatea acestuia, administrația fiscală nu poate impune totuși în general respectivei persoane impozabile, pe de o parte, să verifice dacă emitentul facturii aferente bunurilor și serviciilor pentru care se solicită exercitarea acestui drept dispunea de bunurile în cauză și era în măsură să le livreze și dacă și-a îndeplinit obligațiile privind declararea și plata TVA-ului, pentru a se asigura că nu există nereguli sau fraude la nivelul operatorilor din amonte sau, pe de altă parte, să dispună de documente în această privință.

În cuprinsul aceleiași hotărâri, s-a reținut că este sarcina administrației fiscale care a constatat fraude sau neregularități comise de persoana care a emis factura să stabilească, în raport de elemente obiective și fără a solicita din partea destinatarului facturii verificări a căror sarcină nu îi revine, că acest destinatar știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă privind TVA-ul.

Statuările CJUE din hotărârile învederate privind deducerea TVA se aplică mutatis mutandis și situației privind rambursarea TVA.

În condițiile în care reclamanta deține facturi emise conform prevederilor legale și a făcut dovada realitătii operațiunii economice, sunt pe deplin incidente dispozițiile art. 1471 Cod fiscal, care stipulează că:" (1) Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153, are dreptul să scadă din valoarea totală a taxei colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeași perioadă, a luat naștere și poate fi exercitat dreptul de deducere, conform art. 145 - 147.

(2) În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile și formalitățile de exercitare a dreptului de deducere în perioada fiscală de declarare sau în cazul în care nu s-au primit documentele de justificare a taxei prevăzute la art. 146, persoana impozabilă își poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite aceste condiții și formalități sau printr-un decont ulterior, dar nu pentru mai mult de 5 ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care a luat naștere dreptul de deducere.";

Pentru considerentele învederate, Curtea a anulat în parte decizia de impunere nr. FSV …21/17.12.2014 în sensul admiterii la rambursare și a sumei de 31.712 lei pentru care, prin decizia de impunere s-a respins rambursarea și să dispună restituirea acesteia către reclamantă. Cum reclamanta a solicitat și plata dobânzilor la suma restituită, începând cu data reținerii acesteia, reținere care în speță s-a realizat la data emiterii deciziei de impunere când s-a dispus doar rambursarea parțială a TVA, Curtea, în temeiul art. 124 Cod Procedură Fiscală, văzând și statuările Curții Constituționale din decizia nr…94/2015 prin care s-a decis că dobânda trebuie calculată de la data indisponibilizării sumei a cărei restituire se cere, a admis si acest capăt de cerere si a dispus obligarea pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice S. la plata dobânzii fiscale calculată de la data de17.12.2014 (data refuzului de rambursare) până la data restituirii.

Curtea a admis în parte cererea de anulare a deciziei nr.5584/2015, emisă de către DGRFP I., cu privire la respingerea contestației administrative împotriva deciziei de impunere, pentru aceleași considerente pentru care a fost anulată și decizia de impunere. Pârâta a reținut în mod legal necompetența sa materială în ceea ce privește soluționarea cererii de restituire a TVA respinsă la rambursare, aceasta revenind AJFP S. potrivit OMF nr. 263/2010, astfel încât, sub acest aspect, decizia este legală.

În ceea ce privește cererea de anulare a raportului de inspecție fiscală, Curtea a apreciat că este inadmisibilă, acest raport nefiind un act administrativ în înțelesul art.2 lit. c din Legea nr. 554/2004 întrucât nu produce efecte juridice concrete, ca urmare a nașterii sau stingerii unui raport juridic. Raportul de inspecție fiscală este un act în care se prezintă constatările inspecției din punct de vedere faptic și legal, deci prin el nu se stabilesc, modifică sau sting drepturi și obligații fiscale, rolul său fiind acela de a sta la baza emiterii deciziei de impunere (cf. art 109 Cod procedură fiscală), care are calitatea de act administrativ.

← Suspendare act administrativ. Jurisprudență Acte ale...		Comunicare informaţii de interes public. Jurisprudență Acte... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: