Recurs. motivarea sumară a deciziei prin care se respinge cererea de înregistrare în scop de tva, motive cuprinse în corespondenţa anterioară ori într-un alt act administrativ sau o operaţiune tehnică ce stă la baza emiterii deciziei
Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 866 din data de 02.03.2018
Motivarea actelor administrative se poate face și pe calea unei corespondențe anterioare dintre autoritatea publică și destinatarul actului administrativ precum și printr-un alt act administrativ sau o operațiune tehnică ce stă la baza emiterii acestuia, cu singura condiție ca acestea să îi fie comunicate destinatarului actului.
Decizia prin care s-a respins reclamantei cererea de înregistrare în scop de TVA este motivată sumar în fapt și în drept, însă, la baza emiterii acesteia a stat un procesul verbal emis de Direcția Regională Antifraudă în cuprinsul căruia sunt expuse pe larg considerentele care au stat la baza concluziei reținute prin decizia a cărei anulare se cere, proces verbal emis anterior datei emiterii deciziei și comunicat sub semnătură reprezentantului legal al reclamantei.
Prin coroborarea conținutului celor două acte juridice, a fost respectat dreptul reclamantei la informare asupra motivelor care au determinat emiterea actului administrativ contestat, fiind asigurată și posibilitatea cenzurii judiciare a acestor motive.
Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal
Decizia nr. 866 din 2 martie 2018
- O.G. nr. 92/2003
- Legea nr. 554/2004
Prin sentința nr. (...), Tribunalul (...) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. (...) S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...) prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice (...).
A anulat Decizia nr. (...) și Decizia nr. (...), emise de pârâtă.
A respins ca nefondate restul pretențiilor.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...) prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice (...), solicitând admiterea recursului, casarea în parte sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamantă, cu consecința menținerii ca legale și temeinice a actelor administrative atacate.
În motivare, arată recurenta că sentința recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.
Învederează instanței recurenta precizarea că în ceea ce privește Decizia nr. (...) privind înregistrarea în scopuri de TVA, aceasta reprezintă un formular tipizat, aprobat prin OPANAF nr. 521/26.01.2016, pentru aprobarea Procedurii de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 316 alin. (1) lit. a) sau c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și pentru aprobarea modelului și conținutului unui formular, art. 3 alin. (1), prin care se aprobă modelul și conținutul formularului "Decizie privind înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 316 alin. (1) lit. a) sau c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare", prevăzut în anexa nr. 2, anexată prezentei.
Conform acestui ordin, organului fiscal îi revine sarcina de a selecta soluția aplicabilă societății, în funcție de îndeplinirea sau nu a criteriilor stabilite prin actul normativ, fapt ce se constată, potrivit prevederilor legale printr-un control desfășurat la sediul societății.
Astfel, prin procesul verbal nr. (...), încheiat ca urmare a controlului efectuat la sediul reclamantei s-a constatat faptul că aceasta nu justifică intenția și nu are capacitatea de a desfășura activitate economică, fapt binecunoscut de către reclamantă.
Pentru aceste motive, consideră recurenta că soluția instanței, bazată pe interpretarea eronată a prevederilor legale cu caracter special, menționate mai sus este nelegală și netemeinică.
În ceea ce privește Decizia nr. (...) privind soluționarea contestației, precizează recurenta că aceasta cuprinde atât motivele de fapt, cât și cele de drept pe care se întemeiază, întrucât raportat la natura juridică a acesteia de act administrativ, motivarea unui astfel de act nu trebuie să fie una exhaustivă, câtă vreme cuprinde analiza apărărilor de fapt și de drept ale reclamantei.
În drept, recurenta invocă prevederile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art.20 din Legea nr. 554/2004.
Intimata S.C. (...) S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
În motivare, arată intimata că instanța de fond a făcut o justă apreciere a probelor reținând în mod temeinic că Decizia nr. (...) este un act administrativ fiscal iar motivarea acestuia nu poate fi limitată la considerentele legate de competența emitentului ori la temeiuri de drept fără a conține elemente de fapt pertinente pentru respingerea solicitării societății. Nici Decizia (...) nu precizează temeiurile care au stat la baza respingerii cererii de înregistrare în scopuri TVA.
Consideră intimata că deciziile emise reprezintă acte administrative fiscale fiind și cele supuse controlului legalității astfel încât explicațiile pârâtei din cererea de recurs cu privire la formularele privind înregistrarea în scopuri de TVA nu poate fi primită.
Arată intimata că în speță, ca urmare a solicitării societății de acordare a codului de TVA intracomunitar pentru desfășurarea activității pentru care a fost înființată, inspectorii desemnați, au efectuat un control, verificând existența sediului societății și au adresat reprezentantului societății, un număr de întrebări, ale căror răspunsuri sunt consemnate în procesul-verbal (...).
Urmare a acestei situații, au întocmit acest Proces-verbal prin care au hotărât, respingerea cererii de înregistrare în scopuri de TVA, fără ca această opțiune să fie motivată în vreun fel.
Consideră intimata că această modalitate de soluționare a unei cereri este inadmisibilă, atât timp cât nu se oferă o motivație pertinentă a luării unei astfel de decizii. De obținerea acestui cod de TVA este dependentă însăși existența societății, întrucât, fără obținerea lui, societatea nu poate funcționa. Obiectul de activitate al societății este unul specific, respectiv - transport internațional de mărfuri, activitate care în lipsa unui cod valabil de TVA nu poate fi desfășurată, întrucât societatea nu poate emite facturi, pentru transportul efectuat. Având în vedere importanța înregistrării în scopuri de TVA pentru societate, consideră intimata că decizia admiterii cererii sau, în cazul de față, a refuzului efectuării acestei înregistrări nu poate fi rezultatul aprecierii subiective a autorității de control emitentă a procesului - verbal.
În opinia intimatei, decizia refuzului înregistrării în scop de TVA, astfel cum a fost ea luată, în lipsa expunerii motivelor și a considerentelor care au dus la luarea acesteia, apare ca fiind una arbitrară.
În drept, intimata nu și-a motivat întâmpinarea.
Analizând recursul, instanța a reținut următoarele:
În data de 24.02.2016 intimata a depus la recurentă o cerere de înregistrare în scopuri de TVA, înregistrată la recurentă sub nr. (...). Prin decizia nr. (...) solicitarea intimatei a fost respinsă pe motiv că intimata nu furnizează corect și complet datele și informațiile solicitate și nu clarifică intenția și capacitatea de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA, potrivit prevederilor art. 8 alin. 7 din Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. (...) (fila 5 dosar fond). Intimata a formulat contestație administrativă împotriva acestei decizii, contestația fiind respinsă prin decizia nr. (...) emisă de recurentă (filele 43-46 dosar fond).
Curtea a constatat că recursul este întemeiat, hotărârea fiind pronunțată pe baza unei greșite interpretări a legii.
Astfel, instanța de control judiciar a reținut, în prealabil, că prin recursul formulat nu se contestă și soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la capătul de cerere privind admiterea cererii intimatei de înregistrare în scop TVA, astfel că soluția asupra acestui petit, pronunțată de instanța de fond, precum și considerentele decisive avute în vedere pentru pronunțarea acestei soluții, respectiv cele privind neîndeplinirea de către intimată a condiției privind dovedirea intenției și capacității de a desfășura activitate economică, au intrat sub autoritatea de lucru judecat, nefăcând obiectul analizei în prezenta cale de atac.
Prin urmare, instanța de recurs a fost învestită numai cu analiza îndeplinirii cerinței de formă a motivării actelor administrative a căror anulare se cere cu consecințe asupra legalității emiterii actelor administrative a căror anulare s-a dispus de către instanța de fond.
Sub acest aspect, Curtea a constatat că prima instanță a conchis că decizia nr. (...) este un act administrativ nemotivat, motivarea sa neputând fi limitată la considerente legate de competența emitentului ori la temeiul de drept al acestuia, ci trebuind să conțină și elementele de fapt care să permită pe de o parte destinatarului să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei adoptate iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.
Curtea a constatat că pentru a fi valid, orice act administrativ trebuie să fie adoptat de o autoritate publică competentă, cu respectarea formei și procedurii prevăzute de lege și să fie în conformitate cu conținutul legii.
O condiție esențială de formă a oricărui act administrativ, indiferent dacă este individual sau normativ, este motivarea, cerință de ordin constituțional consacrată potrivit art. 31 alin. 2 din Constituție. Lipsa totală a motivării atrage sancțiunea nulității actului administrativ.
Motivarea actelor administrative nu trebuie să fie una exhaustivă, însă este totuși necesar ca orice persoană să poată înțelege lecturând actul administrativ care sunt măsurile dispuse prin acesta precum și care au fost considerentele esențiale de fapt și de drept care au stat la baza luării respectivelor măsuri.
Pe de altă parte, Curtea a reținut că motivarea actelor administrative se poate face și pe calea unei corespondențe anterioare dintre autoritatea publică și destinatarul actului administrativ precum și printr-un alt act administrativ sau o operațiune tehnică ce stă la baza emiterii acestuia, cu singura condiție ca acestea să îi fie comunicate destinatarului actului.
Transpunând aceste principii în speță, Curtea a constatat că decizia nr. (...) este motivată sumar în fapt și în drept, însă, la baza emiterii acesteia a stat procesul verbal nr. (...) emis de Direcția Regională Antifraudă Fiscală (...) (filele 11-15 dosar fond) în cuprinsul căruia sunt expuse pe larg considerentele care au stat la baza concluziei reținute prin decizia a cărei anulare se cere, respectiv aceea că intimata nu furnizează corect și complet datele și informațiile solicitate și nu clarifică intenția și capacitatea de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA, potrivit prevederilor art. 8 alin. 7 din Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. (...).
Instanța de control judiciar a mai reținut că procesul verbal menționat a fost emis anterior datei emiterii deciziei a cărei anulare se cere și că acest proces verbal i-a fost comunicat sub semnătură reprezentantului legal al intimatei.
În aceste condiții, prin coroborarea conținutului celor două acte juridice, Curtea a constatat că a fost respectat dreptul intimatei la informare asupra motivelor care au determinat emiterea actului administrativ contestat, fiind asigurată totodată și posibilitatea cenzurii judiciare a acestor motive.
Pe cale de consecință este neîntemeiată concluzia instanței de fond că decizia contestată nu este motivată, astfel că nu s-a putut reține nulitatea acesteia pentru acest motiv.
Aceeași este situația și cu privire la decizia de soluționare a contestației, cu atât mai mult cu cât aceasta cuprinde motive de fapt și de drept mai ample decât decizia inițială iar, pe de altă parte, face trimitere în mod expres la procesul verbal nr. (...) emis de Direcția Regională Antifraudă Fiscală (...).
Prin urmare, nici cu privire la acest act administrativ nu s-a putut reține nulitatea pentru nemotivare.
Pe cale de consecință, apar ca nelegale dispozițiile primei instanțe de admitere a acțiunii și de anulare a deciziei nr. (...) și a deciziei nr. (...) emisă de recurentă.
Prin urmare, constatând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă, instanța a admis recursul, a casat în parte sentința recurată, a respins ca neîntemeiată cererea privind anularea deciziei nr. (...) și a deciziei nr. (...) emise de pârâtă și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
← Decizie de impunere . Jurisprudență Acte ale autorităţilor... | Anulare a unui proces verbal de control încheiat de direcţia... → |
---|