CONTESTAŢIE ÎN ANULARE. GREŞEALĂ MATERIALĂ. ADMISIBILITATE.
Comentarii |
|
Dacă reclamantul a solicitat la instanţa de fond reactualizarea sumei datorate de pârâtă în raport de indicele de inflaţie menţinând această cerere şi cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei la tribunal, susţinerea instanţei de recurs că o asemenea cerere a fost formulată pentru prima dată în apel constituie evident o greşeală materială, motiv pentru care contestaţia este întemeiată, urmând a fi admisă în temeiul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
(Secţia comercială, dec. nr. 435 din 27 ianuarie 2000)
CURTEA
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin contestaţia formulată la 2 septembrie 1999 P. Ş. a solicitat anularea deciziei nr. 1.452 din 15 aprilie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia comercială, decizie prin care a fost admis recursul său declarat împotriva deciziei civile nr. 448 din 30 aprilie 1998 a Curţii de Apel Craiova, ce a fost casată în parte în sensul admiterii apelului reclamantului P.Ş. şi schimbării în parte a sentinţei civile nr. 769 din 10 iunie 1997 a Tribunalului Dolj, pârâta S.C. “D.” S.A. Calafat fiind obligată la plata sumei de 4.870.000 lei către reclamant, în loc de 1.000.000 lei.
Contestatorul solicită anularea deciziei mai sus menţionate în temeiul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., susţinând că ea este rezultatul unei erori materiale, curtea reţinând greşit că el nu ar fi solicitat reactualizarea pretenţiilor sale conform indicelui de inflaţie decât cu ocazia judecării apelului, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 292 C. proc. civ.
O asemenea reţinere este rezultatul unei greşeli materiale, deoarece el a solicitat încă de la instanţa
de fond prin precizarea din 10 iunie 1997, restituirea sumei reactualizate datorată de pârâtă, depunând la dosar şi calculul acestei reactualizări.
Contestaţia este întemeiată, urmând a fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta:
Instanţa de recurs motivează neprimirea cererii recurentului privitoare la actualizarea sumei de 4.870.000 lei datorată de pârâtă, pe considerentul că o asemenea cerere a fost formulată pentru prima dată în apel, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 292 C. proc. civ.
Din actele dosarului rezultă că reclamantul P. Ş. solicitase instanţei de fond reactualizarea sumei datorate de pârâtă în raport de indicele de inflaţie încă din 10 iunie 1997, cerere care a fost menţinută şi cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei la tribunal, aşa încât cele reţinute de instanţa de recurs constituie evident o greşeală materială, motiv pentru care contestaţia este întemeiată urmând a fi admisă în temeiul dispoziţiilor art. 38 Cod procedură civilă.
In consecinţă, decizia nr. 1.452 din 15 aprilie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia comercială se va anula, urmând a se fixa termen pentru rejudecarea recursului reclamantului, cu citarea părţilor.
← CONTRACT DE FURNIZARE A ENERGIEI TERMICE. ACHITAREA CU... | COMPETENTĂ MATERIALĂ. CONFLICT NEGATIV. SOCIETATE COMERCIALĂ... → |
---|