CSJ. Decizia nr. 459/2000. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 459Dosar nr. 3332/2000
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă constată:
Prin sentinţa civilă nr. 460/LC din 1 decembrie 1999, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, s-a respins acţiunea reclamantei Consiliul Local Satu Mare împotriva pârâtei L. S.A. Satu Mare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu se poate prevala de condiţia rezolutorie a contractului de concesiune prevăzut de art. 28 din caietul de sarcini în raport de art. 1020 C. civ., deoarece este în culpă pentru neachitarea datoriilor către C. şi R.A. R. privind neplata unor subvenţii în sumă de 15.584.460.586 lei pe perioada noiembrie 1998 – martie 1999, fapt ce a determinat sistarea livrării de gaz metan către pârâtă, care la rândul său nu a avut posibilitatea livrării agentului termic.
Sentinţa a fost menţinută de Curtea de Apel care a respins apelul declarat de reclamantă.
Împotriva deciziei nr. 33/2000 AC din 27 ianuarie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, Consiliul Local al Municipiului Satu Mare a declarat recurs criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, întrucât fără nici un temei legal a reţinut culpa recurentei în neîndeplinirea clauzelor contractului de concesiune, dând o interpretare eronată a actului nr. 4783din august 1999 pentru aplicarea prevederilor art. 45 din OG nr. 140 din 23 septembrie 1999 potrivit căreia suma de 132.531.450 mii lei prevăzută în anexa nr. 16 a ordonanţei a avut o destinaţie precisă pentru stingerea datoriilor intimatei pârâte către C.N. E. şi S.N. G.N. R.. Că, la data când au solicitat rezilierea contractului era în vigoare Hotărârea Consiliului Local nr. 24/1999 privind aprobarea bugetului local şi nu Ordonanţa nr. 140 din 23 septembrie 1999.
Se mai susţine că potrivit notei de constatare a direcţiei controlului financiar de stat Satu Mare din 20 aprilie 1999 rezultă că în anul 1998 transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale pentru asigurarea protecţiei sociale a populaţiei prevăzute pentru anul 1998 au fost utilizate integral ceea ce denotă că recurenta şi-a îndeplinit obligaţiile din contractul de concesiune privind organizarea şi finanţarea sistemului de termoficare a municipiului prin sumele alocate prin bugetele anilor 1995 – 1998 unde sunt incluse şi partea de subvenţii pentru energia termică livrată populaţiei pe lângă investiţii şi reparaţii.
În ceea ce priveşte calitatea serviciului aceasta a lăsat de dorit partea fiind interesată doar de beneficii.
Recursul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate în raport de criticile formulate se constată că recursul declarat este nefondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că în mod corect cele două instanţe au reţinut că recurenta reclamantă nu se poate prevala de condiţia rezolutorie a contractului de concesiune prevăzută de art. 28 din caietul de sarcini şi subînţeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice potrivit art. 1020 C. civ., deoarece este în culpă pentru neachitarea datoriilor de 15.584.460.586 lei către S.C. C. şi R. S.A. Satu Mare, aferentă perioadei noiembrie 1998 – martie 1999 ceea ce a dus la sistarea gazului metan către intimată, iar aceasta la rândul său a fost în imposibilitatea preparării şi livrării agentului termic populaţiei.
Din nota de constatare a direcţiei de control financiar de stat din 20 aprilie 1999 rezultă că pârâta intimată a îndeplinit obligaţiile către furnizori, iar debitele restante provin de la recurentă, situaţie cunoscută de recurentă şi din înştiinţările făcute de pârâta intimată.
Instanţa de apel nu a reţinut prin decizie că recurenta la data introducerii acţiunii 10 mai 1999 nu ar fi respectat prevederile OUG nr. 140 apărute ulterior, respectiv 23 septembrie 1999, ci doar că avea obligaţia plăţii subvenţiilor, dar că a vărsat aceste subvenţii cu întârziere în cursul lunii noiembrie 1999, după apariţia OG nr. 140/1999.
Energia termică a fost livrată în raport de necesităţi şi nu în exces cum se pretinde de către recurentă, care nu a făcut nici o dovadă în acest sens. Preţurile practicate de intimată au fost cele legale, fiind aprobate de către Consiliul Local Satu Mare Oficiul Concurenţei.
Actul de constatare al direcţiei controlului financiar din 20 aprilie 1999 subliniază că datoriile acumulate de intimată către cei doi furnizori provin din faptul că recurenta nu a achitat subvenţiile datorate.
Astfel fiind în raport de considerentele arătate mai sus, recursul declarat este nefondat şi urmează a fi respins conform art. 312 C. proc. civ., hotărârile pronunţate privindu-se ca legale şi temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Satu Mare împotriva deciziei nr. 33 din 27 ianuarie 2000 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Obligă recurenta – reclamantă la plata sumei de 30.000.000 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatei pârâte SC L. S.A. Satu Mare.
IREVOCABILĂ
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4850/2000. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 452/2000. Comercial → |
|---|
