CSJ. Decizia nr. 1891/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia Nr.1891DOSAR Nr.4538/2001
Şedinţa publică din 27 martie 2003
S-a luat în exminare recursul declarat de pârâtul P.D împotriva deciziei nr.574 din 2 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V –a comercială, pronunţată în dosarul nr.726/2001.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent după care, Curtea constată pricina în stare de judecată şi o reţine spre soluţionare.
CURTE.
Deliberând asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 4 Bucureşti, reclamanta S.C-„G.C."SRL a chemat în judecată pe pârâtul P. D., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună instituirea unui sechestru judiciar asupra autoturismului marca DACIA 1310 de culoare alb, an fabricaţie 1998, înmatriculat sub nr.B. pe numele numitei P. G, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr.3098/20 martie 2000 pronunţată în dosarul nr.3225/2000, Judecătoria sector 4 Bucureşti a fost respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada necesităţii înfiinţării sechestrului judiciar.
Prin Decizia nr.1807/A pronunţată în dosarul 2891/2000, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a admis apelul împotriva sentinţei civile 3098/2000 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre soluţionare Secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti, admiţând excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei sector 4 Bucureşti, invocată de apelanta pârâtă.
Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, în baza art.596 alin.1 Cod procedură civilă, aobligat reclamanta la plata unei cauţiuni în cuantum de 5.000.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr.8753/20 decembrie 2000, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC „G.C".SRL ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că acţiunea reclamantei este neîntemeiată întrucât, conform art.1632 cod civil şi art.596 Cod procedură civilă, reclamantul trebuia să dovedească necesitatea înfiinţăriisechestrului, simpla existenţă a unui proces asupra proprietăţii sau posesiei unui bun mobil nu justifică prin ea însăşi luarea acestei măsuri, ci trebuie să dovedească necesitatea înfiinţării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen, motivat şi legal timbrat, SC „G. C." SRL, criticile vizând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate.
Astfel, apelanta, în esenţă, susţine că cererea îndeplineşte condiţiile legale pentru admiterea sechestrului cu atât mai mult cu cât este vorba de un autoturism, pentru care nu mai este nevoie de vreo dovadă că există pericolul deteriorării, acesta putând fi supus oricând distrugerii printr-un eveniment rutier.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială, prin Decizia nr.574 din 2 aprilie 2001, a admis apelul reclamantei şi în consecinţă, a schimbat sentinţa apelată,în sensul că a admisacţiunea şi a încuviinţat sechestrul judiciar asupra autoturismului marca DACIA T, , an fabricaţie 1998, nr.înmatriculare B şi a numit sechestru judiciar pe P.G.. şi s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că în cauză, reclamanta a demonstrat necesitatea instituirii acestei măsuri, întrucât prin însăşi natura obiectului material al litigiului – autoturism, justifică luareamăsurii asiguratorii solicitate, fiind evident că utilizarea acestuia de către pârât conduce la deteriorarea maşinii şi există pericolul ca bunul să dispară sau să se distrugă înainte de soluţionarea litigiului, aşa încât sunt îndeplinite condiţiile art.596 Cod procedură civilă, raportate la art.1632 Cod civil.
Nemulţumit de această soluţie, pârâtul P. Da declarat recurs, criticând soluţia pronunţată pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă, că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui litigiu şi nici dovada necesităţii înfiinţării sechestrului judiciar, fiind în sarcina reclamantei.
Pârâtul a mai susţinut în recursul său că cererea de sechestru judiciar nu îndeplineşte cerinţele legale prev.de art.596 Cod procedură civilă şi art.1632 Cod civil şi că greşit a fost numită P G. care este asociat şi conduce două firme de taximetre, în raport cu obiectul firmelor, reprezintă un real pericol pentru prezentul litigiu.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Potrivit art.598 alin.(1) Cod procedură civilă :"Ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau a unui alt drept real accesoriu, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, instanţa competentă pentru judecarea cererii principale va putea să încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea bunului respectiv".
Din chiar enunţul textului citat rezultă că, instituţia sechestrului judiciar are ca scop conservarea unui bun determinat care formează obiectul litigiului dintre părţi, iar cererea pentru încuviinţarea unui sechestru judiciar trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
-să existe un proces cu privire la proprietatea sau posesiunea bunului careformează obiectul judecăţii;
-instanţa de judecată să considere această măsură necesară pentru conservarea dreptului, respectiv depunerea unei cauţiuni.
Sechestrul judiciar reprezintă o măsură cu caracter facultativ, instanţa de judecată neputând fi obligată să încuviinţeze cererea, decât dacă reclamantul invederează împrejurări care să justifice luarea acestei măsuri, fie deteriorarea bunului în litigiu, ori îl privează pe celălalt coproprietar de furctele sau veniturile la care este îndreptăţit.
Depunerea reclamantei a certificatului constatator potrivit căreia se atestă existenţa unui litigiu referitor la autoturism, nu justifică necesitatea luării măsurii sechestrului judiciar şi, în acelaşi timp, nu este suficientă.
Astfel, necesitatea trebuie să rezulte din pericolul de degradare, de dispariţie, de înstrăinare a bunului, fiind în sarcina reclamantei să facă dovada unei astfel de situaţii.
Or,din examinarea actelor dosarului, Curtea apreciază că instanţa de apel, nelegal şi netemeinic a încuviinţat cererea de sechestru judiciar, deoarece reclamanta nu a făcut dovezi în acest sens, nefiind îndeplinite condiţiile de lege precitat.
Iar, pe de altă parte, măsura fiind facultativă, instanţa putând să dispună în sensul admiterii cererii de sechestru judiciar numai în condiţiiţiile în care face dovad necesităţii acestei măsuri, respectiv acţiunile prin care debitorul deteriorează bunul sau îl privează pe coproprietqr de atributele dreptului său de proprietate, ceea ce nu este cazul în speţă.
Aşa fiind, Curtea va admite recursul, va modifica Decizia atacată în sensul respingerii apelului reclamantei împotriva sentinţei tribunalului, ca nefondat.
În raport cu această soluţie şi aceleaşi considerente expuse, critica referitoare la numirea administratorului – sechestru în persoana numitei P. G.este fondată, în sensul că atâta vreme cât a fost respinsă cererea de încuviinţare a sechestrului judiciar nu îşi maiare rostul administratorul sechestru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul P. D împotriva deciziei nr.574 din 2 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a civilă, pe care o modifică, în sensul respingerii apelului reclamantei SC „G. C." SRL împotriva sentinţei nr.8753 din 20 decembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 27 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1904/2001. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 185/2001. Comercial → |
|---|
