CSJ. Decizia nr. 1931/2001. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia NR.1931DOSAR NR.4563/2001

Sedinţa publică de la 28 martie2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta

S.C."O.R." S.A. Bucureştiîmpotriva deciziei nr.445 din 16 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a Comercială.

La apelul nominal s-a prezentat recurenta- reclamantă S.C."O.R." S.A. Bucureşti prin preşedinteleconsiliului de administraţie I. L. lipsind intimata – pârâtă S.C."TLTD" Arad.

Procedura legal îndeplinită.

Magistratul asistent referă că recursul declarat de reclamantănu a fost timbrat.

Recurentaprin director depune timbru judiciar în valoare de 50.000 lei şi solicită termen pentrua completa timbrajul cu 10.996.963 lei taxă judiciară de timbru.

Curtea analizândcererea formulată de recurentă o respinge ca neîntemeiatăşi constatândrecursul în stare de judecată îl reţine în vederea pronunţării pe excepţia insuficientei timbrări.

CURTEA

Examinând recursul declarat în cauză, constată următoarele:

Împotriva deciziei nr.445 din 16 martie 2001 a secţiei a V-a Comercială a Curţii de Apel Bucureşti, a declarat recurs reclamanta S.C."O .R." S.A., cu sediul înBucureşti, Calea Plevnei nr.145, sectorul 6.

Deoarece recurenta nu a achitat anticipat taxele de timbru, la data declarării căii de atac, pentru termenele din 11 octombrie 2002 şi 28 martie 2003, aceasta a fost legal citată cu menţiunea de atimbra recursul cu 10.996.963lei taxă judiciară de timbru şi 50.000lei timbru judiciar, la termen constatându-se neconformarea recurentei acestei dispoziţii, decât înceeace priveşte timbrul judiciar.

Prin prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse de instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Acestea se plătesc anticipat. În mod excepţional, obligaţia de timbrare se poate împlini până la termenul stabilit de instanţa de judecată, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit prevederilor art.9 din Ordonanţa nr.32/1995 a Guvernului României, art.20, alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi normelor metodologice de aplicare aacestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru sau timbrul judiciar, cererea acesteia se anulează ca netimbrată sau, după caz, ca insuficient timbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare în ce priveşte taxa judiciară de timbru, potrivit menţiunii din citaţia transmisăpentru termenul de judecată din 28 martie 2003 când procedura a fost legal îndeplinită, că nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, instanţa de judecată urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art.20, pct.1 şi 3 din Legea nr.146/1997 respectiv ale art.30, din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ şi să dispună anularea ca insuficient timbrat a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

 DECIDE:

Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamanta S.C „O. R." S.A. Bucureştiîmpotriva deciziei nr.445 din 16 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a Comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi28 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1931/2001. Comercial