CSJ. Decizia nr. 2022/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia NR.2022DOSAR NR.5634/2001
Sedinţa publică de la 2 aprilie2003
S-a luat în examinare recursuldeclaratdereclamantul
Municipiul Bucureşti împotriva deciziei nr.583 din 19 aprilie2001 a Curţii de ApelBucureşti- Secţia a VI acomercială.
La apelul nominal s-aprezentat recurentul reclamant Municipiul Bucureşti prin consilier juridic L.V, lipsind intimata pârâtă S.C.A. „A. A" Bucureşti.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzeide către magistratul asistent,după car.
Curtea constatând că nu mai sunt cereri prealabile şi cauza este în stare de judecată, dă cuvântulrecurentului reclamant asupra recursului.
Reprezentanta recurentului reclamant susţinând motivele recursului pune concluzii de admitere.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 20 iunie 2000 reclamantul Municipiul Bucureşti a chemat în judecată pârâta S.C.A." A. A." Bucureşti pentru a fi obligată la plata sumei de 2.656.005.230 lei, precum şi la plata cheltuielor de judecată.
În motivarea cererii se arată următoarele:
Prin convenţia de cooperare încheiată în septembrie 1989, între fostul D.G.D.A.L., actualmenteD:G.I., şi S.C.A. „P.", s-a prevăzut realizarea unor blocuri de locuinţe, care la parter aveau şi suprafeţecu altă destinaţie decât aceea de locuinţă.Potrivit convenţiei pârâta s-a obligat să suporte cotele părţi de cheltuieliefectuate pentru părţile comune, determinate prin proiectele tehnico-economice de realizare a blocurilor, urmând ca spaţiile respective să fie înregistrate în patrimoniul cooperativei, după semenarea procesului-verbal de recepţie şi a tutoror documentelor economico-financiare şi tehnice, precum şi luarea în primire a spaţiilor.
După anul 1990 pârâta nu a respectat obligaţia de a participa financiar la realizarea lucrărilor, astfel că blocurile E.3, E.3a/1 A. U. şi bloc 101 – bulevardul I. C.au fost finalizate din fondurile reclamantei.
Contravaloarea lucrărilor aferente spaţiilor comerciale este în sumă de 2.656.005.230 lei şi cu toate demersurile efectuate, pârâta nu a virat suma datorată.
De la data încheierii convenţiei a dobândit dreptul de a pretinde pârâtei să asigure fondurile pentru investiţie, dar nu a fost posibil, întrucât la acea dată nu se făcuseră cheltuieli de investiţie, iar obiectul convenţiei nu se putea realiza decât prin încheierea unor contracte de antrepriză. Întrucât cheltuielile s-au făcut la termene diferite şi prescripţia curge în funcţie de data la care au fost achitate sumele de către reclamantă.
Printr-ohotărâre a guvernului din anul 1990 spaţiile au fost date în proprietatea Primăriei municipiului Bucureşti, iar în 1993 hotărârea este abrogată şi spaţiile sunt date în proprietatea cooperativelor, cu obligaţia acestora de a plăti sumele cheltuite cu efectuarea investiţiilor.
La termenul din 27 noiembrie 2000 pârâta invocând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, prin sentinţa nr.7860 din 27 noiembrie 2000, a respins cererea reclamantei, ca prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în conformitate cu prevederile art.3 din Decretul nr.167/1958, „obligaţiile pe care părţile şi le-au luat în anul 1989 sunt prescrise", cererea privind aceste obligaţii fiind formulată la data de 20 iunie 2000.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr.583 din 19 aprilie 2001, a respins ca nefondat apelul reclamantului împotriva sentinţei tribunalului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că izvorul pretenţiilor reclamantei îl reprezintă convenţia de cooperare încheiată de părţi în septembrie 1989, fiind lipsit de relevanţă faptul că pentru realizarea efectivă a obiectului convenţiei a fost necesară încheierea unor contracte de antrepriză şi că numai după efectuarea de către Primăria Municipiului Bucureşti a plăţilor către antreprenori s-a putut stabili cu certitudine sumele datorate.
Este nefondată şi critica potrivit căreia, fiind vorba despre un contract cu execuţie succesivă, obligaţiile nu sunt prescrise, întrucâtnu se menţionează care sunt acele prestaţii succesive şi nici scadenţa acestora în funcţie de care să se calculeze termenul de prescripţie.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, invocând motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta reiterează motiveledin cererea de chemare în judecată şi din apel, subliniind următoarele.
Instanţa de apel nu a ţinut seama de art.12 din Decretul nr.167/1958, întrucât contractul având ca obiect realizarea unor blocuri de locuinţe, era cu execuţie succesivă, iar dreptul la acţiune se stinge printr-o prescripţie în raport de fiecare prestaţie.
Instanţa trebuia să unească excepţia cu fondul, fiind necesare probe.
Este adevărat că la data încheierii convenţiei avea dreptul de a pretinde asigurarea fondurilor investiţiei, dar nu a fost posibil câtă vreme nu se efectuaseîncă cheltuielile de investiţii şi care ulterior s-au făcut la termene diferite.
Situaţia spaţiilor a fost incertă, respectiv nu se ştia cine este proprietarul lor, deoarece în anul 1990 prin hotărâre a guvernului au fost date în proprietatea Primăriei Municipiului Bucureşti, cu obligaţia de a plăti cooperativei ceea ce ar fi investit, iar în 1993 hotărârea este abrogată şi spaţiile se dau în proprietatea cooperativelor.
Recursul este nefondat.
Afirmaţia reclamantei că dreptul la acţiune nu s-a stins prin prescripţia extinctivă, întrucât obligaţia pârâtei privea prestaţii succesive nu este susţinută prin precizarea acelor prestaţii succesive, datele la cares-au făcut cheltuielile de investiţii şi termenele scadente de plată a sumelor ce reveneau pârâtei.
În apel, deşi acesta are caracter devolutiv, reclamanta nu a solicitat încuviinţarea unor probe pentru a dovedi că dreptul la acţiune nu s-a stins prin prescripţie.
Sub aspectul analizat, curtea reţine că la termenul din 19 aprilie 2001, reclamanta a arătat că nu solicită probe, situaţie în care instanţa de apel a dat cuvântul părţilor asupra apelului.
De altfel, dacă reclamanta ar fi avut probe în sensul celor susţinute, în conformitate cu prevederile art.305 Cod procedură civilă, putea produce proba cu înscrisuri şi în instanţa de recurs.
În contextul arătat, se constată că şi critica formulată de reclamant cu privire la faptul că instanţa ar fi trebuit să unească excepţia prescripţiei cu fondul, fiind necesare probe, este neîntemeiată.
Împrejurarea că în anul 1990 spaţiile au fost trecute în proprietatea Primăriei Municipiului Bucureşti, iar ulterior în anul 1993 ele s-au dat în proprietatea cooperativelor, cu obligaţia acestora de a plăti sumele cheltuite cu efectuarea investiţiilor, nu poate conduce la concluzia că dreptul la acţiune s-a exercitat în termen.
Faţă de cele arătate se constată că acţiunea reclamantei este prescrisă şi ca atare Decizia instanţei de apel este temeinică şi legală şi nefiind îndeplinite condiţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, se va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiu.
Bucureşti împotriva deciziei nr.583 din 19 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi2 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2031/2001. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1992/2001. Comercial → |
|---|
