ICCJ. Decizia nr. 239/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 239
Dosar nr.7401/2001
Şedinţa publică din 22 ianuarie 200.
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 noiembrie 1994, reclamanta B.C.R., sucursala judeţeană Vaslui a solicitat desfiinţarea contractului încheiat în noiembrie 1993 cu pârâta S.C. C. S.R.L. pentru executarea a două firme luminoase şi obligarea acesteia la restituirea preţului de 4.550.000 lei precum şi plata sumei de 2.002.000 lei penalităţi.
Judecătoria Iaşi a admis, în parte, acţiunea, a obligat pârâta să restituie reclamantei 4.550.000 lei, preţ, să plătească 2.002.000 lei penalităţi şi a respins cererea de desfiinţare a contractului de executare a două firme luminoase, pronunţând sentinţa nr.4530/13 aprilie 1995.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr.625 din 3 aprilie 1996 a Tribunalului Iaşi, care a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Recursul declarat de B.C.R. împotriva deciziei pronunţată în apel a fost anulat, ca insuficient timbrat, prin Decizia nr.742 din 20 septembrie 1996 a Curţii de Apel Iaşi.
Instanţa de fond, rejudecând cauza, a pronunţat sentinţa nr.13847 din 30 octombrie 1997, prin care a admis acţiunea, a desfiinţat contractul încheiat în anul 1993, a obligat pe pârâta S.C. C. S.R.L. (transformată în S.C. F.R. S.R.L.) la restituirea sumei de 4.550.000 lei, preţ, la plata sumei de 2.002.000 lei, penalităţi şi 783.240 lei, cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr.878 din 14 aprilie 1998, Tribunalul Iaşi a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei Judecătoriei Iaşi şi a dispus soluţionarea în primă instanţă a acţiunii formulată de B.C.R., sucursala judeţeană Vaslui.
Prin sentinţa nr.189 din 15 februarie 1999, Tribunalul Iaşi a respins cererea formulată de reclamanta B.C.R., reţinând că între reclamantă şi pârâta S.C. C. S.R.L. Iaşi reorganizată ulterior în S.C. F.R. S.R.L., s-a încheiat un contract pentru executarea a două firme luminoase, cu termen de predare la 15 noiembrie 1993, în sumă de 4.550.000 lei, cu termen de garanţie 12 luni, lucrarea fiind executată şi predată în baza procesului verbal de recepţie preliminară, convenindu-se că termenul de garanţie începe să curgă de la 15 mai 1994, că înăuntrul termenului de garanţie, reclamanta a sesizat în mai multe rânduri, funcţionarea necorespunzătoare a celor două firme montate la sediul său, iar prin procesele verbale încheiate la 11 octombrie 1994 şi 2 noiembrie 1994, beneficiara a confirmat faptul că firmele sunt montate conform contractului şi funcţionează normal; că expertiza tehnică efectuată în cauză a concluzionat că lucrarea a fost executată în atelierul pârâtei, predată beneficiarului la 17 martie 1994, la data de 2 noiembrie 1994 care a vopsit apărătorile din faţa tuburilor de sticlă fără a le proteja, şi a comandat o nouă firmă dezmembrând-o pe cea veche şi că obligaţiile reciproce au fost îndeplinite de părţi, prin efectuarea lucrării şi plata preţului, pârâta nemaiputând fi obligată la restituirea preţului atât timp cât a dat curs solicitărilor reclamantei, remediind deficienţele semnalate, iar reclamanta, fără a se împlini termenul de garanţie, a demontat firmele executate şi le-a dezmembrat, nemaifiind astfel îndreptăţită la restituirea preţului.
Reclamanta a declarat apel împotriva acestei hotărâri, susţinând că, în mod greşit, s-a reţinut că cele două părţi şi-au respectat obligaţiile asumate şi că nu se impune rezilierea contractului, respins de Curtea de Apel Iaşi prin Decizia nr.324/29 septembrie 1999, cu motivarea că atât timp cât pârâta a efectuatintervenţiile solicitate de reclamantă care nu a ştiut să exploateze şi să întreţină lucrarea executată pe care a demontat-o, aceasta nu mai poate cere restituirea preţului plătit la care s-au calculat şi penalităţi de întârziere.
Reclamanta a declarat recurs, susţinând că instanţele nu au luat în considerare viciul de construire a literelor, reţinut în raportul de expertiză, iar simplul fapt că executantul a montat cele două firme la sediul beneficiarului, nu înseamnă că şi-a executat obligaţia, dacă nu a asigurat funcţionarea lor.
Recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr.324/29 septembrie 1999 a Curţii de Apel Iaşi, a fost constatat nul prin Decizia nr.290 din 24 ianuarie 2001 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială.
B.C.R. S.A., sucursala Vaslui a formulat contestaţie în anulare, care a fost admisă prin Decizia nr.6577/6 noiembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, care a reţinut că împrejurarea că motivele de recurs au fost restituite recurentei de către Curtea de Apel Iaşi, cu îndrumarea de a depune dovada plăţii taxei de timbru, nu este de natură să ducă la concluzia că motivarea recursului nu s-a făcut în termenul prevăzut de lege, deoarece recurenta a făcut dovada depunerii motivelor de recurs în termen.
Cu toate că recurenta a invocat art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,în motivarea recursului, a susţinut că instanţele nu au analizat viciul de construire a literelor, reţinut în raportul de expertiză, şi apărarea că pârâta nu a făcut dovada că s-a făcut recepţia finală din care să rezulte că a predat instalaţiile în stare de funcţionare, critici care se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamantă este nefondat.
Din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că la data de 17 martie 1994, s-a încheiat proces verbal de recepţie preliminară în care se menţionează că termenul de garanţie de 12 luni a început să curgă de la data de 15 mai 1994, astfel că susţinerea recurentei cu privire la viciul de construire nu poate fi reţinută.
Deoarece la data de 17 martie 1994, construirea clădirii era în plină desfăşurare, reclamele nefiind puse sub tensiune, iar la data de 11 octombrie 1994, s-a încheiat proces verbal de recepţie, când firmele au fost puse sub tensiune, în care s-a consemnat că acestea funcţionează la parametri normali şi sunt executate conform contractului, susţinerile recurentei cu privire la recepţia finală sunt nefondate.
Faţă de aceste considerente recursul urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta B.C.R. S.A., sucursala Vaslui împotriva deciziei nr. 324 din 29 septembrie 1999 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 303/2001. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 189/2001. Comercial → |
|---|
