ICCJ. Decizia nr. 303/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 303
Dosar nr.698/2001
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Fondul Proprietăţii de Stat a chemat în judecată S.C. M. S.A. şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 2.371.086.074 lei reprezentând dividende pentru exerciţiul financiar corespunzător anului 1997 şi daune moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială prin sentinţa nr.3031 pronunţată la data de 12 mai 2000 a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 1.529.017.864 lei dividende cu motivarea că prin hotărârea AGA s-a aprobat bilanţul contabil şi repartizarea sumelor cuvenite acţionarilor cu titlu de dividende, sume care nu au fost achitate.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins capătul de cerere pentru plata daunelor moratorii pe motivul că nu s-a stabilit exigibilitatea datoriei pentru a se calcula eventuale dobânzi.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială care prin Decizia nr.2936 din 19 octombrie 2000 a respins apelurile declarate de reclamantul Fondul Proprietăţii de Stat şi de pârâta S.C. M. S.A. Bucureşti.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că au fost încălcate prevederile art. 2881 C. proc. civ. privind termenul de motivare de către reclamantul Fondul Proprietăţii de Stat iar în ce priveşte criticile aduse de pârâtă sentinţei fondului s-a reţinut că au fost respectate prevederile art. 112 (5) C. proc. civ. şi că această din urmă apelantă nu a cerut verificare de scripte în conformitate cu art. 177-179 C. proc. civ.
Împotriva deciziei nr.2936 din 19 octombrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul Fondul Proprietăţii de Stat Bucureşti şi pârâta S.C. M. S.A..
Recurenta reclamantă a invocat motivele prevăzute de art. 304 (9) (10) C. proc. civ., fără să le argumenteze separat aşa cum dispune art. 303 (2) C. proc. civ.
În esenţă, recurenta reclamantă a susţinut că instanţa de apel a greşit întrucât nu a soluţionat apelul sub toate aspectele preferând soluţia lejeră de respingere a apelului său ca nemotivat.
A mai susţinut că nu poate fi aplicat art. 306 C. proc. civ. în cazul apelului şi că soluţia de respingere a apelului ca nemotivat nu are temei legal.
Recurentul F.P.S. Bucureşti a invocat şi prevederile art. 296C. proc. civ. în argumentarea obligaţiei ce revine instanţei de a cerceta cauza sub toate aspectele.
Recursul este nefondat.
1.Prima critică vizează neexaminarea de către instanţa de apel a criticilor ce au fost aduse soluţiei pronunţată în primă instanţă chiar dacă termenul de motivare a apelului a fost depăşit.
O astfel de susţinere nesocoteşte faptul că apelul este un mijloc procedural pus la îndemâna părţii nemulţumită de hotărârea primei instanţe, prin care în condiţiile prevăzute de lege, instanţa ierarhic superioară, reformează hotărârea atacată.
Pentru a ajunge la scopul acestei căi de atac, de reformare a hotărârii primei instanţe, normele procedurale impun respectarea termenelor de exercitare (în speţă a termenului de motivare), care sunt imperative.
Prin urmare recurenta trebuia să observe că drepturile procedurale se exercită în termenele prevăzute de lege şi că aceste termene au fost stabilite pentru ca părţile interesate să le respecte.
În acest context nu se poate imputa instanţei faptul că însuşi apelantul în urmărirea scopului său de a ataca sentinţa primei instanţe a încălcat dispoziţiile procedurale care impun respectarea termenului de motivare a apelului.
Justificarea adusă de recurentă în ce priveşte obligaţia instanţei de a analiza motivele de apel chiar şi atunci când nu s-a respectat termenul de motivare, bazată pe caracterul devolutiv al apelului nu poate fi primită pentru motivul că acest caracter trebuie examinat prin prisma principiului tantum devolutum quantum apellatum.
În caz contrar s-ar admite că poate fi încălcat principiul disponibilităţii şi că instanţa s-ar substitui părţii pentru o verificare ce nu a fost cerută în concret de apelantă.
Un alt argument care face ca solicitarea recurentei să nu poată fi primită vizează atât nesocotirea termenelor cât şi a sancţiunilor procedurale în înfăptuirea controlului judiciar la care instanţa nu poate să achieseze.
Se mai impune precizarea că modificarea adusă art. 295 C. proc. civ., prin OUG nr.138/2000, confirmă teza expusă mai sus câtă vreme s-a stabilit obligaţia instanţei de apel de a verifica în limitele cererii de apel, situaţia de fapt şi modul de aplicare a legii.
În fine, nerespectarea termenului de motivare a apelului are drept consecinţă limitarea efectului devolutiv al apelului prin luarea în discuţie a excepţiei procesuale amintite, care împiedică examinarea aspectelor de fond criticate, controlul judiciar fiind astfel limitat de însăşi partea care a promovat apelul.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la aplicareaart.296 C. proc. civ. întrucât aceste dispoziţii se referă la soluţiile pe care le poate adopta instanţa de apel atunci când poate trece la examinarea motivelor invocate de parte.
În cauză însă nu s-a trecut la o astfel de examinare datorită nerespectării termenului de motivare a apelului.
2. Faţă de soluţia pronunţată de Curtea de apel nu se poate reţine că s-a aplicat „prin corespondent" art. 306 (1) C. proc. civ.. De altfel nu există corespondent între acest articol care sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului şi soluţia de respingere a apelului ca nemotivat care pune în valoare sancţiunea procedurală prevăzută de art. 103 C. proc. civ. care se aplică în cazul neexercitării unei căi de atac în termenul legal.
Faţă de cele ce preced recursul reclamantei va fi respins.
Pârâta S.C. M. S.A. prin recursul său, nemotivat în drept, a susţinut în esenţă că FPS a solicitat dividende care nu i se cuvin întrucât pe rol mai exista un proces prin care managerul societăţii a solicitat dividende, că nu există termen pentru plata dividendelor şi că sumele respective puteau fi reinvestite.
În ce priveşte daunele interese moratorii recurenta pârâtă a susţinut că acestea nu se cuvin reclamantei pentru că, potrivit Legii nr.88/1997, FPS nu este în drept să deschidă conturi la băncile comerciale.
Recurenta a criticat şi nerespectarea prevederilor art.112 alin. (5) C. proc. civ., pe motivul că actele prezentate de reclamantă conţineau modificări şi ştersături.
Recursul pârâtei este nefondat pentru următoarele considerente.
1. Din examinarea fişei de raportare a rezultatelor financiare pe anul 1997, rezultă că după aprobarea bilanţului contabil a fost stabilit şi cuantumul dividendelor care revin acţionarului FPS.
Prin urmare, suma astfel stabilită nu depindea de dividendele cuvenite altor acţionari indiferent de calitatea acestora în societate.
De altfel, această critică este lipsită de obiect câtă vreme la dosar se află dovezile de plată a dividendelor către reclamantă.
2. În ce priveşte critica referitoare la daunele interese moratorii, Curtea reţine lipsa de interes a recurentei de a mai susţine aspectele legate de exigibilitate şi de eventuala depunere în cont a acestor sume de către intimata reclamantă câtă vreme acest capăt de cerere a fost respins.
3. În fine, instanţa de apel a apreciat corect probele care vizau obligaţia de plată a dividendelor, dovadă fiind şi faptul că suma respectivă s-a achitat. Tot corect s-a făcut referire la prevederile art. 177-179 C. proc. civ. atunci când s-a analizat critica referitoare la aplicarea art.112 (5) C. proc. civ.
În consecinţă nu există motive de netemeinicie şi nelegalitate care să atragă casarea sau modificarea deciziei pronunţată în soluţionarea apelului S.C. M. S.A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului Bucureşti şi pârâta S.C. M. S.A. împotriva deciziei nr.2936 din 19 octombrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 332/2001. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 239/2001. Comercial → |
|---|
